Este dificilă ortografia limbii române?

Cîțiva utilizatori de pe pagina noastră de facebook ne-au admonestat în comentarii că promovăm regulile ortografice ale limbii române, iar printre argumente erau unele referitoare la faptul că ortografia este învechită („de pe vremea lui Eminescu”), complexă („de ce există reguli care tratează cazuri mult prea specifice?”) și, în general, inutilă (era făcută o legătură cu „limba vie”).

Obiecțiile acestea se pot combate ușor:

• ortografia din timpul lui Eminescu era total diferită de cea din ziua de azi (în plus, chiar pe parcursul vieții lui s-a modificat de mai multe ori);
• complexitatea ortografiei limbii române din ziua de azi este mai curînd una scăzută tocmai pentru că există reguli: principiul fonetic este dominant, iar regulile apar tocmai pentru a se clarifica zonele unde pot apărea dubii (din diverse motive). Ne putem gîndi, pentru comparație, că în engleză scrierea fiecărui cuvînt trebuie memorată!
• în ceea ce privește utilitatea, regulile ortografice (vezi mai sus) ajută la păstrarea unității limbii. Jocul „telefonul fără fir” ne ajută să înțelegem cum s-ar modifica limba dacă nu ar exista un numitor comun la care să se raporteze toți vorbitorii!

Prefața uneia din primele încercări de normare ortografică (din 1871, cînd Eminescu devenea cunoscut!) cred că este cea mai bună dovadă pentru evoluția ortografiei! Tot documentul poate fi găsit aici!

de mult sau demult?

Am observat de curînd că există persoane care încurcă de mult cu demult...

În cazul acesta, diferențierea se face foarte simplu: dacă cuvîntul răspunde la întrebare „cînd?” se va scrie legat, dacă răspunde la întrebarea „de cînd?” se va scrie despărțit!

ilar sau hilar?

Pe scurt, răspunsul este: conform normei din acest moment, DOOM², ambele forme sînt corecte!

În 2005, după zeci de ani de „ilegalitate”, DOOM² consfințea victoria uzului și forma hilar devenea preferința normei (vezi explicații în DOOM², pagina C). Drept concesie făcută „conservatorilor”, varianta ilar a fost păstrată și ea în normă!

hilar și ilar în DOOM²

Necazul cu ortografia cea schimbătoare este că poliția presei nu poate ține pasul cu ea: încă există persoane ferm convinse că hilar nu e corect folosit cu sensul „hazliu; care stîrnește rîsul”. Mai trist este faptul că peste 90% recită aceeași poezie: „hilar înseamnă altceva: «care se referă la hil»” de parcă omonimia și polisemantismul nu ar caracteristici cunoscute ale limbii!

Istoria ortografiei - reforma ratată din 1926

Una din marotele apărătorilor ortografiei cu î din a este pretenția că cea cu î din i (în vigoare din 1953, rafinată în 1965 și invalidată în 1993) ar fi opera comuniștilor și că ar fi fost impusă de aceștia, însă realitatea este un pic diferită! Reforma ortografică propusă de Sextil Pușcariu Academiei încă din 1926, care conținea la punctul al cincilea generalizarea scrierii cu î, demonstrează absurditatea acestei pretenții. Nu numai că a fost propusă, dar în ședința din 8 iunie 1926 propunerea aceasta s-a votat cu 19 voturi pentru, 5 contra și o abținere!

Cele 7 propuneri au fost:

1. Suprimarea accentului grav; 
2. Suprimarea parțială a u-ului final;
3. Scrierea cu ș în loc de ci în obișnui, veșnic, pașnic;
4. Scrierea cu s în loc de ss în rasă, masă, casă;
5. Generalizarea scrierii cu î (inclusiv în romîn și familia sa de cuvinte);
6. Formarea genitivului articulat la feminine prin adăugarea unui i la forma de plural (cu excepția femininelor terminate în -ie);
7. Generalizarea scrierii cu z în loc de s intervocalic (pronunțat tot z);

Cu excepția punctului 7, toate propunerile au fost acceptate pe 8 iunie, însă a doua zi s-a revenit asupra deciziei (vezi Analele Academiei Române, tomul XLVI, paginile 152-155)!

Poate părea curios faptul că Mihail Sadoveanu a declarat că „reforma scrierii pretutindeni a lui î din i se impune s-o facem înainte de a fi forțați s-o acceptăm din afară”, dar prin „din afară” trebuie înțeles doar „din afara Academiei”: la ora aceea o mulțime de personalități scriau cu î practic împotriva normelor Academiei, și, în plus, tocmai apăruse primul volum din monumentalul Dicționar enciclopedic ilustrat al lui Aurel Candrea care folosea deja scrierea cu î!

În ședința din 9 iunie, în ciuda votului din ziua precedentă, s-a propus și acceptat ca deciziile din ziua precedentă să nu mai fie luate în considerare, iar procesul reformării ortografiei să se reia în viitor...

Este imposibil să nu remarcăm că la începutul ședinței din 8 iunie 1926 era clamată urgența nevoii unei ortografii clare și precise, iar la finalul ședinței de a doua zi se găseau motive pentru a se tergiversa reforma!

Abia în 1932 s-a reușit finalizarea reformei, dar într-o formă destul de diferită de propunerile inițiale ale lui Sextil Pușcariu - vezi și aici. Este o tristă ironie a sorții faptul că în 1993 regulile pentru scrierea cu î din a în interiorul cuvintelor au fost numite „regulile Sextil Pușcariu”, deși acesta era adeptul scrierii cu î din i!

Și tu, CCR?

Dacă la politicieni te poți aștepta să dea cu ortografia-n gard, totuși nu te aștepți să găsești greșeli într-un comunicat oficial al CCR (se presupune că este verificat și de alte persoane în afară de cel care redactează comunicatul).
Ce probleme găsim în prima parte a comunicatului:

• Ministrul Justiției se scrie cu inițiale mari, fiind vorba de numele complet al funcției (vezi DOOM2 3.2, punctul 2). În plus față de greșeala în sine, amestecarea scrierii cu litere mici cu cea corectă este greșită (probabil redactarea a fost făcută de mai multe persoane și nu a fost verificată de nimeni)!
• Plenul se scrie cu litere mici, căci plenul nu este o instituție;
• se scrie prim-ministrul, nu primul-ministru. Aceeași problemă cu amestecarea ortografiilor!
• trebuie menționată și sintagma „prim-ministrul Guvernului” care este și pleonastică și se referă la o funcție inexistentă în Constituție...

Comunicat

X - cs sau gz?

Pentru cei care vor o versiune scurtă a acestui articol, pentru pronunțarea lui x în limba română există o singură regulă: nu există nici un fel de regulă! Nici măcar DOOM² (norma) nu oferă o regulă clară:

Trebuie aici să facem o mică paranteză: situația lui x este un pic ciudată deoarece alfabetul chirilic românesc nu avea o literă specială pentru combinația cs. La introducerea alfabetului latin x-ul a fost multă vreme într-o zonă „gri”: deși ba era, ba nu era considerată literă a limbii române, x-ul era folosit fără probleme și întotdeauna era pronunțat [ks]. Astfel, litera x e în contradicție cu pretențiile de sistem ortografic fonetic din două puncte de vedere:

• x se pronunță în două moduri: [cs] și [gz];
• scriem în două moduri combinația de sunete [cs] uneori x, alteori cs.

Problema majoră este faptul că ambele puncte de mai sus nu au o regulă clară (mai mult decît atît, DOOM nu enunță nici o regulă în cazul al doilea).

Literele alfabetului - Abecedar (1874)

Varianta de pronunțare [gz] este o urmare a influenței limbii franceze, astfel că x-ul se pronunță [gz] numai în cuvintele împrumutate din franceză și (teoretic) care în limba franceză se pronunță cu [gz]. În limba franceză regula de pronunțare a x-ului este mai complexă deoarece poate fi pronunțat [s] (dix), [z] (dixiéme) sau poate fi mut (chevaux). Dacă ne rezumăm la [gz], regula francezilor este mai simplă: se pronunță așa doar dacă cuvintele încep cu ex- și continuă cu o vocală (eventual cu un h intermediar).

De altfel toate cuvintele din română care conțin x și care se pronunță cu [gz] au fost împrumutate din franceză sau au fost create în limba română de la împrumuturile acestea. Și se poate aplica aproximativ regula franceză (unele cuvinte, totuși, se pronunță cu [ks] în limba română, de exemplu a exacerba). Cu două excepții...

auxiliar și elixir

Conform DOOM2 există doar două cuvinte în limba română în care x se pronunță [gz], deși înaintea lui nu se află un e: auxiliar și elixir (în cazul lui elixir, încă din 1954 se recomanda varianta cu [gz])!

Hai să luăm cazul lui auxiliar: În Micul dicționar ortografic (1954) se recomanda pronunțarea cu [ks], dar în Îndreptarul ortografic din 1965 (ediția a doua) se specifica pronunțarea cu [gz]. Edițiile următoare (inclusiv cele două ediții ale DOOM) au păstrat recomandarea din 1965. Nu este clar motivul schimbării.

