genom genomi genomuri

În activitatea de validare a definițiilor noi din DOOM3 am parte de surprize (de obicei neplăcute)! În cazul lui genom am descoperit o întreagă aventură cu forma de plural!

Se știe că nici DOOM-ul și nici DEX-ul nu au parte prea des de ediții noi. Înainte de Revoluția din 1989, DOOM-ul a fost scos în 1982, iar DEX-ul în 1975 și în 1984. Imediat după 1989, Academia a hotărît să își mute atenția de la problemele de moralitate și a inițiat schilodirea ortografiei limbii române, așa că pe timpul vieții Mioarei Avram nu a apărut un alt dicționar morfologic. 

Genom a apărut prima oară în DOOM 1982, cu pluralul firesc, genomuri (interesant că DEX-ul din 1984 nu a preluat termenul; abia în suplimentul din 1988 a fost adăugat!) :

DEX nu a avut probleme cu noua ortogafie, așa că în 1996 a apărut o nouă ediție, dar genom avea pluralul genomi (preluat din suplimentul DEX din 1988)!

DOOM a dorit să fie consecvent în ediția a doua (apărut în 2005, după moartea Mioarei Avram), așa că a menținut pluralul genomuri:

DEX nu a scos o nouă ediție, dar a apărut o reeditare în 2009 (reeditare care conținea o mulțime de modificări) unde a hotărît să preia (majoritatea?) recomandările din DOOM, așa că pluralul lui genom a devenit genomuri și în DEX!

Dar, surpriză! DOOM, în ediția a treia s-a hotărît să schimbe calimera și a preluat forma de plural din DEX, genomi (pe care nu o folosește nimeni, între noi fie vorba):

Sincer, povestea îmi amintește de un vechi banc despre doritorul de tuș de la librăria Găurica, la care patronii erau Tache și Tică: cînd fu Tache nu fu Tică, cînd fu Tică nu fu Tache, cînd fu Tache și fu Tică, nu fu tuș la Găurică! 

epidemie

Nu trebuie să fii mare intelectual ca să știi că o epidemie se întîmplă atunci cînd o boala contagioasă se răspîndește rapid. Nu este și cazul brucelozei, căci nu se transmite de la om la om (deci nu e contagioasă, vezi mai jos definițiile)!

Am putea găsi circumstanțe atenuante autorului (căci în DEX bruceloza e numită boală infecto-contagioasă a animalelor, deci ar fi loc de neînțelegeri) dacă mai jos în articol nu ar fi explicat că boala nu se transmite de la om la om, deci clar nu poate fi numită epidemie:

Dacă numim analfabetism funcțional atunci cînd știm să citim dar nu înțelegem ce citim, cum s-ar numi atunci cînd nu înțelegem nici măcar ce scriem noi?!

Vezi definițiile din DEX pentru epidemie:

și contagios:

depresie sau depresiune

Una din marotele DEX-ului din ultimii 20 de ani este unificarea cuvintelor, astfel că în el vom întîlni multe trimiteri (uneori ne vom lovi și de cuvinte care lipsesc) care, în loc să clarifice folosirea unui cuvînt, mai mult complică lucrurile!

Există o categorie foarte mare de cuvinte care au această problemă: cele terminate în -ie/-iune. Deși la început terminațiile alternau libere, de cele mai multe ori s-au format dublete specializate (voi scrie un articol separat pe speța asta), ca în cazul lui depresie și depresiune.

Deși DOOM² e ferm în cazul acesta:

totuși DEX se încăpățînează să trateze cele două forme ca un singur cuvînt!

Rezultatul? O continuă confuzie între sensurile celor două ortografii:

Etimologia cuvîntului pix

Se poate crede că etimologia cuvintelor recent „achiziționate” de limbă este o treabă simplă, însă nu întotdeauna se întîmplă asta (vezi, de exemplu, branulă). Este și cazul lui pix, care nu are cum să fie prea vechi (măcar pentru că pixul a fost inventat abia în 1938). 

Sare în ochi faptul că nu există un termen specific pentru pix în limbile mai importante: ball pen sau ballpoint pen în engleză, stylo à bille în franceză, penna a sfera în italiană și Kugelschreiber în germană! Informal, în franceză se mai spune bic (de la compania BIC), iar în engleză și italiană biro (de la produsul Biro, numele inițial al instrumentului, creat după numele inventatorului, maghiarul László Bíró)! 

Este evident că etimologiile prezentate în dicționarele mai importante sînt eronate, căci apar prea multe variante posibile. Sigur, tehnic vorbind, una dintre variante ar putea fi cea corectă, însă nu pare cazul aici:

• pick (din engleză) în DEX;
• byk (din franceză, dar cu mențiunea confer) în MDA – preluare din DLR;
• pix (din engleză) în MDN;
• nume comercial (fără alte referințe).

Nu numai etimologia, ci și informația temporală din MDA/DLR pare dubioasă, așa că primul lucru întreprins a fost căutarea pe Google. Evident, este imposibil de aflat ceva, termenul e prea comun și ca atare există extrem de multe informații (inutile), astfel că și dacă ar exista ceva, este aproape imposibil de găsit acul în carul cu fîn!

Al doilea pas a fost căutarea șirului de litere pix prin colecția de ziare vechi, acțiune care a dat rapid rezultate (înaintea anului 1965 oferit de MDA/DLR):

Am găsit în Informația Bucureștiului din 7 ianuarie 1954 - nr. 139:

Steagul Roșu din 7 august 1954 - nr. 115:

în Universul din 29 martie 1951 - nr. 73:

și cel mai vechi text cu pix ca substantiv comun în Adevĕrul din 28 februarie 1949 - nr. 17401:

E interesant că din context reiese (cel puțin în unele articole) că e vorba de fapt de un fel de creion (sau pix-creion/creion-pix, cum preferați). Am descoperit cîteva ocurențe foarte vechi, care sugerează o denumire comercială (în două locuri s-a folosit clarificarea tip „Pix”), așa că am trecut la verificarea reclamelor. „Succesul” nu s-a lăsat așteptat și am găsit cîteva reclame la un produs Montblanc... Pix, care este exact produsul pe care îl căutam! Iată cîteva exemple:

• Curentul din  7 decembrie1942 - nr. 5321;
• Universul din 29 octombrie 1941 - nr. 294;
• Romania din 14 decembrie 1939 - nr. 555;

Cu informațiile găsite pînă acum putem descoperi rapid pe Google ce nu am putut la început, și anume colecția Montblanc PIX care există și acum! Avînd în vedere că firma Montblanc este germană, cred că putem spune fără probleme că pix vine din germană! Mai rămîne să descoperim dacă are vreo însemnătate sau e doar un simplu nume ales de marketing! 

De remarcat două lucruri: primul ar fi că firma Montblanc este o firmă scumpă, ceea ce înseamnă că numele nu s-a răspîndit odată cu produsele vîndute, ci mai curînd datorită faimei companiei și succesului produsului în rîndul celor care-și permiteau  – exprimarea „tip Pix” devine mai de înțeles acum: probabil instrumentul de scris a fost copiat și vîndut în variante mai ieftine. Al doilea lucru demn de menționat: linia Pix a apărut în 1934, deci înaintea inventării pixului (cum spuneam, în 1938), iar descrierea produsului îl face mai curînd mai apropiat de creion; de altfel mină desemna în anii aceia exclusiv mina de creion (altă curiozitate din DEX ar fi inexistența sensului corespunzător minei de pix)!

Totuși, din combinarea acestor informații rezultă evoluția sensurilor termenului: Pix (nume propriu) ➡ pix (creion mecanic, generic) ➡ pix (creion mecanic, dar și cel cu pastă)  ➡ pix (doar cel cu pastă, pentru creionul mecanic preferîndu-se calificarea pix-creion). 

Adăugare ulterioară: colegul Tavi Mocanu de la dexonline a trimis o întrebare direct la sursă și avem confirmarea că numele ales pentru linia Pix este pur și simplu o alegere de marketing, fără vreo semnificație specială: PIX, hat keine tiefgründige Bedeutung. Es sollte etwas Kurzes und einprägendes sein. 

riveran

Cred că mai toți șoferii înțeleg despre ce este vorba în mesajul de sub semnul interzis, dar este interesant că nu este nicăieri definit ca atare!

În dicționare, dacă căutăm definiția lui riveran găsim:

RIVERÁN, -Ă, riverani, -e, adj. (Despre țări, regiuni etc.) Situat pe malul unei ape sau străbătut de o apă curgătoare. ◊ Proprietar riveran = proprietar al unui loc situat pe malul unui râu.

Nici în legislația rutieră nu descoperim vreo definire a termenului, deși apare în interiorul Codului rutier (în toată legislația am descoperit termenul de 89 de ori, din care doar 32 au legătură cu traficul rutier, în restul termenul este folosit ca în dicționar)! În mod clar, aici se încalcă legea: legea 24/2000 cu privire la tehnica legislativă impune folosirea unui glosar de termeni pentru cuvintele folosite cu alt sens decît cel din dicționar:

Dacă o noțiune sau un termen nu este consacrat sau poate avea înțelesuri diferite, semnificația acestuia în context se stabilește prin actul normativ ce le instituie, în cadrul dispozițiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv, și devine obligatoriu pentru actele normative din aceeași materie.

Din ce am observat, nimeni nu-l folosește cu alt sens decît cel din dicționar, sigur, cu excepția circulației rutiere! Poate este o scăparea de-a mea, dar nu am auzit pe nimeni vreodată vorbind de riverani în sensul rutier... Oare sensul ar trebui introdus în dicționare, deși nu este folosit?

Am încercat să descopăr istoricul termenului. Prima referință din presă pe care am descoperit-o e din martie 1982 (Scînteia Tineretului):

În alte tipărituri, prima ocurență cu acest sens este din Buletinul oficial al R.S.R., 1972, tot referindu-se la un semn de circulație, dar fără să fie explicat termenul (vezi dreapta jos):

Am căutat și originea, pare evident că provine din limba franceză, vezi TLFi:

(Personne/groupe) qui possède des propriétés et/ou qui habite le long d'un domaine, d'une voie de communication, etc.

Probabil că textele au fost traduse dintr-un normativ de limbă franceză, căci acolo plăcuța corespunzătoare are același text:

Gabarit depășit

Contrar celor scrie în DEX, gabaritul nu are vreo legătură cu masa (sau cu  „greutatea” cum scrie, la fel de greșit, deși asta e altă discuție).

GABARÍT, gabarite, s. n. Șablon în al cărui contur, format din linii drepte sau curbe, trebuie să se cuprindă dimensiunile unui profil; contur, format din linii drepte sau curbe, care limitează dimensiunile maxime ale profilului unui obiect, ale unei construcții etc. ♦ Greutate care depășește limita maximă admisă sau pe cea normală. – Din fr. gabarit.

sursa: DEX '09 (2009)

Nu trebuie musai să ne uităm în dicționarele franțuzești (de unde a fost moștenit), e suficient să ne uităm în Codul rutier, unde este clară distincția masă – gabarit (iată un loc unde Poliția Română se exprimă mai clar decît DEX-ul!), căci este pusă în evidență de conjuncțiile și/sau:

Codul rutier (definiții): vehicul cu mase sau dimensiuni de gabarit depășite - vehiculul care, datorită dimensiunilor sale ori mărfurilor transportate, depășește masele totale maxime admise sau dimensiunile de gabarit admise, prevăzute în reglementările legale;
Articolul 50 (3) Viteza maximă admisă pentru autovehicule cu mase și/sau gabarite depășite ori care transportă produse periculoase este de 40 km/h în localități, iar în afara localităților de 70 km/h.
Vezi și articolele 68, 69, 74, 102, 105 și 116

Pare evident că sensul legat de masă este unul nou, căci în DLRLC (din 1955) nu era menționat:

Poate unii or să întrebe dacă nu cumva în DEX se definește sensul care a început să prindă la populație! Răspunsul pe scurt e că nu referința la masă ar fi greșeala (căci dacă se folosește pe scară largă un sens greșit, acesta va trebui adăugat în dicționare pînă la urmă), ci că, dacă nu ne referim la trenuri sau vehicule (sensul de bază din DEX), ci la alte obiecte, nu există vreo referire la vreo limită sau depășire.

De obicei sensul popular apare în limbajul sportiv în sintagma cu/de gabarit sau în construcția diferență de gabarit. Ambele formulări conțin o ambiguitate, căci nu întotdeauna se poate deduce din context dacă se referă la masă sau la dimensiuni, dar nici una dintre variante nu are legătură cu vreo limită. Tocmai acestă ambiguitate (împreună cu tendința de a învăța din context fără verificarea în dicționar) ar putea fi cauza încurcăturii care se face din ce în ce mai des în zilele noastre. Mi se pare interesant și că termenul masiv, a cărui legătură cu masa este evidentă, e folosit (tot popular) și cu referire la dimensiunile fizice (înălțime, lățime)!

moment de respiro

Dintre șabloanele folosite de comentatorii Campionatului Mondial din Rusia mi-a atras atenția moment de respiro, folosit într-un moment de acalmie în joc. Prima impresie ar fi că avem de-a face cu o expresie sudată, însă DEX-ul are altă părere:
expresia

RESPÍRO s. n. Moment de relaxare, de repaus între două perioade tensionate, agitate. – Din it. respiro.
sursa: DEX '16 (2016)

Cuvîntul respiro este împrumutat din italiană, unde se folosește ca variantă prescurtată a expresiei momento di respiro. Ca și la noi, termenul este folosit cu precădere în jargonul sportiv. Nu e clar dacă a fost împrumutat doar respiro (cum sugerează dicționarul) sau întreaga expresie (care a fost și tradusă). Echivalentul românesc ar fi expresia „a-și trage sufletul”.

O mică problemă ar putea fi că, în conformitate cu definiția din dicționar, respiro conține ideea de moment, astfel că exprimarea ar putea fi considerată pleonastică. Cred, totuși, că nici cel mai înverșunat luptător împotriva pleonasmelor nu poate condamna folosirea expresiei pentru că, cu excepția lui respiro folosit ca nume propriu, nu-l putem descoperi separat în limba română, cel puțin printre documentele care se pot consulta pe Internet (în DCR2 avem două exemple care îl folosesc pe respiro singur, dar de acum 40-50 de ani).

Din punct de vedere semantic, DEX-ul impune în definiție ca momentul de relaxare să apară între două momente tensionate, chestiune nu se potrivește întotdeauna uzului (în transmisiunile sportive): de cele mai multe ori este vorba de o perioadă în care nu se întîmplă nimic interesant. În plus, pare evident că un comentator nu poate ști în direct dacă va mai veni o perioadă tensionată/agitată în joc! Din acest motiv aș spune că definiția corectă este cea din dicționarul de neologisme:

RESPÍRO s. n. moment de relaxare, de repaus; răgaz, odihnă. (< it. respiro)

sau cea din Dicționarul de cuvinte recente (edițîa a II-a):

respíro s. sg. tant. (livr.) ♦ 1. Relaxare, repaus ◊ „În genere, ziua de odihnă este un eficient «respiro» pentru toți membrii caravanei despresurați de grijile presante ale programului zilnic.” R.l. 17 VI 74 p. 5; v. și Sc. 19 XII 79 p. 1. ♦ 2. (impropriu) (Ultima) oră ◊ „Știrile de ultim respiro referitoare la mode.” Săpt. 23 I 76 p. 8 (din it. respiro; DEX-S; cuv. este mai vechi în română)

Coafor...

DEX 2016

În mod ciudat, DEX nu atestă încă sensul „salon de coafură”, deși acesta este folosit de mai bine de 50 de ani!

Nu cunosc nici un alt termen la care să existe această „coliziune” de sensuri (numele meseriei și numele magazinului). Dacă adăugăm și statisticile de uz – doar 6 din prima sută de documente livrate de Google (toate folosind denumirea din nomenclatorul de meserii) și doar 12% dintre cei care au răspuns la sondajul dexonline pe această temă folosesc sensul din DEX – singura concluzie posibilă ar fi că în limba actuală sensul a migrat către „salon de coafură” (cum de altfel a fost și atestat în MDA și DEXI, dar nu și în alte dicționare). În ciuda faptului că termenul coafor a intrat în limbă de peste 100 de ani cu sensul „bărbat care face coafuri”, se pare că sensul a migrat la „salon de coafură”, iar sensul vechi a fost părăsit (astfel că nu putem vorbi nici aici de o coliziune propiu-zisă), fiind înlocuit de variante împrumutate din engleză, cum ar fi barbarismul hairstylist (și spun barbarism deoarece nici măcar DEXI, dicționar foarte permisiv, nu îl consemnează).

DEXI, 2007

E interesat că limba română avea un sufix specializat (-ie) care se atașează numelui lucrătorului pentru a obține numele atelierului/magazinului corespunzător (de exemplu: frizer + -ie ⇨ frizerie, măcelar + -ie ⇨ măcelărie șamd), dar se pare că nu mai este folosit în ziua de azi!

participiu

Pentru cei care susțin că acele cuvinte care nu există în DEX (sau în DOOM) sînt greșeli avem o veste proastă: cuvîntul participiu nu apare în DEX în edițiile din ultimii 40 de ani! Asta în ciuda faptului că fix de pe acea pagină de unde lipsește definiția altui cuvînt (participial) folosește cuvîntul participiu în explicație.

