DOOM-ul dezacordat

Acordul subiectului cu predicatul nu prezintă în general dificultăți mari, însă există anumite situații (rare) cînd exprimarea complică lucrurile, de cele mai multe ori cînd nu e clar subiectul (fals subiect multiplu sau invers). Din acest motiv Gramatica limbii române (ediția 2008) acordat o secțiune specială:

Cazul care ne interesează este și el descris

Ei, bine, DOOM-ul (și nu numai ultima ediție) s-a gîndit că vrea sa revoluționeze gramatica:

Sigur, rolul DOOM nu este să ne învețe gramatică, dar dezacordul este flagrant! Și mai trist e că stă acolo de aproape 20 de ani!

genom genomi genomuri

În activitatea de validare a definițiilor noi din DOOM3 am parte de surprize (de obicei neplăcute)! În cazul lui genom am descoperit o întreagă aventură cu forma de plural!

Se știe că nici DOOM-ul și nici DEX-ul nu au parte prea des de ediții noi. Înainte de Revoluția din 1989, DOOM-ul a fost scos în 1982, iar DEX-ul în 1975 și în 1984. Imediat după 1989, Academia a hotărît să își mute atenția de la problemele de moralitate și a inițiat schilodirea ortografiei limbii române, așa că pe timpul vieții Mioarei Avram nu a apărut un alt dicționar morfologic. 

Genom a apărut prima oară în DOOM 1982, cu pluralul firesc, genomuri (interesant că DEX-ul din 1984 nu a preluat termenul; abia în suplimentul din 1988 a fost adăugat!) :

DEX nu a avut probleme cu noua ortogafie, așa că în 1996 a apărut o nouă ediție, dar genom avea pluralul genomi (preluat din suplimentul DEX din 1988)!

DOOM a dorit să fie consecvent în ediția a doua (apărut în 2005, după moartea Mioarei Avram), așa că a menținut pluralul genomuri:

DEX nu a scos o nouă ediție, dar a apărut o reeditare în 2009 (reeditare care conținea o mulțime de modificări) unde a hotărît să preia (majoritatea?) recomandările din DOOM, așa că pluralul lui genom a devenit genomuri și în DEX!

Dar, surpriză! DOOM, în ediția a treia s-a hotărît să schimbe calimera și a preluat forma de plural din DEX, genomi (pe care nu o folosește nimeni, între noi fie vorba):

Sincer, povestea îmi amintește de un vechi banc despre doritorul de tuș de la librăria Găurica, la care patronii erau Tache și Tică: cînd fu Tache nu fu Tică, cînd fu Tică nu fu Tache, cînd fu Tache și fu Tică, nu fu tuș la Găurică! 

ea sau ia după ch sau gh?

Acum ceva timp am descoperit că forma corectă a verbului a îngenunchea nu este clară în mintea tuturor vorbitorilor, dar am crezut că magnitudinea problemei e limitată și nu merită mai multe explicații.

De ce nu e clar tuturor că scriem a îngenunchea nu a *îngenunchia sau gheață nu *ghiață? E clar, răspunsul trebuie să fie școala: am verificat cîteva manuale și am descoperit insistența pe anumite reguli ortografice (cea cu î și â, m înainte de p și b și pe ortograme), dar totala lipsă a altora, cum ar fi, de exemplu, cea necesară aici, adică cea referitoare la ea sau ia!

Mai exact, ce găsim în manuale de limba română de gimnaziu legat de ortografie?

• clasa a V-a: nu apar noțiuni de ortografie*, doar ortoepie (silaba și accentul) și punctuație;
• clasa a VI-a: nu apar noțiuni de ortografie, doar ceva despre despărțirea în silabe
• clasa a VII-a: nu apar noțiuni de ortografie, doar ortoepie (despărțirea în silabe și accentul), fonetică și punctuație;
• clasa a VIII-a: nu apar noțiuni de ortografie; 

____________

* există într-un manual exerciții despre formele corecte ale unor cuvinte, dar fără explicații prealabile; 

Ce găsim în DOOM2 doar pe acest subiect?

Se observă că explicația are o logică destul de clară, care se respectă și la alte reguli din DOOM2, dar regula ne îndepărtează ortografia fonetică!