Larousse spune că auxiliaire și élixir se pronunță cu [ks], astfel că ar fi și mai interesant de aflat motivul pentru care s-a recomandat o astfel de pronunție!

Editare ulterioară: sondajul făcut pe pagina dexonline demonstrează că în acest moment pronunțarea recomandată de DOOM (cel puțin pentru auxiliar, dar probabil și pentru elixir) nu ține cont de cele mai importante criterii: pronunțarea în limba de origine și pronunțarea majorității vorbitorilor de română!

Ortografia limbii române - propunerea lui Sextil Pușcariu din 1926

În ciuda informațiilor vehiculate de „apărătorii” scrierii cu î din a, reforma ortografică propusă de Sextil Pușcariu Academiei (încă din 1926) conținea la punctul al cincilea generalizarea scrierii cu î. Dezbaterile pe această temă se pot găsi în Analele Academiei Române, tomul XLVI, paginile 152-155.

Ziar de calitate care face diferența...

Cum o fi, oare, să te umfli în pene că ești ziar de calitate, dar să permiți greșeli de școală primară (vezi aici sau în arhivă articolul)?

A greși este omenește, dar d-aia există corectură. Sau poate că nu există, că ziarul „quality” de azi face economii. Chiar nu mai contează dacă autorul știe sau nu să scrie corect, în joc este reputația ziarului!

Iar limba de lemn este atît de solidară cu jurnalismul sportiv încît expresia „a face diferența” (diferența dintre ce și ce?), simbol al șabloanelor pare neobservată! Nu știu cum sînt alții, dar cînd aud această expresie mă gîndesc invariabil la bancul vechi:

– Care este diferența dintre un crocodil?
– ?!
– Păi e mai mult verde decît lung!
– ??!
– Simplu: verde este și în lungime și în lățime, pe cînd lung este doar în lungime! 

cu varianta:

– Care este diferența dintre un crocodil?
– ?!
– Păi e mai mult lung decît verde!
– ??!
– Simplu: lung este și pe față și pe spate, pe cînd verde este doar pe spate! 

Despre „a face diferența” a scris și Rodica Zafiu, vezi acest articol.

Ziua limbi (sic!) române!

Cum o fi să vrei să sărbătorești Ziua Limbii Române pocind-o?!

Valoare...

Cine ajunge în mall poate descoperi unde e „valuarea”!



Hai, o fi greșit ăla care a făcut comanda, dar cei care au executat-o nu au verificat ce scriu?!

Caligrafia la 1818

Sursa: Orthografia sau dreapta scrisoare, pentru îndreptarea scriitorilor limbii românești, Constantin Diaconovici Loga, Buda, 1818

Regulele ortografice ale limbei române - 1871

*kilometrii

Nu, aici nu scriem kilometri cu mai mulți i, chiar dacă sînt 30!

Vezi și articolul acesta sau acesta.

Editare ulterioară: nu știu dacă am avut rol, dar între timp afișul a fost schimbat cu o variantă scrisă corect!

Ortografia străzilor...

    În 1993, retrograda reformă ortografică a intrat ca un tăvălug în administrația locală (vezi și articolul despre numele oficial al municipiului Tîrgu Mureș). Angajații primăriilor s-au grăbit să schimbe plăcuțele străzilor, poșta a modificat de asemenea numele străzilor. Ce mai, ai zice că au făcut o treabă bună!
    Însă dacă te plimbi prin orașele găsești tot felul de străzi ale căror nume sînt ortografiate greșit. Unele, într-adevăr, au scuza că au fost denumite conform ortografiei în vigoare atunci, dar scuza nu se aplică și autorităților. Oricum sînt cîteva care sînt incorecte după orice regulă în vigoare în ultima sută de ani.

str. Lunei - ortografiat greșit (în ultima sută de ani)

    Unul dintre aceste nume este str. Lunei. Fiind scrisă cu literă mare te poți gîndi că poate fi un nume propriu (Lunei) sau genitivul numelui de fată Luna. Dar numele Semiluna sînt convins că nu a fost dat vreunei fete vreodată, așa că putem exclude varianta asta, rămînînd ca singură explicație incompetența...

str. Semilunei - ortografiat greșit (în ultima sută de ani)

    Comisia de atribuire de denumiri din cadrul Prefecturii are o bogată activitate, însă pare-se că nu e deranjată de aspectul ortografic decît atunci cînd își manifestă servilismul în fața cererilor de „sus”, cum ar fi cazul extrem de important pentru națiune al schimbării unei litere cu o altă literă. Ca să fie clar de ce am spus tăvălug, trebuie spus că toate numele proprii au fost „convertite” folosind noua regulă, în ciuda faptului că regula nu se aplică tuturor numelor proprii... Sigur, unele nume necesitau o reparație (de exemplu Emil Gârleanu fusese rebotezat Emil Gîrleanu, spre deosebire de Vasile Pârvan care a rămas scris cu â), dar modul de lucru pare mai curînd haotic decît organizat!

