Acordul subiectului cu predicatul nu prezintă în general dificultăți mari, însă există anumite situații (rare) cînd exprimarea complică lucrurile, de cele mai multe ori cînd nu e clar subiectul (fals subiect multiplu sau invers). Din acest motiv Gramatica limbii române (ediția 2008) acordat o secțiune specială:
Ei, bine, DOOM-ul (și nu numai ultima ediție) s-a gîndit că vrea sa revoluționeze gramatica:
Terminologia matematică românească veche stîrnește deseori zîmbete pentru că s-a încercat să nu se introducă (prea multe) neologisme. Poate cel mai bun exemplu este unghiul... tîmpit (în loc de unghi obtuz)!
 |
| DLR - unghi tîmpit (1982) |
 |
| Exemplu de folosire - 1895, Monografia gimaziului public român din Brad |
Dacă vi s-a părut vreodată că simțiți o apropiere lingvistică între ceteră și chitară, să știți că nu este doar o părere! Dar probabil nu v-ați gândit că numitorul comun este... lira!
|
|
Dacă citim presa din secolul XIX vom afla că obiceiul mărțișorului nu prea mai exista. Oricum, poveștile de atunci ne expun o altă versiune a mărțișorului decît cea de azi:
În 1857, Gazeta de Moldavia explica orășenilor tradiția mărțișorului: un fir alb și unul roșu de care se agață o modedă găurită; se poartă în jurul gîtului de către femei și la braț de către bărbați:
La 1 Martie, dziua babeĭ Dochiea, numire și istorică și populară între Romăni, toată fata și nevasta, ea un fir de ață albŭ și altul roșŭ, le resucește înpreună, și prin acest fir bălțat, albŭ-roșŭ, se petrece căte o monetă cu bortă. Eaca încă o cauză a monetelor bortite de toată valora ce se ivesc la noĭ în comerciŭ. Cu acest firŭ bălțat și petrecut de o monetă, se leagă precum ar fi cu un baerŭ înpregiurul gătuluĭ, iar barbaților se leagă la mănă. Pe această legătoare, numită Mărțișorŭ, sănt datorĭ toți, a o purta pănă la 1 Mai, cănd o desleagă și cu moneta ce era în baerŭ, cumpără maĭ ales, au arelŭ roșŭ, pe carele-lŭ beŭ în acea dzi desdemineața, șezind pe iarbă verde, Această datenă ar fi ca un lăsatŭ-de-vinŭ; ea ar însemna: pănă adzĭ am avut nevoe de căldura ce poțĭ a-mĭ da, acu-țĭ mulțemescŭ cu a ist de pe urmă paharŭ; lasă-mă de adzĭ pe earbă de a căriea recorire am trebuință înainte.
În 1872, ziaristul G. N. de la Curierul de Iassi deplînge situația pe care „străinătatea” a adus-o în România (vi se pare cunoscut, nu-i așa?):
 |
O poezioară din ziarul Adevărul, din 1891, – (vezi imaginea din stînga) – ne face să înțelegem că în perioada aceea obiceiul fusese deja resuscitat, dar adoptat numai de către femei! Încă se purta la gît sau pe braț! O reclamă din ziarul Universul (vezi imaginea din dreapta) dovedește că încă din 1899, obiceiul devenise mercantil, iar mărțișoarele erau puse în vînzare de către giuvaergii, astfel că putem presupune că Putem spune că nu se mai respecta obiceiului găuririi bănuțului! |
 |
| Din 1929 avem și ilustrații care înlătură orice dubiu: mărțișoarele erau purtate la gît (vezi imaginea cea mai din dreapta). În plus, aflăm noile tendințe: trifoi cu 4 foi, purceluș cu ban în rît, numărul 13 în cerc etc. |
 |
 |
Prima atestare în limba română a termenului rapandulă este mult înaintea lui Rebreanu (așa cum figurează în DLR) în revista Foaie pentru minte, inimă și literatură, 1858.
Știți proverbul cela: un prost arunc-o piatră-n apă, o sută de-nțelepți nu pot s-o scoată...
Cam așa și cu „ciuntitul” lui Teodosie...
În ziua de azi nimeni nu mai are prea multe pretenții de la jurnaliști. Dacă vreunul ar fi scris *tabeluri într-un articol, probabil nu s-ar fi băgat de seamă. Însă, cum se știe, „prostul nu e prost destul dacă nu e și fudul” și... simte nevoia să dea lecții!
Poate cei de la Jurnalul vor să schimbe ortografia, cine știe?
Colac peste pupăză, dovedesc fie că nu pot face o inferență logică (căci nu e nici o legătură între definiție și forma de plural corectă), fie nu înțeleg cum trebuie folosit așadar!
Prima referință la sărbătoarea anglo-saxonă a sf. Valentin datează din februarie 1906 (ziarul Universul)
Nu știu ce fac la școală jurnaliștii din ziua de azi, dar în mod clar există probleme de înțelegere a rolului pe care îl au. E greu de priceput de ce unii jurnaliști au impresia că misiunea lor este să preia o enormitate și să o transmită mai departe ca papagalul, fără a o trece prin filtrul gîndirii.
Nu există rasa Pavian la maimuțe, pavian este substantiv comun și este numele reprezentantului speciei sau, mai larg, al genului. E ca și cum am spune „felină din rasa Tigru” sau, de ce nu?, chiar „insectă din rasa Țînțar”... Mai mult decît atît, conceptul de rasă nu se aplică unei clase/familii de animale, ci se poate defini numai în cadrul unei specii (uneori subspecii)!
Este destul de clar că năzdrăvănia a venit „servită”, căci apare în mai multe publicații. Cel mai probabil este vorba reprezentantul ISU, el fiind citat de mai multe surse! Dar asta nu îi scuză cu nimic pe jurnaliștii care au comis-o!
 |
 |
 |
| Sursa imagini: digi24.ro |
Perechea de doi reprezintă fie o mînă la poker (printre cele mai proaste), fie un pleonasm grosolan...
Dacă ne luăm după ultima ediție a DOOM ar trebui să fie ruccola!
Din păcate, pe lîngă forma normată există și o explicație ciudată: (it.), adicătelea este cuvînt italienesc. Doar că ruccola nu e un cuvînt italienesc, pentru că în italiană are doar un c: rucola (vezi și aici)! Dar de unde să fie oare problema?
Nu e prima oară cînd descoperim erori grosolane în DOOM3, în special la cuvintele străine, vezi și aici sau aici!
Am făcut un experiment lingvistic cu ChatGPT, iar rezultatul este mai mult decît interesant! Chiar dacă nu am o explicație clară pentru fenomen, unele concluzii pot fi trase!
Deoarece dicționarele de limbă română au obiceiul să evite cuvintele tabu, încerc să văd dacă inteligența artificială a creat o gramatică pe baza uzului, anume am încercat să aflu pluralul numelui popular al organului sexual masculin (căci uzul ne relevă două variante de plural, în -e și în -i, aproximativ la fel de folosite):
Nu mă dau bătut și cer explicații:
Dacă vă interesează etimologia, găsiți aici tot ce vă trebuie!
