brahicardie sau bradicardie?

Un articol (preluat de aici) mi-a atras atenția pentru că vorbește despre *brahicardie, ba mai mult explică și termenul.

Nu trebuie să fii medic pentru a ști că denumirea bolii este de fapt bradicardie (care are exact definiția din articol), termen provenit din  βραδυς „lent, încet” și καρδια „inimă” (ca mai toate cuvintele din terminologia medicală, originea elementelor constitutive este greco-latină, indiferent de limba în care a apărut termenul), astfel că te întrebi instinctiv de ce brahicardie, formă alterată care nu are vreun sens (βραχος înseamnă „scurt, îngust”)!

Cum articolul original (cel din Corriere della Sera) vorbește de bradiaritmia, și nu despre bra(c)hi-, putem trage concluzia că „inovația” aparține traducătorului (știm că nu este greșeală de editare pentru că forma greșită se repetă de trei ori în text) și, în plus, putem presupune că traducătorul/redactorul articolului știa termenul românesc în forma sa greșită (pentru că a înlocuit termenul italienesc, iar tentația este să lași termenii medicali în forma originală dacă nu îi cunoști).

Primul lucru pe care l-am verificat a fost raportul folosirii celor două variante pe internet, iar conform Google raportul este de 15:1 în favoarea formei corecte, în concordanță cu așteptările! Surprinzător a fost numărul relativ mare de medici care folosesc termenul brahicardie (vezi lista generată de Google), mai ales că există termeni medicali care îi pun în opoziție pe bradi- cu brahi-:

• bradiglosie „lentoare a ritmului vorbirii” – brahiglosie „scurtime a limbii”;
• bradipnee „rărire a mișcărilor respiratorii” – brahipnee „respirație scurtă, sacadată”;

Interesant este și faptul că fenomenul nu există numai în limba română. În limbile italiană sau franceză termenul apare în lucrări medicale, dar nu și în dicționare, dar unele dicționare mai liberale de limbă engleză au adoptat noul termen (fără definiție, cu trimitere la varianta corectă, motivul fiind același: apariția în numeroase lucrări medicale). În acest moment originea greșelii pare a fi clarificată (chiar medicii fiind vectorii de propagare).

Odată stabilită originea, pasul următor ar fi descoperirea motivului apariției greșelii. Singura explicație posibilă pentru contaminarea formei corecte este opoziția cu tahicardia (ταχυς „rapid”): tahi – brahi constituind o pereche „rimată” foarte atractivă pentru memorie. În scris, totuși, nu prea există scuze (inclusiv în acest text corectorul ortografic mă atenționează că brahicardie nu este în dicționar)!

Poate vă întrebați dacă are sens să ne ambalăm prea tare din cauza faptului că unii folosesc o variantă greșită, mai ales că știm că multe din greșeli devin parte a normei după ceva timp. Nu am un răspuns clar la această întrebare, dar ideea ar fi să luăm cunoștință de aceste anomalii și să alegem în cunoștință de cauză ce variantă să folosim în continuare! În plus, discuțiile pe această temă ar putea stimula dorința unora de a înțelege modul de formare a cuvintelor și, de ce nu, eficientizarea modului de lărgire a vocabularului prin însușirea sensului celor mai multe elemente de compunere, în special a celor de origine greacă și latină!

Despre Soros...

Că tot apare în ultimul timp în nenumărate contexte, dorim să discutăm scriere și pronunțarea numelui Soros! Chiar dacă este de origine maghiară, omul de afaceri este american și își scrie numele Soros (fără treme). De pronunțat se pronunță cum se scrie (cu s). Inclusiv maghiarii îl scriu cu o, deși în mod normal în numele acesta ar fi cu tremă (vezi și lexiconul catolic).

Sigur, cei mai pedanți ar putea scrie Sörös – cum s-ar scrie în maghiară (vezi mai sus) – dar atunci se complică pronunțarea: s-ul se pronunță ș, iar ö-ul este un o anterior, aproape de ă sau e, de altfel numele românizat este Șereș (ca numele fostului ministru). 

Despre familia de cuvinte: scriem sorosist, nu „soroșist” sau alte bazaconii! Alte informații despre scrierea cuvintelor străine puteți găsi aici!