Întrebarea evidentă care se pune acum este: dacă școala nu pregătește corect elevii pentru a înțelege ortografia, de ce se pune accent pe ea la examene?! Cine dorește să afle mai multe despre regulile de scriere și pronunțare literară poate să citească regulile acestea în DOOM sau la rubrica articolelor lingvistice de pe site-ul dexonline.ro - folosiți acest link! 

Două exerciții suplimentare referitoare la a îngenunchea:

1. la ce grupă de conjugare este verbul?
2. ultima silabă a verbului conține un diftong sau nu?

chilian sau chilean

Există printre jurnaliști, mai ales printre redactorii-șefi, o autosuficiență (ca să nu spun cuvinte mai grele) cînd este vorba de cunoștințe ortografice. Din păcate majoritatea se informează după ureche și nici atunci cînd ceva este evident dubios nu verifică norma!

În cazul de față, cel mai probabil, autorul articolului a auzit de regula folosirii sufixului -ean la demonime, a contribuit un pic și faptul că în limba engleză se scrie chilean (deși se pronunță tot cu i, ceva de genul [čiliăn], însă nu i s-a părut greoaie pronunțarea [či-lean]! Căci așa s-ar pronunța dacă s-ar scrie chilean (întotdeauna -ean este o singură silabă ca sufix al numelui unei populații)!

Pentru cazurile în care este nevoie de două silabe, de exemplu *herculean, DOOM² a ales să se dubleze litera e, pentru a marca mai clar hiatul: avem acum herculeean. Vezi și mediteraneean.

A, ca să fie clar de ce pronunțăm cu -i, nu cu -e: cuvîntul este destul de vechi, format în limba română acum 100 de ani noi spuneam Republica Chili (iar, ca la multe alte cuvinte, nu s-au modificat și derivatele după modificarea cuvîntului de bază)!

Candrea - Dicționarul Enciclopedic, 1931

Un caz similar, folosit greșit este *caraibean, deși DOOM² indică clar Caraibi forma corectă, deci singura posibilitate de formare corectă a etnonimului este caraibian (chiar dacă nu apare în dicționare, poate apărea prin diverse articole).

de mult sau demult?

Am observat de curînd că există persoane care încurcă de mult cu demult...

În cazul acesta, diferențierea se face foarte simplu: dacă cuvîntul răspunde la întrebare „cînd?” se va scrie legat, dacă răspunde la întrebarea „de cînd?” se va scrie despărțit!

ruandez sau rwandez? (Ruanda sau Rwanda)

Întrebarea din titlu ne-a fost pusă de un utilizator, iar răspunsul ar trebui să fie ușor de dat! Însă, ca de multe ori, DOOM2 se împiedică singur: dacă aplicăm strict tendința normată de DOOM2 (vezi §2.5 punctul 2, mai exact ultima frază), ne-am gîndi la rwandez:

Numele statelor (și cuvintele din aceeași familie — !belarus, !belarusă) trebuie folosite în forma oficială recomandată de acestea⁸: !Belarus, !Cambodgia, !Côte d'Ivoire, !Myanmar.

---

⁸ Cf. Ministerul Afacerilor Externe, Direcția Protocol, Lista corpului diplomatic, București, 2001

Cu toate astea, DOOM2 își încalcă norma proprie și recomandă ruandez, desi numele oficial este Rwanda (nu este singura bubă de acest fel de acolo).

Mai mult decît atît, DOOM2 face pe niznaiul și nu pune semnul ! (normă modificată) înaintea cuvîntului, deși în DOOM 1982 erau permise ambele variante ruandez și rwandez (consecvent cu denumirea țării: Ruanda/Rwanda):

un virus, două viruși (sic!)

Cam așa se înțelege din DOOM² (vezi mai jos). Despre pluralul lui virus am mai vorbit aici, însă nu mi-am dat seama atunci că normativul greșește la clasificarea morfologică (cele două variante de plural au genuri diferite (primul neutru, al doilea masculin):

Sigur, editorii DOOM și-au făcut-o cu mîna lor: probabil cînd au „inventat” formele multiple acceptate nu s-au gîndit și la posibilitatea de a exista conflicte de acest tip...

depresie sau depresiune

Una din marotele DEX-ului din ultimii 20 de ani este unificarea cuvintelor, astfel că în el vom întîlni multe trimiteri (uneori ne vom lovi și de cuvinte care lipsesc) care, în loc să clarifice folosirea unui cuvînt, mai mult complică lucrurile!

