Se afișează postările cu eticheta Libertatea. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Libertatea. Afișați toate postările

joi, 4 mai 2023

moratoriu...

Presa românească a reușit să-și demonstreze din nou incompetența copiind un termen de care habar nu au și, în consecință, îl folosesc ca nuca-n perete!

Moratoriu înseamnă amînarea plății unei datorii (și, eventual, prin extinderea sensului, ar putea însemna amînare la modul general).





vineri, 9 septembrie 2022

Cum spunem: regina consoartă, regina consort sau regina consortă?

Ca să înțeleagă lumea ce înseamnă lipsa unui dicționar normativ – în plus, mai trebuie să fie și un dicționar complet și respectat – este suficient să ofer un singur exemplu, cel al adaptării unui cuvînt românesc la o titulatură nu tocmai autohtonă: consort. Dacă la masculin nu produce mari probleme (prinț consort sau rege consort sună foarte bine), la feminin avem probleme mari! Iată ce variante am descoperit în știri:

regină consort (de ordinul zecilor)

Am găsit știri folosind această sintagmă la: Mediafax, g4media, Evenimentul Zilei, Antena 3, ProTV, DCNews, Ziarul Financiar șamd


regină consortă (de ordinul unităților)

Această sintagmă o găsim la: TVR, news.ro, Evenimentul Zilei, Mediafax, Kanal D șamd

regină consoartă (de ordinul miilor)

Am descoperit sintagma acesta fiind folosită de: Libertatea, Adevărul, ProTV, Digi, news.ro, România TV șamd

După cum se observă în listele de mai sus, nici măcar în cadrul unei redacții nu se folosește aceeași formă!

Nu pot da o variantă favorită căci: consortă nu există în limba română, consoartă este folosit doar familiar, iar consort nu se acordă în gen cu regina! Dacă lărgim căutarea la toate paginile de pe net, ordinele de mărime își păstrează clasamentul, cu varianta „regina consoartă” fiind de departe cel mai des folosită! Cînd specialiștii nu vorbesc, singura variantă de luat în considerare este vox populi, astfel că primul sfat este să folosiți, dacă aveți nevoie, „regină consoartă”!

vineri, 18 februarie 2022

deșert... uscat

Prin definiție, deșertul este o zonă aridă, lipsită de precipitații. Oare ce or vrea sa spună cei de la Libertatea?



marți, 31 august 2021

Limbi române sărbătorite...

În fiecare an de 31 august găsim în presă articole dedicate limbii (de Ziua Limbii Române) și, inevitabil, trebuie să fie măcar unul care să conțină greșeli de scriere!

Anul acesta cei de la Libertatea au fost mai îndrăzneți și au vrut să clarifice și cum e cu greșelile des întîlnite în limba română. Nu numai că au dat-o-n bară (au preluat cu copy-paste prostii de pe internet de genul pleonasmul greșeală gramaticală și forma populară vroiam greșeală inacceptabilă), dar au și dat un exemplu de cel mai des întîlnită greșeală: folosirea unui număr greșit de i-uri! Dacă aveau și o cratimă pusă aiurea, tacîmul era complet! 



vineri, 20 martie 2020

Din nou despre piele și găină

Am scris aproape acum mai bine de 2 ani despre expresia degenerată „a se face pielea găină”. Iată dovada că nu este o simplă întîmplare, ci e un trend!


Editare ulterioară: se pare că expresia este legată de „artiști”:



marți, 24 octombrie 2017

Precesiune religioasă... (sic!)

În ultimul timp am descoperit mai multe articole în care se vorbește de... precesiune religioasă! De exemplu în Libertatea sau RTV! Primul gînd a fost o greșeală de tipar, însă cînd greșeala din titlu se repetă și în text și, în plus, apare în mai multe articole, n-ai cum să mai crezi în coincidențe!




Pentru cei care nu cunosc termenii:

PRECESIÚNE, precesiuni, s. f. 1. (Fiz.) Deplasare lentă a axei de rotație a unui corp care se rotește rapid și are doar un punct fix. 2. (Astron.) Deplasare lentă și în sens retrograd a punctelor echinoxiale pe ecliptică. [Var.: precésie s. f.] – Din fr. précession.

