expertiză

    Citind un articol despre gîlceava judecătorilor cu DNA în care un comunicat al Înaltei Curți de Casație și Justiție încearcă să demonteze afirmația privind:

lipsa expertizei judecătorilor în instrumentarea dosarelor [...]

mi-am adus aminte că auzim din ce în ce mai des cuvîntul expertiză cu sensul greșit „cunoștințe (avansate/de expert) într-un domeniu”.
    Ce este, poate, scuzabil la nespecialistul care aude la televizor (unde se perindă o sumedenie de „cunoscători”) și încearcă să copieze exprimarea care pare elaborată (mde, mulți preferă forma în locul fondului), este impardonabil la cei care își exercită profesia în domeniul judiciar și care ar trebui să știe ce înseamnă „expertiza judiciară”.
    Sigur, persoanele care obișnuiesc să românizeze cuvintele englezești (căci probabil de acolo) din cauză că nu cunosc echivalentul românesc pot întreba indignați ce e greșit în a „îmbogăți” limba română cu noi sensuri. Problema este că nu este un nou sens, ci doar încă o modalitate mai „cu moț” de a exprima același lucru (ba mai mult: din aceeași familie de cuvinte): nu există diferențe între „are *expertiză în domeniul X” „este expert în domeniul X”, ba mai rău: se face un efort mai mare, deoarece cuvîntul folosit greșit este mai lung.
    În orice caz, uzul va hotărî acceptarea sau nu a barbarismului, însă pînă atunci mi se pare normală sancționarea folosirii acestuia.

diligență

    Fiecare domeniu are un jargon specific și nici domeniile economic și administrativ nu fac excepție. Totuși, acest jargon, de obicei neacoperit perfect de dicționare explicative, trebuie folosit cu atenție, altfel se ajunge în situații hilare. Un astfel de caz poate fi găsit în acest articol, unde intervievatul dă un pic cu bîta-n baltă, probabil încercînd să folosească cuvinte pompoase:

 „Am făcut diligentele necesare ca, de la anul, să fim activi pe bursa de gaze[...]”

    Din context, ai bănui că este vorba de acțiuni sau demersuri, deși, conform dicționarelor, diligență înseamnă cu totul altceva: sîrguință, zel, asiduitate. Nici în franceză, de unde a fost împrumutat, nici în engleză (care ar putea influența sensul) nu se găsește nimic similar. E drept că în limba franceză (conform Trésor de la Langue Française) există în domeniul juridic (procedură) un sens cît de cît apropiat cu cel folosit: poursuite, requête, însă pentru a pătrunde în alte jargoane ar fi trebuit să fie acceptat deja în cel echivalent din limba română.
    Căutînd prin legislația noastră (de exemplu aici), nu am descoperit decît sensul din dicționar (similar cu expresia din limba engleză: exercise due diligence):

[...] să acționeze cu bună-credință și cu diligența unui profesionist. 

    Ca singură explicație pentru greșeală avem astfel estimarea greșită a sensului din contexte, ceea ce nu este grav cînd greșeala este folosită în cerc restrîns. Problema apare cînd greșeala este răspîndită (de exemplu în media) fără a se lua măsuri de contracarare (s-ar fi putut preveni cititorul printr-o notă, fiind vorba de un cuvînt mai rar folosit).

informații clasificate (episodul 2)

    Cam anul trecut scriam un articol pe tema cuvîntului clasificat... Nu am săpat prea mult pe tema asta, crezînd că este doar una (din multele) prostii apărute în presă. Iată că cîțiva așa-ziși jurnaliști, publică au articol (anonim, că dacă e anonimă o semnează mai mulți...) care instigă la pedepsirea ziariștilor care și-au permis să publice fragmente dintr-o stenogramă (de interes public, dar secretizată din neștiute motive!):

Articolul 36 alineatul 1 al aceleiaşi legi (i.e. a Legii nr. 182 din 12 aprilie 2002 privind protecţia informaţiilor clasificate) impune că „persoanele fizice cărora le-au fost încredinţate informaţii clasificate sunt obligate să asigure protecţia acestora, potrivit legii, şi să respecte prevederile programelor de prevenire a scurgerii de informaţii clasificate”.

    Lăsînd la o parte cazul de amoralitate jurnalistică, articolul m-a făcut să caut legea cu pricina și, după ce mi-a fost confirmată folosirea acestor termeni, sa mă crucesc și cu stînga și cu dreapta :)! Respectiva lege abuzează de această sintagmă greșită (de peste 50 de ori în nici 10 pagini): așa este cînd legile nu sînt verificate nici de lingviști, nici de logicieni...
    Pentru a vedea că există și oameni care înțeleg să își facă treaba bine, Ordinul 493 din 15 iunie 2009  definește în articolul al doilea (deci chiar la început) niște termeni care ar putea fi neclari. Dacă și legea mai sus citată ar fi definit sintagma informații clasificate pentru a se potrivi sensului folosit acolo, s-ar fi evitat orice problemă... Mă întreb dacă unui judecător i se oferă legea într-o mînă și DEX-ul în cealaltă, ce ar alege...