Există o categorie foarte mare de cuvinte care au această problemă: cele terminate în -ie/-iune. Deși la început terminațiile alternau libere, de cele mai multe ori s-au format dublete specializate (voi scrie un articol separat pe speța asta), ca în cazul lui depresie și depresiune.

Deși DOOM² e ferm în cazul acesta:

totuși DEX se încăpățînează să trateze cele două forme ca un singur cuvînt!

Rezultatul? O continuă confuzie între sensurile celor două ortografii:

eston sau estonian?

Dl. Dan Alexe (despre care altfel aveam o părere bună) își dă singur cu tes(ticu)la-n ... și emite următoarea paralogie:

DOOM2-ul îl contrazice (ba chiar și DOOM-ul din 1982, de pe vremea cînd Estonia era republică sovietică):

Nici Google Trends nu-l ajută:

OK, înțeleg, fiecare poate avea păsăricile lui, fiecare își poate exhiba neștiința pe internet fără opreliști, căci trăim într-o țară liberă, dar ce naiba caută dexonline (ortografiat ca acum 15 ani DEX online) în discuție?!

Spațiul înaintea semnelor de punctuație

Conform normelor ortografice ale limbii române, spațiul lăsat înaintea semnelor de punctuație este o greșeală! Am descoperit inclusiv unele televiziuni care fac acest lucru, ceea ce mă face să mă întreb ce face CNA!

Ar mai trebui adăugat că se folosesc și diacriticele greșite, dar m-aș simți pedant dacă aș insista pe subiect!

Ca să nu mă mai întreb singur, am decis să fac o plîngere la CNA, să vedem ce părere au!

Muzeul regulilor inventate - episodul VI - nici un și măcar

Fără a fi un susținător al schimbărilor din DOOM², mi se pare normal să le cunosc și să le aplic dacă e obligatoriu să scriu conform ortografiei curente (de obicei prefer să nu: î din a și scrierea niciun fiind motivele cele mai importante).

Mit: dacă putem intercala adverbul măcar între nici și un atunci scriem nici un (despărțit), nu niciun. Din păcate, regula aceasta pare să se fi extins foarte mult, inclusiv în articole care teoretic se ocupă cu gramatica...

Categoria: regulă falsă de validare a ortografiei.

Explicație: nu e clar de unde provine regula inventată, dar pare a fi o greșeală de înțelegere a unui text din articolul care explică modificările din DOOM². După cum se vede și în Gramatica limbii române, „regula” ne-ar face să scriem greșit toate exemplele oferite la adjectivul pronominal:

Niciun om nu a venit. 
Nicio fată nu a răspuns.
Niciunui om nu i-a plăcut.
Niciunei fete nu i-a spus.

Sursa: Gramatica limbii române (Editura Academiei, vol. I, pag. 297-298)

Mi-a trecut prin cap și că ar putea fi școala de vină, însă primul manual pe care l-am verificat (Limba română, clasa a VII-a, editura Humanitas) vine și el cu două exemple care invalidează „regula”, adică se poate intercala măcar:

Niciun lucru nu rămâne nerăsplătit. (adjectiv pronominal negativ)
Niciunul n-a venit. (pronume negativ).

Și exemplele date în DOOM² invalidează regula (vezi aici).

Cum ar trebui să pronunțăm: sunt sau sînt?

Conform normei (DOOM2) ar trebui să pronunțăm sunt. În 1996 (în Îndreptar, ediția a V-a), onor Academia a hotărît, fără a avea vreo motivație, că sunt se va citi cum se scrie, nu sînt (cum s-a pronunțat dintotdeauna, inclusiv înainte de 1953, cînd se ortografia tot sunt).

După cum putem vedea într-un atlas lingvistic publicat în perioada interbelică, doar în cîteva zone răzlețe se pronunța „sunt”, disputa fiind între sînt/sîm și forma scurtă îs/-s!

Micul atlas lingvistic român, Emil Petrovici, 1942

mediteraneean – modificări neștiute ale normei, episodul 1!

