sâmbătă, 28 iulie 2018

deșeuri municipale...

Cine ajunge într-o benzinărie și nu ține ochii-n pămînt imposibil să nu observe cutiile metalice galbene avînd  inscripția: deșeuri municipale!

Pentru oricine familiarizat cu limba română, municipal înseamnă „care aparține unui municipiu; care este caracteristic unui municipiu; care ține de municipalitate”, noțiunea de apartenență fiind în afara oricărui dubiu. Astfel

Termenii care sînt des asociați cu municipal în mediul online (dar pot extrapola faptul că și în vorbirea curentă se întîmplă la fel) :
  • spital
  • campionat
  • ștrand
  • club
  • teatru
confirmă explicația dicționarelor. Numitorul comun este evident: ideea de instituție, organizație!

Cum, în mod evident, deșeurile nu reprezintă o instituție, imediat ne gîndim la principalii: termeni impuși de lege, limbaj corporatist de lemn sau traduceri proaste! În cazul de față, avem jackpot: toate cele trei!

Cu un pic de străduință găsim definiția sintagmei în Anexa I a HG 162/2002:
h) Deșeuri municipale - deșeuri menajere și alte deșeuri care, prin natura sau compoziție, sunt similare cu deșeurile menajere și care sunt generate pe raza localităților.
Traducerea ca atare ar putea să fie sugestia traducătorilor români din cadrul instituțiilor Uniunii Europene, dar nu pot fi totuși sigur că ei au creat ciudățenia (poate doar au preluat-o din legislația românească), mai ales că cele 3 variante pentru sintagma „municipal waste” sugerează că și pentru „deșeurile municipale” (112 ocurențe în legile noastre) „deșeurile urbane” (34 de ocurențe) și pentru „deșeurile orășenești” (9 documente) creația este a legislativului (sigur, probabil tot prin intermediul unor traducători)!





joi, 26 iulie 2018

ilar sau hilar?

Pe scurt, răspunsul este: conform normei din acest moment, DOOM2, ambele forme sînt corecte!

În 2005, după zeci de ani de „ilegalitate”, DOOM2 consfințea victoria uzului și forma hilar devenea preferința normei (vezi explicații în DOOM2, pagina C). Drept concesie făcută „conservatorilor”, varianta ilar a fost păstrată și ea în normă!
hilar și ilar în DOOM2
Necazul cu ortografia cea schimbătoare este că poliția presei nu poate ține pasul cu ea: încă există persoane ferm convinse că hilar nu e corect folosit cu sensul „hazliu; care stîrnește rîsul”. Mai trist este faptul că peste 90% recită aceeași poezie: „hilar înseamnă altceva: «care se referă la hil»” de parcă omonimia și polisemantismul nu ar caracteristici cunoscute ale limbii!

miercuri, 25 iulie 2018

melis(s)ă

Cei care nu au auzit de melisă (scris cu un singur s, totuși) pot fi liniștiți: e o variantă importată a plantei numite popular roiniță (bine, sînt convins că nici numele acesta nu este foarte cunoscut) și se găsește în compoziția a numeroase ceaiuri medicinale!

Cum s-a ajuns totuși la traducerea proastă? Planta se numește în engleză lemon balm (lemon „lămîie”, balm baslam, rășină, preparat aromatic”), dar deseori e folosită doar partea a doua a numelui (balm), ceea ce face ca dicționarele să îl înregistreze pe balm și cu sensul de melisă (deși indicația e clară balm = lemon balm).

Altfel, faptul că producătorii cutiei au eșuat lamentabil (și traducerea, și numele cu s dublat, și ortografia greșită cu L mare) este ceva obișnuit în comerțul românesc. Sigur, nu trebuie să ne așteptăm la cheltuieli imense cu ambalajul, însă investiția a 5 minute pentru verificarea textului nu poate afecta profitul!

P.S. Interesant că și această plantă a fost folosită pentru crearea unei băuturi alcoolice! Vezi și exemplul din DLRLC:
Constantin Racoviță muri pe tron, victimă a patimei sale pentru melisă și băuturile spirtoase. (Al. Odobescu, Scrieri literare și istorice, vol. I, pagina 264)




marți, 24 iulie 2018

brunch tradițional...

Alăturarea reușită de cei de la Digi Oradea e oarecum oximoronică: brunch-ul este o masă „modernă”, care combină micul dejun și prînzul (breakfast și lunch), așadar nepotrivită cu calificativul „tradițional”. Sigur, înțelegem din text că e vorba de o masă cu produse tradiționale. Termenul englezesc care este adoptat de normă (și DOOM2 și DEX, vezi aici), dar trebuie să remarcăm că editorii nu știu regula simplă de declinare a cuvintelor străine: deoarece se termină cu ch pronunțat [č] (ca ci-ul românesc), atunci este necesară folosirea cratimei pentru declinare: brunch-uri!

Trebuie spus că redactorii nu sînt la prima ispravă, căci au comis-o și aici, probabil cînd făceau reclamă acestui eveniment:


joi, 19 iulie 2018

Cum pronunțăm cuvintele străine? Cazul „chia”


La modul general, cuvintele împrumutate din alte limbi care folosesc alfabetul latin pot fi adaptate în mai multe feluri, dar procesul de adaptare va avea o evoluție similară:
  • inițial termenul este neadaptat (grafia și pronunția se păstrează ca în limba de origine, dar nu are flexiune);
  • în cazul fericit, dar foarte rar, în care grafia și pronunția ar fi similare cu cele din limba română, adaptarea se realizează ușor prin apariția flexiunii;
  • în celelalte cazuri vom avea o „luptă” între forma scrisă și cea citită. Poate ieși învingătoare:
    • grafia din limba de origine (eventual cu mici adaptări): fotbal (football în engleză) a cîștigat lupta cu futbol (scris fie cum se aude, fie ca în limba de origine);
    • pronunțarea din limba de origine: ofsaid (offside în engleză) sau lider (leader în engleză);
    • o variantă pocită: de exemplu blugi (blue jeans [blugins] în engleză) sau șofer (chauffeur [șoför] „fochist” în limba franceză);
Trebuie menționat că norma curentă (DOOM2) nu are o viziune unitară: a început să recomande în anumite cazuri forma din limba de origine (vezi rugbi → rugby, penalti → penalty), însă, pe de altă parte, a început și o campanie de românizare forțată (de exemplu, conform DOOM2, whisky nu se pronunță ca în engleză, ci cu prima silabă modificată, oferindu-se stupidul argument că diftongul ŭí nu există, deci trebuie pronunțat úĭ). 

Acestea fiind spuse, ajung la exemplul pe care doream să îl discut: chia! Popularitatea semințelor de chia (aliment relativ nou în România) este în creștere! Termenul fiind nou, încă nu a fost adoptat de dicționare, astfel că existe șanse mari să fie adaptat incorect, căci fiecare îl pronunță cum îi trece prin minte!

Termenul chia a fost împrumutat din engleză, unde se pronunță [tʃia], iar în engleză a fost preluat din spaniolă (scris chía), unde are o pronunție similară. Nu ar trebui să fim surprinși de abaterea aceasta de la „fonetismul” scrierii, căci există destule cuvinte împrumutate la care avem aceeași excepție: macho, cha-cha-cha, chilian, scorching etc.

Totuși, majoritatea românilor pronunță chia exact cum se scrie: chi-a ([kia] în alfabetul fonetic), ceea ce, chiar dacă nu este tehnic o greșeală (în sensul că nu există o prevedere explicită despre cum se pronunță cuvintele străine: ar fi și ciudat să existe norme pentru limba română care să se ocupe de alte limbi), este măcar o dovadă de lipsă de informare.

Dacă nu pare ciudat faptul că acum 100 de ani oamenii citeau cuvintele străine așa cum se scriau (rata analfabetismului era de peste 50%), în ziua de azi este un semn de ignoranță. Dar nu trebuie să uităm că limba nu evoluează în funcție de cum vorbesc elitele („limba nu știe carte” ca să parafrazez o binecunoscută zicală), ci de cum vorbește majoritatea (vox populi...)!

sâmbătă, 14 iulie 2018

Cuvinte dacice


Cîte cuvinte de origine dacică are limba română1? O întrebare simplă, dar cu un răspuns dificil de dat. Mă rog, ar exista o variantă simpl(ist)ă: „conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române (DEX-ul), nu există nici măcar unul”, însă răspunsul acesta nu este satisfăcător! Nici dacă ne uităm în dicționarele etimologice nu vom găsi prea multe. Motivul principal ar fi că lipsa izvoarelor și credibilitatea îndoielnică a surselor indirecte fac dificilă identificarea elementelor dacice în limba română.

Ce spune DEX-ul?

În DEX nu este prezentat nici un etimon dacic (sau tracic). Într-un fel este o soluție corectă, deoarece există mult prea puține surse pentru a putea vorbi serios de cuvinte cu proveniență dacică. În plus, DEX-ul nu este un dicționar etimologic pentru a putea face considerații etimologice asupra cuvintelor. Nici măcar în timpul propagandei ceaușiste DEX-ul nu a sprijinit etimologiile mai mult sau mai puțin fanteziste cînd era vorba de limba dacă (sau tracă).

Totuși, există în DEX anumite șabloane care sugerează că un anume cuvînt ar putea proveni din fondul autohton. Astfel, avem:

1) Trimiterea la limba albaneză (în DEX avem cf. alb. „compară cu albanezul“). În această situație sînt 90 de cuvinte, majoritatea fiind bune candidate.
Arată cuvintele

2) Etimologia necunoscută2. După eliminarea cuvintelor de dată recentă3 mai rămîn în această situație 1071 de cuvinte (cu litere aldine sînt cuvintele cu o largă utilizare în limba română la care nu există o explicație credibilă în dicționarele etimologice).
Arată cuvintele

Nu cred că mai trebuie spus că cuvintele la care s-a descoperit un paralel albanez vechi (căci au existat și împrumuturi mai noi între cele două limbi) au șanse mai mari să fie un element autohton (vezi criteriile de mai jos). Nu trebuie să cădem în greșeala de a considera toate cuvintele de mai sus dacice (în special cel de-al doilea grup), deoarece unele au în alte dicționare etimologice o explicație plauzibilă (de exemplu, crîncen</> poate fi explicat relativ satisfăcător din slavă). Sigur, nici nu trebuie să credem că toate cuvintele cărora DEX-ul le oferă o etimologie nu ar putea proveni din substrat: de exemplu, lui creier i se găsește o etimologie forțată, din latină (cerebellum ), cînd de fapt are un corespondent în albaneză, krerë , „capete“ (pluralul lui krye ), care nu se poate explica prin latină.

Care este situația reală?

Informațiile istorice referitoare la daci sau traci sînt puține, iar textele scrise lipsesc cu desăvîrșire. Nici măcar lucrările din orbita romană nu s-au conservat: opera împăratului Traian – De bello dacico – și respectiv cea medicului Criton, însoțitorul lui Traian – Getica – s-au pierdut. Nici poemele scrise în limba getă de Publius Ovidius Naso în exilul său de la Tomis nu au reușit să supraviețuiască. Singura deducție ar fi că limba geților era o limbă diferită de latină. Pare stupid să trebuiască să demonstrăm asta, însă o teză tracomană bine încetățenită susține că latina ar fi o versiune a limbii dace.
Materiale lingvistice pe care ne putem baza sînt extrem de puține și se rezumă la cîteva glose de plante din tratatele medicului grec Dioscorides și cel al Pseudo-Apuleius (57 de nume de plante4 transliterate în alfabetul grec), numele proprii păstrate de autorii antici sau în inscripții (circa 2000) și cîteva zeci de inscripții presupuse dacice (cu caractere grecești), dar nedescifrate5. Mai știm din Geografia lui Strabon (VII, 3, 2) că geții sînt un soi de traci, deci probabil și limbile lor sînt înrudite.
Ne încurcă și mai tare lipsa documentelor de limba română veche (pentru comparație, primele texte în albaneza veche sînt din secolul IX) care ar permite o analiză comparativă și cu limba română actuală, dar și cu limbile vorbite în acea perioadă. Fără descoperirea de noi izvoare istorice va trebui să acceptăm faptul că nici o teorie nu va putea demonstra științific că măcar un cuvînt al limbii române ar fi de origine dacică.

