Certificatul (ne)ortografic

Se pare că aproape nimeni nu verifică ce scrie pe certificatul de vaccinare! O greșeală de ortografie evidentă apare pe certificatul de vaccinare și, deși avem vreo 7 milioane de vaccinați, pare că nimeni nu a observat-o!

Dacă vă întrebați de ce este necesară articularea (deși sînt sigur că toată lumea pune insinctiv articolul acolo) – adică de ce putem spune „între două vizite la centru”, dar nu și „între două vizite la *centru de vaccinare” – explicația este simplă: determinarea substantivului (centru în cazul nostru) cu diferența specifică (de vaccinare) implică necesitatea folosirii articolului. Practic, dacă substantivul are un determinant, atunci trebuie folosit articolul: fie hotărît, fie nehotărît.

Totuși, am o nedumerire: cum ar trebui să procedăm pentru a corecta greșeala? 

*eu și alți colegi

Tocmai am auzit un europarlamentar (care, pare-se, a fost și jurnalist înainte) explicînd că nu știu ce ar fi făcut „eu și alți colegi”! Nu-mi este clar ce este în mintea cuiva care formulează o asemenea sintagmă, singura explicație ar fi că folosește un șablon (pe care, evident, nu îl înțelege).

Prin construcția „eu și alți...” se face o asociere în aceeași clasă, deci prin folosirea șablonului „eu și alți colegi” vorbitorul se consideră și el un coleg, lucru evident contradictoriu cu înțelesul lui „coleg”, care se referă la alte persoane decît cea de referință.

Căutînd pe internet, am descoperit că șablonul este destul de folosit:

De menționat că șablonul verbal se poate se regăsește în asociere și cu alte substantive cu același tip de semantism: vecin, prieten, coechipier șamd! 

Putem scrie citate?

Folosirea adecvată a cuvintelor în (con)text ține de simțul limbii, trăsătură care se dezvoltă în urma unui contact prelungit cu registrul curent al limbii, eventual cu cel elevat (de obicei prin lectură, dar nu exclusiv). Ceea ce nu se întîmplă în cazul de mai jos, unde aflăm că oamenii scriu... citate!

Este adevărat că „se înțelege” (argumentul favorit al apărătorilor vorbitorilor limbii române defecte), dar de ce să ne limităm la asta? Doar se știe că oamenii se pot înțelege cu un lexic de doar 500 de cuvinte. Mai bine 500 folosite corect decît 5000 folosite greșit!

Despre roțile căruței

Expresia „a cincea roată la căruță” este relativ veche – are cel puțin o sută de ani, poate mai mult – și înseamnă exact la ce vă gîndiți: ceva inutil, de prisos sau ceva nenecesar (de care de poți lipsi)!

Cînd citești un articol de analiză, te-ai gîndi că alegerea cuvintelor este atent cumpănită, însă cînd citești despre a treia roată la căruță începi să te întrebi dacă autorul știe despre ce vorbește. Căci este evident că pentru o căruță toate cele patru roți sînt la fel de importante și, chiar dacă nu ar fi, este greu de decis în ce ordine ar trebui numărate! 

Vasile Dîncu supralicitează și folosește expresia cu numere pare. Nu e clar dacă se gîndea că prima roată la căruță ar fi cea mai importantă (dar ce ar exclude-o atunci pe a treia?): 

Editare ulterioară (bonus) – Florin Negruțiu dă și el cu bîta-n baltă: