Se afișează postările cu eticheta dexonline. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dexonline. Afișați toate postările

sâmbătă, 25 mai 2024

Prințul din Nigeria este o orfană din Côte d'Ivoire

Ce am mai primit la redacție:

M-am amuzat cînd am citit-o: nepotrivirea dintre expeditor și limba folosită mi-a adus aminte de o șarlatanie din secolul trecut căreia i-a căzut victimă un matematician francez, membru al Academiei de științe (la noi se mai spune „unde-i minte multă, prostie-i cu carul”)! 

Am citit povestea în O istorie culturală a prostiei umane (Ráth-Végh István), dar o puteți asculta în podcastul de aici (în limba franceză). Pe scurt, povestea este cam așa: șarlatanul Denis Vrain-Lucas l-a dus de nas pe matematicianul Michel Chasles, membru al Academiei de științe, mare colecționar de epistole trimise de personalități. Astfel, escrocul a reușit să îi vîndă între 1861 și 1869 nu una, nu două, ci... 27345 de scrisori chipurile scrise de celebrități în schimbul cărora a primit circa 140000 de franci. Ca să înțelegeți amploarea înșelătoriei trebuie să dau două informații despre puterea monedei franceze în 1860:

  • moneda de 20 de franci, supranumită napoleon (sau, prescurtat, pol), conținea 6,45 grame de aur pur;
  • salariul mediu zilnic era de 4 franci (12 ore lucrate) pentru bărbați și 1 franc (6 ore lucrate) pentru femei;

În colecția de epistole puteai găsi orice: de la corespondența dintre Newton și Pascal pînă la cea dintre Alexandru cel Mare și Aristotel, cu micul detaliu că toate erau scrise în limba franceză! Inclusiv Cezar și Cleopatra își scriau în franceză scrisorile de dragoste, ceea ce ne-ar demonstra că franceza este limba îndrăgostiților de oriunde și oricînd! 😀

Dacă s-ar fi bucurat în taină de „comoară”, nimeni nu ar fi aflat de tărășenie, însă orgoliul naționalist l-a făcut să convoace la Academia de științe o ședință în care voia să demonstreze (cu ajutorul scrisorilor) că de fapt legea gravitației a fost descoperită de Pascal, nu de Newton! Cei mai mulți academicieni au primit cu ovații vestea, dar s-au găsit cîțiva „dușmani ai poporului” care au fost sceptici și au demascat impostura (cusută cu ață albă, de altfel)!

joi, 3 februarie 2022

De ce ar trebui să fie DOOM-ul și DEX-ul online

La dexonline am început să lucrăm cu DOOM3, în primul rînd pentru a identifica cea mai bună opțiune de a-l adăuga în colecție. În mod evident, ne-am folosit de facilitatea semnalizărilor (+ și !, vezi articolul despre DOOM3) și cu această ocazie am descoperit că un cuvînt nou adăugat a reușit performanța să fie adăugat într-o formă greșită!

Că nu este o simplă greșeală de tipar se vede imediat: ordinea alfabetică este corectă, deci a fost adăugat în această formă pentru că așa era cunoscut termenul (nu are sens să fac și comentarii despre metodologia de lucru care permite ca o opinie să ajungă normă). Știu că forma greșită se mai folosește la noi (vezi de exemplu aici), dar o verificare încrucișată serioasă, măcar la nivelul cuvintelor adăugate sau  modificate ar fi făcut imposibilă strecurarea acestei erori!

Acum ceva timp semnalizam o greșeală grosolană în DEX – vezi aici – ceea ce mă face să ajung la o concluzie fără echivoc: norma trebuie să existe într-un format în care corectura să apară imediat, iar formatul digital (online) este cea mai bună opțiune! 

sâmbătă, 1 ianuarie 2022

Topul căutărilor pe dexonline - 2021

2021 a însemnat peste 260 de milioane de accesări dintre care 237 de milioane au fost căutări! Iată topul celor mai căutate cuvinte în 2021:
  1. empatie: 187 de mii de căutări
  2. reziliență: 166 de mii de căutări
  3. pedant: 151 de mii de căutări
  4. asertiv: 134 de mii de căutări
  5. misogin: 128 de mii de căutări
  6. introvertit: 122 de mii de căutări
  7. de: 120 de mii de căutări
  8. ipocrit: 115 mii de căutări
  9. pragmatic: 113 mii de căutări
  10. cinic: 104 mii de căutări
  11. exhaustiv: 102 mii de căutări
  12. paradigmă: 96 de mii de căutări
  13. anxietate: 95 de mii de căutări
  14. sustenabilitate: 89 de mii de căutări
  15. efemer: 86 de mii de căutări
  16. empiric: 79 de mii de căutări
  17. rapel: 79 de mii de căutări
  18. vanitate: 79 de mii de căutări
  19. fortuit: 78 de mii de căutări
  20. cognitiv: 75 de mii de căutări
  21. celeritate: 75 de mii de căutări
  22. persuasiv: 74 de mii de căutări
  23. narcisism: 73 de mii de căutări
  24. redundant: 73 de mii de căutări
  25. utopie: 72 de mii de căutări
  26. Mai mult

