[...] anumiți miniștri se antepronunță înainte ca dosarul să fie evaluat [...]Sigur, în cîntărirea punctelor de vedere antagonice nu trebuie să ne oprim la formă, ci trebuie să ajungem la fondul problemei; tot atît de adevărat e că lipsa de interes pentru formă indică și alte lipsuri, mai subtile (dacă îți „scapă” un pleonasm grosolan, probabil că îți vor scăpa și finețurile logice, deci sînt mari șanse să transmiți un cu totul alt mesaj decît cel dorit).
Interesant este la acest cuvînt (și la întreaga sa familie de cuvinte: a (se) antepronunța, antepronunțat) faptul că, deși a devenit foarte folosit în ultimii ani, DEX-ul nu îl definește, deși el este specializat și din punctul de vedere al domeniului de folosire (juridic) și din cel al sensurilor cuvîntului de bază (pronunțare „luarea unei decizii judecătorești”). Astfel, o posibilă definiție a antepronunțării ar fi: „faptă (de obicei o afirmație) prin care un judecător sugerează poziția sa înainte de studierea dovezilor sau de prezentarea hotărîrii judecătorești, încălcîndu-se astfel principiul imparțialității puterii judecătorești. Prin extensie se poate referi la lipsa de imparțialitate a oricărui arbitru care mediază o dispută”. De reținut este că cel care judecă și-a manifestat explicit părtinirea (da, i-adevărat, sistemul actual permite ca judecătorul să fie părtinitor în decizii dacă nu i se pot imputa fapte care să dovedească acest lucru!).
Probabil că nu a existat suficient timp pentru cristalizarea sensului de bază în limbă, astfel că este folosit (greșit în opinia mea) și pentru alte persoane. În cazul acesta, ministrul este într-adevăr un factor de decizie, însă nu el judecă cazul, așa că opinia lui ar putea fi considerată maxim o încercare de a influența hotărîrea celui îndrituit să judece dosarul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu