Muzeul regulilor inventate - episodul VIII - „mai corect” e greșit sau nu?

În folclorul gramatical internautic folosirea sintagmei din titlu (și a altora asemănătoare) este considerată o gravă greșeală: dacă cumva te pune Aghiuță să scrii așa ceva, vor apărea imediat savanții de serviciu care îți vor explica că ești varză la limba română. Problema lor e că dacă îi întrebi unde ar fi greșeala, cei mai mulți nu vor avea o explicație (doar, eventual, că așa le-a spus învățătoarea), ia restul vor însăila o explicație fără sens.  

Mit: „mai corect” este greșit căci „corect” nu permite gradele de comparație.

Categorie: înțelegere defectuoasă a sensurilor cuvintelor, sofism.

Explicație: evident, nu găsim vreo regulă în GLR care să ateste exact cazul acestui termen, ci doar se definesc categoriile de adjective care nu au grade de comparație:

• cele care numesc o însușire negradabilă (absolut, mort, etern șamd);
• cele categoriale (euclidian, geografic, pulmonar, vizual șamd);
• unele compuse (albastru-verzui, dulce-acrișor șamd);
• cele care etimologic sînt superlative (optim, superior, infim șamd);
• cele care au înțeles superlativ (gigantic, preaputernic, străvechi, rarisim șamd);
• cele derivate cu sufixe diminutivale, cu sens de inferioritate (căldicel, slăbuț șamd);

Singura care s-ar potrivi ar fi prima categorie, însă nu există sensuri ale lui corect care să nu fie gradabile. Poate ajută și cele peste 100 de definiții din dicționare care conțin sintagma (nici nu mai luăm în calcul cele peste 300.000 de documente indexate de Google)!

Oricum, există un test simplu pentru verificarea existenței comparativului: dacă adjectivul poate fi folosit cu superlativul absolut – adică foarte corect – atunci poate fi folosit și cu comparativul – mai corect. 

Interesant e faptul că în Gramatica de bază a limbii române, autoarele au folosit la gradele de comparație folosind termenul corect:

Sursa: sursa erorii este evidentă: școala! Din păcate e singurul loc unde se învață gramatică, astfel că nu putem da vina pe altcineva. Modalitatea de transmitere e similară cu viroza: există persoane care nu au înțeles prea bine ce li se explică (sau poate chiar li s-a explicat prost) care se simt obligați să dea mai departe, astfel ca explicația greșită îi „infectează” pe cei cu imunitate gramaticală scăzută. Noile victime devin la rîndul lor vectori de răspîndire.

escapadă

Escapada este definită de dicționare ca o „plecare pe scurt timp, cu scopul de a petrece”, dar ideea este cea de aventură (toate definițiile avînd această clarificare). În plus, cam toate definițiile adaugă în paranteză și clarificarea uneori ascunsă și nepermisă.

Deși părea la un moment dat că termenul va fi folosit din ce în ce mai mult cu sensul de aventură (romantică sau sexuală) în ultimul timp se impune un sens cuminte, lipsit de aventură sau ilegalități, și anume scurtă excursie. Să fie pandemia de vină? 

mici vegani...

Am observat că, mai ales în ultimii ani, denumirile unor produse alimentare au suferit o transformare majoră, trecînd de la simpla și fireasca descriere a conținutului la orientări forțate de marketing. Uneori se încearcă epitete absurde (ouă voioase sau pui fericiți), însă uneori se ajunge exprimări la limita legalității, în care s-ar putea invoca chiar inducerea în eroare a cumpărătorilor!

Este și cazul micilor „vegani”, unde se încearcă combinarea oximoronică a numelui unui preparat din carne tradițional cu eticheta care exclude orice fel de produs animal: vegan! Prima imagine care vine în minte este cea a unui mititel care se hrănește numai cu produse vegetale (lucru oarecum adevărat dacă ne gîndim că vita și oaia, din carnea cărora se fac micii, sînt ierbivore!)

Sigur, unii s-ar putea întreba dacă este corectă și asocierea unui produs cu substantivul „vegan”, căci termenul aceste definește o persoană sau cel mult o dietă! Aici răspunsul este mai vag, căci deși în acest moment asocierea este incorectă conform DEX, totuși termenul este nou și în continuă schimbare, astfel că este posibil ca în viitor sensurile termenului să se extindă! Totuși, ca să evite discuțiile, alte companii preferă denumirile ceva mai „cuminți”, folosind atribute precum vegetal sau din plante.

ea sau ia după ch sau gh?

Acum ceva timp am descoperit că forma corectă a verbului a îngenunchea nu este clară în mintea tuturor vorbitorilor, dar am crezut că magnitudinea problemei e limitată și nu merită mai multe explicații.

De ce nu e clar tuturor că scriem a îngenunchea nu a *îngenunchia sau gheață nu *ghiață? E clar, răspunsul trebuie să fie școala: am verificat cîteva manuale și am descoperit insistența pe anumite reguli ortografice (cea cu î și â, m înainte de p și b și pe ortograme), dar totala lipsă a altora, cum ar fi, de exemplu, cea necesară aici, adică cea referitoare la ea sau ia!

Mai exact, ce găsim în manuale de limba română de gimnaziu legat de ortografie?

• clasa a V-a: nu apar noțiuni de ortografie*, doar ortoepie (silaba și accentul) și punctuație;
• clasa a VI-a: nu apar noțiuni de ortografie, doar ceva despre despărțirea în silabe
• clasa a VII-a: nu apar noțiuni de ortografie, doar ortoepie (despărțirea în silabe și accentul), fonetică și punctuație;
• clasa a VIII-a: nu apar noțiuni de ortografie; 

____________

* există într-un manual exerciții despre formele corecte ale unor cuvinte, dar fără explicații prealabile; 

Ce găsim în DOOM2 doar pe acest subiect?

Se observă că explicația are o logică destul de clară, care se respectă și la alte reguli din DOOM2, dar regula ne îndepărtează ortografia fonetică!

Întrebarea evidentă care se pune acum este: dacă școala nu pregătește corect elevii pentru a înțelege ortografia, de ce se pune accent pe ea la examene?! Cine dorește să afle mai multe despre regulile de scriere și pronunțare literară poate să citească regulile acestea în DOOM sau la rubrica articolelor lingvistice de pe site-ul dexonline.ro - folosiți acest link! 

Două exerciții suplimentare referitoare la a îngenunchea:

1. la ce grupă de conjugare este verbul?
2. ultima silabă a verbului conține un diftong sau nu?

Acordul pronumelui fiecare cu predicatul

Este o regulă destul de veche, apare și în vechile gramatici că fiecare se acordă întotdeauna cu verbul la singular (persoana a III-a):

 dar e menținută și în GLR 2008:

E adevărat, în GLR nu se folosesc cuvinte „tari” și astfel autoarele spun recomandabil în loc de corect, căci GLR se dorește descriptivă, nu prescriptivă!

Din păcate acest lucru pare să nu mai fie cunoscut de cei care apar la TV...