Multe dintre schimbările făcută de DOOM² în 2005 au trecut neobservate și trebuie spus că modul de comunicare a schimbărilor (nu știu dacă e important să arătăm o singură instituție cu degetul) a „ajutat” la această necunoaștere! În cazul schimbării mediteranean ⇒ mediteraneean nici măcar documentul oficial care explică schimbările făcute în DOOM² nu menționează motivele (sau măcar existența) modificării!

mediteraneean (DOOM²)

Rezultatul sondajului făcut zilele trecute pe facebook pe această temă este elocvent: numai 17% din repondenți erau la curent cu modificarea! De altfel raportul 1:5 dintre forma normată și cea veche devine 1;8 în cazul documentelor Google în limba română: 32000 pentru mediteraneean față de 264.000 pentru mediteranean.

rezultatul sondajului mediteranean(facebook)

De fapt, schimbarea operată în DOOM² are o anvergură ceva mai mare, afectînd mai multe cuvinte în afară  de mediteran(e)ean: hercul(e)ean, hiperbor(e)ean, marmor(e)ean, trah(e)ean. Două dintre ele, traheean și hiperboreean, ar avea e-ul dublu îndreptățit de forma cuvintelor de bază (trahee are două e-uri), dar restul nu prea, ba în cazul lui herculeean avem o variantă neaoșă, herculan (vezi Băile Herculane). Pare că s-a dorit o apropiere mai mare față de originalul francez, dar atunci de ce nu s-a aplicat asta și altor cuvinte (european, de exemplu, ar fi trebuit să fie *europeean dacă dorim să sune ca în franceză)?

Inconsecvent (ca să nu spun cuvinte mai grele), DEX a modificat toate cuvintele de mai sus în conformitate cu norma DOOM², dar nu și pe cele cu flexiune similară care nu apăreau în DOOM², de exemplu: paludean! Mai grav, nici măcar transmediteranean, care aparține familiei de cuvinte a lui mediteraneean, nu este ajustat în DEX la noua paradigmă!

OK, schimbare, schimbare, dar care să fie motivul? Cum departamentul de comunicare al Institutului de lingvistică nu există, iar documentul de care aminteam mai sus nu se ocupă de toate modificările, nu ne rămîne decît să presupunem! Singura idee care ar avea o logică ar fi următoarea: din cele aproape 400 de cuvinte din DOOM² care se termină cu -ean, doar cele menționate mai sus au e-ul vocalic (și au un plural oarecum ciudat, format cu -eeni) la restul -ean fiind o singură silabă (și pluralul, normal, terminat în -eni), astfel că se unifică două modele de flexiune diferite. Dar de ce să înlocuim o ciudățenie cu altă ciudățenie? Simplifică limba? Mie nu mi se pare: în afară de scrierea în sine – e greu de explicat existența unui sufix -eean sau transformarea a-ului final în e: e ca și cum în loc de moldovean am scrie *moldoveean –, ar mai fi și problema că e destul de greu de pronunțat me-di-te-ra-ne-ean în loc -ne-an!

Aș mai adăuga și faptul că mediteran(e)ean, oricum s-ar scrie, este din start o ciudățenie: numele Mării Mediterane provine de la medius „mediu, mijloc” și terra „pămînt”, deci în mediteran avem deja sufixul -an, astfel că forma împrumutată din franceză este dublu sufixată! În cazul de față, ar fi mai simplu să renunțăm la mediteraneean în favoarea lui mediteran (mai scurt și mai ușor de folosit), dar care ar fi soluția pentru celelalte?

ursul cu cratimă

O schimbare adusă ortografiei limbii române în 2005 și trecută neobservată de la apariția DOOM² este adăugarea cratimelor la aproape toate numele compuse de plante și animale. Nu e clară motivația (nici nu apare în ), doar apare nota aceasta în DOOM² (vezi aici):

!Se generalizează scrierea cu cratimă a compuselor nesudate care denumesc substanțe chimice distincte și specii distincte de plante sau de animale (cu nume științifice diferite).

După cum observăm în sondajul nostru, o uriașă majoritate scrie fără cratimă după 15 ani de la intrarea în vigoare a normei, ceea ce înseamnă fie ca norma nu este bună, fie că nu a fost promovată și clarificată!

Mai mult decît atît, nici măcar manualele școlare nu au preluat „inovația”, în ciuda faptului că respectarea normelor este obligatorie în realizarea manualelor!

