miercuri, 26 decembrie 2012

Anul 1900. Sfaturi pentru debutul în societate.

    Am (re)descoperit în bibliotecă o carte pentru cu „secrete” pentru introducerea junilor și a tinerelor în societate (editată în jurul anului 1900). Printre capitolele dedicate cuceririi sexului opus (de la modele de scrisori de amor, gelozie, reproșuri, adio șamd la reguli de bună cuviință și maniere elegante) există și unul dedicat exprimării. O fi de actualitate?





Cartea se numește Adevăratul cod al manierelor elegante pentru junii de ori-ce condițiune, de Alexandru Stănceanu, 1894


Etimologia cuvîntului Crăciun

    În opinia regretatului Alexandru Graur:


vineri, 14 decembrie 2012

Dialectele limbii române

    Probabil că majoritatea a auzit de cele 4 dialecte ale limbii române (unii specialiști afirmă că de fapt ar fi limbi înrudite), însă puţinora le-a trecut prin faţă un text în alt dialect, cu atît mai puţin acelaşi text în toate cele patru!

    Iată, pentru comparaţie, începutul unui basm popular meglenit. Traducerea a fost făcută de S. Pușcariu (dacoromână), P. Papahagi (macedoromână) și A. Belulovici (istroromână).
 Sursa: Sextil Pușcariu, Limba Română, vol. I

Despre legăturile dintre limba română și cea albaneză

Despre legăturile acestea ne povestește Dan Alexe:
    Româna se înrudește cu albaneza într-o măsură mult mai mare decît o acceptă tradițional lingvistica și istoriografia din România. Ceea ce nu s-a spus încă pînă acum este că fondul latin al celor două limbi, la origine surori, este identic și că procesul latinizării lor a fost simultan, urmînd același mecanism. [...]
Pentru lingviștii români de ieri și de azi albaneza a rămas un idiom străin, suspectat, privit cu un soi de oroare neîncrezătoare. În această omisiune prin tăcere a intelectualilor și specialiștilor români intervine teama dintotdeauna de a se arăta balcanic, teamă combinată cu ceea ce Culianu numea „patriotismul greu de consecințe” (CULIANU 1995, p. 169). Și, desigur, spaima că s-ar putea (să ne ferească Dumnezeu) să se creadă că românii ar fi venit de fapt de undeva de mai la sud. Eliade însuși nu concepea o adevărată apropiere, o comparare a românilor cu albanezii decît ca pe un lucru rușinos, de ocară, de care singuri sînt responsabili românii, prin înapoierea lor cronică. România, scria el retoric într-un moment de autoflagelare, „își merită soarta între Paraguay și Albania” (ELIADE 1990, t. II, p. 94).
În realitate, relațiile trecute ale românei cu albaneza au fost mult mai intime decît au vrut să o recunoască vreodată lingviștii și istoricii români. Discursul dominant rămîne însă și astăzi cel practicat în vremea lui de Eliade, care califica româna drept un „miracol”, dînd exemple cum ar fi acela că e singura limbă romanică în care s-a păstrat articolul enclitic: „se spune în română lup, lupul, lupului, etc. exact ca în latină lupus, lupum, lupi” (ELIADE 1943, p. 19). Departe însă de a fi un „miracol istoric”, româna este o limbă neolatină care, printr-un proces de convergență, s-a modificat structural devenind o limbă balcanică. Bulgara și macedoneana – limbi slave – au trecut prin același proces. Româna și albaneza nu sînt așadar singure în această situație. Ele formează împreună cu bulgara, macedoneana, și într-o mai mică măsură sîrba și greaca modernă ceea ce a fost numit o „uniune lingvistică”, sau „uniunea lingvistică balcanică”. Conceptul a fost avansat de lingviștii Weigand și Sandfeld (cf. SANDFELD 1930). În România, însă, cu rare excepții, cum a fost Rosetti, care accepta conceptul de „uniune lingvistică balcanică” (ROSETTI 1968, p. 203 sq.), aceste apropieri structurale dintre română și celelalte limbi balcanice s-au văzut în general respinse (cf. RUSSU 1970; MACREA 1971). Lingviștii locali le-au respins prin argumente care în concepția „clasică” păreau de nezdruncinat, ex.: „româna nu se diferențiază structural de celelalte limbi romanice printr-o trăsătură nelatină, ci prin restructurarea elementelor latine însăși” (sic! MACREA 1971, p. 41). Între timp, însă, a fost acceptat tot mai mult un alt concept, cel de „convergență” a limbilor. Trubețkoi propusese deja această teorie a convergenței, dînd ca model tocmai limbile balcanice, iar mai recent ideea a fost aplicată la studiul limbilor indo-europene în ansamblu (TRUBETKOI, 1987; RENFREW 1989).

Puteți citi întregul articol pe dexonline.ro.

miercuri, 28 noiembrie 2012

Con(tra)cepția explicațiilor

    Dacă vizitezi pagina „Contracepție” din cadrul enciclopediei Wikipedia (varianta în limba română), ai surpriza să descoperi de ce e bine ca de unele chestii să se ocupe numai profesioniștii...
    În primul caz, neînceput ne duce cu gîndul către consum și ne induce întrebarea cum o arăta prezervativul început... În al doilea caz, alăturarea substantivului blocaj de chestiuni legate de sex este încă și mai hilară (cred că nu trebuie să dezvolt)...
    Culmea este că textele elucubrante nu au drept cauză o traducere deficitară (făcută cu ochii închiși și creierul în pauză): variantele originale sînt rolled up condom, adicătelea „nedesfășurat” și respectiv vaginal-cervical barrier („barieră” nu sună tocmai bine, dar s-ar putea folosi „contraceptiv” în loc).
   

miercuri, 21 noiembrie 2012

gelatină

    Din aceeași familie ca și cocktailului Martini american care pot să nu conțină nici un strop de Martini, am descoperit în blogosferă că există și rețete de „gelatină” care nu conțin nici măcar un strop de... gelatină. Dacă în terminologia gastronomică românească nu ar exista pelteaua și jeleul, autoarea ar mai avea o scuză, așa însă, pare evident că rețeta este tradusă din engleză (unde jelly poate însemna oricare dintre cele trei tipuri de dulciuri cu suc de fructe menționate).

