coregrafie... pictată!

De cîțiva ani s-a importat în lumea sportivă (probabil din presa italiană) termenul coregrafie, întîlnit în special la suporterii echipelor de fotbal. Toate bune și frumoase căci, chiar dacă nu este vorba de dans, rădăcina coreo- are în limba greacă primul sens „mișcare”, deci organizarea mișcării coordonate a spectatorilor în tribune ar putea fi asociată cu termenul acesta și astfel să apară o extensiune. Dar nici măcar în sensul lărgit coregrafia nu poate fi... pictată!

 

„Egalul acesta ar fi cea mai mare victorie a Rusiei”

La primul meci de astăzi (Rusia - Spania) mi-am promis să nu închid sonorul și comentatorii nu mi-au înșelat așteptările! N-am avut răbdare să notez chiar toate perlele, dar destule mi-au zgîriat urechile (la numele străine variantele greșite sînt cu roșu, iar cele corecte cu verde):

• „campionatul under [andăr] șaptișpe” - ori spunem toate cuvinte în engleză (Under 17), ori le traducem pe toate (sub 17);
• Soci – pronunțat într-o singură silabă (vezi aici);
• Dzyuba (Дзюба) e pronunțat ba Giuba, ba Dziuba sau Djiuba (depinde de comentator);
• Diego Costa e pronunțat ba Costa, ba Coșta (depinde de comentator) – și în spaniolă, și în portugheza braziliană (Costa e născut în Brazilia) numele se pronunță cu s.
• Mario Fernandes e pronunțat Fernandeș, deși corect e Fernandes, cu s;
• Cheryshev/Cerîșev (Черышев) e pronunțat Cerișev deși transliterarea standard românească este chiar Cerîșev;
• „deznodămîntul după 45 de minute” – lăsînd la o parte că nu e nimic tragic aici, deznodămîntul implică finalul confruntării;
• „ciudată decizia de a-l trimite pe bancă pe Iniesta” – de fapt nu a fost trimis pe banca de rezerve, ci a fost de la bun început acolo (nu a fost titular);
• „cifrele statistice sînt incredibile”;
• „pare să aibe alt ritm”;

Prelungirile s-au încheiat apoteotic cu minunăția: „egalul acesta ar fi cea mai mare victorie a Rusiei”!

Este de mirare faptul că cei care comentează meciurile pentru TVR nu au sesizat marele avantaj al faptului că acest eveniment este găzduit de Rusia: numele sînt transliterate fonetic în alfabetul chirilic, ceea ce înseamnă că este suficient să se uite pe numele jucătorilor scrise în limba rusă pentru a putea pronunța (relativ) corect numele...

NB Cam în toate limbile lumii World Cup se traduce ceva echivalent cu Cupa Mondială (doar în rusă și germană am descoperit că se traduce cu termenul echivalent cu „campionat”). În perioada interbelică se folosea exclusiv denumirea de Campionat, căci acesta era numele oficial (primele două ediții au fost campionate, abia cel din Franța, din 1938 a fost Coupe de Monde).

Editare ulterioară: cel mai apreciat comentariu la întrebarea Campionat Mondial sau Cupă Mondială, pusă pe facebook: ☺️

Mania metonimiilor în fotbal

Cei care reușesc să vizioneze meciurile de fotbal cu sonor (adică cei cu nervii tari) au aflat cu siguranță de la comentatorii multiple moduri în care pot denumi greșit populațiile:

• mexicani - azteci (= vechi triburi amerindiene din centrul Mexiului)
• portughezi - lusitani (= veche populație iberică)
• brazilieni - carioca (carioca = dans/intrument muzical... spune cineva fotbaliști tango?)
• spanioli - iberici (peninsula Iberică conține și Portugalia)
• marocani - magrebieni (Magreb = Maroc, Algeria, Tunisia)
• olandezi - batavi (= veche populație flamandă). Aici trebuie să menționăm și că denumirea de olandez este incorectă (Olanda reprezintă două regiuni din cele 12 ale Regatului Țărilor de Jos)
• sîrbi - plavi („albaștri” deși se folosea pentru iugoslavi);