Miting...

N-ar fi rău ca cei care doresc să organizeze alte persoane să fie capabili să comunice într-un mod ușor de înțeles de ceilalți (și, dacă se poate într-o limbă română corectă)! De obicei în mesajele de acest tip se fac greșeli de ortografie, însă în cazul de față s-a trecut la alt nivel:

• *pancardă nu există în lexicul limbii române: este fie pancartă, fie placardă;
• panotaj: termenul există, dar înseamnă „acoperire a pereților cu panouri (de lemn)”;
• afluire: termenul există, dar înseamnă „îmbulzire, deplasare într-o direcție unică”; în jargon militar înseamnă, într-adevăr, „deplasare către un punct dinainte stabilit”, dar acest sens nu este înțeles de cei care nu au petrecut mult timp în armată. Împreună cu organizarea în grupe și detașamente, se dau indicii importante despre meseria organizatorului;
• grup și grupă: grupa este „cea mai mică subunitate militară”, însă grup este un termen generic, care introduce ambiguitate în comunicare dacă i se dă și una alt înțeles (ca în acest caz)!

Este interesant că autorul a simțit nevoia să fie foarte exact în ceea ce privește ora (sau poate că avea dubii față de capacitatea de înțelegere a celor care citesc mesajul?) – „20.00 (opt seara)” –, dar nu s-a sinchisit de restul textului; în plus mesajul nu este ordonat nici din punct de vedere temporal, nici din cel al destinatarilor...

NB Alăturarea unui diminutiv („stegulețe”) de adjectivul „mic” nu pare să mai deranjeze în ziua de azi din cauza folosirii iraționale a diminutivelor!

Și tu, CCR?

Dacă la politicieni te poți aștepta să dea cu ortografia-n gard, totuși nu te aștepți să găsești greșeli într-un comunicat oficial al CCR (se presupune că este verificat și de alte persoane în afară de cel care redactează comunicatul).
Ce probleme găsim în prima parte a comunicatului:

• Ministrul Justiției se scrie cu inițiale mari, fiind vorba de numele complet al funcției (vezi DOOM2 3.2, punctul 2). În plus față de greșeala în sine, amestecarea scrierii cu litere mici cu cea corectă este greșită (probabil redactarea a fost făcută de mai multe persoane și nu a fost verificată de nimeni)!
• Plenul se scrie cu litere mici, căci plenul nu este o instituție;
• se scrie prim-ministrul, nu primul-ministru. Aceeași problemă cu amestecarea ortografiilor!
• trebuie menționată și sintagma „prim-ministrul Guvernului” care este și pleonastică și se referă la o funcție inexistentă în Constituție...

Comunicat

Din nou despre cacofonie...

Nu știu dacă mai este valabil dictonul „românul s-a născut poet”, dar cu siguranță astăzi putem spune că „românul s-a născut lingvist”. Nu e deloc important că nu știe regulile gramaticale de bază, important e să inventeze sau, dacă e mai puțin inventiv, să colporteze reguli inventate de alții. Nu contează dacă te pricepi sau nu la gramatică, căci este foarte probabil să nu te verifice nimeni!

Cum logica, semantica sau chiar acordul par a fi dificile, abordarea cacofoniei este soluția ideală, căci descoperirea unor combinații de litere necesită doar suficient de mult timp liber și ceva lipsă de preocupări serioase... Nu importă faptul că cacofonia are o definiție clară în dicționar (definiție care nu implică caca, cur sau cuvinte considerate obscene de pudibonzi)


Zilele acestea, un fost diplomat (altfel persoană respectabilă) a intrat și el în acest joc. După ce citești textul postat, întrebările vin de la sine:

• cum poate fi vorba de cacofonii fiind vorba de sintagme care se folosesc exclusiv în scris (vezi și aici)?
• care ar fi efectul acustic dezagreabil în combinațiile de litere -cur- sau -cuc(o)-? Peste 1500 de cuvinte conțin aceste combinații... să le considerăm, oare, cuvinte cacofonice și să le evităm?
• dacă „cu respect” este cacofonie, atunci de ce nu ar fi cacofonie și curat (folosit de autor în text)? Nu mă iau și de curcubeu, că bănuiesc că este folosit ironic.