Aș *știi

Că mulți greșesc numărul de i-uri la verbe știm! Dar de ce editorul de la Netflix scrie (unul lîngă celălalt) un conditional greșit și unul corect, nu mai este clar! Oare o crede că infinitivul primului verb este a *știi? Ar fi ciudat, pentru că imediat scrie (corect) a fi!

*unii miniștrii

Cred că este evidentă problema i-urilor finale! Sînt două posibilități: educație mai serioasă sau o reformă ortografică... Dar numai prima variantă ajută sigur!

*lobby-ști

Au știut cei de la HotNews ceva-ceva, dar nu exact! Într-adevăr, terminîndu-se în y, trebuie pusă cratimă la formarea noului termen, însă sufixul corect este -ist, nu *-st!

Exprimarea în presă...

E de înțeles că unele articole din presa online trebuie scrise repede, însă asta nu scuză incoerența în exprimare, mai ales că știrile din ziua de azi, în special cele externe, sînt în majoritate traduse sau compilate din alte știri, astfel că exprimarea e singura contribuție a jurnalistului!

În acest articol, de exemplu, găsim pasajul:

din care se înțelege că premierul Marii Britanii poate fi doar președintele Partidului Conservator, ceea ce este, evident, fals (în perioada 1997-2010 premierul a fost dat de Partidul Laburist)...

ultimile sau ultimele?

În ultimul timp am auzit tot mai des spunîndu-se ultimile (care nu există) în loc de ultimele. Dacă în vorbire poate nu deranjează prea tare, în scris nu are cum să nu îți sară în ochi! Poate contează faptul că formele nearticulate (ultimi la masculin sau ultime la feminin) nu-s folosite foarte des, dar în aceeași situație avem și primele (care aproape niciodată nu e folosit greșit).

Google Trends mă contrazice oarecum: există actualmente un raport de 1:3 între folosirea formei greșite și cea corectă, dar pare în descreștere. Explicația ar putea fi educația ortografică îmbunătățită care îi face pe utilizatorii Google să folosească în scris forma corectă în ciuda diferenței de pronunțare. În plus, descoperim că în estul țării modificarea mai des întîlnită decît în vest

o alpaca, două alpacale, alpacaua, alpacalele

Contrar celor crezute de mulți „jurnaliști”, nu există „*alpacă” în limba română, ci doar alpaca (cu accent pe ultimul a).

Puteți găsi această flexiune îndrăzneață aici sau aici...

P.S. Există o atestare a lui „alpacă” (Scriban, 1939), însă nici în perioada aceea nu a prins, fiind asociată cu incultura.

păstreză *curat

Primăria sectorului 3 s-a gîndit să promoveze curățenia printr-un articol plătit (vezi aici), însă nu s-a deranjat să verifice și curățenia limbii române din slogan : „păstrează curat, să nu fii amendat”. Probabil că este se vrea o variantă a binecunoscutului îndemn „păstrați curățenia”, însă curățenie este substantiv, iar curat este adjectiv (sau adverb). E adevărat: e mai greu de găsit o rimă pentru amendat...

Două greșeli dintr-o singură lovitură: verbul a păstra fiind tranzitiv cere complement direct (păstrăm ceva, ceva-ul fiind substantiv sau pronume), iar alăturarea lui curat implică că acesta trebuie să fie adverb (acțiunea de păstrare trebuie să se realizeze într-un mod curat).

Am fost siderați! :)

Pe 11 mai am primit o alertă cu o creștere neobișnuită a termenului siderat.

Nu am cărui fapt datorăm onoarea, singurul eveniment în perioada respectivă care se potrivește ar fi declarația prim-ministrului care s-a declarat siderată de niște huiduieli...

impietate...

Fosta ministră ne vorbește despre impietate cu referire la o anchetă a poliției, în ciuda faptului că singurul sens al acestuia este cel de „lipsă de respect”!

În mod cert nu ne aflăm în situația în care un cuvînt începe să își descopere un nou sens, căci nu găsim (cel puțin pe Google) alte cazuri de folosire a acestui sens.

Totuși, există o cauză cunoscută pentru care poate apărea confuzia: atracția paronimică! Este singura explicație (dacă are cineva altă idee, mi-aș dori să o aflu) pentru această eroare; chiar dacă verbul a împiedica nu este foarte asemănător cu impietate, e o greșeală care este frecventă în rîndul persoanelor cu o cultură precară (în general dată de lipsa lecturilor)!

De remarcat că interviul mai conține cîteva hibe de exprimare, însă am ales-o pe aceasta pentru că e ceva despre care nu am mai vorbit.

Ce e maiaua?

Pentru cei mai nerăbdători, răspunsul este simplu: maia și drojdie sînt sinonime și așa au fost dintotdeauna (provine din limba turcă, unde e ortografiată maya și înseamnă același lucru: „drojdie, ferment” sau, eventual, „entuziasm, emulație”).

Pak maya = „drojdie pură”

Prin extensiune, în panificație termenul maia a început să aibă și sensul de „plămădeală”, acesta fiind de fapt sensul care a pătruns în cărțile de bucate și în limbajul gastronomic! Dacă nu credeți ce scriu dicționarele, puteți verifica în cărțile de bucate de pe vremuri (Sanda Marin, de exemplu).

Iată cum se definește termenul în Dicționarul „Tezaur” al limbii române:

În ultimul timp, pe fondul exacerbării rolului bucătarilor în viața curentă, există o tendință de a se folosi termeni gastronomici incorecți preluați de la aceștia, majoritatea avînd o cultură (inclusiv gastronomică) făcută după ureche! Nici maiaua nu face excepție și, în acest caz, există persoane care folosesc maia cu sensul de plămădeală făcută cu drojdie sălbatică, ceea ce nu este neapărat incorect (nu ar fi primul termen la care sensul se restrînge). Problema este aici refuzul de a înțelege că termenul are un alt sens de bază și că există riscul confuziilor dacă contextul nu este clar.

Trebuie spus că termenul maia se mai folosește și în alte domenii, de exemplu: viticultura. Aici sensul este mai degrabă de „ferment” (tot starter în engleză). De remarcat că se face o diferențiere între maiaua „sălbatică” și cea preparată controlat (chestie care ar trebui să fie similară procesului din panificație):

Revista de horticultură, 1973

Mai mult, procesul de creare al maielei este clar legat de drojdie:

Stupăritul nou, 1976

*ghiuvetă...

Vedem multe ciudățenii în presa scrisă, așa că nu trebuie să ne mire dacă descoperim o „știre” în care e folosit greșit un cuvînt simplu, folosindu-se versiunea folostă de copii: *ghiuvetă.
De fapt chiuvetă are legătură cu cuvă – recunoaștem sufixul diminutival -ette din limba franceză – ceea ce face curioasă greșeala aceasta la un adult.