în ceea ce *privesc...

Folosirea lui „în ceea ce privesc” în locul expresiei „în ceea ce privește” este o greșeală din categoria hipercorectitudinilor, în care, din teama de a nu face o greșeală se aplică printr-o analogie greșită o regulă gramaticală care nu se potrivește situației respective. 

În particular, în acest caz, vorbitorul încearcă să acorde verbul din expresia invariabilă cu substantivul care urmează, crezînd că acela este subiectul. 

Situația poate apărea la persoanele care nu-s obișnuite cu vorbitul în public, dar nu ar trebui să fie cazul politicienilor, în acest caz fiind mai probabilă lipsa noțiunilor elementare de sintaxă!

Muzeul regulilor inventate - episodul I - doi (de) i

Mi se pare fascinant că, în ciuda faptului că regulile nu sînt tocmai respectate în România, românilor le plac regulile. Sigur, nu să le respecte, ci să le impună altora! De parcă gramatica limbii române nu ar fi destul de neregulată, există persoane care propovăduiesc reguli învățate după ureche, nu după „carte”. Cele mai multe reguli sînt benigne, fiind particularizări ale unor reguli mai generale, dar rămîn multe pernicioase pentru că fie consideră ca fiind greșeli construcții perfect valide, fie sînt pur și simplu greșeli.

Mit: este incorect să spui doi de i, căci după numerale de la 1 la 19 nu se pune de (abia de la 20 în sus s-ar pune de).

Categoria: consideră ca fiind greșeală o construcție corectă.

Explicație: regula inventată este un sofism tipic, generalizînd o regulă fără a ține cont de context. După cum se vede și în Gramatica limbii române, „excepția” este tratată, regula inventată fiind invalidată direct în text.

Sursa: Gramatica limbii române (Editura Academiei, vol. I, pag. 297-298)

prieten de-al meu sau prieten de-ai mei?

Dacă un semidoct începe să inventeze (sau să preia pe nemestecate) reguli gramaticale ca să-ți arate el ție cum greșești, probabil că soluția cea mai bună e să îl lași în plata Domnului. Ce te faci, însă, cînd un om cult, bun traducător, începe să popularizeze reguli inventate într-o emisiune TV? Sigur, echipa de redactori îi pregătește materialul, el nu este lingvist de meserie, editurile cu care a lucrat or fi avut reguli suplimentare, însă toate astea nu-l scuză! Gramatica nu lasă loc de întors: „un prieten de-al meu” este corectă, ba preferată (și, în plus, demontează presupusa echivalență de–dintre):

Adăugare ulterioară: Și în DOOM (secțiunea 6.5. punctul 4) se susține un lucru similar:

!În construcția cu prepoziția de (care și-a pierdut sensul partitiv, dobândind sensul „de felul”) + pronume posesiv, norma actuală admite atât pluralul, cât și singularul: !un prieten de-ai mei/de-al meu, o prietenă de-ale mele/de-a mea.

Am găsit totuși că în GLR 1965 există totuși o mențiune despre problemă:

 

anticameră vs. antecameră

Mai multe persoane, unele supărate, altele de-a dreptul indignate, au trimis la dexonline tot felul de mesaje în care puneau la înoială corectitudinea cuvîntului anticameră, așa cum este el definit în DEX și recomndat de DOOM. Problema semnalată: în limba română prefixul anti- are sensul „împotriva, contra”, iar sensul cuvîntului anticameră arată fără echivoc că prefixul corect ar trebui să fie ante-.

Explicațiile și argumentele erau toate corecte, firește, însă porneau de la o premisă greșită: toate cuvintele din limbă trebuie să aibă o contructie logică (nu, nu sînt ironic... e purul adevăr). Realitatea face ca anticameră să fie împrumutat din limba italiană (eventual prin limba franceză - antichambre) unde prefixul este deja modificat, iar cuvîntul a fost preluat în forma respectivă, fără nici un fel de „tranformare”. De altfel în limba italiană s-a generalizat trecerea lui ante- la anti- . În concluzie, în acest moment, varianta corectă este anticameră, iar antecameră este în cel mai bun caz o hipercorectitudine (conform cu DOOM2 este, totuși, o greșeală).

Revenind totuși la argumentația corectitudinii, ne putem întreba de ce a fost preferată forma italiană în locul unui calc românesc (englezii au format anteroom pornind de la aceleași origini franco-italiene), însă mai corect ar fi să ne întrebăm de ce nu a fost modificat de-a lungul timpului. Ultimul DOOM ne oferă surprize care mai de care mai neplăcute (am tot scris pe tema asta) invocînd argumente similare lui „vox populi, vox dei”, însă nu încearcă să aducă mai multă consistență limbii. Iar preferarea lui antecameră în locul lui anticameră ar aduce un pic mai multă consistență!

Despre tráfic şi trafíc și altele asemenea

Trafic (foto: Wikipedia)

În ediţia a II-a a DOOM-ului, se (re)introduce / se legitimizează varianta tráfic (cu accent pe a). Lăsînd la o parte faptul că nu mi se pare o idee bună existența „legalizată” a dubletelor (DOOM²-ul abundînd de ele, nu numai relativ la accent, dar și la forma cuvîntului), în special fără o explicație consistentă, este interesantă povestea cuvîntului acestuia.

Cu origine necunoscută în limba italiană, sînt disputate două posibile proveniențe: dintr-un latinesc reconstituit *transfricare „ a freca dincolo/peste” și respectiv din arabul tafriq „distribuție”.
Oricare ar fi originea cuvîntului, din italiană s-a răspîndit în franceză, de unde apoi în engleză și germană.

Nu este clar de unde a fost importat, iar cum la noi cînd nimeni nu știe, zice că e din franceză, așa că în Dicționarul Ortografic (DOOM¹) s-a recomandat folosirea formei trafíc deși în perioada aceea mai toată lumea spunea tráfic. Există totuși o certitudine: sensul de „comerț (ilicit)” provine din italianul tràffico (accentul pe prima silabă)! Iar sensul de „circulație (intensă)” din francezul trafic (cu accentul, într-adevăr, pe ultima silabă), din englezul traffic (cu accentul pe prima silabă) sau din ambele.

Acum cîțiva ani am observat o încercare a unor posturi de televiziune (probabil cele care aveau consultanți pe teme de vocabular) să reîncetățenească pronunția care era specificată în DO (cu accent pe ultima silabă), dar în aceeași perioadă a apărut noua ediție a DOOM de care vorbeam, care a încurcat din nou lucrurile.

Personal prefer varianta tráfic pentru că este (obiectiv) mai aproape de limba română (voi încerca să revin cît mai curînd cu o statistică a modului de accentuare a cuvintelor) și (subiectiv) pentru că pare mai puțin pedantă.