    E adevărat că de mic copil (cred că aveam vreo șase ani) am descoperit că gospodinele au un „talent” deosebit să lucreze după ureche: prietenele mamei (gospodine cu state vechi) spuneau sticlelor de 0,75L „sticle trei litri” (greșeala evidentă fiind litri în loc de litre), încît prima oară eram nerăbdător să văd uriașa sticlă!

luni, 19 noiembrie 2012

Crohmălcineanu? :)

    Cînd faci un panegiric media (în special unui om de cultură), trebuie să ai grijă la ce spui, că dacă faci o gafă e foarte posibil să se răsfrîngă și asupra celui pe care vrei să îl lauzi! Iar cînd spui Crohmălcineanu în loc de Crohmălniceanu, comentariile-s de prisos...

luni, 5 noiembrie 2012

Gitenstein

    Deși de mult timp în România – pe 9 decembrie i se încheie misiunea în România – ambasadorului SUA în România i se pocește (la TV) numele în cele mai felurite feluri (uneori de același vorbitor în decurs de cîteva minute): de la pronunția germanoidă ghit(ă)nștain la ghit(ă)nștin (sau git(ă)nștin sau chiar jit(ă)știn) și ghit(ă)nstain și pînă la pronunția extremă ghit(ă)nstin. Încă mai penibil este că unii greșesc și scrierea numelui.
    Din păcate, „furculision”-ul este bine împămîntenit în mass-media de la noi, iar documentarea prealabilă (absolut necesară jurnalismului de calitate) este privită ca fiind o muncă inutilă. Cîteva minute pe internet (de exemplu aici) sau o întrebare trimisă Ambasadei SUA ar fi rezolvat problema.
   

chix și gherlă

Chix în dicționarul lui Candrea (1931)
    Cui îi place jocul de snooker știe cu siguranță noțiunea de kick. Puțină lume știe, însă, că în limba română acest cuvînt (prin intermediar german) a fost împrumutat încă de la începutul secolului trecut, sub forma chix. Cert este că în prezent chix este prezent numai în expresia a da chix „a da greș”.
    O expresie sinonimă în acea perioadă era a da ghela, care, sub influența lui gherlă, s-a transformat (folosit în special argotic) în a da gherlă, cu același înțeles.

Cîteva statistici de la facebook

    O imagine face cît o mie de cuvinte! Iar dacă imaginea conține cuvinte, acelea trebuie adăugate la mia de care vorbim! Se impun cîteva observații (raportate la analiza de acum patru luni):
  • ciudat, dar 0,3% au sexul incert (probabil grupuri sau pagini de prezentare);
  • sexul slab își menține supremația cu aproximativ același raport de 2:1 față de sexul (mereu) tare;
  • segmentul 18-24 a fost detronat de cel sub 18 ani (se vede treaba că a început școala!);
  • clasamentul țărilor și al orașelor îl urmează îndeaproape pe cel al traficului site-ului (mai puțin raportul dintre valori);
  • intrusul din clasamentul orașelor este... orașul București din județul Caraș-Severin! Mulțumim facebook-ului pentru îmbogățirea cunoștințelor despre geografia patriei noastre :);
  • nu în ultimul rînd, de remarcat (încă o dată!) corelația dintre începerea școlii și creșterea numărului de like-uri primite zilnic!

Statistici dexonline pe facebook, noiembrie 2012
Evoluția like-urilor

miercuri, 10 octombrie 2012

Marketing defectuos...

Înțeleg din prezentarea acestei facilități că pînă acum se puteau viziona în același timp numai dacă erau transmise pe același canal...

miercuri, 3 octombrie 2012

Diminutivuțe

Din cauza folosirii excesive a diminutivelor în contextele cele mai nepotrivite, brînzică nu mai este perceput ca un diminutiv, așa că a ajuns să fie folosit brînzicuță („mărgeluțe de brînzicuță”)...

Nimeni nu ne împiedică să adăugăm noi sufixe diminutivale la cuvinte deja sufixate, astfel că putem avea o serie perfect valabilă de cuvinte:
brînzăbrînzicăbrînzicuțăbrînzicuțicăbrînzicuțicuță → ... 
care, teoretic, poate continua la infinit.

Vă înșelați dacă cumva credeți că este o practică nouă: nășicuță, bădicuț, olecuțică sau ulcicuță există de multă vreme în dicționare!

Pentru posteritate adaug și clipul, că poate autorilor li se face rușine de el și îl ascund...


marți, 25 septembrie 2012

*grizonat

    Avînd în vedere că un domn cu părul în curs de încărunțire este mediatizat intens în aceste zile împreună cu un cuvînt inexistent conform normei, *grizonat, mă simt nevoit să popularizez și forma corespunzătoare corectă: grizonant.
grizonant în DEX 2009
    Întrebarea firească care se pune este: „de ce așa și nu altfel?”. Aici răspunsul este simplu: cuvîntul provine din franțuzescul grisonnant, astfel că nu prea avem loc de întors. În schimb, la întrebarea: „de ce cam toată lumea folosește forma greșită?” nu se mai poate răspunde așa ușor. La prima vedere, ar părea că forma greșită este susținută de asemănarea cu un participiu. Totuși, asemănător și ca formă, și ca înțeles, cuvîntul cărunt nu a avut aceeași tendință de a elimina n-ul (ba dimpotrivă, într-o epocă ceva mai îndepărtată, din latinescul canutus, după rotacizarea lui n, prin epenteză s-a ajuns la cărunt). În plus, dacă ar fi considerat participiu, ar trebui să găsim și verbul a (se) grizona, verb care nu există nici măcar colocvial, dar cumva a pătruns în unele dicționare (în MDA, de exemplu).
    O altă întrebare la care nu se găsește ușor un răspuns logic este de ce DOOM2 nu a impus forma *grizonat, în ciuda faptului că este forma populară (de 10 ori mai folosită în paginile indexate de google), în ciuda faptului că onor autorii DOOM a oficializat cîteva „inovații” (picromigadale înlocuit de pricomigdale, magaziner înlocuit de magazioner șamd) pe baza „uzului”, ba chiar în ciuda faptului că s-a dezvoltat și o familie lexicală (a (se) grizona, grizonare). M-aș bucura să aflu că există un motiv pentru această discriminare, mai ales că intelectualitatea medie™ din București folosește varianta care nu e în dicționar!
    Pînă la următoarea ediție a DOOM cred că puteți să continuați să folosiți varianta pe care o doriți, dar nu uitați că numai grizonant apare în dicționare!

