în ceea ce *privesc...

Folosirea lui „în ceea ce privesc” în locul expresiei „în ceea ce privește” este o greșeală din categoria hipercorectitudinilor, în care, din teama de a nu face o greșeală se aplică printr-o analogie greșită o regulă gramaticală care nu se potrivește situației respective. 

În particular, în acest caz, vorbitorul încearcă să acorde verbul din expresia invariabilă cu substantivul care urmează, crezînd că acela este subiectul. 

Situația poate apărea la persoanele care nu-s obișnuite cu vorbitul în public, dar nu ar trebui să fie cazul politicienilor, în acest caz fiind mai probabilă lipsa noțiunilor elementare de sintaxă!

Cum citim - episodul 1 (litera)

Firile mai cercetătoare și-au pus cu siguranță întrebări despre cum citim și ce se întîmplă în creierul nostru cînd citim. Mă simt obligat să menționez că mie impulsul mi l-a dat băiatul meu cel mic, pe cînd avea aproape 3 ani, cu întrebarea pe care mi-a pus-o cînd citeam absorbit o carte: Tată, tu vezi altfel? N-am înțeles din prima la ce se referea. După o scurtă anchetă, am realizat că nu fusesem atent să observ că se uitase și el în carte și nu găsise nimic interesant de privit, ceea ce l-a pus pe gînduri, de unde și întrebarea.

Înțelepciunea populară ne oferă o ghicitoare pe o temă similară (nu dau răspunsul, fiind evident):

Cîmpu-i alb, oile negre,
Cin' le vede nu le crede,
Cin' le paște le cunoaște.

Cîteva experimente ne pot ajuta să ne facem o idee despre natura și complexitatea cititului, iată-l pe primul (voi încerca să păstrez corespondența un articol - un experiment):

Probabil că ați reușit să citiți textul întreg (adaptare după Psihologie distractivă, K. Platonov):

Un cititor cu experiență parcurge repede cu ochii un text tipărit – am putea oare fi îndreptățiți să conchidem că toate părțile literelor și cuvintelor au importanță egală, sau că unele părți ale literelor lasă în conștiința cititorului o urmă mai puternică față de altele? Fără îndoială, cei mai mulți dintre cititori vor înclina să afirme că toate elementele caracterelor percepute de ei au cam aceeași importanță.

Există însă un experiment – cel al cărui subiect sînteți chiar acum – care dovedește că lucrurile nu stau așa. De obicei, e nevoie de mai mult timp pentru a citi cuvinte dacă se vede numai partea de jos a literelor față de cazul cînd se văd numai jumătățile lor de sus. Jumătățile de sus ale literelor produc o impresie mai puternică, adică poartă în sine o semnificație mai mare decît jumătățile lor de jos.

Reconstrucția relativ rapidă a literelor din bucăți ne demonstrează faptul că există o anume redundanță a literelor (ca desene), iar unde există ambiguitate, contextul e de mare ajutor. Ar fi de remarcat importanța alfabetului: în cazul ideogramelor sigur nu se întîmplă așa, din motive lesne de înțeles (totuși, nu mi-e clar dacă și în cazul hieroglifelor putem spune același lucru)!

a arde din temelii...

Se întîmplă des să golim o sintagmă de conținutul semantic și să o folosim automat, fără să ne gîndim, generînd astfel exprimări rizibile! Totuși, dacă ne cîștigăm existența prin mînuirea condeiului (vorba vine, acum lumea scrie la tastatură!), ar trebui să fim mai atenți la ce spunem/scriem!  

În cazul de față, sintagma „a arde din temelii”, care se referă evident la construcții, eventual s-ar putea folosi la figurat, neavînd sens pentru un lucru concret, dar fără fundație. Sigur, se înțelege ce vrea să spună autorul, însă e greu sa te poți abține de la un zîmbet (sardonic, cel mai probabil), ceea ce nu se potrivește cu problema tratată în articol!

Colac peste pupăză, avem în „știrile calde” și anunțul: Audiențele serialului «The Crown» au explodat. 

Nu pot să nu remarc că incendiile par să stimuleze jurnaliștii să folosească expresii nepotrivite cu situația, vezi de exemplu și acest articol.

Romgleză un pic pleonastică...

Nu a fost suficient că cei de la Digi s-au gîndit să promoveze niște denumiri de boli în engleză (nu comentez liniuța de despărțire, că, deși în engleză termenul e burnout, și DOOM mai adaugă uneori cratimă între cuvintele din expresii adaptate: ad-hoc, week-end), deși există un echivalent românesc destul de apropiat (epuizare), dar au băgat cratima aiurea și la final, deși e mai simplu și intuitiv să urmezi regulile din DOOM².

În plus, descrierea făcută de crainică burnoutului este rizibilă: „epuizare totală” (de parcă ar exista și alt fel de epuizări)!

Iată și momentul:

pasență sau pasiență

Cum ne-a obișnuit deja (de exemplu aici sau aici), dl. Tănase, om de știință politică (sic!), are o înțelegere aparte a limbii române. Practic nu ratează să scrie greșit nici un cuvînt „cu potențial”!

Cuvîntul pasiență are, într-adevăr, o relație perversă cu dicționarele (căci varianta considerată greșită – pasență – este considerată fie rară, fie învechită, deși în realitate nu este deloc așa!), dar nu a avut niciodată o altă ortografie, să zici că e de înțeles că omul mai greșește! Evident, cuvîntul are origini franceze, dar la noi a ajuns, cel puțin în sudul țării, pe filieră grecească (de la ei am preluat și folosirea cărților de joc). În Moldova a existat și varianta pasians, venită pe filieră rusească (cu pronunțarea mai aproape de limba franceză).