*dezastros

Acum mai bine de 150 de ani, cînd ortografia limbii române nu era încă normată, scrierea cu chirilice impusese deja ideea că „scriem cum pronunțăm”, astfel că existau multe cuvinte scrise greșit din cauza pronunțării deficitare! Iar *dezastros este unul din acele cuvinte, fiind un caz limită: pe de-o parte fiind considerat importat din franceză, unde désastreux se pronunță aproximativ [dezastr'ö], pe de altă parte considerîndu-se o producție autohtonă, compus din dezastru + -os. De altfel pînă la reforma ortografică din 1904, avem mai multe ocurențe ale lui dezastros decît pentru dezastruos, cuvîntul fiind un bun exemplu pentru cazurile în care ortografia a influențat pronunțarea!

Se scria dezastros încă de pe vremea chirilicelor!

Totuși, au trecut mai bine de 100 de ani de cînd s-a fixat forma „autohtonă” dezastruos, astfel că ne mirăm că forma veche încă apare (mai ales într-un mediu care ar trebui să fi fost strict controlat):

În zilele noastre, observăm o reapariție a formei fără hiat, *dezastros, dar în mod evident nu mai are legătură cu pronunțarea din franceză, ci cu tendința de evitare a hiatului (iar cum diftonul uo nu există în română, hiatul este redus la vocala -o-).

*dupamiaza

 După oractuală, umpic și dinou, iată că apare o nouă perlă de ortografie!

î din a lovește din nou: *neâncredere

Oricine scrie poate comite o greșeală din... greșeală, dar dacă greșeala se repetă sub aceeași formă e mai cuminte să dăm vina pe neștiință chiar dacă este vorba de un profesor la facultate și chiar dacă este o greșeală puerilă. 

Sigur, am putea crede că a fost vina unui redactor neglijent, însă acest text a apărut simultan (aceeași zi și aproximativ aceeași oră) pe două site-uri distincte – Contributors și Blog Adevărul – ceea ce implică  că vina aparține sursei comune.

Poate merită menționat că același domn s-a erijat în apărătorul al lui Bode (poate și pentru că a făcut parte din comisia de 3 profesori care i-a acordat doctoratul): vezi declarațiile halucinante despre standardele UBB! 

spa

Oare ce o fi în mintea celor care scriu SPA, ca pe o siglă?! 

Spa este nume propriu (un oraș din Belgia) transformat în substantiv comun – spa „izvor mineral”, „tratament cu ape minerale” și, prin generalizare locul unde se face tratamentul – în mai multe limbi. Noi probabil l-am preluat din engleză (dar nu contează, tot spa, adică cu litere mici, ar trebui scris). 

femei și... bărbate

Administrația publică are atît de lucru încît limba română nu pare să mai fie o prioritate! Am descoperit că se vorbește despre femei și *bărbate într-un act oficial de la DGASPC Cluj:

Căutînd sintagma am descoperit-o în diverse forma, dar toate legate de protecția socială. Toate firele duc la Monitorul Oficial nr. 326 din 5 iunie 2013 care a republicat Legea 202, dar avînd în vedere că la acel moment Monitorul Oficial nu era oferit gratuit, se foloseau servicii de intermediere, astfel ca nu știm cine a greșit (totuși înclin către sursa primară). Între timp, oricine ar fi fost de vină, pare că și-a șters urmele, dar toți cei care au citat legea au copiat exprimarea greșită, inclusiv alte instituții de stat. Putem de asemenea să presupunem că, avînd în vedere că în 2019 încă se mai cita greșeala, că forma greșită a existat mult timp, iar corectura a fost făcută pe șest!

a... entașa?!

Știi că ai probleme cu exprimarea cînd nici măcar Google nu știe ce vrei să spui:

Textul alternativ ar putea fi proverbul Un prost arunc-o piatră-n apă, o sută de-nțelepți nu pot s-o scoată! Chiar nimeni nu verifică ce texte dau cu copy-paste? (da, probabil e automat, dar și prostia e la fel!)

Limbi române sărbătorite...

În fiecare an de 31 august găsim în presă articole dedicate limbii (de Ziua Limbii Române) și, inevitabil, trebuie să fie măcar unul care să conțină greșeli de scriere!

