Ministerul Justiției și diacriticele

Este un pic înfricoșător că în 2024, încă se manifestă frica de diacritice pe internet. Pe site-ul Ministerului Justiției! Mai contează că există o lege care impune folosirea corectă a limbii (inclusiv a diacriticelor)?

lifuroii domnului Popescu

Cristian Tudor Popescu este unul dintre puținii ziariști care, cum se spunea pe vremuri, are condei! Știe să utilizeze limba română, cuvintele-s bine alese, de aceea este surprinzător să descoperi că uneori dă cu oiștea-n gard la acest capitol (să fim înțeleși, opiniile sale pot fi criticate, căci nu întotdeauna este ghidat de obiectivitate, dar scriitura rareori dă greș).  

Ultima ispravă: lifuroii! Dacă jurnalistul s-ar fi limitat la folosirea termenului, nu am fi avut nimic să comentez, însă veleitățile sale de lexicograf ne pun pe gînduri căci, dacă verificăm dicționarele, observăm că definiția popesciană nu are vreo legătură cu explicațiile date în ele.

Republica 2023, CTP definește lifuroii

Faptul că autorul a simțit nevoia să explice termenul ne sugerează că nici el nu era sigur că mesajul său ar fi ajuns la cititor în forma dorită. Dacă ar fi fost un cuvânt mai folosit, ne-am fi putut gîndi că Academia a eșuat în glosarea tuturor sensurilor (că nu ar fi prima oară), însă cum termenul este un regionalism (și m-aș hazarda să zic și arhaism), e greu de crezut că „strada” îl folosește...

Dicționarul Academiei – a lifui, lifuroi

Sigur, putem crede că definiția dată de dl Popescu este ironică, însă avem două potențiale probleme aici:

• sintagma lifuroi stricați, nu corespunde cu ironia (și nici cu definiția oferită), ci mai curînd cu invectiva; 
• așa-zisa explicație a fost vînturată și în trecut (vezi imaginea de mai jos); 

În consecință, singura explicație pe care o am e că dl Popescu chiar crede explicația pe care o oferă, însă singurele texte disponibile pe internet care l-ar susține sînt exact cele care se referă la explicațiile lui din 2006! 

Este dificilă ortografia limbii române?

Cîțiva utilizatori de pe pagina noastră de facebook ne-au admonestat în comentarii că promovăm regulile ortografice ale limbii române, iar printre argumente erau unele referitoare la faptul că ortografia este învechită („de pe vremea lui Eminescu”), complexă („de ce există reguli care tratează cazuri mult prea specifice?”) și, în general, inutilă (era făcută o legătură cu „limba vie”).

Obiecțiile acestea se pot combate ușor:

• ortografia din timpul lui Eminescu era total diferită de cea din ziua de azi (în plus, chiar pe parcursul vieții lui s-a modificat de mai multe ori);
• complexitatea ortografiei limbii române din ziua de azi este mai curînd una scăzută tocmai pentru că există reguli: principiul fonetic este dominant, iar regulile apar tocmai pentru a se clarifica zonele unde pot apărea dubii (din diverse motive). Ne putem gîndi, pentru comparație, că în engleză scrierea fiecărui cuvînt trebuie memorată!
• în ceea ce privește utilitatea, regulile ortografice (vezi mai sus) ajută la păstrarea unității limbii. Jocul „telefonul fără fir” ne ajută să înțelegem cum s-ar modifica limba dacă nu ar exista un numitor comun la care să se raporteze toți vorbitorii!

Prefața uneia din primele încercări de normare ortografică (din 1871, cînd Eminescu devenea cunoscut!) cred că este cea mai bună dovadă pentru evoluția ortografiei! Tot documentul poate fi găsit aici!

Limbi române sărbătorite...

În fiecare an de 31 august găsim în presă articole dedicate limbii (de Ziua Limbii Române) și, inevitabil, trebuie să fie măcar unul care să conțină greșeli de scriere!