Editare ulterioară
Rezultatele unui sondaj (pe facebook) pe această temă:

joi, 20 septembrie 2012

Unde găsim zonele intime?

    Google-ul oferă o platformă care permite oricui să public reclame pe net. Din păcate nu le și verifică (mai ales cînd textele sînt „plantate” direct într-o imagine).
    Cert e că reclama asta te face să te gîndești fie că autorul are o viziune un pic excentrică asupra localizării zonelor intime, fie că a avut în intenție să pună o poză care să fie corelată cu textul...

marți, 28 august 2012

Cîteva cifre

    A mai trecut un an din viața noastră și a dexonline.ro, iar din cînd în cînd e bine să ne mai lăudăm și noi... Și nu există metodă mai obiectivă decît prezentarea cîtorva cifre!

    De la ultima aniversare, ne-au vizitat peste 11 milioane și jumătate de vizitatori unici, deci mai mult de 50% + 1 din totalul persoanelor cu drept de vot din România! Chiar considerînd că doar 80% dintre ei au provenit din România (restul provenind din Moldova – 10% Italia, Germania, cîte 1%), tot depășim cvorumul! Acești vizitatori au deschis circa 120 de milioane de pagini (în 40 de milioane de vizite), în creștere mică (circa 5%) față de anul trecut.

    Nici pe facebook lucrurile nu stau tocmai rău! Am ajuns la peste 140.000 de like-uri (creșterea fiind de mai bine de 100.000 în acest an). O parte a acestui succes se datorează Cuvîntului Zilei, ale cărui postări sînt vizualizate de circa 20.000 de persoane zilnic pe facebook. Și dacă am ajuns aici, chiar dacă nu am primit premiul Oscar, trebuie să îi mulțumim lui Vasile Alboiu, care ne-a ajutat cu ilustrațiile începînd cu 15 februarie!

    Planurile pentru viitor sînt mărețe; timp suficient (și voluntari) să fie!

(Acest text a apărut și pe blogul dexonline)

sâmbătă, 25 august 2012

anunț hipermarket


Dacă nu aveți copii pe care să îi țineți ferm de mînă, probabil îi puteți închiria de la fața locului! Asta ca să nu încălcați regulile!

Sau poate redactorul acestui anunț a uitat un „i”?

a dubla...

    Un fost ministru al educației (profesor de matematică din cîte știu) declară (dovada aici sau aici) indignat că:
nu mi se pare normal ca un judecător [...] să aibă salariul dublat de la 5.000 la 12.000 de lei
    Mie nu mi se pare normal că există cineva care vorbește limba română să nu înțeleagă sensul de bază al cuvîntului a dubla... Sigur, oricine poate avea o scăpare, dar dacă profu' de mate îți spune că 5000 s-a dublat la 12.000, parcă îți vine să rîzi...

    Mai interesant este faptul că o parte a mass-media a simțit nevoia să rescrie titlul într-o formă corectă – de exemplu aici sau aici – probabil pentru a se evita asocierea accidentală cu perla!


sâmbătă, 18 august 2012

mandat de arestare... europeană

   Un mafiot italian a fost prins la Pitești, iar purtătoarea de cuvînt a poliției (!) a declarat (la secunda a 14-a):
Polițiștii [...] au depistat şi reţinut pe raza municipiului Piteşti un cetăţean italian în vîrstă de 56 de ani, pe numele acestuia existînd un mandat de arestare europeană emis de autorităţile judiciare italiene [...]
    Trecînd cu grație peste anacolut, mi-a zgîriat urechile expresia marcată cu roșu: probabil că arestarea a fost europeană (că doar avem o poliție la nivel european, nu?), însă domnișoara trebuia să vorbească despre mandatul de arestare. Caz în care acordul lui european se face cu mandat (care este centrul expresiei).
    Ce e cert este că nu a fost o scăpare, ci mai curînd pare că a fost recitat un text pregătit dinainte: am auzit același discurs din partea purtătoarei de cuvînt în două ipostaze total diferite. Avînd în vedere că acordul corect îl face și un elev de clasa a IV-a (iar purtătorii de cuvînt nu sînt tocmai mînuitori de „pulan” – uneori sînt chiar absolvenți de litere), gafele de acest gen sînt de-a dreptul jenante...
    ACTUALIZARE: Interesant e că unele ziare au corectat exprimarea, deși au păstrat ghilimelele (probabil automatismul e de vină)!

miercuri, 27 iunie 2012

subiectivă sau predicativă?

    La Evaluarea Națională din acest an (unde, în opinia mea, au fost subiecte extrem de ușoare) un subiect a stîrnit foarte multe patimi:
Propoziția subordonată din fraza „Ceea ce mă jenează este dificultatea răsfoirii [Kindle-ului]” este:
a. atributivă
b. predicativă
c. subiectivă
    Baremul specifica ca fiind corectă varianta c., însă multe voci au indicat varianta b. (și s-a creat o petiție în acest sens, cerînd modificarea baremului); ba chiar s-a găsit o jurnalistă care să propună varianta a.
    La prima vedere mie îmi pare predicativă, însă pot admite că greșesc dacă mi se va oferi o explicație viabilă pentru subiectivă (nu am descoperit așa ceva pînă acum). În fine, ceea ce este important de semnalat aici este nivelul scăzut al subiectelor și din punctul de vedere al realizării lor și din cel al testării cunoștințelor. În primul rînd, este nefiresc să existe o rezoluție atît de proastă a grilei (dacă greșești un subpunct al unui subiect pierzi 0,6 puncte!). Apoi, pe lîngă faptul că se cere analiza unei singure fraze (și aia cu doar două propoziții), aleasa este oarecum ambiguă, iar ambele variante de răspuns posibile apar în listă (aici vrea să spun că dacă avem ca variante de răspuns atributivă, subiectivă și completivă directă nimeni nu s-ar fi deranjat să se supere din cauza ambiguității).
    Trist este că aceste subiecte sînt create de niște oameni special pregătiți, adicătelea, cum s-ar zice, crème de la crème-ul profesorilor! Mai rău, destule lucrări au avut partea de gramatică perfectă, însă erau pline de greșeli elementare de ortografie (ceea ce te poate pune pe gînduri)...