„participiu” este ignorat și în DEX 2016

Probabil că un lexicograf a înțeles literal directiva „băgăm doar infinitivul, nu și participiul”, altfel nu înțeleg cum se poate perpetua scăparea de atît timp!

casoletă și caserolă...

Reclamă la caserole

Există foarte mari șanse ca cei pe care-i întrebați să nu fie în stare să vă clarifice diferența dintre caserolă și casoletă, dar mai toți vor spune că este vorba de un recipient de plastic în care se poate păstra/transporta mîncarea. Motivul confuziei între cei doi termeni nu e foarte clar, dar presupun că aici a funcționat din plin ceea ce se cheamă atracție paronimică.

Ce este mai curios (dar nu neobișnuit, am mai scris despre ceva similar aici) este faptul că înțelesul folosit de majoritate este în totală contradicție cu dicționarul: onor DEX preia (practic copy-paste) definiții neactualizate de cel puțin 50 de ani!

Cine are curiozitatea să caute în DEX va avea surpriza să afle că toată viața a folosit aiurea cuvintele acestea:

CASOLÉTĂ, casolete, s. f. 1. Vas metalic inoxidabil care servește la sterilizarea și la păstrarea sterilă a pansamentelor și a unor instrumente medicale. 2. (Franțuzism) Vas în care se ard mirodenii. – Din fr. cassolette. 

CASERÓLĂ, caserole, s. f. 1. Capsulă de porțelan, cu coadă, folosită în laborator pentru topirea substanțelor vâscoase și puțin volatile. 2. Cratiță adâncă cu coadă și cu fundul plat, folosită în bucătărie. – Din fr. casserole.

Deși pare de bun simț că soluția cea mai bună ar fi adăugarea sensului folosit de majoritate în dicționar (eventual pe prima poziție, pentru a corespunde cu uzul), distractiv este că în situații de acest gen mai totdeauna vor prevala reacțiile extreme:

• ce nu apare în dicționar nu există, astfel că folosirea sensului curent este greșită; 
• ce e în dicționar este greșit (eventual cu „argumentul”: n-am auzit de sensurile din dicționar, așa că nu există);

Cunoașterea, zice proverbul, este putere, așa că, în opinia mea cel puțin, este bine să știm sensul cuvîntului din dicționar (măcar pentru că ar trebui să fie numitorul comun la care se raportează toți vorbitorii) și apoi să îl folosim cum dorim!

promiscuitatea și DEX-ul

Cine a ajuns să citească definiția acestui cuvînt, fie din curiozitate, fie chiar din întîmplare (ca mine), nu are cum să nu rămînă un pic pe gînduri și să încerce să înțeleagă ce vrea să zică!

Iată definiția din DEX 2009: 

PROMISCUITÁTE s. f. Amestec de indivizi foarte diferiți pe care îi reunește un mod de viață dubios și contradictoriu și un comportament necuviincios. ♦ Conviețuire în condiții de mizerie sau de imoralitate a mai multor persoane de sex diferit. [Pr.: -cu-i-] – Din fr. promiscuité.

Nu este suficient că în definiție apar sintagme foarte vagi ca „foarte diferiți”, „mod de viață dubios” și „contradictoriu” (?!), dar avem și „comportamentul necuviincios”, care este bomboana de pe colivă (nu te poți opri să nu te gîndești că nu zis săru'mîna doamnelor și nu cedează locul în autobuz). De asemenea, în partea a doua aflăm că grupul trebuie să conțină musai persoane de sex diferit (așadar, conform DEX, un grup format exclusiv din băieți nu ar putea fi promiscuu!)

Noi am preluat termenul din franceză, unde a fost creat pornind de la latinescul promiscuus „de-a valma”, în latină formîndu-se din pro- „înainte” și miscere „a amesteca”. Componenta „imoralitate” nu exista în latină, ea a fost adăugată în limba franceză!

Interesant că imoralitatea se referea la contactul șocant, contrar bunelor moravuri (de atunci), dintre tradiții, categorii sociale, rase și sexe diferite.

Curios este că inițial s-a folosit doar sensul existent și în latină, mărturie stînd definiția din Dicționarul lui Candrea (1926-1931):

DEX 2016 - o nouă ediție, aceeași greșeală pe copertă...