str. Pârgarilor - modificat conform reformei ortografice din 1993

    Pe parcursul „cercetărilor” am descoperit că aberațiile de acest tip există într-un număr mai mare decît am crezut la început (str. Școalei, str. Fîntînei șamd) și că este răspîndită în aproape toate orașele (Timișoara, Brașov, București, Ploiești șamd). Sau, cu nume de orașe, că există calea Timișorii în Arad, deși corect ar fi Timișoarei și strada Târgu Mureș în Timișoara, deși numele oficial al orașului e Tîrgu Mureș.

Glumițe neortografice...

    Necesitatea folosirii (în anumite circumstanțe a) unor adverbe diferite pentru propozițiile pozitive și respectiv negative este o caracteristică importantă a limbii române. Cunoașterea insuficientă a limbii deja a creat un „monstru” de acest gen: folosirea lui decît restrictiv în propoziții pozitive în locul lui doar. Se pare că fenomenul acesta se extinde (vezi imaginea)!

    În cazul de față, pînă și un elev mediocru ar fi formulat corect propoziția și ar fi spus:

Nici măcar cel mai superstițios om [...]

Ortograme pentru BBC entertainment

    După un festival de virgule puse aiurea sau deloc (cred că au fost cel puțin 20 de situații în decursul unei jumătăți de oră) săptămîna trecută pe BBC entertainment, săptămîna asta a venit rîndul cratimelor!
    Sigur, ne putem gîndi la circumstanțe atenuante: poate e doar o greșeală de editare, poate e o scăpare a traducătorului, însă dacă ne gîndim cum funcționează sistemul (un traducător, un editor și un supervizor), e aproape imposibil să nu sară cuiva în ochi „i-ați” (care, oricum am face, cere un participiu după) în loc de „ia-ți” (e greu de confundat, totuși, verbul a lua)!

Ortografie...

    Ca de obicei, greșeala cea mai mare e în titlu... Iar cînd cartea se numește Fonetică. Fonologie. Ortografie, unde i-ar sta cel mai bine greșelii de tipar? :)

anunț hipermarket

Dacă nu aveți copii pe care să îi țineți ferm de mînă, probabil îi puteți închiria de la fața locului! Asta ca să nu încălcați regulile!

Sau poate redactorul acestui anunț a uitat un „i”?

Virgula, încă o dată

    Poate părea greu să reușești performanța să greșești două virgule într-un text de 30 de cuvinte (singurele virgule de altfel), însă „specialiștii” de la BRAT au reușit să facă acest lucru!
    Dacă pentru a doua virgulă e nevoie să știi că există și alte semne de punctuație în afară de virgulă (potrivindu-se aici fie două puncte, fie linia de pauză), pentru prima virgulă greșită nu există nici un fel de scuză: atributiva determinativă nu se desparte prin virgulă de cuvîntul determinat (greșeala e similară punerii virgulă între subiect și predicat).
    Cum s-a ajuns aici? Prin împănarea textului cu informații inutile: dacă studiul se face pe Internet, numai utilizatorii de Internet vor ajunge să citească mesajul; de asemenea, dacă studiul este dedicat utilizatorilor din România, se poate face ușor ca mesajul să apară numai acestor utilizatori, așa că textul care l-a încurcat pe autor ar fi fost simplificat la „[...] singurul studiu care analizează [...]”, caz în care nimeni (cred și sper!) nu ar mai fi pus virgula înainte de „care”...

ori vs. or

    Una dintre cele mai neobservate greșeli des întîlnite este folosirea lui ori – care este conjuncție disjunctivă (sinonim: sau) în locul lui or – care este conjuncție adversativă (sinonim: însă). Dacă în limbajul vorbit greșeala e trecută cu vederea (de fapt auzul) din cauza i-ului mut, în scris greșeala devine vizibilă.
    Un asemenea personaj s-a jucat prea mult cu cuvintele necunoscute și a lansat porumbelul pe facebook:

În esență este vorba de muncă. Ori el se trezește la ora 12.00 și este [...]

    Sigur, nu poate mira faptul că meseria de bază a respectivei este cea de avocat (care a mai intrat și în politică). Cînd dorești să te expui (pe blog, pe facebook sau aiurea) ar fi bine să stăpînești un pic limba română. Sau, cum nimeni nu le poate ști pe toate, să apelezi la un profesionist pentru a te ajuta.