Zaharova, limba modovenească și limba moscovită

Sau unde dai și unde crapă...

Ca mai toată lumea în ziua de azi, și purtătoarea de cuvînt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, și-a descoperit competențe lingvistice! Nu trebuie să pierdem prea mult timp să deslușim elucubrațiile individei (este un melanj de afirmații false și contradicții), căci iese în evidență stupiditatea sa uluitoare: încercînd să supraliciteze într-un conflict închipuit – trece de la presupusa existență a unei limbi moldovenești la inexistența limbii române –, simte nevoia să argumenteze prin apelul la savantul german Johannis Alsted care, în 1628, în cartea Thesaurus Chronologiae, ar fi menționat doar limba moldovenească (lingua moldavorum) și nu și limba română.

Doar că, cum spune și înțelepciunea populară românească, cine sapă groapa altuia cade singur în ea! Căci acordînd credit acestui autor, în mod automat spune și că Rusia a furat denumirea istorică Rus' (care desemna zona ocupată de imperiul multietnic fondat de vikingi și care avea capitala la Kiev), căci același autor denumește limba vorbită în Țaratul Moscovei ca fiind lingua moscovitarum, diferențiind-o clar de limba „rusă” sau rutenă (practic ucraineana de azi): lingua russica seu ruthenica!

Iar asta se întîmplă cam pe tot cuprinsul cărții!

Practic, Zaharova își taie craca de sub picioare de mai multe ori, căci prin validarea acelei cărți admite implicit:

• că numele limbii ei ar trebui să fie limba moscovită (sau muscălească, eventual);
• că Ucraina (Rutenia) a fost tot timpul diferită de statul condus de la Moscova;

Tot ce ați vrut să știți despre femei, dar v-a fost teamă să întrebați

Evident, din punct de vedere lingvistic! (iar pentru cei care nu-l știu pe Woody Allen, titlul parafrazează acest film)

Cele mai interesante informații despre cuvîntul femeie:

• femeie provine din latinescul... familia (da, cel care ni l-a dat pe familie);
• de altfel pînă în secolul XVII, făme(a)ie înseamna familie (vezi mai jos cîteva exemple de folosire);
• asta înseamnă că nu se înrudește cu franțuzescul femme, care provine din latinescul femina „femelă, femeie”;
• termenul românesc provenit din femina ar trebui să fie *famănă, despre care nu avem informații că ar fi circulat în limba română, dar varianta masculină famen/famăn „bărbat castrat, eunuc; bărbat decăzut moral” ne facem să credem că ar fi putut circula în vechime;
• pînă în secolul XVII, în loc de femeie se folosea (exclusiv) muiere;
• la începutul secolului XX muiere încă era varianta majoritară în Transilvania și Banat (vezi harta de mai jos);
• muiere provine din latinescul mulier „femeie (măritată)” de unde provin mujer (spaniolă), mulher (portugheză);

Mai multe exemple de folosire în trecut puteți găsi în DLR:

Limba bulgară

Dacă tot e astăzi ziua națională a Bulgariei (pe 3 martie 1878 ) am strîns cîteva lucruri mai puțin cunoscute despre limba bulgară:

• 
  slava (veche), pe care o vedeți deseori prin dicționare ca limbă sursă a unor cuvinte românești, este de fapt bulgara veche;
• slavona, limba de cancelarie în Moldova și Țara Românească (și nu numai), este de fapt bulgara medie;
• folosindu-se deja alfabetul chirilic (azbuchea) – dezvoltat în primul Imperiu/Țarat bulgar – în documentele oficiale românești scrise în slavonă, acesta a devenit opțiunea firească pentru scrierea limbii române;
• limba bulgară și-a pierdut flexiunea cazurilor (iar limbile slave au de obicei 7 cazuri: nominativ, acuzativ, genitiv, dativ, instrumental, locativ și vocativ);
• limba bulgară este singura* limbă slavă care are articol hotărît (influența așa-numitei Uniuni lingvistice balcanice);
• limba bulgară este una dintre puținele limbi slave care nu are litera î;
• limba bulgară modernă (după secolul XIX) devine din ce în ce mai analitică, adică în loc să folosească flexiunile pentru a clarifica rolul cuvîntului în propoziție, folosește ordinea cuvintelor (sau cuvinte funcționale) pentru a o face.

Aș mai adăuga o informație care nu are legătură cu limba, dar care este interesantă în sine: în 1878, Carol I a fost una dintre propunerile la tronul noului principat autonom bulgar, creîndu-se astfel premisele unei uniuni personale între România și Bulgaria, similară cu cea a lui Cuza din 1859! 

În 1886, după ce țarul Alexandru a fost obligat să abdice, Carol I a fost din nou propus la conducerea Bulgariei, însă numai opoziția dură a Rusiei (!), care a amenințat invadarea României în cazul în care Carol I ar fi acceptat propunerea, l-a făcut pe acesta să renunțe.

---

* în afară de macedoneană, care este considerată de unii lingviști doar un dialect al bulgarei.

alarmarea publică... politica Guvernului?

Nu știu la ce s-au gîndit autorii afișului, dar mai mult ca sigur că au ratat exercițiul (de comunicare)!

Lăsînd la o parte că alarmare transmite, așa cum ne arată și Micul dicționar academic (2010), ceva cu totul diferit de cam orice ar fi vrut să transmită Inspectoratul pentru situații de urgență –

1. Chemare la arme. 
2. Strângere a trupei pe locul de adunare, cu echipamentul și muniția de război. 
3. Neliniștire. 
4. Înfricoșare.

– ar fi greu să dăm un sens lui a alarma care să se potrivească cu exercițiul!

Mai pe scurt, fără să știm detalii despre situație (testarea sirenelor), în mod cert ne-am gîndi, firesc, la panică (și, la fel de firesc, ne-am întreba de ce dorește Guvernul să ne panicheze)!

griș și cușcuș

În ambele cazuri cuvintele ar fi trebuit pronunțate cu s, căci:

• griș vine de la germanul Grieß (sau, după vechea ortografie, Griess);
• cușcuș vine din francezul couscous sau turcescul kuskus;

Mi se pare foarte interesant faptul că în cazul acestor produse semipreparate (ambele din grîu!) românii au transformat s-ul în ș în ambele cazuri! Nu pot spune dacă este o simplă coincidență sau o regulă a limbii pe care n-o înțeleg experții...

Cert este că, puse în fața problemei, autoarele DOOM3 au luat hotărîrea să adauge și forma corectă cuscus, dar cu un alt sens decît cea vulgarizată, cușcuș!