UPDATE: Baremul a fost modificat, dar e halucinant răspunsul ministrului cînd a fost întrebat care este motivul modificării baremului:
Astăzi am aflat că 42% dintre elevi au răspuns că acea propoziție este subiectivă, iar aproximativ 40% că e predicativă. Acesta este motivul.

luni, 11 iunie 2012

a securiza

    Un candidat la Cluj, probabil fericit că a ieșit primul în exit-poll-uri, declara că:
Ne vom bucura după ce vom securiza votul [...]
    Se impune să spunem că definiția lui a securiza din DEX nu este tocmai adusă la zi, însă nici măcar alternativa Dicționarului de Neologisme nu ne oferă un sens care să se potrivească. Singura variantă care s-ar potrivi cît de cît ar fi un împrumut din engleză (secure – „to put beyond hazard of losing or of not receiving”) sau franceză (securise - „Rendre plus sûr, plus stable”).
    Totuși, chiar presupunînd că în limba română ar fi intrat și aceste sensuri, verbul tot este folosit greșit: acestea implică o influență a subiectului asupra rezultatului acțiunii, ceea ce, evident, nu este cazul aici, deoarece subiectul (candidatul) nu are nici un fel de putere asupra rezultatului (votului). Sigur, asta dacă omul nu plănuiește un asalt asupra urnelor :)...
    Ca întotdeauna în aceste cazuri, există un cuvînt neaoș (înrudit) care ar fi exprimat mai bine ideea:
Ne vom bucura după ce ne vom asigura votul [...]
Dar tentația folosirii neologismelor este totdeauna puternică pentru cei nesiguri de valoarea intrinsecă a discursului lor, care încearcă astfel să folosească alte metode de a epata...

joi, 31 mai 2012

a evoca

    Citim azi pe internet
SUA evocă acțiuni împotriva Siriei [...]
   Nici nu trebuie o citire atentă a articolului pentru a înțelege că de fapt SUA sugerează aceste acțiuni (eventual le cere). Verbul a evoca se ocupă doar de acțiuni trecute: fi descrie acțiuni trecute, fie le trezește în mintea cititorului.
    Cum o fi ajuns autorul să confunde două verbe e greu de spus. Are cineva vreo idee?

miercuri, 16 mai 2012

ministeriabil

    Un ziar central ne transmite părerea unui politician despre colegul lui:
Discutăm despre XXX care e ministru de Interne şi care nu cred că era îndreptăţit să ocupe o funcţie ministeriabilă în Guvern.
    Trecem cu grație peste anacolutul din fraza citată (este ceva normal la politicienii noștri) ca să ajungem la cuvîntul problemă: ministeriabil.
    Prima observație ar fi că ministeriabil ar trebui să fie în limba română un substantiv care se referă la persoane, așa că din start construcția funcție ministeriabilă sună ciudat. I-adevărat, totuși, că -abil formează în mod obișnuit adjective: în DEX '09, cvasitotalitatea cuvintelor terminate în -abil sînt adjective (545 din 550), așa că putem acorda circumstanțe atenuante la capitolul gramatică.
    Din punct de vedere logic însă, ruptura discursului (anacolutul) se completează de minune cu incoerența acestuia: este greu de priceput cum am putea considera o certitudine (postul de ministru) să fie o aspirație (ministeriabil) sau o posibilitate (dacă considerăm adjectivul creat involuntar).
    În mod cert domnul cu pricina se gîndea la funcție ministerială și probabil un text scurt și concis (ceva de genul XXX nu merită să fie ministru) ar fi transmis mult mai bine mesajul și s-ar fi evitat greșelile gramaticale și logice. Dar sufix -abil atrage semidocții ca un magnet, în ultima vreme apărînd numeroase (prezidențiabil, promovabil, ministeriabil)

    Pentru cei iubitori de ciudățenii ale limbii (poate inutile): celelalte patru substantive din DEX terminate în -abil sînt: justițiabil, prejudiciabil, contribuabil și conetabil.

miercuri, 9 mai 2012

băț de chimen...

Un post TV dedicat gastronomiei s-a hotărît ca majoritatea programelor să-i fie dublate, nu subtitrate și, mai rău, aceste traduceri nu sînt asumate de nimeni.

Ultima perlă descoperită incidental, evident (pista de sunet originală este acoperită de cîteva voci monotone, à la Irina Nistor pe casetele video de pe vremea lui Ceaușescu): în timp ce bucătăreasa ne prezenta ingredientele unei marinate aruncînd un „băț” de scorțișoară în sos, dublajul ne explica:
[...] se aruncă un băț de chimen în sos [...]
Presupunînd că traducerea scîrțîie (probabil în script era cinnamon stick care conține aceleași consoane precum cuvîntul chimen), nu poți să nu te gîndești că omul habar nu are ce traduce: chimenul este o plantă ierboasă, care nu conține bețe (și trebuie adăugat că nu trebuie să fii expert în gastronomie pentru a ști că uzual se folosesc în bucătărie fructele chimenului, mai rar frunzele sau rădăcina... oricum nici vorbă de băț).

În final, descopăr încă un avantaj al subtitrării: după ce se descoperă o „perlă” de acest gen, o editare poate fixa problema instantaneu!



vineri, 4 mai 2012

Antisemitism deconspirat sau doar prostie în stare pură?!

    O neobosită organizație nonguvernamentală care susține că militează pentru drepturile cîinilor vagabonzi s-a hotărît să contracareze planurile Primăriei Capitalei de a crea un adăpost în afara orașului printr-un comunicat de presă de mai mult de patru pagini. Comentariile sînt de prisos cînd vezi ce titlu a ieșit:
Cîini nu sînt evrei ca să fie duși la Auschwitz
    Dacă te gîndești că cei care au scris chestia asta trebuie să îi convingă pe ceilalți să salveze cățeii, începi să îți fie milă de bietele animale indiferent de sentimentele... 

miercuri, 2 mai 2012

Cine dă primul cu piatra?

    Într-un ziar online (varianta pe hîrtie dînd faliment) am descoperit un articol care „înfierează” folosirea greșită a lui *delicvent în loc de delincvent într-o conferință promovată de ICR. Greșeala de pe afiș este evidentă (am mai evidențiat-o în alt articol), nu are sens să o mai discut. Din păcate partea pozitivă a demersului articolului este anulată de titlul acestuia:
Agramatism, marca ICR
    Virgula dintre determinant și determinat este o greșeală la fel de gravă precum virgula dintre subiect și predicat, așa că ne putem lesne aduce aminte de proverbul  „vede paiul din ochiul altora, nu bîrna din ochiul său”...

sâmbătă, 21 aprilie 2012

antepronunțare

    Într-o emisiune despre Roșia Montană, un „activist de mediu” (așa a fost prezentat de regie) și-a început susținerea punctelor de vedere cu un ditamai pleonasmul:
[...] anumiți miniștri se antepronunță înainte ca dosarul să fie evaluat [...]
    Sigur, în cîntărirea punctelor de vedere antagonice nu trebuie să ne oprim la formă, ci trebuie să ajungem la fondul problemei; tot atît de adevărat e că lipsa de interes pentru formă indică și alte lipsuri, mai subtile (dacă îți „scapă” un pleonasm grosolan, probabil că îți vor scăpa și finețurile logice, deci sînt mari șanse să transmiți un cu totul alt mesaj decît cel dorit).
   
    Interesant este la acest cuvînt (și la întreaga sa familie de cuvinte: a (se) antepronunța, antepronunțat) faptul că, deși a devenit foarte folosit în ultimii ani, DEX-ul nu îl definește, deși el este specializat și din punctul de vedere al domeniului de folosire (juridic) și din cel al sensurilor cuvîntului de bază (pronunțare „luarea unei decizii judecătorești”). Astfel, o posibilă definiție a antepronunțării ar fi: „faptă (de obicei o afirmație) prin care un judecător sugerează poziția sa înainte de studierea dovezilor sau de prezentarea hotărîrii judecătorești, încălcîndu-se astfel principiul imparțialității puterii judecătorești. Prin extensie se poate referi la lipsa de imparțialitate a oricărui arbitru care mediază o dispută”. De reținut este că cel care judecă și-a manifestat explicit părtinirea (da, i-adevărat, sistemul actual permite ca judecătorul să fie părtinitor în decizii dacă nu i se pot imputa fapte care să dovedească acest lucru!).

    Probabil că nu a existat suficient timp pentru cristalizarea sensului de bază în limbă, astfel că este folosit (greșit în opinia mea) și pentru alte persoane. În cazul acesta, ministrul este într-adevăr un factor de decizie, însă nu el judecă cazul, așa că opinia lui ar putea fi considerată maxim o încercare de a influența hotărîrea celui îndrituit să judece dosarul.

marți, 17 aprilie 2012

mod cabotin?

    Spunea Eminescu, parafrazînd un proverb: „Dracul cînd n-are de lucru își cîntărește coada; omul cînd n-are de lucru face filozofie”. Între timp s-au mai schimbat lucrurile, iar filozofia a fost înlocuită cu blogul, unde fiecare poate filozofa în văzul lumii. Mai trist este că semidoctul cînd nu are ce face, își manifestă involuntar prostia pe blog... Un bun exemplu este acest articol, unde putem citi:
X rupea scrisoarea de la Y în modul cel mai cabotin cu putinţă[...]
   În orice caz, pare că nu este o întîmplare: vezi și articolul acesta. Nu e grav să nu cunoști cuvîntul cabotin, însă grav este să-l folosești fără a-l cunoaște (totuși, o căutare nu ar dura mai mult de un minut...). Dacă putem face un compromis spunînd că folosirea ca adjectiv a lui cabotin ar fi admisibilă (deși ar fi mai curînd în spiritul limbii engleze; în limba română adjectivizarea substantivelor făcîndu-se de obicei cu ajutorul sufixului specializat -esc), „decorarea” cuvîntului cu superlativul este de-a dreptul poetică...
   
    Cu ocazia cercetărilor făcute pe internet pentru acest subiect am descoperit că în Cluj-Napoca există Asociația Culturală „Cabotin” (sic!) care promovează... teatrul. Numele mi se pare cel puțin nefericit avînd în vedere că și în limba română și în franceză (de unde l-am împrumutat) cuvîntul cabotin are nuanțe peiorative (și, în orice caz, principalul sens al lui cabotin este „actor mediocru”)...

marți, 27 martie 2012

Monumentul eroilor ceferiști

Monumentul eroilor ceferiști
    Monumentul a fost dezvelit în 1930 și este realizat de renumiții sculptori Cornel Medrea și Ion Jalea.
    Nu am veleități artistice pentru a mă pronunța cu privire la calitatea monumentului, însă cred că oricine își poate da cu părerea despre cele scrise pe placa de marmură:
SLAVA
EROILOR CEFERISTI
CARE S-AU JERTFIT PENTRU
APARAREA ROMANIEI
SI REANTREGIREA
NEAMULUI
   
    O poză mai veche (anii '90) ne relevă faptul că inițial monumentul nu avea această placă. Singura explicație posibilă ar fi, așadar, că cineva a luat din banii contribuabililor pentru a da cu bîta în baltă. Iar cînd corupția se întîlnește cu incultura/prostia, obținem rezultatul de mai sus...
 

sâmbătă, 24 martie 2012

virgula înainte de și

    În mod evident, nu trebuie să aștept o săptămînă pentru a vă oferi continuarea articolului lui Alexandru Graur despre virgulă...