Dacă s-ar limita la denumirile pe care le folosesc fanii

moment de respiro

Dintre șabloanele folosite de comentatorii Campionatului Mondial din Rusia mi-a atras atenția moment de respiro, folosit într-un moment de acalmie în joc. Prima impresie ar fi că avem de-a face cu o expresie sudată, însă DEX-ul are altă părere:
expresia

RESPÍRO s. n. Moment de relaxare, de repaus între două perioade tensionate, agitate. – Din it. respiro.
sursa: DEX '16 (2016)

Cuvîntul respiro este împrumutat din italiană, unde se folosește ca variantă prescurtată a expresiei momento di respiro. Ca și la noi, termenul este folosit cu precădere în jargonul sportiv. Nu e clar dacă a fost împrumutat doar respiro (cum sugerează dicționarul) sau întreaga expresie (care a fost și tradusă). Echivalentul românesc ar fi expresia „a-și trage sufletul”.

O mică problemă ar putea fi că, în conformitate cu definiția din dicționar, respiro conține ideea de moment, astfel că exprimarea ar putea fi considerată pleonastică. Cred, totuși, că nici cel mai înverșunat luptător împotriva pleonasmelor nu poate condamna folosirea expresiei pentru că, cu excepția lui respiro folosit ca nume propriu, nu-l putem descoperi separat în limba română, cel puțin printre documentele care se pot consulta pe Internet (în DCR2 avem două exemple care îl folosesc pe respiro singur, dar de acum 40-50 de ani).

Din punct de vedere semantic, DEX-ul impune în definiție ca momentul de relaxare să apară între două momente tensionate, chestiune nu se potrivește întotdeauna uzului (în transmisiunile sportive): de cele mai multe ori este vorba de o perioadă în care nu se întîmplă nimic interesant. În plus, pare evident că un comentator nu poate ști în direct dacă va mai veni o perioadă tensionată/agitată în joc! Din acest motiv aș spune că definiția corectă este cea din dicționarul de neologisme:

RESPÍRO s. n. moment de relaxare, de repaus; răgaz, odihnă. (< it. respiro)

sau cea din Dicționarul de cuvinte recente (edițîa a II-a):

respíro s. sg. tant. (livr.) ♦ 1. Relaxare, repaus ◊ „În genere, ziua de odihnă este un eficient «respiro» pentru toți membrii caravanei despresurați de grijile presante ale programului zilnic.” R.l. 17 VI 74 p. 5; v. și Sc. 19 XII 79 p. 1. ♦ 2. (impropriu) (Ultima) oră ◊ „Știrile de ultim respiro referitoare la mode.” Săpt. 23 I 76 p. 8 (din it. respiro; DEX-S; cuv. este mai vechi în română)

tutankhamoni?

    Obiceiul datului cu bîta-n baltă este de notorietate printre comentatorii sportivi. Chiar, pînă la un punct poate fi înțeles: trebuie să îți meargă mintea repede iar gura să se coreleze cu gîndirea, ceea ce nu e de ici de colo. Totuși, cînd faci comentariul unui rezumat se presupune că nu există presiunea transmisiunii în direct.
     Uitîndu-mă aseară la rezumatul meciului Manchester United - Olympique Marseille, am ajuns la concluzia că degeaba nu mă uit la fotbalul autohton: de comentatori nu scapi (sigur, există varianta să oprești sonorul, dar din păcate nu se poate opri doar vocea comentatorului, iar fără fondul sonor un meci nu mai e meci). Bomboana pe colivă (chiar nu contează numele respectivului):

Manchester are doi tuthankhamoni în echipă: van der Sar și Giggs [...]