În condițiile date cum mai putem stabili elementele din substrat?

Din cauza lipsei informațiilor și a documentelor care să poată ajuta la determinarea elementelor autohtone, s-au stabilit niște criterii generale de cercetare6:
  1. Se încercă explicarea etimologiei prin filieră latină7,8. Cuvintele românești ce nu pot fi explicate prin limba latină sau ca împrumuturi din alte limbi sînt candidate la a fi considerate ca provenind din substrat. Totuși, regula nu trebuie abuzată prin forțarea unor etimologii latine.
  2. Cuvintele se compară apoi cu resturile de limbă perpetuate de la populațiile preromane sau cu vechile limbi balcanice (trac, macedoneană sau iliră), chiar dacă sursele sînt precare sau nesigure.
  3. Se încercă cu limba albaneză (considerată descendentă a limbii trace) la nivelul idiomurilor comune9 (nu la cele evoluate, din ziua de azi).
  4. Se încearcă compararea cu limbile balcanice sau cu limba armeană.
  5. Se extinde comparația la oricare dintre limbile indo-europene din care româna nu a putut împrumuta respectivul cuvînt în mod direct sau mijlocit.
  6. Referirea directă la rădăcini indo-europene nu este edificatoare. Explicarea unui cuvînt nu trebuie să se rezume numai la rădăcina lui, ci la toate elementele lui.
Dacă autorii DEX au respectat criteriile de cercetare în totalitate este o altă discuție, însă nu avem motive să credem că numărul greșelilor ar putea fi mare. În concluzie, putem limita superior numărul cuvintelor dacice la cîteva sute!

Note:
  1. Articolul a fost publicat (incomplet) în Dilema Veche nr. 601, 19-15 august 2015
  2. DEX-ul fiind un dicționar de uz general, nu prezintă etimologiile comparative ale mai multor autori. Din păcate, se preiau și etimologii încetățenite (Hasdeu, Cihac), dar fără o bază științifică, de obicei din perioada latinistă (echivalenta tracomaniei din punct de vedere științific), cînd toate cuvintele erau efectiv modificate ca să pară că au orgine latină: „război“ a avut varianta „răzbel“ pentru a semăna cu lat. bellum, „nărav“ s-a transformat în „morav“ pentru a semăna cu lat. mores ș.a.m.d.
  3. Am eliminat circa 100 de cuvinte care fie au intrat recent în limbă, fie defineau concepte moderne, fie prezentau sufixe/prefixe care sugerau o creație în interiorul limbii.
  4. Termenii de origine dacică au fost studiați, printre alții, de J. Grimm, D. Brandza, Al. Borza, D. Decev ș.a.m.d.
  5. Florica Dimitrescu et al., Istoria limbii române, Editura Didactică și Pedagogică, 1978, p. 66.
  6. Trebuie menționați aici: D. Cantemir, B. P.Hasdeu, G. Giuglea, I.I. Russu, Al. Rosetti.
  7. Presupunerea fiind, evident, că limba română este o limbă romanică! Orice altă presupunere ar trebui să supraviețuiască unor criterii de validare (subiectul altui articol), ceea ce nu s-a întîmplat pînă acum!
  8. Sigur, există criterii similare de stabilire a provenienței din limba latină, care, la rîndul lor, nu oferă întotdeauna certitudini în ceea ce privește originea latină.
  9. Prin română comună se înțelege etapa de dezvoltare a limbii române dinaintea separării celor patru dialecte, perioada în care se presupune că daco-româna, aromâna, megleno-româna și istro-româna formau o entitate lingvistică (mai mult sau mai puțin) unitar. În mod similar, se definește și conceptul de albaneză comună, în raport cu dialectele gheg și tosc.