Despre virgulă, de Alexandru Graur

    Un articol despre virgulă publicat de Alexandru Graur, acum mai bine de 80 de ani, în ziarul Adevărul!


vineri, 16 martie 2012

salutar

Apropo de vîlva creată de emisiunea „salutară” de la Antena 3, îmi permit să ofer explicația oferită de Alexandru Graur în al său Dicționar al greșelilor de limbă (acest dicționar este deja pe lista dexonline pentru a fi importat!):
salutar nu înseamnă „de salutare” (n.r. nici „de salutat”), ci „prielnic sănătății, salvator”. A saluta, la început, în limba latină, însemna „a ura sănătate”.
Actualizare: linkul inițial către filmulețul care ilustra episodul nu mai funcționează, astfel că îl puteți viziona aici:

De menționat că gafa „acea decapitare a unor oficiali din minister” a scăpat analizei, deși, în opinia mea, este mai gravă decît etimologia populară din cazul lui salutar (exprimarea deficitară se datorează obișnuinței de a folosi șabloane precum decapitare fără a le trece prin filtrul minții).

E de înțeles că Mihai Gâdea a comis-o, dar neagă evidențele, însă de ce Adriana Săftoiu dorește să dea cu bîta în baltă este un mister.

marți, 28 februarie 2012

Din nou despre î din i și î din a...

    Un utilizator al dexonline întreabă care au fost motivele pentru care în 1953 s-a hotărît folosirea peste tot a lui î (adică s-a renunțat la â)

    Motivele pentru care s-a rămas numai la î este unul cît se poate de simplu: avem un alfabet fonetic, deci pe cît se poate trebuie folosită o singura literă pentru un singur sunet.

Inițial, după tranziția alfabetului chirilic la cel latin, existau 5 litere diferite pentru „î”:
  •     â: vênt (vînt < vêntus),
  •     ê: têněr (tînăr < tenerus),
  •     î: rîde (de la ridet),
  •     ô: fôntână (fîntînă - fontana) și
  •     û: adûnc (adînc - aduncum).

    Litera ô nu a fost foarte folosită, în 1932 s-a renunțat la ê și û, în 1953 s-a renunțat la â. Evident, acestea nu au fost singurele modificări aduse ortografiei în reformele respective, ci doar cele legate de litera „î”.

    Pînă la urmă s-a ales „î” deoarece este un i posterior (scriindu-se /ɨ/ în alfabetul fonetic internațional) și pentru că semăna foarte bine cu caracterul chirilic ꙟ – simplificat ↑ pentru browserele care nu conțin caracterul respectiv.

    Abia în 1965 s-a făcut o concesie „patriotică” și s-a revenit la â pentru familia de cuvinte a lui român (în perioada 1953-1965 scriindu-se Romînia și romîn).

Foarte interesante sînt articolele despre acest subiect scrise de:
    Mai trebuie să menționez că reforma din 1993 nu a fost o revenire la cea din 1932, deoarece „regulile Sextil Pușcariu”:
  • erau mai coerente cu forma cuvintelor derivate, păstrîndu-se și î-ul final din derivate, nu numai cel inițial (astfel, de la a coborî se forma coborîre, nu coborâre);
  • păstrau pronunțarea lui sunt și suntem cu î (ca în sînt și sîntem), nu cum (greșit din toate punctele de vedere) recomandă DOOM2, cu u;

    vineri, 24 februarie 2012

    corectura, bat-o vina...

        Într-un singur articol găsit pe site-ul unui ziar „quality” găsim măcelărită limba română într-un mod înfiorător:



        Despre muta cum liquida am mai scris aici, iar despre diferența dintre or și ori aici, așa că nu am prea multe de adăugat (despre cum se folosește virgula, o altă necunoscută a autorilor articolului, voi publica ceva pe dexonline.ro). Totuși nu pot trece cu vederea a nu știu cîta masacrare a limbii care are loc în ziarele care se auto-denumesc „quality”. O fi chiar atît de scump un corector?!

    bărbat idem...

        Într-un interviu cu o realizatoare TV (fostă purtătoare de cuvînt a Guvernului) nu ai cum să nu descoperi o perlă de exprimare în următorul pasaj:

        Evident, oricine a citit măcar o carte în viață știe că idem se folosește exclusiv pentru referințe bibliografice. De asemenea, fiind un cuvînt latinesc, nu este supus posibilelor schimbări de sens care modelează limba. Mai mult, idem fiind un adverb, nu adjectiv, nu poate determina un substantiv...
        În mod cert, idem nu este un cuvînt care să îți treacă prin cap cînd răspunzi liber întrebărilor unui interviu, așa că (în loc folosesc cuvinte grele) mai bine las pe fiecare să tragă o concluzie...

    miercuri, 22 februarie 2012

    a face spectacol

        Un site de știri a găsit de cuviință să își intituleze un articol cam așa:
    G.B. a făcut spectacol la tribunal
        Citind articolul, este evident („a făcut scandal”) că mesajul articolului nu este unul laudativ, ci dimpotrivă. Însă, din greșeală sau din neștiință, redactorul a amalgamat două expresii conotate negativ în limba română: a se da în spectacol și a face circ pentru a obține una avînd conotație pozitivă: a face spectacol...

    marți, 14 februarie 2012

    „stilistic” adverb?

        În media românească (de exemplu aici, aici și aici) am descoperit că un politician român „cu discurs” a declarat:
      „Nu ne potrivim stilistic cu suflul nou al discursului [...]”
        Sigur, toată lumea a înțeles aproximativ despre ce este vorba în propoziție (presupunînd că omul a vrut să spună „nepotrivire de stil”, deoarece nu conținutul afectiv al discursului era problema, ci cel textual). Problema e că stilistic este adjectiv (de altfel sufixul -ic este generator de adjective), iar verbele sînt determinate de adverbe, nu de adjective... Pentru cei care au lipsit la lecția teoretică de gramatică, este ca și cum în loc de „Nu ne potrivim bine cu el” ai spune „Nu ne potrivim *bun cu el”.
        Sigur, există o anume tendință ca anumite adjective să se folosească cu nuanță adverbială sau chiar să îmbogățească limba cu un adverb (de exemplu matematic poate fi folosit cu nuanță adverbială „riguros, exact” deoarece a trecut prin faza „precum matematica; cu procedee matematice”), însă aici nu este cazul – cu greu am putea identifica sensul acestei potențiale folosiri cu nuanță adverbială.
        Singura salvare ar putea fi o presupusă folosire a unei licențe poetice, în concordanță cu tradiția seculară ce spune că „românul s-a născut poet” ...