    Sigur, înțelegi mesajul transmis: cei doi au în comun vîrsta înaintată (și calitatea jocului, dar din context se excludea), deci prin metonimia folosită comentatorul vrea să fie un înnoitor al veșnicelor clișee (terne) ale comentariilor sportive. Din păcate nu prea i-a ieșit căci e o mică problemă: Tutankhamon a murit tînăr, la 17 ani... Din atributele pe care i le putem recunoaște lui Tutankhamon: faraon, egiptean, mumie celebră, plin de aur, ucis de rivali, numai penultima ar putea să fie p-aproape (deși mă îndoiesc că averile mai sus menționaților ar fi măcar la nivelul sarcofagului de aur al nefericitului faraon).

ce înseamnă „contestat”?

Minge disputată

Canalul Eurosport 2, pe lîngă multe alte sporturi exotice, ne încîntă deseori cu meciuri de fotbal australian (chiar azi, la 12.30, e un meci important)! Din păcate, fiind vorba de un sport neîncetățenit și pe la noi, are o groază de termeni care nu își găsesc ușor traducerea, fiind nevoie de cineva care cunoaște bine și sportul cu pricina și limba română, deseori termenii împrumutînd-se ca atare. De altfel, procedeul a fost utilizat și pentru mai cunoscutul fotbal - football (pronunțat „futbol”): fault , aut - out (pronunțat „aut”), henț – hands, corner, goal – goal, ofsaid – offside fiind preluate din engleză fără prea multe transformări.

Așadar nu mi s-a părut că preluarea lui mark (prinderea mingii din aer) poate fi evitată. În schimb sintagma contested mark a fost tradusă (fără prea mult discernămînt în opinia mea) prin „mark contestat”. Dacă acorda puțin mai multă atenție limbii române, comentatorul ar fi realizat că sună straniu în urechile vorbitorilor de limba română, contestat avînd mai puține sensuri decît contested în limba engleză (căci nu contestă nimeni mark-ul, ci doar posesia mingii este disputată). De altfel și glosarul de termeni din fotbalul australian explică faptul că termenul contest se folosește pentru cazul cînd mai mulți jucători au oportunitatea de a ajunge la minge, deci își dispută posesia mingii. Cred că formularea mark disputat ar fi mai corectă dacă nu se împrumută termenul original din engleză.

gol *enorm

    La finalul campionatului din Anglia, în meciul pentru ultimul loc de Champions League, Tottenham a marcat un gol important. Unul dintre comentatorii meciului (prezență regulata pe aici...) a exclamat:

Acesta este un gol *enorm!

    După cum spuneam și aici, cuvintele nu se pot alătura fără nici un fel de discernămînt unul lîngă celălalt. E drept, de această dată enorm are și valoare adjectivală, deci din punct de vedere sintactic se poate alătura lui gol, însă în cazul acesta problema este una de semantică: gol nu are ca trăsătură dimensiunea, iar enorm este un atribut care definește exact această trăsătură!
    Sigur, mai există varianta (artistică a) unei posibile licențe poetice, dar în acest caz numai criticii literari se pot exprima...

Cum pronunțăm Mascherano?

    Dacă vă întrebați cine este personajul, răspunsul este: un fotbalist! Sigur, el nu are nici o legătură cu gramatica (dar veți vedea imediat cum a fost introdus în lumea aceasta)... Microbiștii stiu despre cine este vorba; ceilalți îl pot lua ca reper pentru o mică discuție despre pronunțarea numelor străine!
    Întîmplător, ascultînd comentariul unui meci al lui Liverpool am rămas oarecum mască cînd am auzit cum un comentator foarte cunoscut – „persoană importantă, nu spui cine” – pronunța mașerano (sau conform IPA: maʃerano), în locul firescului maskerano. Recunosc că prima oară am fost tentat să cred că o avea omul dreptate (se știe doar: cu cît e minciuna mai gogonată, cu atît e mai ușor crezută) și m-am apucat să fac cercetări.
   Din păcate, am observat că doar eu am făcut cercetări, nu și comentatorul cu pricina. Oricum, acestea au fost utile, am învățat și eu niște lucruri noi:

