unipersonal...

Într-un comunicat remis de instituția Avocatului Poporului pe facebook (sic!) – vezi aici arhiva – aflăm de „unipersonalitatea” instituției avocatului poporului...

Cam oricine a trecut prin școală știe că unipersonal se referă la verbe:

UNIPERSONÁL, -Ă, unipersonali, -e, adj. (Despre verbe, forme și construcții verbale) Care se folosește sau se conjugă numai la persoana a 3-a singular. – Din fr. unipersonnel.sursa: DEX '09 (2009)  

Dicționarele mai vechi și cele de neologisme mai atestă un sens:

UNIPERSONÁL, -Ă, unipersonali, -e, adj. 1. Care se face de către o singură persoană, care aparține unei singure persoane. Înlocuirea conducerii colective prin conducerea unipersonală încătușează inițiativa și activitatea membrilor și a organizațiilor de partid. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2762. [...]sursa: DLRLC (1955-1957)

Dar acesta ar implica faptul că instituția Avocatului Poporului ar fi constituită dintr-o singură persoană, însă acest lucru este contrazis de însăși organigrama instituției!

Fără a fi o persoană care crede că DEX-ul este normă (deci cuvintele care nu apar în DEX nu ar exista în limba română), am convingerea că în cazul instituțiilor statului (mai ales dacă trebuie să creeze sau să interpreteze legi), este imperios necesar ca acestea să folosească cuvintele exclusiv cu sensurile consacrate. Cum este vorba de limba română accesibilă tuturor, singurele dicționare pe care le putem admite ar fi DEX-ul și dicționarul de termeni juridici editat de un institut al Academiei (eu nu am cunoștință de așa ceva). De altfel și legislația prevede ceva similar în Legea 24/2000 (privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative):

Stilul actelor normativeArticolul 36(1) Actele normative trebuie redactate într-un limbaj și stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar și precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale și de ortografie.(2) Este interzisă folosirea neologismelor, dacă există un sinonim de largă răspândire în limba română. În cazurile în care se impune folosirea unor termeni și expresii străine, se va alătura, după caz, corespondentul lor în limba română.(3) Termenii de specialitate pot fi utilizați numai dacă sunt consacrați în domeniul de activitate la care se referă reglementarea.(4) Redactarea textelor se face prin folosirea cuvintelor în înțelesul lor curent din limba română modernă, cu evitarea regionalismelor. Redactarea este subordonată dezideratului înțelegerii cu ușurință a textului de către destinatarii acestuia.Unitatea terminologicăArticolul 37(1) În limbajul normativ aceleași noțiuni se exprimă numai prin aceiași termeni.(2) Dacă o noțiune sau un termen nu este consacrat sau poate avea înțelesuri diferite, semnificația acestuia în context se stabilește prin actul normativ ce le instituie, în cadrul dispozițiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv, și devine obligatoriu pentru actele normative din aceeași materie.

inventează sau inventă?

Poate părea ciudată întrebarea pusă în acest sondaj (pus și pe dexonline), iar acest lucru e confirmat și de răspunsul cvasiunanim favorabil conjugării slabe a lui a inventa, dar, după cum vedem și în DOOM², se acceptă ambele forme. Unii ar putea crede că este vorba de o formă veche, care s-a păstrat din motive de tradiție, însă, hai să ne uităm la normele mai vechi!

a inventa: inventează/inventă – DOOM² (2005)

În DOOM² se observă semnul exclamării dinaintea intrării, ceea ce înseamnă că norma a fost schimbată. Într-adevăr, în prima ediție a DOOM (cea din 1982) este acceptată doar forma inventează:

a inventa: inventează – DOOM (1982)

Dacă ne-a trecut prin cap că s-a reactualizat o formă veche, primul Dicționarul Ortografic, cel din 1909, ne taie elanul!

a inventa: inventează – DO (1909)

Nici căutările pe Google nu ne-au ajutat să descoperim vreo ocurență a lui inventă ca indicativ prezent, persoana a III-a (în toate documentele indexate de Google inventă fiind doar la prezentul simplu). Putem trage doar concluzia că și în acest caz (ca și cel cu pluralul cireși), DOOM² a luat o decizie hazardată, nebazată pe realitate!

Palindromul

plăvan...

Adjectivul plăvan „alb-gălbui” este format din vechiul plav (alb) cu sufixul -an. Fiind un nume dat des bovinelor (de culoarea respectivă), plăvan a ajuns să fie substantivizat și a căpătat, prin metonimie, sensul de „bou”. Dacă aceste sensuri pot fi regăsite în literatură (vezi definiția), nu același lucru se poate spune despre sensul care pare să fie dominant în ziua de azi, cel puțin în limbajul colocvial!

PLĂVÁN, -Ă, plăvani, -e, adj. (Despre boi și vaci) Cu părul alb-cenușiu sau alb-gălbui.
Se vedeau pluguri cu boi plăvani arînd, însoțite de țărani în straiuri albe. SADOVEANU, N. E. 37.
Carele încărcate se fereau cu boii plăvani în șanțuri. C. PETRESCU, R. DR. 101.
Noroc bun!... Pe cîmpul neted ies romînii cu-a lor pluguri! Boi plăvani în cîte șese trag, se opintesc în juguri. ALECSANDRI, P. A. 120.
◊ (Substantivat) Bou.
Urca puntea de-a-ndăratelea... iar plăvanul îl urma liniștit, blînd. GALAN, Z. R. 163.

Sursa: DLRLC (1955-1957)

Sigur, putem presupune că varianta substantivizată a continuat să dezvolte noi sensuri, însă, fără doar și poate, acestea ar trebui să fie puternic depreciative*, dar din ușurința cu care este folosit pare să fie receptat doar cu o nuanță ușor peiorativă, precum alți termeni care reprezintă denumirea unor persoane masive**: vlăjgan, măgădău, găligan, zdrahon.

Fără a-mi putea demonstra teoria în acest, m-aș hazarda să spun că nu este singurul termen specific zonei rurale care prezintă deviații semantice serioase.

---

*) Nu există, de exemplu, în limba română vreo expresie sau proverb în care boul să fie apreciat pentru calitățile sale!
**) Masivitatea pare că este asociată cu prostia (vezi I. Zane – Proverbele românilor).

Redefinirea familiei...

O sintagmă nefericită folosită mult în ultimul timp este „redefinirea familiei”, în special în legătură cu referendumul pentru schimbarea Constituției!

Înainte de toate, hai să clarificăm despre ce este vorba: nu e o „redefinire” – este imposibil acest lucru: nu poți schimba sensul unui concept printr-o lege, fie ea Constituția – ci maxim am putea să îi spunem clarificare (deși nu este vorba de așa ceva, că nici de clarificat nu se clarifică nimic). Chiar dacă presupunem că se va stipulat prin Constituție că familia este obligatoriu formată dintr-un cuplu mixt, căsătorit, este absurd să crezi că în dicționar se poate schimba ceva, căci definiția trebuie să fie generală, trebuind să acopere și familia din vechime sau din alte țări (chiar în Biblie avem modelul familiei poligame), dar și modul de realizare practic (multe familii, chiar din zonele pe care oamenii le cred tradiționale, s-au format din cupluri care nu s-au căsătorit oficial), inclusiv cele curente (bunica și nepoții reprezintă o familie chiar dacă părinții lipsesc pentru că, de exemplu, au plecat la muncă în alte state)!

Despre ce este vorba mai exact? Articolul 48 din Constituție se dorește a fi schimbat (termenul soți sa fie înlocuit cu femeie și bărbat):

Articolul 48 (1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți un bărbat și 
o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.

Într-adevăr, formularea de acum pare că sugerează că există posibilitatea căsătoriei între mai mult de două persoane sau între persoane de același sex, însă articolul 48 se referă la familie. Nu știu ce sens ar avea o asemenea schimbare pentru cei care se împotrivesc căsătoriei dintre persoane de același sex, căci chiar cu schimbarea făcută, tot nu s-ar interzice căsătoria între persoane de același sex (ar trebui făcută o contorsiune logică de tipul: nu poți întemeia o familie, deci nu te poți căsători). Trebuie să îți lipsească și simțul limbii și logica ca să crezi că o asemenea schimbare ar impune o interdicție în ceea ce privește căsătoria! Un specialist în Drept probabil le-ar fi sugerat activiștilor să adauge un alineat nou în Articolul 48 care să spună explicit despre căsătorie (dacă ăsta era scopul)...

Familie este definit de dicționare încă de acum aproape 100 de ani sub forma actuală, de exemplu precursorul DEX-ului:

Definiția familiei în DLRLC (1953)

În dicționarul lui Candrea avem o altă idee: în afară de sensul „totalitatea rudelor”, familia este dată de caracteristica „care locuiesc împreună”. De remarcat că se amestecă conceptele soț – soție cu mamă – tată (știm de pe vremea romanilor că Pater semper incertus)!

Definiția familiei, Candrea, 1932

Un lucru pe care puțină lume îl știe este că familie este un neologism în limba română, căci familia din latină (care a fost moștenit direct) a suferit o serie de transformări și astăzi îl regăsim în forma femeie!

Definiția femeii, DLRLV

Practic, am putea spune că femeia este familia tradițională! 😃