Am o neclaritate: publicul țintă al acestui lanț de cafenele îl reprezintă populația incultă sau maxim semidoctă?
Cum sigur nu se vorbește de un curent literar cînd e vorba de desert, rămîn doar chestii negative: declin, corupție, degradare! Poftă bună!
 |
| Imagine: Apollo „Liceanul” (Luvru) |
De altfel și alte denumiri ale instituțiilor dedicate educației provin din numele școlilor antice:
* care la rându-i vine de la peripatētikós (περιπατητικός) „a se plimba”, căci discuțiile intelectuale aveau loc în timpul unor plimbări;
** este înrudit cu gimnastică, care provine gymnazo (γυμνάζω) „a te antrena dezbrăcat”;
Anul școlar 2023-2024 are 180 de zile de curs (170 dacă nu luăm în calcul Săptămîna verde și Școala altfel), ceea ce înseamnă că elevii merg la școală mai puțin de jumătate de an! Pentru comparație, încă din 1896 se stipula în lege că nu pot fi mai mult de 150 de zile fără școală (incluzînd și duminicile și sărbătorile legale)!
Prima lege care dorea să organizeze învățămîntul a fost Legea instrucțiunei publice a lui Al. I. Cuza din 1864, cea care instituia învățămîntul obligatoriu și gratuit de 4 clase! Anul școlar, după cum se vede, ținea de la 1 octombrie pînă la 15 august...
În 1898, Spiru Haret schimbă legea, iar anul școlar este modificat un pic: de la 1 septembrie pînă la 25 iunie!
În 1928, se păstrează intervalul:
Dar nu ține mult, căci perioada se schimbă după se dă o ordonanță care îl face să revină la durata standard: septembrie – iunie.
Perioada 1 septembrie – 30 iunie era atît de încetățenită în conștiința populară, încît apare și-n dicționarele vremii:
 |
| an școlar – Candrea, 1926 |
 |
| anul școlar – Șăineanu, 1929 |
Lingviștii și pasionații de lexicografie știu deja că multă lume încurcă sigla cu logoul: am scris și eu acum ceva timp un articol pe tema asta – Abrevieri, sigle, acronime, logouri... – în care îmi exprimam nedumerirea în legătură cu această confuzie!
Chiar dacă acum pare împămîntenit, logo este intrat de curând în limbă (prin anii '90). Culmea este că în primele atestări ale termenului este folosit greșit, din context reiese mai curând sensul pe care îl are (și-l avea și atunci) cuvîntul slogan!
 |
| Logo în 1997, Gazeta de Sud |
 |
| Reclamă din 1999, Cuvîntul liber |
Siglă are o istorie mai lungă, primele atestări fiind dinainte de 1900, exact cu sensul pe care-l avem acum în dicționare (prescurtare formată din inițiale):
 |
| siglă folosit în 1894, Convorbiri literare |
O lungă perioadă nu s-a întîmplat nimic, căci termenul era destul de tehnic (era folosit în paleografie, numismatică și mai apoi în bibliologie). Prin anii '70 ai secolului trecut cuvîntul a început să fie la modă, dar folosit greșit, sensul cel mai folosit fiind „semnătură, caracteristică specială”:
 |
| siglă, 1972, România literară |
 |
| siglă în 1981, revista Flacăra |
sau chiar... „titlu” (neprescurtat):
 |
| siglă în 1972, revista Steaua Roșie |
Se pare că educația științifică din România este un caz pierdut: eșecul poate fi observat în viața de zi cu zi, în incapacitatea de a face legături cu informațiile științifice sau de a face simple raționamente bazate pe informații științifice.
Exemplul cel mai bun este polițistul (purtător de cuvînt, deci se presupune că este ceva mai răsărit) care ne spune îndurerat că la școala de poliție este concurență... negativă! Ca să își exprime clar ideea spune și valoarea „negativă”: 0,4 (4 candidați pe 10 locuri)! De ce o crede cineva că 0,4 este negativ mi-e peste putință să înțeleg... să fie oare subunitar un cuvînt așa de greu?
Greșeala îmi seamănă cu așa-zisa presiune negativă, care era fluturată la începutul pandemiei!
Răspunsul pe scurt: ambele-s corecte, dar înseamnă chestii total diferite!
Meandrele sînt sinuozități, cotituri dese și întortocheate pe care le fac unele rîuri, mai ales la șes. Provine din vechea greacă, de la numele rîului (și zeității asociate) Meandru din apropierea orașului Milet. Atenție, la singular este meandru, nu meandră!
Mendre (defectiv de singular) este un cuvînt rar folosit în limba română cu sensul „pofte, capricii”, practic a rămas doar în expresia a-și face mendrele „a-și face de cap”. Din păcate, multă lume a început să zică *a-și face meandrele (similar cum a da șfară în țară a devenit în mintea unora a da sfoară în țară).
Deși majoritatea filologilor par să fie de acord că stîlcirea expresiilor ar fi o dovadă de incultură asumată (căci nimeni nu poate fi obligat să folosească cuvinte sau expresii pe care nu le înțelege), există un curent nou care susține că potrivirea cuvintelor după ureche ar fi semnul existenței unei inteligențe lingvistice. Sigur, nu se elimină partea cu incultura, dar măcar există o parte pozitivă!
Ca să vorbim numai de cele întîmplate în ultima săptămînă, iată dovada „inteligenței lingvistice” a dlui Cioroianu:
și respectiv a dlui Boc:
Este foarte interesant că în ultimul secol și jumătate o parte din numele populare ale lunilor anului au fost uitate! În lista de mai jos am încercat să le adun pe toate (în aldine le-am marcat pe cele „canonice”, prezentate și prin școală):
Sursa imaginii: revista Familia, 1877