vineri, 1 ianuarie 2021

Top 2020 - căutări pe dexonline

Ca mai în fiecare an, în ianuarie prezentăm topul celor mai căutate cuvinte! Normal, pandemia e la loc de cinste și, cum e și firesc, urmată îndeaproape de empatie! Trebuie spus că anul ăsta am reușit să doborîm (nu să spargem! 😁) cîteva recorduri:

  • am depășit 300 de milioane de accesări în 2020 (tot site-ul);
  • am depășit 30 de milioane de accesări într-o lună (noiembrie);
  • am depășit 1 milion de căutări într-o zi (chiar mai multe zile!);
  • am depășit 25 de milioane de căutări într-o lună (octombrie și noiembrie);
  • peste 10.000 de căutări ale aceluiași termen în aceeași zi (15 octombrie – giroscop și 20 octombrie – flegmatic);

Forma mai ușor de vizualizat ar fi asta (click pentru a mări):

Dacă doriți să vă uitați și în terna listă, iat-o:

  1. pandemie: 208 de mii de căutări
  2. empatie: 146 de mii de căutări
  3. pedant: 137 de mii de căutări
  4. introvertit: 114 mii de căutări
  5. paradigmă: 105 mii de căutări
  6. pragmatic: 97 de mii de căutări
  7. asertiv: 94 de mii de căutări
  8. anxietate: 93 de mii de căutări
  9. on-line: 93 de mii de căutări
  10. olograf: 91 de mii de căutări
  11. ipocrit: 89 de mii de căutări
  12. exhaustiv: 87 de mii de căutări
  13. cinic: 87 de mii de căutări
  14. celeritate: 84 de mii de căutări
  15. vanitate: 80 de mii de căutări
  16. misogin: 79 de mii de căutări
  17. empiric: 74 de mii de căutări
  18. fortuit: 71 de mii de căutări
  19. efemer: 68 de mii de căutări
  20. patetic: 67 de mii de căutări
  21. altruism: 66 de mii de căutări
  22. redundant: 65 de mii de căutări
  23. persuasiv: 65 de mii de căutări
  24. cognitiv: 64 de mii de căutări
  25. eligibil: 64 de mii de căutări
  26. Mai mult

miercuri, 4 decembrie 2019

eston sau estonian?

Dl. Dan Alexe (despre care altfel aveam o părere bună) își dă singur cu tes(ticu)la-n ... și emite următoarea paralogie:


DOOM2-ul îl contrazice (ba chiar și DOOM-ul din 1982, de pe vremea cînd Estonia era republică sovietică):


Nici Google Trends nu-l ajută:


OK, înțeleg, fiecare poate avea păsăricile lui, fiecare își poate exhiba neștiința pe internet fără opreliști, căci trăim într-o țară liberă, dar ce naiba caută dexonline (ortografiat ca acum 15 ani DEX online) în discuție?!

vineri, 14 iunie 2019

duminică, 12 mai 2019

Am fost siderați! :)

Pe 11 mai am primit o alertă cu o creștere neobișnuită a termenului siderat.

Nu am cărui fapt datorăm onoarea, singurul eveniment în perioada respectivă care se potrivește ar fi declarația prim-ministrului care s-a declarat siderată de niște huiduieli...

sâmbătă, 27 aprilie 2019

Silabele din limba română - episodul I

Pentru cei interesați de limba română, m-am gîndit că o statistică despre silabele limbii române. Există limbi în care „alfabetele” (silabar e teremenul corect) nu conțin litere, ci silabe: japoneza (chiar două: hiragana și katakana – circa 50 de silabe) sau, dacă vrem în Europa, miceniana (sistemul liniar B - 87 de silabe). Coreeana are un alfabet de 40 de litere, dar care sînt combinate în blocuri silabice.

De ce nu ar putea româna să folosească un sistem de acest gen? Pentru că fonetica este foarte permisivă, astfel că există grupuri mai de consoane alăturate...