PROCESIÚNE, procesiuni, s. f. 1. Șir lung de oameni care merg într-o anumită ordine în aceeași direcție și cu același scop; cortegiu, convoi; alai. 2. Ceremonie religioasă în timpul căreia credincioșii merg în convoi, precedați de slujitorii Bisericii, purtând diferite obiecte de cult, cântând imnuri religioase sau rostind rugăciuni, pentru a mulțumi sau a cere ajutorul divinității într-o anumită împrejurare. [Pr.: -si-u-] – Var.: (înv.) procésie s. f.] – Din fr. procéssion, lat. processio, -onis.

duminică, 1 octombrie 2017

ștat de plată

Nu, nu se spune ștat de plată, ci stat de plată!

Definiția apare în toate dicționarele cam așa:
STAT2, state, s. n. 1. Listă, tabel. ♦ (În sintagma) Stat de plată = tabel, listă în care sunt înscrise drepturile bănești pe care le achită o întreprindere lucrătorilor ei. [...] – Din lat. status (cu sensurile fr. état). Cf. it. stato.
sursa: DEX '09
Chiar dacă scriu greșit jurnaliștii de la Agerpres, Evenimentul Zilei sau Libertatea:
„ștat” de plată - Agrepres

„ștat” de plată - Evenimentul Zilei

„ștat” de plată - Libertatea
Auzim la TV sau pe stradă, din aceeași categorie, și: *șprei (spray, pronunțat corect sprei), *ștart (start), *șprint (sprint) sau celebrul cașchetă (caschetă)!

duminică, 26 martie 2017

un puiet de presă...

Nu știu cine a lansat sintagma „un puiet de stejar”, dar a reușit să demonstreze cam pe unde este nivelul presei românești (în materie de limbă română și nu numai)...

Este incredibil că nimeni nu a sesizat sau nu a fost deranjat de faptul că puiet este un cuvînt cu sens colectiv și nu poate fi folosit cu articol nehotărît:
PUIÉT, (1, 2) s. n., (3) puieți, s. m. (Cu sens colectiv) 1. S. n. Mulțime de pui1 (I 1, 2). ♦ Pești mici (în prima lor perioadă de viață) servind adesea la repopularea apelor naturale. 2. S. n. Larve (de albine). 3. S. m. Plante lemnoase tinere care se transplantează în altă parte; p. gener. plante tinere. [Pr.: pu-iet] – Pui1 + suf. -et.
sursa: DEX '09

Faptul că -et este un sufix care formează substantive colective: puiet, tineret, brădet șamd se învață în gimnaziu, dar probabil că unii uită mai repede.

Etichete

Adevărul (10) Agerpres (8) Alexandru Graur (14) Antena 3 (10) Auchan (8) B1 (3) BBC (3) Constituția (3) DEX (17) DOOM (6) DOOM2 (28) Digi (24) Digi 24 (64) Emil Grădinescu (3) Evaluarea Națională (7) Evenimentul zilei (17) Gabriela Vrînceanu Firea Pandele (4) HBO (7) Libertatea (9) Liviu Pop (3) Ministerul Educației (6) Parlament (3) Radu Paraschivescu (2) Realitatea TV (16) România Liberă (16) SRI (2) Stelian Tănase (2) adjectiv (3) articol sportiv (4) barbarism (20) beție de cuvinte (7) clasificat (3) cratimă (10) cum ne exprimăm corect (51) cum pronunțăm corect (19) cum scriem corect (44) cuvinte folosite greșit (257) cuvinte inventate (17) cuvinte pocite (4) cuvinte rar folosite (3) cuvinte redescoperite (12) cuvinte scrise greșit (53) cuvinte străine (7) cuvinte încîlcite (4) decît (4) dexonline (36) diacritice (9) eroare semantică (6) erori DEX (3) erori DOOM (1) etimologie (45) false friends (10) fotbal (10) furculision (6) grad de comparație (3) gramatică (5) greșeli de scriere monumentale (4) hipercorectitudine (5) inconsecvențe DOOM2 (7) jurnaliști (101) lipsă de logică (12) mama ei de topică! (4) marketing (11) monumente (3) muta cum liquida (9) noștrii (6) nume de persoane (7) ortografie (21) oximoron (11) pațachină (1) pleonasm (32) plural (10) politician (7) presă (5) prim-ministru (7) programă (3) prostul nu e prost destul... (3) publicitate (12) reforma ortografică (9) reporter (2) rimel (1) s-a răsturnat căruța cu proști (5) statistici (10) texte juridice (3) top căutări (29) traducere (18) traduceri proaste (26) virgula (9) vroiam (1) î din i (6)