„rasa Pavian”

Nu știu ce fac la școală jurnaliștii din ziua de azi, dar în mod clar există probleme de înțelegere a rolului pe care îl au. E greu de priceput de ce unii jurnaliști au impresia că misiunea lor este să preia o enormitate și să o transmită mai departe ca papagalul, fără a o trece prin filtrul gîndirii.

Nu există rasa Pavian la maimuțe, pavian este substantiv comun și este numele reprezentantului speciei sau, mai larg, al genului. E ca și cum am spune „felină din rasa Tigru” sau, de ce nu?, chiar „insectă din rasa Țînțar”... Mai mult decît atît, conceptul de rasă nu se aplică unei clase/familii de animale, ci se poate defini numai în cadrul unei specii (uneori subspecii)!

Este destul de clar că năzdrăvănia a venit „servită”, căci apare în mai multe publicații. Cel mai probabil  este vorba reprezentantul ISU, el fiind citat de mai multe surse! Dar asta nu îi scuză cu nimic pe jurnaliștii care au comis-o!

Mă intrigă faptul că mai există jurnaliști care au probleme în identificarea pavianului, după ce acesta le-a fost introdus de Cristian Tudor Popescu în 2018!

Sursa imagini: digi24.ro

*dezastros

Acum mai bine de 150 de ani, cînd ortografia limbii române nu era încă normată, scrierea cu chirilice impusese deja ideea că „scriem cum pronunțăm”, astfel că existau multe cuvinte scrise greșit din cauza pronunțării deficitare! Iar *dezastros este unul din acele cuvinte, fiind un caz limită: pe de-o parte fiind considerat importat din franceză, unde désastreux se pronunță aproximativ [dezastr'ö], pe de altă parte considerîndu-se o producție autohtonă, compus din dezastru + -os. De altfel pînă la reforma ortografică din 1904, avem mai multe ocurențe ale lui dezastros decît pentru dezastruos, cuvîntul fiind un bun exemplu pentru cazurile în care ortografia a influențat pronunțarea!

Se scria dezastros încă de pe vremea chirilicelor!

Totuși, au trecut mai bine de 100 de ani de cînd s-a fixat forma „autohtonă” dezastruos, astfel că ne mirăm că forma veche încă apare (mai ales într-un mediu care ar trebui să fi fost strict controlat):

În zilele noastre, observăm o reapariție a formei fără hiat, *dezastros, dar în mod evident nu mai are legătură cu pronunțarea din franceză, ci cu tendința de evitare a hiatului (iar cum diftonul uo nu există în română, hiatul este redus la vocala -o-).

lifuroii domnului Popescu

Cristian Tudor Popescu este unul dintre puținii ziariști care, cum se spunea pe vremuri, are condei! Știe să utilizeze limba română, cuvintele-s bine alese, de aceea este surprinzător să descoperi că uneori dă cu oiștea-n gard la acest capitol (să fim înțeleși, opiniile sale pot fi criticate, căci nu întotdeauna este ghidat de obiectivitate, dar scriitura rareori dă greș).  

Ultima ispravă: lifuroii! Dacă jurnalistul s-ar fi limitat la folosirea termenului, nu am fi avut nimic să comentez, însă veleitățile sale de lexicograf ne pun pe gînduri căci, dacă verificăm dicționarele, observăm că definiția popesciană nu are vreo legătură cu explicațiile date în ele.

Republica 2023, CTP definește lifuroii

Faptul că autorul a simțit nevoia să explice termenul ne sugerează că nici el nu era sigur că mesajul său ar fi ajuns la cititor în forma dorită. Dacă ar fi fost un cuvânt mai folosit, ne-am fi putut gîndi că Academia a eșuat în glosarea tuturor sensurilor (că nu ar fi prima oară), însă cum termenul este un regionalism (și m-aș hazarda să zic și arhaism), e greu de crezut că „strada” îl folosește...

Dicționarul Academiei – a lifui, lifuroi

Sigur, putem crede că definiția dată de dl Popescu este ironică, însă avem două potențiale probleme aici:

• sintagma lifuroi stricați, nu corespunde cu ironia (și nici cu definiția oferită), ci mai curînd cu invectiva; 
• așa-zisa explicație a fost vînturată și în trecut (vezi imaginea de mai jos); 

În consecință, singura explicație pe care o am e că dl Popescu chiar crede explicația pe care o oferă, însă singurele texte disponibile pe internet care l-ar susține sînt exact cele care se referă la explicațiile lui din 2006! 

*IT-ști

Nu credeam că presa poate ajunge la nivelul în care sa nu poată adăuga un sufix... 

Pare destul de simplu, mai ales că prima parte este o siglă: IT + -ist = IT-ist! La plural, evident, IT-iști.

Pare că oamenii s-au gîndit că IT se pronunță [aĭti], deci ăla care lucrează în IT este [aĭtist]. Matematica „simplă” face ca [aĭtist] - [aĭti] = [st], deci clar trebuie scris... IT-st!  😁 Logic, nu?!

Culmea e că forma există și în DOOM3, deci chiar nu există scuze!

WC în curte...

Pare că cele 40% de gospodării (conform) fără toaletă cu apă curentă și-au lăsat amprenta și în vocabular: este aproape generalizată sintagma „cu WC în curte”, deși în majoritatea cazurilor este vorba de lipsa WC-ului, căci se vorbește de o simplă hazna! 

Sigur, poate părea un pic pedant acum, dar termenul WC a fost importat tocmai pentru a se arăta diferența dintre latrinele tradiționale și closetul cu apă (WC = water closet)!

  

plante... domesticite?

Pentru toată lumea cu o brumă de cultură, domestic se aplică numai animalelor. La fel și domesticit (deși era o vreme în care se folosea și pentru terenuri agricole).

disonanță cognitivă...

Deseori limba uzuală împrumută cuvinte sau sintagme din jargonul științific. Din păcate, nu întotdeauna vorbitorii preiau sensul corect. Este și cazul sintagmei disonanță cognitivă, preluată din zona psihologiei! Deși este o expresie specializată (deci sensul nu este evident), cine înțelege cei doi termeni constituenți poate interpola aproximativ sensul. 

Din păcate, după cum se vede în captura de mai sus (unde pare că sintagma este folosită cu sensul de „contrazicere”), nici jurnaliștii nu au căpătat exercițiul verificării cuvintelor pe care nu le cunosc înainte de a le folosi, ceea ce poate conduce la situații jenante!

Definiția din Dicționarul enciclopedic clarifică sensul expresiei:

Disonanță cognitivă = stare tensionată a subiectului (individului) generată de coexistența unor elemente de cunoaștere contradictorii privitoare la același subiect sau de dezacordul între atitudine și realitate. Disonanța cognitivă presupune un efort din partea individului pentru realizarea echilibrului cognitiv necesar.

În Dicționarul de psihologie Larousse avem :

DISONANȚĂ COGNITIVĂ, concept propus de L. Festinger pentru a desemna indispoziția psihică datorată faptului partajării între două sau mai multe idei contradictorii.

Omul are nevoie de coerență logică și de armonie afectivă. Se întâmplă, însă, ca această armonie să fie perturbată de evenimente neașteptate. Unul dintre prietenii mei, de exemplu, mărturisește deodată în public opinii politice contrare acelora pe care le profesez eu. Pentru a reduce această „disonanță”, va trebui să recurg la un alt element care mă va ajuta să depășesc contradicția și să-mi regăsesc echilibrul interior. Aș putea, de pildă, să resping informația primită („nu cred că și-ar putea trăda ideile”) sau să-i minimalizez importanța („își va da repede seama de greșeala făcută”). Aș putea, de asemenea, să o rup cu prietenul meu, ceea ce înseamnă o transformare în anturajul meu, sau să-mi modific eu însumi poziția, adoptând o altă opinie.

jazzul... mondial

Zilele trecut am auzit o reclamă în care se vorbea despre București ca fiind „capitala jazzului mondial”. Cum am prostul obicei să încerc să înțeleg ce aud, recunosc că în timpul procesului respectiv am fost un pic bulversat, căci nu am înțeles sintagma jazz mondial! Recunosc că, involuntar, primul gînd a fost către Bercea Mondial și către brandul „Manele Mondiale”, poate de aici reticența de a accepta asocierea! Dar principiile cooperării sînt norma de bun-simț în limbă, iar aici sînt atinse cel puțin principiile cantității și ale relației. Atunci când auzim sintagma jazz mondial ne punem întrebările: „mondial în opoziție cu ce?” și „ce relevanță are mondial în sintagmă?”, dar răspunsul este greu de dat!

În cazul de mai sus, nici cratima nu-și are rostul (ar trebui să fie jazzului)!

*dupamiaza

 După oractuală, umpic și dinou, iată că apare o nouă perlă de ortografie!

moratoriu...

Presa românească a reușit să-și demonstreze din nou incompetența copiind un termen de care habar nu au și, în consecință, îl folosesc ca nuca-n perete!

Moratoriu înseamnă amînarea plății unei datorii (și, eventual, prin extinderea sensului, ar putea însemna amînare la modul general).

prenadez

Pentru cine nu știe, se spune prenadez, nu *prenandez, *prelandez etc., căci vine de la neopren + adeziv (este un adeziv pe bază de neopren).

Termenul a apărut în 1960, cînd a apărut pe piață acest adeziv, vezi anunțul din Romînia Liberă:

Romînia Liberă, 23 decembrie 1960

 

galerist...

Ce or crede cei de la TVR Cultural că înseamnă? 

De fapt problema e în altă parte: domnul cu pricina așa se recomandă (dacă veți căuta „galerist” la el veți ajunge). Dar nu pot să nu mă întreb: dacă s-ar fi recomandat ambasador sau elefant așa ar fi trecut cei de la TVR? 

spa

Oare ce o fi în mintea celor care scriu SPA, ca pe o siglă?! 

Spa este nume propriu (un oraș din Belgia) transformat în substantiv comun – spa „izvor mineral”, „tratament cu ape minerale” și, prin generalizare locul unde se face tratamentul – în mai multe limbi. Noi probabil l-am preluat din engleză (dar nu contează, tot spa, adică cu litere mici, ar trebui scris). 

cangur... sălbatic!

Întotdeauna m-au amuzat (și întristat în același timp) greșelile care dovedesc nepăsarea cu care autorul și-a scris articolul. Cred că este imposibil ca un vorbitor de limbă română să folosească serios sintagma  „cangur sălbatic”! Nu există o opoziție sălbatic-domestic în cazul cangurului și nici nu e genul de epitet care ar putea fi asociat în alt mod cu un animal.

Dacă te întrebi de ce li se pare vorbitorilor de română, indiferent de pregătire, că este greșită această exprimare, trebuie spus că nu este un singur motiv: nu numai că este o precizare inutilă (tehnic este pleonasm), dar și pentru că contravine regulilor nescrise ale comunicării (vezi principiul cooperativ)!

Cratima parazitară: veto-ul, mișto-ul, fiasco-ul, libido-ul, radio-ul

Încă o „inovație” ortografică își face loc în colecția inculturii românești: cratima care separă e o-ul final accentuat (și nu numai) de articolul hotărît! Probabil că problema a devenit acum mai vizibilă datorită vetoului (culmea, o-ul nefiind accentuat aici) exprimat de Austria în legătură cu intrarea României în Schengen!

Un articol ratat

Atras de cadoul gratuit (sic!) pe care l-am descoperit în acest articol, m-am amuzat un pic văzînd festivalul de expresii greșite.  M-am oprit la partea de început, sînt convins că mai sînt greșeli și în rest! Cred că autorul nu a reușit să folosească nici una dintre expresii corect! 

Să explic sublinierile:

• cadou gratuit: pleonasm cunoscut, nu mai insist;
• foc de paie: expresia se referă de fapt la un lucru care se termină repede (focul de paie arde cu o vîlvătaie mare, dar nu durează), dar în articol este folosit cu sensul de ceva care se răspîndește rapid;
• folosit ca un cîrlig: în limba română în mod normal se spune momeală, referința la cîrlig nefiind utilizată (proabbil e preluată din engleză și tradusă prost);
• aceasta - nu știu ce dorește autorul să refere, dar aceasta ar trebui să refere ceva de genul feminin...
• praf în ochi: expresia completă este a arunca praf în ochi;
• a trage sforile: expresia se referă la uneltiri făcute pe ascuns, aici nu este vorba de așa ceva, fiind o înșelătorie clasică, pe față, pentru cei care cad în plasă;
• înșelăciune acră: sigur, nu ne oprește nimeni să fim poeți și să punem un adjectiv în contrast, dar e nepotrivit cu registrul jurnalistic (nu mai spun că în limba română nimeni nu ar asocia acru cu înșelăciune....poate amar!);
•  altcineva: pronumele acesta are trăsătura [+uman], ceea nu este cazul aici, producătorul referit fiind o companie;
• Sigur, ar trebui menționat și că Milka nu este producătorul, ci este un brand al companiei Mondelez International (fostul Kraft Foods).

un *tranșeu

Cei de la Hotnews reușesc din nou să mă surprindă – de data asta cu o formă inexistentă de singular!

Este cu atît mai curios cu cît există sute de cuvinte cu acest model de flexiune (mult mai multe decît un eventual neutru)!

Recunosc că primul lucru la care m-am gîndit a fost singularul țițeu dintr-un scheci al celor de la Divertis!

Nume propriu, articol lipsă

În ultimul timp a intrat în „arsenalul” unor jurnaliști o nouă greșeală: lipsa articolului la numele proprii (de țări și orașe în special)! Cu siguranță este un model preluat de jurnaliști care nu înțeleg prea bine nici limba sursă (engleza sau franceza) și nici cea țintă (româna)!

Cum spunem: regina consoartă, regina consort sau regina consortă?

Ca să înțeleagă lumea ce înseamnă lipsa unui dicționar normativ – în plus, mai trebuie să fie și un dicționar complet și respectat – este suficient să ofer un singur exemplu, cel al adaptării unui cuvînt românesc la o titulatură nu tocmai autohtonă: consort. Dacă la masculin nu produce mari probleme (prinț consort sau rege consort sună foarte bine), la feminin avem probleme mari! Iată ce variante am descoperit în știri:

regină consort (de ordinul zecilor)

Am găsit știri folosind această sintagmă la: Mediafax, g4media, Evenimentul Zilei, Antena 3, ProTV, DCNews, Ziarul Financiar șamd

regină consortă (de ordinul unităților)

Această sintagmă o găsim la: TVR, news.ro, Evenimentul Zilei, Mediafax, Kanal D șamd

regină consoartă (de ordinul miilor)

Am descoperit sintagma acesta fiind folosită de: Libertatea, Adevărul, ProTV, Digi, news.ro, România TV șamd

După cum se observă în listele de mai sus, nici măcar în cadrul unei redacții nu se folosește aceeași formă!

Nu pot da o variantă favorită căci: consortă nu există în limba română, consoartă este folosit doar familiar, iar consort nu se acordă în gen cu regina! Dacă lărgim căutarea la toate paginile de pe net, ordinele de mărime își păstrează clasamentul, cu varianta „regina consoartă” fiind de departe cel mai des folosită! Cînd specialiștii nu vorbesc, singura variantă de luat în considerare este vox populi, astfel că primul sfat este să folosiți, dacă aveți nevoie, „regină consoartă”!

Se scrie rege, nu Rege!

Contrar părerii multora, substantivele care denumesc ranguri, titluri se scriu cu literă mică (există cîteva excepții, cînd e vorba de scrierea în registru oficial). Astfel, vom scrie „Charles va fi noul rege al Marii Britanii”, cu literă mică. Celor de la Digi le-a scăpat acest aspect și au hotărît să scrie așa:

În DOOM2 scrie destul de clar că se scrie cu literă mică:

la fel și în DOOM3:

Aici rege este un substantiv comun, nu are de-a face cu un titlu sau o funcție (deși nici alea nu se scriu cu majuscule), deci nu există vreo noimă în scrierea cu majusculă inițială! Dacă devenea președinte (tot șef de stat), ar fi scris cu literă mare?

Totuși, hai să spunem că oamenii s-au hotărît să scrie altfel decît prevede norma și să scrie titlurile nobiliare cu inițiale majuscule. Chiar dacă nu respectă norma „oficială”, ar trebui să o respecte pe a lor! Atunci de au scris (pe burtieră) prinț cu p mic?

Cîrcotașii or să zică că nu, că prințul nu este numele unui rang sau mai știu eu ce! Ghici ce! Aici l-au scris cu p mare!

Bine, să zicem că moartea reginei le-a afectat cunoștințele gramaticale și nu sînt siguri dacă rangurile se scriu cu litere mari sau nu. Dar de ce ar scrie familia regală cu F și R?! (în plus,aici e evident că în propoziția „Charles devine Rege”, rege nu poate fi decît comun)