• în limba spaniolă (Mascherano fiind argentinian) nu există în mod nativ sunetul echivalent cu ș-ul nostru: vezi lista consoanelor sau informațiile despre pronunțarea în limba spaniolă, deci din start proabilitatea ca pronunția maʃerano să fie corectă e mică;
• totuși omul putea fi de origine străină, ceea ce s-a și dovedit a fi adevărat! însă era de origine ... italiană. Adică de unde limba română a preluat grupurile ch, gh! Deci pronunțarea corectă a numelui este identică cu cea românească – vezi aici;
• există posibilitatea ca respectivul jucător să prefere o anume pronunțare (și da, el preferă o variantă greșită ma(s)tʃeˈɾano, dar nu cea folosită de respectivii comentatori);

   Oricum o minimă documentare (sau folosind pronunțarea românească normală, fără a încerca „floricele” nedocumentate) ar fi tranșat lucrurile din start și comentatorul nu și-ar mai fi trecut pe răboj încă o perlă! Ca să fiu cinstit pînă la capăt, voi meționa că nu este o greșeală singulară în tagma comentatorilor: la Campionatul European din 2000, comentatorii italieni își făcuseră un obicei să pronunțe: civu [IPA: t​͡ʃivu] numele lui Chivu. E drept, că după al treilea meci al naționalei noastre au început să pronunțe corect. Este ceea ce așteptăm și de la comentatorii noștri: errare humanum est, perseverare diabolicum!

*mingie ?

Singurul lucru plăcut la fotbalul autohton televizat este că jocul este suficient de lent încît poți fi atent și la comentariile (în ton cu nivelul fotbalului) care îl însoțesc...

Printre greșelile repetate cu obstinație este folosirea stîlcită a cuvîntului minge. Sigur, cînd nu este botezat balon, balon rotund sau mai știu eu cum (dar apropo de asta, chiar ar fi interesant să vedem un meci de fotbal cu baloane în loc de mingi - cred că ar fi în spiritul „Ligii lui Mitică”...).

Auzi *mingie, *mingia, mingii în loc de mingi la tot pasul încît chestia asta deja te cam deranjează (adică ajung să cred că nu m-ar zgîria atît de tare pe timpan un *e multe spus cu patos).

De ce totuși *mingie? Mie îmi pare și mai complicat de scos pe gură... Am verificat în dexonline și am descoperit 1127 cuvinte terminate în -gie (dar 760 dintre acestea se terminau cu -logie) și doar 186 terminate în -ge (dintre care multe verbe aici), ceea ce mă face să cred că statistica ar fi singură de vină... Aș putea înghiți asta dacă cuvîntul în cauză ar fi un neologism sau cine știe ce raritate. Dar minge e totuși un cuvînt folosit des...

Oare cineva s-o ocupa de educația celor care îi educă pe cei a căror singură sursă de educație este televizorul (sic!)?

*aleargă imens

Campionatul european de fotbal a adus, prin Comentatorul Naţional, o nouă minunăţie în limba română: expresia *aleargă imens. E drept că şi înainte am mai auzit-o la acelaşi comentator sportiv, însă repetarea cu obstinaţie în cele trei săptămîni de meciuri te poate exaspera! Acum nu mult timp televiziunea naţională (unde s-a întîmplat tărăşenia) primea o amendă din partea CNA (în sfîrşit o iniţiativă de bun simţ din partea acestui for) pentru greşelile de limbă, ceea ce ar fi trebuit să conducă la o mai mare grijă pentru exprimări (eventual un consultant pe teme de exprimare care să ajute televiziunea naţională).

Pentru clarificarea celor care simt greşeala, dar nu o pot explica: imens este adjectiv, deci nu poate determina un verb (aleargă). Adică e ca şi cum ai spune *aleargă bun în loc de aleargă bine.