Anul acesta cei de la Libertatea au fost mai îndrăzneți și au vrut să clarifice și cum e cu greșelile des întîlnite în limba română. Nu numai că au dat-o-n bară (au preluat cu copy-paste prostii de pe internet de genul pleonasmul greșeală gramaticală și forma populară vroiam greșeală inacceptabilă), dar au și dat un exemplu de cel mai des întîlnită greșeală: folosirea unui număr greșit de i-uri! Dacă aveau și o cratimă pusă aiurea, tacîmul era complet! 

Cum se schimbă limba...

Foarte des auzim la apărătorii exaltați ai tracomanilor au argument care lor li se pare „solid” invocînd existența anterioară a respectivului concept: „adică, ce? românii nu au avut xxx înainte să vină yyy”, unde puteți înlocui xxx-ul cu cămăși, cojoace, opinci, orașe, ciobani șamd și yyy-ul cu romanii, slavii, bulgarii, ungurii, turcii șamd.

Aș vrea să dau un exemplu simplu în care limba se schimbă sub ochii noștri! Mulțumită minunatului Atlas lingvistic român, avem ocazia să vedem cum se spunea transpirației acum mai puțin de 100 de ani. Ne putem întreba și noi, ca tracomanii: oare românii nu transpirau și înainte? 😃

Puțină fonetică pentru creatorii de subiecte...

De vreo doi ani, evaluarea națională la limba română conține un nou tip de „exercițiu”, care implică numărarea unor litere și sunete. Evident, exercițiul a apărut și la „simulări”, inclusiv la cea de anul acesta:

Prima parte (număratul literelor) este un exercițiu mult prea facil pentru tipul acesta de examen, probabil ar fi nimerit pentru evaluarea la clasa a II-a. Al doilea se vrea un exercițiu cu schepsis (ci-ul din pleci ar fi de fapt un singur sunet), însă există o problemă.

Poate la Centrul Național de Evaluare și Examinare (sau cine o fi responsabil de aceste subiecte) nu se știe că din punct de vedere fonetic africatele se rostesc ca o combinație de sunete. Acesta este cazul lui ci (notat cu č), care de fapt este o combinație de t și ș. Practic pleci trebuie transcris fonetic [pletș] (dacă e să fim exacți scriem [plet͡ʃ]), astfel că unii ar putea spune că este vorba tot de 5 sunete.

Pentru cine nu crede, m-am înregistrat rostind pleci:

și l-am rulat invers (se sude ștelp cu un p final extrem de scurt, aproape insesizabil):

Este oare suficient pentru a „decreta” că ci-ul (indiferent că îl notăm cu č sau cu t͡ʃ) reprezintă două sunete? Poate că nu, dar nici varianta cu un singur sunet nu este mai îndreptățită pentru a fi cea aleasă! Sigur, din punctul de vedere al programei și a ceea ce învață copiii este „corect”, adică în manual se spune că ci (sau, dacă preferați, č) este un singur sunet. Totuși, nu este taman corect ca pentru un examen să fii obligat să reții informații care, dacă nu-s incorecte, măcar neclare tot pot fi considerate.

P.S. Dacă luăm la bani mărunți și al doilea punct din exercițiu descoperim altă potențială hibă: rostind încet cu viteză normală avem vocala nazalizată î, care poate fi considerată și ea un singur sunet.

Cum scriem cu diacritice pe computer?

Printre români circulă legenda că a scrie fără diacritice este acceptabil. Dar, culmea, cei care scriu fără diacritice susțin că este total inacceptabil să scrii fără cratimă! Dacă tot vrem să fim corecți și ne supără lipsa cratimelor, hai să ne supere și lipsa diacriticelor. Prima întrebare pe care ne-o punem ar fi: putem să scriem fără efort cu diacritice pe computer? Păi dacă alții pot, probabil că putem și noi. Chiar fără efort nu se poate (măcar citirea acestui text este un mic efort), dar doar cu un efort minim (cîteva zile, pînă ne obișnuim) chiar se poate!