Acum 6 ani m-am minunat de greșeala gramaticală flagrantă de pe coperta DEX-ului (ediția 2009). Credeți că s-a deranjat cineva să corecteze? Cam așa arată prezentarea acum, la fel arată și dicționarul!

DEX-ul a fost și este *cea mai bine vândută carte din România.

Pe lîngă greșeala gramaticală („acordarea” în gen a superlativul adverbului bine, deși adverbele sînt invariabile), avem și o greșeală de stil: introducerea lui bine în formarea superlativului! Ar fi fost mai simplu (și corect) să se spună cea mai vîndută carte, însă aproape sigur formularea este contaminată de best seller.

emoțional sau emotiv?

    Un mesaj adresat „Poștei redacției” dexonline ne-a adus pe tapet problema utilizării cuvintelor emotiv și emoțional.

    Din punctul de vedere al etimologiei cuvintelor, ele ar trebui să însemne ceva de genul:

• emoțional este creat cu ajutorul sufixului -al – care se referă la emoții, care ține de emoții, propriu emoțiilor;
• emotiv se formează cu -iv care creează/produce emoții;

    Sigur, diferența o poate da radicalul (într-o parte e forma scurtă, cealaltă forma lungă), dar nu cred că e ceva semnificativ. Avînd în vedere că nici unul nu a fost construit în română, sensurile pot diferi de sensurile teoretice de mai sus (fiind importate cu sensurile deja alterate).

    Majoritatea folosește emotiv numai în forma „fire/persoană emotivă” sau a substantivului echivalent (emotiv) – al doilea sens din DEX – așadar percepția asupra acestui cuvînt, cel puțin, este un pic distorsionată. Rareori este folosit în alte construcții, iar cînd este folosit, sensul evident este „care se referă la emoții” (primul sens din DEX). Din punctul acesta de vedere definiția este corectă. În ceea ce privește emoțional, acesta are un spectru mult mai larg de folosire, totuși, deși apar ca sinonime în DEX (și nu numai: la fel e și în Dicționarul de sinonime - Mircea și Luiza Seche, ambele apar ca sinonime al lui afectiv), cele două nu sînt mutual înlocuibile.

    Ce îmi pare interesant este că cele două cuvinte se folosesc cu sensuri similare, ele nu își împart aria de folosire (nu am descoperit prea multe locuri în care se poate înlocui emotiv cu emoțional sau viceversa). Cîteva exemple (la întîmplare) adunate de pe internet: hipnoză emotivă, partener non-emotiv, tensiunea emotivă a minții, funcția emotivă a comunicării comparativ cu inteligență emoțională, încărcătură emoțională, atașare emoțională...

    Dacă căutăm în DEX, emoțional are printre sensuri și „care produce o emoție” (trecînd peste nefericita folosire în definiție a singularului: „o emoție”,  se exprimă exact ce ar fi etimologic corespunzător lui emotiv, care nu apare însă și în definiția acestuia), iar emotiv are chiar primul sens „Care se referă la emoție” (adică corespunzătorul lui emoțional, care nu apare însă și în definiția acestuia). Așadar o încurcătură clară... Ca să vedem care este sursa încurcăturilor căutăm sensurile din limba de proveniență. Cuvîntul provine în mod evident din franceză:

• emotiv (emotif):

adj. Relatif aux émotions, suscité par l'émotion : Choc émotif.
adj., n. Qui s'émeut, se trouble facilement ; impressionnable, nerveux, sensible : Un enfant émotif.

• emoțional (émotionnel):

Qui concerne l'émotion : Choc émotionnel.

     După cum se vede, în franceză, (în ciuda definițiilor ușor diferite) cele două sînt sinonime (inclusiv dicționarele le indică ca atare). De aici am vaga impresie că a pornit toată problema (copiatul definițiilor din dicționare străine fiind un sport național), creînd o (falsă) sinonimie pentru cele două. 

    Autorul mesajului a ridicat de asemenea problema existenței unui calc din limba engleză (miza fiind de fapt corectitudinea definiției sau, mai exact, „calitatea” de barbarism a sensului) în al treilea sens al cuvîntului emoțional din NODEX:

 3) (despre persoane) Care vădește emoții. Fire emoțională.