marți, 3 iulie 2018

Istoria ortografiei - reforma ratată din 1926

Una din marotele apărătorilor ortografiei cu î din a este pretenția că cea cu î din (în vigoare din 1953, rafinată în 1965 și invalidată în 1993) ar fi opera comuniștilor și că ar fi fost impusă de aceștia, însă realitatea este un pic diferită! Reforma ortografică propusă de Sextil Pușcariu Academiei încă din 1926, care conținea la punctul al cincilea generalizarea scrierii cu î, demonstrează absurditatea acestei pretenții. Nu numai că a fost propusă, dar în ședința din 8 iunie 1926 propunerea aceasta s-a votat cu 19 voturi pentru, 5 contra și o abținere!

Cele 7 propuneri au fost:
  1. Suprimarea accentului grav; 
  2. Suprimarea parțială a u-ului final;
  3. Scrierea cu ș în loc de ci în obișnui, veșnic, pașnic;
  4. Scrierea cu s în loc de ss în rasă, masă, casă;
  5. Generalizarea scrierii cu î (inclusiv în romîn și familia sa de cuvinte);
  6. Formarea genitivului articulat la feminine prin adăugarea unui i la forma de plural (cu excepția femininelor terminate în -ie);
  7. Generalizarea scrierii cu z în loc de s intervocalic (pronunțat tot z);
Cu excepția punctului 7, toate propunerile au fost acceptate pe 8 iunie, însă a doua zi s-a revenit asupra deciziei (vezi Analele Academiei Române, tomul XLVI, paginile 152-155)!



Poate părea curios faptul că Mihail Sadoveanu a declarat că „reforma scrierii pretutindeni a lui î din i se impune s-o facem înainte de a fi forțați s-o acceptăm din afară”, dar prin „din afară” trebuie înțeles doar „din afara Academiei”: la ora aceea o mulțime de personalități scriau cu î practic împotriva normelor Academiei, și, în plus, tocmai apăruse primul volum din monumentalul Dicționar enciclopedic ilustrat al lui Aurel Candrea care folosea deja scrierea cu î!

În ședința din 9 iunie, în ciuda votului din ziua precedentă, s-a propus și acceptat ca deciziile din ziua precedentă să nu mai fie luate în considerare, iar procesul reformării ortografiei să se reia în viitor...


Este imposibil să nu remarcăm că la începutul ședinței din 8 iunie 1926 era clamată urgența nevoii unei ortografii clare și precise, iar la finalul ședinței de a doua zi se găseau motive pentru a se tergiversa reforma!

Abia în 1932 s-a reușit finalizarea reformei, dar într-o formă destul de diferită de propunerile inițiale ale lui Sextil Pușcariu - vezi și aici. Este o tristă ironie a sorții faptul că în 1993 regulile pentru scrierea cu î din a în interiorul cuvintelor au fost numite „regulile Sextil Pușcariu”, deși acesta era adeptul scrierii cu î din i!


duminică, 1 iulie 2018

„Egalul acesta ar fi cea mai mare victorie a Rusiei”