Anul acesta cei de la Libertatea au fost mai îndrăzneți și au vrut să clarifice și cum e cu greșelile des întîlnite în limba română. Nu numai că au dat-o-n bară (au preluat cu copy-paste prostii de pe internet de genul pleonasmul greșeală gramaticală și forma populară vroiam greșeală inacceptabilă), dar au și dat un exemplu de cel mai des întîlnită greșeală: folosirea unui număr greșit de i-uri! Dacă aveau și o cratimă pusă aiurea, tacîmul era complet! 

*striptis

Cuvîntul englezesc striptease a fost adoptat în România mult înainte de căderea comunismului, însă, evident, nu a fost introdus în dicționare decît ani buni după! 

Limba română, prin dicționarele sale normative DOOM și DEX, are două modalități de ortografiere a cuvintelor împrumutate: folosind scrierea din limba de unde a fost împrumutat – mai ales pentru cuvintele încă neadaptate – și conform pronunțării din limba română. Pe vremuri, nivelul educației era unul deficitar și de aceea există cuvinte precum bișniță (din business) sau a sesiza (din fr. saisir), dar în ultimul timp limba engleză este folosită pe scară largă, așadar e de ales doar între scrierea și pronunția din limba sursă. De aceea mi se pare ciudat să fie subtitrată o formă care nu respectă nici scrierea originală (care întîmplător este exact recomandarea DOOM2), nici pronunția (se pronunță cu z final).

pasență sau pasiență

Cum ne-a obișnuit deja (de exemplu aici sau aici), dl. Tănase, om de știință politică (sic!), are o înțelegere aparte a limbii române. Practic nu ratează să scrie greșit nici un cuvînt „cu potențial”!

Cuvîntul pasiență are, într-adevăr, o relație perversă cu dicționarele (căci varianta considerată greșită – pasență – este considerată fie rară, fie învechită, deși în realitate nu este deloc așa!), dar nu a avut niciodată o altă ortografie, să zici că e de înțeles că omul mai greșește! Evident, cuvîntul are origini franceze, dar la noi a ajuns, cel puțin în sudul țării, pe filieră grecească (de la ei am preluat și folosirea cărților de joc). În Moldova a existat și varianta pasians, venită pe filieră rusească (cu pronunțarea mai aproape de limba franceză).

chilian sau chilean

Există printre jurnaliști, mai ales printre redactorii-șefi, o autosuficiență (ca să nu spun cuvinte mai grele) cînd este vorba de cunoștințe ortografice. Din păcate majoritatea se informează după ureche și nici atunci cînd ceva este evident dubios nu verifică norma!

În cazul de față, cel mai probabil, autorul articolului a auzit de regula folosirii sufixului -ean la demonime, a contribuit un pic și faptul că în limba engleză se scrie chilean (deși se pronunță tot cu i, ceva de genul [čiliăn], însă nu i s-a părut greoaie pronunțarea [či-lean]! Căci așa s-ar pronunța dacă s-ar scrie chilean (întotdeauna -ean este o singură silabă ca sufix al numelui unei populații)!

Pentru cazurile în care este nevoie de două silabe, de exemplu *herculean, DOOM² a ales să se dubleze litera e, pentru a marca mai clar hiatul: avem acum herculeean. Vezi și mediteraneean.

A, ca să fie clar de ce pronunțăm cu -i, nu cu -e: cuvîntul este destul de vechi, format în limba română acum 100 de ani noi spuneam Republica Chili (iar, ca la multe alte cuvinte, nu s-au modificat și derivatele după modificarea cuvîntului de bază)!

Candrea - Dicționarul Enciclopedic, 1931

Un caz similar, folosit greșit este *caraibean, deși DOOM² indică clar Caraibi forma corectă, deci singura posibilitate de formare corectă a etnonimului este caraibian (chiar dacă nu apare în dicționare, poate apărea prin diverse articole).

în *coace...

 Nu m-am gîndit vreodată că cineva ar putea folosi „în coace”, dar realitatea întotdeauna e mai cruntă decît imaginația!

Pe internet descoperim multe lucruri „interesante”, în special cele de evoluție (sau în unele cazuri, ca acesta, de involuție) a limbii și, marele avantaj e că, din momentul în care faci o descoperire poți găsi imediat care este gradul de adoptare în rîndul maselor: nu cauți chiar orice text, ci cauți prin știri! Aproape 100 de ocurențe găsite printre articole (da, ar putea fi și unele comentarii la acele articole) ne arată că nu este o simplă întîmplare. 

îngenuncheat sau îngenunchiat?