Și mai distractiv este să fim un pic mai atenți cu cele scrise în DOOM! Astfel, aflăm că broasca țestoasă se scrie oficial cu cratimă, pe cînd cea rîioasă nu!

Despre abrevieri

    Ca multe aspecte din ortografia românească, problematica abrevierii este tratată superficial în DOOM, nefiind considerată, probabil, importantă! În primul rînd, trebuie să ai abilități paranormale ca sa descoperi secțiunea în care este tratată: secțiunea Punctul tratează exclusiv abrevierea! În al doilea rînd, lipsește coerența și, nu în ultimul rînd, lipsește exhaustivitatea, dar aici trebuie să ne întoarcem la primul punct: nu putem pretinde unei pagini care tratează punctul să trateze abrevierile complet și corect!

    Problema se adîncește dacă sărim de principiile expuse în introducere și ne uităm la abrevierile incluse în definiții: cam ne dăm seama că nu au fost introduse conform principiilor expuse, ci după cheful autoarelor!

• doctor e prescurtat exclusiv dr. (cu punct), deși în introducere era ceva mai nuanțată poziția;
• knock-out ar fi k. o., nu KO cum știe toată lumea (nu numai pe la noi);
• ante meridiem este limitată la învechita a.m., deși moderne (și conforme cu principiile) ar fi cea folosită pe scară largă: AM (și eventual am);
• și la bulevard e bd. (cu punct). Iar aici nu e vorba de „tradiție”...
• punctele cardinale combinate au probleme: nord-est e abreviat... N-E (deși nimeni nu pune cratima);
• oferă abrevieri din limba engleză pentru cuvinte care nu există în română (Mistress e abreviat Mrs., cu punct, deși englezii nu pun punct, ci doar americanii);
• funcțiile matematice sin, cos nu sînt abrevieri, dar DOOM2 le consideră așa;
• cologaritmului i se asociază o „abreviere” (colog), dar logaritmului nu;
• aflăm că volumul are un simbol în matematică, V. De ce ar fi simbol la volum, dar abrevieri la funcțiile mai sus amintite, habar nu am!

    În Gramaticile Academiei nu există nici un fel informații despre abrevieri, deși domeniul este vast, iar integrarea abrevierilor în texte necesită reguli gramaticale și de redactare foarte clare! Probabil că ar fi necesară o structurare a informațiilor într-o lucrare de doctorat.
    Interesant este faptul că Ghidul de redactare instituțional (Comisia Europeană) preia masiv informații din DOOM2, dar, avînd nevoie de mai multă rigoare, adaugă informații în diverse secțiuni, astfel că avem 4-5 locuri în care aflăm reguli legate de abrevieri!
    Despre diferențele dintre abrevieri, sigle și acronime vezi și aici.
 
    Ce-am dori să știm despre abrevieri? Cred că am putea face o listă interminabilă, dar dacă ne rezumăm la cele mai importante lucruri am vrea să știm:

1. care este rolul abrevierilor?
2. cînd putem folosi abrevieri și în ce context?
3. cînd punem punct și cînd nu?
4. ce litere alegem cînd abreviem cuvintele?
5. ce facem cu acronimele (abrevierile care funcționează precum cuvintele: SIDA, NATO, aprozar)?
6. cum funcționează abrevierile complexe?
7. cum declinăm abrevierile?
8. ce categorii consacrate de abrevieri cunoaștem.

Voi trata pe viitor fiecare punct (probabil că fiecare dintre aceste puncte merită un articol dedicat), pînă atunci rămînem cu întrebările! ☺️

Alba Iulia – cu cratimă sau fără?

Metoda DOOM² de a face schimbări fără a stabili principii pe baza cărora se fac schimbările este o sursă de confuzie printre utilizatorii limbii române scrisă (edituri, televiziuni site-uri etc.), dar chiar și printre lingviști. Cratima și virgula au parte de cele mai complicate reguli (deseori discreționare), dar dacă virgula are scuza folosirii în construcții complexe, cratima ar merita să aibă o soartă mai bună.

În DOOM² numele orașului este fără cratimă și trebuie spus că numele municipiului nu a avut niciodată cratimă (cel puțin în mod oficial):

Alba Iulia în DOOM2 este fără cratimă

Mai interesant este faptul că Alba Iulia figurează cu steluță, adică ar fi o intrare nouă:

Totuși, în prima ediție a DOOM (1982), Alba Iulia apare, dar cu cratimă...