    joi, 9 februarie 2012

    Lista de cuvinte aleatoare

        Pentru cei care consideră că nu e suficient să primească „Cuvîntul zilei” doar o dată pe zi, „Lista de cuvinte aleatoare” este noua facilitate de pe dexonline.ro care îi poate ajuta să descopere cuvinte noi!

    vineri, 3 februarie 2012

    Punctul

        Am început să compilez normele de folosire a semnelor de punctuație și a semnelor ortografice în limba română, chestie necesară avînd în vedere că nici GLR, nici DOOM2 nu acordă spațiu suficient acestei problematici. Primul articol este cel despre punct (dar vor urma și celelalte semne de punctuație și semne ortografice). Menționez că versiunea nu este finală, ci va fi completată cu orice informație suplimentară descoperită (și, evident, corectată dacă în text s-a strecurat vreo eroare).

    duminică, 29 ianuarie 2012

    Mică istorie a lui î/â și sînt/sunt

        Un text al academicianului Alexandru Graur, din Limba literară, Colecția „Știința pentru toți”, nr. 68, Ed. științifică și enciclopedică, București, 1979, pp. 55-58 via Béranger (blog închis).



    sâmbătă, 28 ianuarie 2012

    servus și ciao

        Servus este o formulă de salut provenită din latinescul servus – „sclav, slujitor”, care era folosită în formă eliptică ca un salut formal gen „(sînt) sluga dvs.” sau „în serviciul dvs.” (probabil semănau cu saluturile militărești autohtone „ordonați!” sau „la ordinele dvs.!”). Cu timpul, salutul a devenit informal; mai mult, a început să fie folosit și la despărțire, nu numai la întîlnire.
        Este interesant că este înrudit din punct de vedere al înțelesului și al evoluției cu italienescul ciao (varianta piemonteză fiind ciau, iar cea genoveză sciao)! Salutul acesta provine din expresia venețiană scià(v)o vostro care ad litteram însemna „sclavul dvs.”, dar folosită ca salut cu sensul de „sîntem prieteni buni, spune-mi dacă te pot ajuta cumva” (evident, venețianul scià(v)o provine din latinescul medieval sclavus – „sclav”). Ca și servus, ciao este folosit și ca salut de întîlnire și ca salut de despărțire.
        Închei cu două mici observații oarecum legate de subiect. Prima: latinescul servus a dat prin derivare pe servitium – „sclavie”, care, prin filieră franceză (service), a dat în limba română cuvîntul serviciu! A doua: latinescul salutare – „a saluta” a ajuns în limba română (moștenit direct) a săruta, iar prin împrumut (probabil influență italiană) pe a saluta.

    duminică, 22 ianuarie 2012

    „noaptea e tînără”...

        Nu mi-am crezut urechilor cînd am auzit expresia aceasta pe un canal de desene animate (nu, nu eu mă uitam la program, ci băiețelul meu cel mic :D). Evident, calchiată din englezescul „the night is young” care înseamnă oarecum altceva! Mă întreb dacă CNA monitorizează și aceste canale (care, vrem – nu vrem, sînt urmărite din ce în ce mai mult de din ce în ce mai mulți copii) și dacă nu – conform ultimului raport de monitorizare se pare că copiii nu sînt interesanți pentru CNA, nici un program pentru copii/adolescenți nefiind în listă – de ce?
      

    mînușă vs. mănușă

        Fiind în plin sezon hibernal, cuvîntul mănușă este mai des folosit, așa că am avut prilejul să remarc că destul de multă lume pronunță cu „î” (mînușă). Raționamentul pare evident: dacă avem mînă, atunci avem mînușă, însă problema e că acest cuvînt a intrat în limbă de mult, muuult timp, cînd „î”-ul din mînă era ceva mai deschis (adică era „ă” sau poate chiar „a”, că doar provine din latinul manus). Dacă ne-am apuca să „actualizăm” în acest mod toate cuvintele, am spune a reci în loc de a răci (derivat de la rece) și a joca în loc de a juca (derivat de la joc)...
        Totuși, problema mai mare mi se pare alta: deși greșeala este una veche, apărînd încă din secolul XIX (de altfel Scriban preferă mănușă, iar Șăineanu mînușă), ea este propagată de toate dicționarele editate de Academie începînd cu DLRM-ul din 1958 și terminînd cu DEX-ul din 2009, cu excepția notabilă a Îndreptarelor și a DOOM-ului. Chiar dacă apare doar ca variantă (care sînt în mod tacit considerate forme greșite), fără a explicita natura greșelii aceasta va fi propagată, probabil, încă o sută de ani de acum încolo (evident, considerînd că onor Academia nu va accepta varianta mînușă în detrimentul formei corecte) .
       

    joi, 12 ianuarie 2012

    oneros - pe bani sau nu?

        În minunata lume a internetului am descoperit un comentariu (răutăcios, dar ce știu eu?) care, în esență, spunea că site-ul dexonline.ro nu este bun (și nu-l recomandă) deoarece oferă definiții iar unele dintre ele se contrazic. Pentru a da un exemplu, spunea că oneros este prezentat ca însemnînd și „cu bani” și „fără bani”.

        În primul rînd, există mai multe erori de logică în acest tip de gîndire: în primul rînd apare confuzia dintre dicționare și scula (site-ul) care le agregă, în al doilea rînd se poate presupune o confuzie între textul definiției și părerea lexicografului (care probabil știe ce înseamnă oneros, însă sarcina lui e să decidă dacă folosirea unui anumit sens al cuvîntului trebuie sau nu să apară în dicționar) și, mai ales, confuzia dintre o definiție și un tot unitar (dicționarul): o definiție greșită nu înseamnă că dicționarul este prost...

        De asemenea, este clar că uneltele pot fi bune sau proaste, dar în final tot cel care le mînuiește le conferă utilitatea: gîndiți-vă la un ciocan în mîna cui nu trebuie și spuneți dacă ciocanul este vină sau nu... dexonline.ro oferă dicționare online pentru cei care doresc să se cultive și să se ajute de ele, fără a interveni în conținut, exact pentru a putea fiecare să decidă ce informație să preia. 