    Aici răspunsul este mult mai dificil de găsit (în special din cauza melanjului de sensuri discutat). În orice caz, se poate descoperi similaritatea definiției cu cea a cuvîntului pasional „care vădește pasiune”, ceea ce clarifică folosirea unui sens diferit de cel de fire emotivă. Pornind de la seria sinonimică (crescătoare) emoție, sentiment, pasiune putem forma emoțional, sentimental, pasional, ceea ce mă face să cred că acest sens exista dinaintea contactului postdecembrist exacerbat cu limba engleză. Așadar, deși nu pot afirma răspicat că în ziua de azi nu există influențe din limba engleză, sînt destul de sigur că sensul vizat nu este un calc din limba engleză ci mai curînd de o preluare din limba franceză eventual o modificare autohtonă.

vacă, vițea, vițică, juncă, juncană, junincă

Vacă din rasa muntenească scoțiană

    O utilizatoare a dexonline ne-a atenționat (pe bună dreptate) că există anumite incoerențe între dicționare (lucru pe care îl observaserăm deja), dîndu-ne drept exemplu cuvîntul junincă. DEX-ul spune una, NODEX-ul spune alta. Din păcate, chestiunea nu depinde de noi, fiecare dicționar avînd în spate o „armată” de lingviști, filologi, lexicografi...
    Pornind de la acest fapt, m-a pus Aghiuță să caut prin întreaga arie semantică a vacii. Am zis să încep cu DEX-ul (cel din 1996/1998; definiții aproape identice fiind și în DEX 2009), pornind de la presupunerea că ar trebui sa existe coerență. Iată rezultatele:

VIȚEÁ = Vacă până la vârsta de un an; vițică.
JUNÍNCĂ = Vițea tânără (între un an și doi ani).
JÚNCĂ = Vacă tânără (între doi și trei ani) care nu a avut încă vițel.
JUNCÁNĂ = Vacă tânără (între trei și patru ani).

    Cînd mă bucuram că există o coerență la nivelul vîrstelor (măcar în cadrul aceluiași dicționar), am dat de definiția junincii... Mai exact, juninca (care are între un an și doi) este o vițea (adică are mai puțin de un an) care este pe deasupra și tînără (oare or exista și vițele bătrîne? Sau măcar mature?)!
    Sigur, nu mai are sens să mă întreb cum ar trebui să numesc vaca între doi și trei ani care are vițel...

mamifer pahiderm

    Zilele trecute am primit o întrebare legată de corectitudinea formulării din titlu. Întrebarea nu este tocmai absurdă, avînd în vedere faptul că mai multe dicționare cuprind această sintagmă – vezi definițiile pentru mastodont, rinocer sau hipopotam (interesant că definiția elefantului, care e tot un pahiderm, nu conține sintagma incriminată).
    În mod evident, este vorba de un pleonasm, cel puțin luînd de bună definiția pachidemului din DEX (care implică și trăsătura de „mamifer”):

PAHIDÉRM s.n. Mamifer erbivor cu pielea foarte groasă, cu pântecele mare și cu picioarele terminate cu o copită. [Var. pachiderm s.n. / < fr. pachyderme, cf. gr. pachys – gros, derma – piele].

    Sigur, cauzele pot fi multiple: de la o oarecare lipsă a cunoștințelor în domeniu zoologic pînă la folosirea adjectivală a lui pahiderm (care e la fel de pleonastică...). Din păcate nu este prea măgulitoare existența acestor pleonasme în DEX pentru autorii acestuia...
    Partea mai distractivă este că ordinul Pachiderma nu mai este utilizat în taxonomia de profil, folosirea acestuia fiind învechită (pahidermele enumerate mai sus nefăcînd parte din aceeași familie sau ordin)!

Greșeli în DEX

    Am (re)descoperit de curînd o listă interesantă de greșeli care apar în Dicţionarul explicativ al limbii române (majoritatea de tipar): vezi aici. Partea mai distractivă este că (inclusiv în noua ediție) cuvîntul participiu nu este definit!

Ce năzbîtii a mai făcut DEX-ul nostru!

    Dacă aș putea, aș băga și burtiera cu „Senzațional” :), așa pot doar exclama ca într-un tabloid...

    Iată cum promovează DEX-ul limba română: cu o greșeală impardonabilă pe coperta spate (în cazul în care nu se vede bine pe poză!):

DEX-ul a fost și este *cea mai bine vândută carte din România.

    Și pentru că au considerat că este ceva important de spus, fonturile folosite sînt îngroșate („bolduite”)!

NB: pentru mai multe amănunte se poate verifica Gramatica Academiei sau articolul acesta