Asta în condițiile în care Legea reorganizării administrative (Legea 2/1968) specifică numele ca fiind Alba Iulia, fără cratimă!

Ce ne facem, totuși, dacă cel pus să controleze corectitudinea greșește și el? Un exemplu este raportul Monitorizarea posturilor din noiembrie 2016, publicat pe site-ul CNA:

Pierduți printre cratime (vezi pagina 3 din raport)

echinocțiu...

Primarul Bucureștiului este singurul politician român care este citat într-o lucrare științifică! Sigur, nu e prea de bine, dar... publicitatea e publicitate!

Oricum, nu este singura „perlă” a madamei, cea despre bărbatul idem fiind antologică!

Despre folosirea cratimei...

O cratimă în plus nu strică...

Deși a apărut acum mai bine de 10 ani, modificările din DOOM² încă nu s-au impus vorbitorilor de limbă română, cauza principală fiind faptul că părțile lui negative eclipsează părțile pozitive.

Principiul după care se ghidează cei care scriu astfel este probabil: „dacă nu știu exact, atunci pun cratimă”.
Culmea este că în DOOM² (6.6.4) se prezintă un principiu extrem de simplu după care știm dacă trebuie pusă cratima sau nu atunci cînd este vorba de un neologism:

«La împrumuturile recente, în curs de adaptare, norma actuală a adoptat soluții diferite, și anume:

• folosirea unor substantive cu aceeași formă la singular și la plural: !dandy, *gay, !hippy, !peso, *playboy;

• încadrarea în modelul substantivelor românești, prin formarea pluralului:

• la cele masculine — cu desinența -i, cu altenanțele fonetice corespunzătoare:*adidași, *bodyguarzi/bodigarzi, *brokeri, *dealeri, *rackeți, ca boși;

• la cele neutre, în general cu desinența -uri, legată

• direct la cuvintele — chiar nedaptate sub alte aspecte — care se termină în litere din alfabetul limbii române pronunțate ca în limba română: boarduri [borduri], clickuri [clicuri], *gadgeturi [gheǧeturi], *itemuri[itemuri], *trenduri [trenduri], !week-enduri [uĭkenduri]);

• prin cratimă la cuvintele a căror finală prezintă deosebiri între scriere și pronunțare (!bleu-uri [blöuri], show-uri [șouri]) sau care au finale grafice neobișnuite la cuvintele vechi din limba română: *party-uri, *story-uri.»

Care e pluralul lui cireașă: cireșe sau cireși?

Distribuția pluralului lui cireașă pe județe (hartă interactivă):

Rezultatul sondajului (per total):

Notă: imaginea cu rezultatele este actualizată (sondajul fiind încă în vigoare)

La 10 ani de la apariția DOOM2...

    Au trecut 10 ani de la apariția ediției a doua a Dicționarului Ortografic, Ortoepic și Morfologic (DOOM2), sursa cea mai puternică de confuzie pentru vorbitorul mediu de limbă română după bulversarea ortografiei în 1992 (prin reintroducerea lui „â” și sunt). Este greu de ales o modificare reprezentativă a răului făcut de amestecarea cîtorva decizii aberante și discreționare cu mulțimea de lucruri bune făcute de DOOM2, însă norma „nicio/niciun” în loc de nici o/nici un mi se pare că le devansează pe celelalte (mă voi ocupa zilele viitoare și de inventarea unei majorități care ar spune cireși în loc de cireșe).
    Cert e că există oameni care se uită urît la mine cînd le spun că nu, nu există nici un fel de prevedere a Academiei care să te oblige să scrii *întro și *întrun, fără cratimă, contrar celor găsite pe internet (contaminarea de la „nicio”, „niciun” este evidentă). Le arăți DOOM2-ul și nu te cred, ba unii apelează la varianta „sun un prieten”, ca să se asigure că ceea ce știau ei că este evident este de fapt fals.
    Gravă nu este modificarea în sine, ci transmiterea mesajului că s-a „legiferat” o aberație, chestiune care îi face pe oameni să creadă posibilă alte aberații, de data asta nelegiferate.