Ce opțiune alegem? Există mai multe „layout”-uri disponibile pentru limba română. Personal îl prefer pe cel numit Romanian Programmers pentru că are marele avantaj de a fi suficient: este practic același aranjament de bază cu cel american, doar că tasta AltGr (Alt-ul din dreapta) e folosită pentru a genera caracterele românești. Deci nu avem nevoie să trecem de la un layout la altul, nu avem nevoie să ne reobișnuim cu poziții noi pe tastatură pentru unele caractere... practic totul e firesc, în special pentru cei care nu au folosit diacritice pînă acum!

După cum se vede, fiecare tastă are mai multe opțiuni: litere albastre suplimentare vor apărea cînd apăsați tasta AltGr (evident, dacă există varianta „literă mare” puteți folosi, ca pînă acum, tasta Shift):

• AltGr + t = ț
• AltGr + Shift + t = Ț
• AltGr + p = § 
• șamd

Cu roșu sînt marcate accentele care pot apărea (inițial nu apare nimic) pe anumite litere:

• AltGr + 9 și apoi o = ó
• AltGr + 7 și apoi o = ò
• AltGr + 3 și apoi o = ô
• șamd

Cum se „instalează”? Nu trebuie nimic instalat, trebuie doar aleasă opțiunea corespunzătoare în sistemul de operare pe care-l folosiți!

Windows

În Control Panel, mergeți la Language și alegeți limba curentă (există cel puțin una):

Acolo apăsați Options (în dreapta).

Apăsați pe Add an input method și alegeți Romanian (Programmers) – vezi imaginea de mai jos – și apăsați butonul Add. Ștergeți restul intrărilor (cu Remove), astfel încît să aveți doar această metodă (vezi imaginea de mai sus).

Dacă ați ales o singură limbă și un singur layout (preferabil) nu veți mai avea nevoie să comutați între limba engleză și cea română.

Alte informații găsiți aici:

• https://www.microsoft.com/resources/msdn/goglobal/keyboards/kbdropr.html
• https://www.secarica.ro/index.php/ro/rou/tastatura-ro

Linux - Ubuntu

Explicațiile sînt pentru Ubuntu, dar ceva similar se poate face pentru orice distribuție Linux!

Deschidem Configurările de sistem (System Configuration) și alegem Intrare text (Text input):

Aici mergem pe tabul Surse de introducere (Input method) și cu ajutorul butonului + stînga jos) adăugăm limba română:

Vom alege Română (standard). După ce alegem sursa, putem verifica dispunerea tastelor (vezi în ecranul precedent butonul cu tastatura, un pic la dreapta butonului +)

Mac
Un articol care tratează subiectul găsiți aici:

• https://cristianls.ro/tastatura-romanian-programmers/

Limba română pentru străini

Mozaic, templul din Delphi – „Cunoaște-te pe sine însuți” 

„Cunoaște-te pe sine însuți” este un îndemn promovat încă din Grecia antică și este un sfat pe care ar trebui să îl urmeze cît mai mulți oameni!
Fiind preocupat de evaluarea obiectivă a cunoștințelor în orice domeniu, în special limba română, m-am bucurat nespus cînd am descoperit că onor Guvernul României a creat o unealtă gratuită pentru învățarea limbii și pentru evaluarea nivelului de cunoștințe. Primul gînd a fost că limba română a trecut în sfîrșit în rîndul limbilor moderne (de mult există unelte similare pentru limbile de circulație: engleză, franceză, spaniolă, germană șamd), însă realitatea a fost un pic dezamăgitoare!

Cel mai ciudat mi se pare faptul că se pornește de la premisa că și cursurile și examenele ar fi pentru români, altfel nu înțeleg de ce explicațiile de la începutul fiecărui test sînt în limba română. Mult mai adecvat mi s-ar fi părut să existe și încă 3-4 limbi de circulație mondială care să îi ajute pe cei care își doresc să învețe limba română (în special la nivelurile A1 și A2).

Dacă aveți încredere în cunoștințele dvs. de limbă română, dați testul de nivelul B1 aici pentru a vedea cum sînteți evaluat de Guvern! Dacă obțineți mai multe de 90 de puncte (un vorbitor mediu de limbă română ar trebui să obțină 100 de puncte la acest nivel), lăsați un comentariu!

De unde provin cuvintele românești?