La primul meci de astăzi (Rusia - Spania) mi-am promis să nu închid sonorul și comentatorii nu mi-au înșelat așteptările! N-am avut răbdare să notez chiar toate perlele, dar destule mi-au zgîriat urechile (la numele străine variantele greșite sînt cu roșu, iar cele corecte cu verde):
  • „campionatul under [andăr] șaptișpe” - ori spunem toate cuvinte în engleză (Under 17), ori le traducem pe toate (sub 17);
  • Soci – pronunțat într-o singură silabă (vezi aici);
  • Dzyuba (Дзюба) e pronunțat ba Giuba, ba Dziuba sau Djiuba (depinde de comentator);
  • Diego Costa e pronunțat ba Costa, ba Coșta (depinde de comentator) – și în spaniolă, și în portugheza braziliană (Costa e născut în Brazilia) numele se pronunță cu s.
  • Mario Fernandes e pronunțat Fernandeș, deși corect e Fernandes, cu s;
  • Cheryshev/Cerîșev (Черышев) e pronunțat Cerișev deși transliterarea standard românească este chiar Cerîșev;
  • „deznodămîntul după 45 de minute” – lăsînd la o parte că nu e nimic tragic aici, deznodămîntul implică finalul confruntării;
  • „ciudată decizia de a-l trimite pe bancă pe Iniesta” – de fapt nu a fost trimis pe banca de rezerve, ci a fost de la bun început acolo (nu a fost titular);
  • cifrele statistice sînt incredibile”;
  • „pare să aibe alt ritm”;
Prelungirile s-au încheiat apoteotic cu minunăția: „egalul acesta ar fi cea mai mare victorie a Rusiei”!

Este de mirare faptul că cei care comentează meciurile pentru TVR nu au sesizat marele avantaj al faptului că acest eveniment este găzduit de Rusia: numele sînt transliterate fonetic în alfabetul chirilic, ceea ce înseamnă că este suficient să se uite pe numele jucătorilor scrise în limba rusă pentru a putea pronunța (relativ) corect numele...

NB Cam în toate limbile lumii World Cup se traduce ceva echivalent cu Cupa Mondială (doar în rusă și germană am descoperit că se traduce cu termenul echivalent cu „campionat”). În perioada interbelică se folosea exclusiv denumirea de Campionat, căci acesta era numele oficial (primele două ediții au fost campionate, abia cel din Franța, din 1938 a fost Coupe de Monde).

Editare ulterioară: cel mai apreciat comentariu la întrebarea Campionat Mondial sau Cupă Mondială, pusă pe facebook: ☺️

Etichete

Adevărul (8) adjectiv (3) Agerpres (3) Alexandru Graur (13) Antena 3 (7) articol sportiv (4) Auchan (7) B1 (3) barbarism (19) BBC (3) beție de cuvinte (5) clasificat (3) Constituția (3) cratimă (6) cum ne exprimăm corect (47) cum pronunțăm corect (15) cum scriem corect (42) cuvinte folosite greșit (168) cuvinte inventate (10) cuvinte încîlcite (4) cuvinte pocite (4) cuvinte rar folosite (3) cuvinte redescoperite (11) cuvinte scrise greșit (36) cuvinte străine (6) decît (4) DEX (10) dexonline (31) diacritice (8) Digi (9) Digi 24 (12) DOOM (3) DOOM2 (16) Emil Grădinescu (3) eroare semantică (4) erori DEX (2) erori DOOM (1) etimologie (26) Evaluarea Națională (5) Evenimentul zilei (15) false friends (6) fotbal (8) furculision (5) Gabriela Vrînceanu Firea Pandele (4) grad de comparație (3) gramatică (4) greșeli de scriere monumentale (3) HBO (5) hipercorectitudine (4) inconsecvențe DOOM2 (4) î din i (6) jurnaliști (27) Libertatea (4) lipsă de logică (10) Liviu Pop (3) mama ei de topică! (4) marketing (10) Ministerul Educației (5) monumente (3) muta cum liquida (7) noștrii (5) nume de persoane (6) ortografie (18) oximoron (9) Parlament (3) pațachină (1) pleonasm (18) plural (6) politician (4) presă (3) prim-ministru (5) programă (3) prostul nu e prost destul... (3) publicitate (11) Radu Paraschivescu (1) Realitatea TV (14) reforma ortografică (9) reporter (2) rimel (1) România Liberă (16) s-a răsturnat căruța cu proști (5) SRI (2) statistici (10) Stelian Tănase (1) texte juridice (3) top căutări (18) traducere (15) traduceri proaste (12) virgula (8) vroiam (1)