Cred că toată lumea știe cum se formează participiul unui verb, așa că aici presupunerea evidentă e că autorul crede că verbul este a *îngenunchia! Mai este curios și pentru că ne-am aștepta ca la DW să existe un corector care să repare eventualele greșeli!

Dacă aveți dubii, e foarte simplu: căutați în DOOM2 și, eventual, verificați și conjugările verbului pe dexonline!  

a „îmbodobi”

În grupul Comunității dexonline cineva a postat cu bune intenții un test de limbă română care, de fapt, se reducea la găsirea unor pleonasme. Nu fac comentarii asupra testului (deși prea există o relație între nivelul limbii române vorbite de cineva și numărul de pleonasme cunoscute de respectiv) sau a lipsei diacriticelor, ci trec direct la partea relevantă: o întrebare despre... îmbodobire (sic!).

De notat că nu este singura apariție pe care am descoperit-o (altfel nu mă apucam să scriu despre asta), căci avem destule știri în care apare forma stîlcită a cuvîntului! În plus, rostirea stîlcită ne clarifică faptul că autorul nu face legătura între substantivul podoabă și verbul a împodobi sau, sigur, spune și *bodoabă! Chiar dacă descoperim și această „perlă” pe internet, este destul de puțin probabilă ipoteza din urmă (găsim doar două sau trei documente în documentele indexate de Google).

umpic lovește din nou

De data asta la Mediafax:

Vezi aici mai multe despre subiect.

*pișcină, *pișcini

Am descoperit de curînd pe un site de turism scrierea sub forma asta: *pișcină-*pișcini, evident incorectă (vezi DOOM²).

Dacă scrierea singularului cu ș (pișcină) este relativ des întîlnită, inclusiv pe site-urile de știri, combinația cu pluralul în -i este o noutate!

Netflix și limba română...

Munca de traducător e una complexă și se pot înțelege unele gafe făcute la traducere, însă întotdeauna am presupus că meseria implică cunoașterea temeinică a limbii române încă mai mult decît cea a limbii sursă!

Din păcate, am descoperit că la Netflix că nu este așa: scrierea greșită a condiționalului lui „a ști”. Cum zice latinul: errare humanum este, perseverare diabolicum (vezi aici primul articol pe tema asta, scris nu demult).

Nu credeam că este nevoie de școlarizare la acest nivel, dar cine n-a învățat în clasa a II-a, poate reușește acum: se scrie știi cu doi de i numai la indicativ persoana a doua singular și formele identice (conjunctiv și imperativ): tu (să) știi! Restul se scriu cu forma de infinitiv, care are un singur i...

ostatec, sălbatec, tomnatec...

De multe ori auzim substantive terminate în -tic pronunțate cu -tec: ostatic, sălbatic, tomnatic pronunțate ostatec, sălbatec, tomnatec. Nu mi-am închipuit că în ziua de azi ar mai scrie cineva așa, totuși, am găsit asta într-un articol online (și ca să nu fie vreun dubiu, este scris de două ori)!

Tendința este (sau, mă rog, a fost) curioasă pentru că se aplică mai multor tipuri de cuvinte: sălbatic provine direct din latină, tomnatic este construit în română (toamnă + -atic), iar ostatic este împrumutat din italiană! Pe de altă parte modificarea nu s-a manifestat la toate cuvintele terminate în -tic (de exemplu, Eminescu scria petec, dar singuratic și frenetic, dar Alecsandri petic și sălbatec)!

Dacă putem înțelege că acum 100 de ani a existat tendința asta (probabil e vorba de o hipercorectitudine), nu la fel de ușor de înțeles este faptul că s-a perpetuat pînă în zilele noastre!

Aș *știi

Că mulți greșesc numărul de i-uri la verbe știm! Dar de ce editorul de la Netflix scrie (unul lîngă celălalt) un conditional greșit și unul corect, nu mai este clar! Oare o crede că infinitivul primului verb este a *știi? Ar fi ciudat, pentru că imediat scrie (corect) a fi!

*unii miniștrii

Cred că este evidentă problema i-urilor finale! Sînt două posibilități: educație mai serioasă sau o reformă ortografică... Dar numai prima variantă ajută sigur!

*lobby-ști

Au știut cei de la HotNews ceva-ceva, dar nu exact! Într-adevăr, terminîndu-se în y, trebuie pusă cratimă la formarea noului termen, însă sufixul corect este -ist, nu *-st!