Am folosit o listă de peste jumătate de milion de cuvinte cu toate flexiunile lor și le-am despărțit în silabe. Iată ce rezultate am obținut:
525511 de cuvinte analizate
Număr mediu de silabe pe cuvînt: 4.24
Distribuția silabelor:
  • 1 silabă: 2876 cuvinte
  • 2 silabe: 37236 cuvinte
  • 3 silabe: 116805 cuvinte
  • 4 silabe: 159912 cuvinte
  • 5 silabe: 125111 cuvinte
  • 6 silabe: 57658 cuvinte
  • 7 silabe: 18800 cuvinte
  • 8 silabe: 5560 cuvinte
  • 9 silabe: 1342 cuvinte
  • 10 silabe: 204 cuvinte
  • 11 silabe: 7 cuvinte
Nu e foarte clar dacă o silabă accentuată reprezintă același lucru una neaccentuată, așa că am analizat diferit cele două cazuri!

Fără accente:
8926 de silabe diferite
Cele mai întîlnite silabe (primele 20, după silabă avem numărul de ocurențe):
  • le 49869
  • a 48972
  • ri 46905
  • lor 41258
  • se 40239
  • te 39814
  • re 39126
  • ti 36074
  • li 33126
  • i 30811
  • e 30680
  • ta 29993
  • ni 29397
  • de 29131
  • to 27118
  • o 26306
  • ră 23478
  • lui 23349
  • ne 22648
  • ra 22470
Dacă luăm în calcul și accentele, vom avea următoarele rezultate:
12243 silabe diferite
Topul:
  • le 47175
  • lor 41219
  • a 40821
  • ri 38531
  • se 38098
  • re 36627
  • te 36617
  • ti 28685
  • de 27884
  • li 26634
  • e 24718
  • o 24473
  • lui 23347
  • ră 22246
  • ni 21912
  • to 20227
  • ne 18943
  • i 18592
  • co 17364
  • tá 17346
Topul s-a schimbat ușor, practic doar tá apare în top, așa că pe viitor discuția o vom duce doar fără accente!

Este evident că poziția silabei în cuvînt este importantă: multe silabe din top sînt silabe finale, datorate exclusiv flexiunilor (-le, -lor, -lui) În episodul următor vom vedea și ce se întîmplă dacă luă în calcul poziția relativă a silabelor în cuvînt (la început, mijloc și sfîrșit) și despre compoziția (literală a) silabelor!

luni, 1 ianuarie 2018

Etichete

Adevărul (10) Agerpres (8) Alexandru Graur (14) Antena 3 (10) Auchan (8) B1 (3) BBC (3) Constituția (3) DEX (17) DOOM (6) DOOM2 (28) Digi (24) Digi 24 (64) Emil Grădinescu (3) Evaluarea Națională (7) Evenimentul zilei (17) Gabriela Vrînceanu Firea Pandele (4) HBO (7) Libertatea (9) Liviu Pop (3) Ministerul Educației (6) Parlament (3) Radu Paraschivescu (2) Realitatea TV (16) România Liberă (16) SRI (2) Stelian Tănase (2) adjectiv (3) articol sportiv (4) barbarism (20) beție de cuvinte (7) clasificat (3) cratimă (10) cum ne exprimăm corect (51) cum pronunțăm corect (19) cum scriem corect (44) cuvinte folosite greșit (257) cuvinte inventate (17) cuvinte pocite (4) cuvinte rar folosite (3) cuvinte redescoperite (12) cuvinte scrise greșit (53) cuvinte străine (7) cuvinte încîlcite (4) decît (4) dexonline (36) diacritice (9) eroare semantică (6) erori DEX (3) erori DOOM (1) etimologie (45) false friends (10) fotbal (10) furculision (6) grad de comparație (3) gramatică (5) greșeli de scriere monumentale (4) hipercorectitudine (5) inconsecvențe DOOM2 (7) jurnaliști (101) lipsă de logică (12) mama ei de topică! (4) marketing (11) monumente (3) muta cum liquida (9) noștrii (6) nume de persoane (7) ortografie (21) oximoron (11) pațachină (1) pleonasm (32) plural (10) politician (7) presă (5) prim-ministru (7) programă (3) prostul nu e prost destul... (3) publicitate (12) reforma ortografică (9) reporter (2) rimel (1) s-a răsturnat căruța cu proști (5) statistici (10) texte juridice (3) top căutări (29) traducere (18) traduceri proaste (26) virgula (9) vroiam (1) î din i (6)