marți, 31 mai 2022

Momente alese de nutriționism

De la Antena 3 avem de învățat, ca întotdeauna, ceva nou. De data aflăm despre cum:

  • să accesăm ciroza;
  • să ne împămîntăm cu carne;
  • vitamina C care alchimizează carnea cea acidă;
  • peștele este un mamifer (care nu doarme niciodată, deci stă treaz tot timpul)!



sâmbătă, 28 mai 2022

bilanț cu un singur lanț...

Bilanțul, după cum spune și definiția – „inventar al pasivului și activului” –, dar și etimologia – germanul Bilanz provenit din italianul bilancio „balanță” – ne obligă să îl folosim întotdeauna cu două valori (cele pozitive și cele negative) sau măcar diferența acestora.


 

duminică, 15 mai 2022

Ministrul Educației... pilotează

Știm că nici politicienii și nici cei care îi ajută la crearea legilor nu se pot lăuda cu o limbă română prea frumoasă, dar m-aș fi așteptat să respecte măcar prevederile legale care protejează limba! Iar dacă Ministrul Educației e cel care chinuie limba română, atunci știm că educația va avea de suferit!

Ca să zic așa, ministrul nostru populist ca persoană fizică poate vorbi cum are chef, dar într-o lege ar trebui să folosească corect limba, mai ales că există o lege care impune acest lucru (sau, alternativ, definirea termenilor care nu se folosesc cu sensul din dicționar).

În sintagmele care îl conțin pe pilot ca termen explicativ (ca în test-pilot), acesta are sensul „experiment(al)”

joi, 12 mai 2022

la propriu

Locuțiunea adverbială la propriu are practic un singur rol: acela de a semnaliza că expresia pe care o determină trebuie să fie luată stricto sensu, adică la... propriu (deci nu la figurat)! 


În cazul de față, fără suflare la propriu ar însemna că nu mai respiri, ceea ce, evident, nu este cazul aici!

Etichete

Adevărul (10) adjectiv (3) Agerpres (8) Alexandru Graur (14) Antena 3 (10) articol sportiv (4) Auchan (8) B1 (3) barbarism (20) BBC (3) beție de cuvinte (7) clasificat (3) Constituția (3) cratimă (10) cum ne exprimăm corect (51) cum pronunțăm corect (18) cum scriem corect (44) cuvinte folosite greșit (256) cuvinte inventate (17) cuvinte încîlcite (4) cuvinte pocite (4) cuvinte rar folosite (3) cuvinte redescoperite (12) cuvinte scrise greșit (53) cuvinte străine (7) decît (4) DEX (17) dexonline (35) diacritice (8) Digi (23) Digi 24 (63) DOOM (6) DOOM2 (28) Emil Grădinescu (3) eroare semantică (6) erori DEX (3) erori DOOM (1) etimologie (43) Evaluarea Națională (7) Evenimentul zilei (17) false friends (10) fotbal (10) furculision (6) Gabriela Vrînceanu Firea Pandele (4) grad de comparație (3) gramatică (4) greșeli de scriere monumentale (3) HBO (7) hipercorectitudine (5) inconsecvențe DOOM2 (7) î din i (6) jurnaliști (101) Libertatea (9) lipsă de logică (12) Liviu Pop (3) mama ei de topică! (4) marketing (11) Ministerul Educației (6) monumente (3) muta cum liquida (9) noștrii (6) nume de persoane (7) ortografie (21) oximoron (11) Parlament (3) pațachină (1) pleonasm (31) plural (10) politician (7) presă (5) prim-ministru (7) programă (3) prostul nu e prost destul... (3) publicitate (12) Radu Paraschivescu (2) Realitatea TV (16) reforma ortografică (9) reporter (2) rimel (1) România Liberă (16) s-a răsturnat căruța cu proști (5) SRI (2) statistici (10) Stelian Tănase (2) texte juridice (3) top căutări (24) traducere (18) traduceri proaste (26) virgula (9) vroiam (1)