        Faptul că oamenii (inculți sau nu, nu contează aici) au început să folosească un cuvînt cu un sens opus decît cel existent este o realitate, nu este în nici un caz o greșeală a dicționarelor (ar fi o greșeală de neiertat să nu se consemneze toate sensurile folosite uzual). De altfel, nu este singurul cuvînt care are această „proprietate” (a deservi fiind alt exemplu) și nici singura modalitate prin care se face transmiterea unui mesaj ambiguu: în afară de ironie, mai cunoscute fiind exclamația „Da, sigur!” (care pot însemna confirmarea sau dimpotrivă, neîncrederea, în funcție de tonul folosit) și exprimările de genul „ședința a durat ceva timp” (în care „ceva”-ul poate însemna mult sau puțin, în funcție de context și de ton).

        În final, trebuie spus că sursa problemei este jargonul avocățesc de care m-am mai lovit și în trecut. În Codul Civil (articolul 945) avem prevederea: „Contractul oneros este acela în care fiecare parte voiește a-și procura un avantaj”, care e interpretată în fel și chip (de la trei avocați am avut explicații diferite), în orice caz nefiind ceva clar și pe deplin definit. În diverse dicționare juridice contractul cu titlu oneros este un „act juridic prin care părțile urmăresc să obțină fiecare de la cealaltă, ca echivalent, un folos patrimonial, oricare ar fi obiectul obligațiilor”. Deși Codul Civil este inspirat din Codul francez (al lui Napoleon), iar probabil termenul juridic oneros este împrumutat direct de acolo, în limba franceză onereux (a titre onéreux sau contrat onéreux) are altă accepțiune decît cea din Codul Civil...

    Ortograme literare

    Știm că greșelile se pot întîmpla și la case mai mari, însă nu mi-am putut închipui că inclusiv o revistă culturală de prestigiul României literară ar putea avea probleme cu asta (vezi articolul acesta).


    M-aș bucura, totuși, să aflu că eroarea se datorează conversiei la formatul digital, căci nu e singura problemă care apare pe site (de exemplu ş și ţ în loc de „ și ”), dar nu am descoperit pînă acum să lipsească cratima de undeva...

    miercuri, 11 ianuarie 2012

    Cuvintele anului 2011

        Anul trecut au folosit serviciile dexonline.ro peste 11 milioane de utilizatori diferiți („unici” nu-mi place deloc!) care au vizualizat peste 115 milioane de pagini în 36 de milioane de vizite. Sincer, nici vizitatori nu e tocmai termenul potrivit, deoarece aproximativ trei sferturi dintre ei au revenit pe site-ul nostru, deci practic am putea spune că sînt obișnuiți ai casei!
        De departe cel mai căutat cuvînt al anului 2011 a fost sinonim – aproape de două ori mai multe căutări decît următorul clasat! De ce acesta și nu altele? Chiar mi-ar plăcea să aud cîteva explicații...
        Se remarcă în primele 20 prezența unui singur cuvînt scris pe garduri (următoarele fiind pe pozițiile 34 și respectiv 150) și faptul că nici un „cuvînt al zilei” nu se află în prima sută.

    Dar iată clasamentul (primele 20):
    1. sinonim
    2. empatie
    3. irefutabil
    4. (a) crea
    5. nivel
    6. misogin
    7. exhaustiv
    8. paradigmă
    9. pula
    10. pragmatic
    11. ipocrit
    12. vis
    13. după
    14. empiric
    15. vanitate
    16. patetic
    17. cinic
    18. confort
    19. eligibil
    20. același
        La căutările care au vizat paradigmele clasamentul e total diferit (și, foarte interesant, nu apar cuvinte cu probleme de flexiune!). Primele 10 paradigme căutate sînt cele ale cuvintelor:
    1. sustenabilitate
    2. exonerat
    3. succes
    4. interogație
    5. vulnerabil
    6. epic
    7. onctuozitate
    8. telecomandă
    9. fotosinteză
    10. eutanasie
        Voi reveni cu alte informații despre ce s-a întîmplat anul trecut pe dexonline.ro în zilele ce urmează!

      Etichete

      Adevărul (10) adjectiv (3) Agerpres (8) Alexandru Graur (14) Antena 3 (10) articol sportiv (4) Auchan (8) B1 (3) barbarism (20) BBC (3) beție de cuvinte (7) clasificat (3) Constituția (3) cratimă (10) cum ne exprimăm corect (51) cum pronunțăm corect (18) cum scriem corect (44) cuvinte folosite greșit (256) cuvinte inventate (17) cuvinte încîlcite (4) cuvinte pocite (4) cuvinte rar folosite (3) cuvinte redescoperite (12) cuvinte scrise greșit (53) cuvinte străine (7) decît (4) DEX (17) dexonline (35) diacritice (8) Digi (23) Digi 24 (63) DOOM (6) DOOM2 (27) Emil Grădinescu (3) eroare semantică (6) erori DEX (3) erori DOOM (1) etimologie (43) Evaluarea Națională (7) Evenimentul zilei (17) false friends (10) fotbal (10) furculision (6) Gabriela Vrînceanu Firea Pandele (4) grad de comparație (3) gramatică (4) greșeli de scriere monumentale (3) HBO (7) hipercorectitudine (5) inconsecvențe DOOM2 (7) î din i (6) jurnaliști (101) Libertatea (9) lipsă de logică (12) Liviu Pop (3) mama ei de topică! (4) marketing (11) Ministerul Educației (6) monumente (3) muta cum liquida (9) noștrii (6) nume de persoane (7) ortografie (21) oximoron (11) Parlament (3) pațachină (1) pleonasm (31) plural (10) politician (7) presă (5) prim-ministru (7) programă (3) prostul nu e prost destul... (3) publicitate (12) Radu Paraschivescu (2) Realitatea TV (16) reforma ortografică (9) reporter (2) rimel (1) România Liberă (16) s-a răsturnat căruța cu proști (5) SRI (2) statistici (10) Stelian Tănase (2) texte juridice (3) top căutări (24) traducere (18) traduceri proaste (26) virgula (9) vroiam (1)