Stimulat de o discuție cu profesorul Emil Ionescu în cadrul seminarului Limba română în era globalizării (înregistrarea completă poate fi găsită aici), am purces la sistematizarea unor cercetări mai vechi de-ale mele în care pur și simplu făceam un exercițiu simplu de clasificare (automată) a cuvintelor din DEX (2009) după etimologia indicată de autori.
Cum ne puteam aștepta, etimologiile nu sînt clar definite de DEX (acesta fiind un dicționar explicativ), uneori apar mai multe surse, alteori se oferă numai corespondențe cu alte limbi („cf.”). Totuși, rezultatele trebuie să fie corecte măcar ca ordin de mărime!

Limba de origine	Număr de cuvinte	Procent
dezvoltare în limba română	28659	42.85%
franceză,	21076	31.51%
franceză, latină,	3780	5.65%
latină,	2266	3.39%
etimologie necunoscută,	1159	1.73%
slavonă,	1084	1.62%
germană,	1001	1.50%
engleză,	967	1.45%
turcă,	949	1.42%
italiană,	645	0.96%
franceză, germană,	582	0.87%
engleză, franceză,	577	0.86%
bulgară,	548	0.82%
neogreacă,	544	0.81%
maghiară,	449	0.67%
franceză, italiană,	440	0.66%
rusă,	366	0.55%
ucraineană,	240	0.36%
italiană, latină,	137	0.20%
franceză, italiană, latină,	124	0.19%
franceză, rusă,	100	0.15%
franceză, germană, latină,	85	0.13%
albaneză,	79	0.12%
franceză, germană, italiană,	59	0.09%
germană, latină,	57	0.09%
franceză, neogreacă,	53	0.08%
rusă, ucraineană,	51	0.08%
germană, italiană,	51	0.08%
spaniolă,	45	0.07%
germană, rusă,	37	0.06%
țigănească,	33	0.05%
altele	635	0.95%
TOTAL	66878	100.00%

Dacă luăm limbile separat (evident, în cazul acesta suma procentelor va fi mai mare de 100% pentru că unele cuvinte corespund mai multor limbi) „clasamentul” devine:

Limba de origine	Număr de cuvinte	Procent
dezvoltare în limba română	28659	42.85%
franceză	27721	41.45%
latină	11131	16.64%
germană	2972	4.44%
italiană	2387	3.57%
engleză	1638	2.45%
slavonă	1229	1.84%
turcă	1116	1.67%
neogreacă	998	1.49%
rusă	979	1.46%
bulgară	681	1.02%
maghiară	523	0.78%
ucraineană	432	0.65%
spaniolă	127	0.19%
albaneză	95	0.14%
țigănească	37	0.06%
greacă (veche)	34	0.05%
portugheză	23	0.03%
latină (populară)	20	0.03%
altele	28	0.04%

Trebuie făcute măcar trei observații:

1. este vorba de cuvintele care au reușit să pătrundă în DEX (suspectez că există cel puțin o mie de cuvinte împrumutate din engleză care nu apar în dicționare);
2. este vorba doar de cuvinte diferite, care apar în dicționare, nu am luat în calcul frecvența cuvintelor: astfel și sau în apar cu aceeași pondere precum sternocleidomastoidian (există mai multe analize de acest tip mai vechi, dar înainte de puternica influență a limbii engleze de acum, vezi aici);
3.  cuvintele tehnice, deși figurează cu origine engleză sau franceză (rareori germană), provin de obicei din rădăcini grecești și latine (inclusiv cele care încă nu au intrat în dicționare, dar se folosesc în vorbirea curentă);

Dialectele limbii române

    Probabil că majoritatea a auzit de cele 4 dialecte ale limbii române (unii specialiști afirmă că de fapt ar fi limbi înrudite), însă puţinora le-a trecut prin faţă un text în alt dialect, cu atît mai puţin acelaşi text în toate cele patru!

    Iată, pentru comparaţie, începutul unui basm popular meglenit. Traducerea a fost făcută de S. Pușcariu (dacoromână), P. Papahagi (macedoromână) și A. Belulovici (istroromână).

 Sursa: Sextil Pușcariu, Limba Română, vol. I