trocarici

Imaginația vorbitorilor a fost, este și va fi fără limite, dar nu toate cuvintele inventate și folosite rămîn în limbă. Multe rămîn la nivel de hapax, altele sînt adoptate de argou, iar cîteva, foarte puține, ajung chiar în vorbirea curentă (unele chiar și în dicționare)!

Termenul consacrat pentru „trenulețul” auto cu multe remorci, minicar, nu se mai folosește de ceva timp, lăsînd loc alternativelor: titicar sau, mai nou, trocarici, nici unul adoptat de dicționare! Dacă în cazul lui trocarici putem înțelege lipsa sa din dicționare (pare un termen care a apărut de foarte curînd), titicar există în limbă de peste 50 de ani și este folosit și înțeles de toată lumea!

În ambele cazuri, titicar și trocarici, etimologia este neclară, dar în cazul primului măcar se poate vedea o apropiere de termenul standard, minicar, deci am putea să considerăm că e o variantă ușor modificată a acestuia, probabil făcînd-se o legătură cu claxonul care este folosit în mod constant. Iar lipsa claxoanelor (vezi explicația din partea dreaptă a imaginii) ar face și ca minicarul de la Sf. Gheorghe să nu poată fi numit... titicar!

În reportaj se încearcă răspîndirea unei etimologii suspecte pentru al doilea termen: trocarici < tractor + arici, care nu prea are sens... dar probabil se întîmplă asta pentru că cea auzită nu se poate spune pe post! 

Numele Marius și Maria au vreo legătură?

Răspunsul este nu! Deși din ce în ce mai multe persoane par a considera Marius ca pornind de la (sau avînd legătură cu) numele biblic Maria, Marius este un vechi nume roman* folosit mult timp înaintea apariției creștinismului! Se pare că orele de istorie antică unde apărea la loc de cinste și Marius, adversarul lui Sulla, nu au folosit!

Cum ne-am obișnuit, MAI dă cu bîta-n baltă cu comunicatele „onomastice”, unde le lipsește bunul-simț de a-și verifica informațiile:

Este posibil ca confuzia să fie susținută de numărul mare de compatrioți care au schimburi cu Italia, deoarece Mario reprezintă și „italianizarea” lui Marius, dar și corespondentul masculin al numelui Maria!

Iată ce găsim în MEO despre Marius:

---

* Trebuie spus că ginta corespunzătoare se chema... Maria! Dar tot fără legătură cu numele biblic (care provine din ebraicul Miriam/Mariam „amărăciune”. Vezi mai multe nume ebraice aici.

Numele Ilinca și Ilie au vreo legătură?

Pe scurt, nu! Nu știu de unde s-a împămîntenit acestă credință, însă ea este falsă! După cum toate dicționarele onomastice spun, Ilinca este o variantă a numelui Elena (vezi Mică Enciclopedie Onomastică, vezi Dicționar Onomastic).

Pe principiul Un prost aruncă o piatra-n apă, o sută de înțelepți nu pot s-o scoată, Agerpres a fîsîit următoarea informație:

După ce am săpat nițel, am descoperit și sursa inițială, un comunicat... MAI!

De remarcat că în listă apare greșit și Elis, care este de fapt un hipocoristic de la Elisabeta!

Și ar fi de rîs dacă nu ar fi de plîns! Căci în comunicatul din 21 mai (Constantin și Elena) Ilinca apare din nou (vedeți toate comunicatele aici)!

Cum era de așteptat, pseudojurnaliștii s-au repezit să copieze informația fără să o treacă și prin filtrul gîndirii:

Si mai distractiv e că și site-urile bisericești preiau gogomănia (nu le mai dau, că sînt destule)

Dar să nu credeți că etimologia populară este nouă! Am descoperit că informația asta e diseminată și în wikipedia, care preia o știre de acum 10 ani, de data asta sursa fiind Mediafax, care preia informația tot de pe site-ul MAI!

vomitoriu

Vomitoriu

    Contrar a ceea ce crede lumea, vomitoriul nu este încăperea unde romanii mergeau să vomite în timpul orgiilor bahice (sau gastronomice)!

VOMITÓRIU, vomitorii, s. n. (în Antichitatea romană) Loc pe unde ieșea lumea din circ după terminarea spectacolului. – Din lat. vomitorium. 
Sursa: DEX '09 (2009)

Sigur, cele două cuvinte au origine comună, însă semidoctismul și etimologia populară și-au făcut treaba!

Editare ulterioară:

Trebuie să adaug aici și mostra de „cultură” pe care o au și oamenii cu pretenții! (Am zis că se potrivește pentru că, în opinia mea, emoțiile nu îi fac pe actori să se ducă pe coridorul de ieșire din teatru... 😀)

mînușă vs. mănușă

    Fiind în plin sezon hibernal, cuvîntul mănușă este mai des folosit, așa că am avut prilejul să remarc că destul de multă lume pronunță cu „î” (mînușă). Raționamentul pare evident: dacă avem mînă, atunci avem mînușă, însă problema e că acest cuvînt a intrat în limbă de mult, muuult timp, cînd „î”-ul din mînă era ceva mai deschis (adică era „ă” sau poate chiar „a”, că doar provine din latinul manus). Dacă ne-am apuca să „actualizăm” în acest mod toate cuvintele, am spune a reci în loc de a răci (derivat de la rece) și a joca în loc de a juca (derivat de la joc)...
    Totuși, problema mai mare mi se pare alta: deși greșeala este una veche, apărînd încă din secolul XIX (de altfel Scriban preferă mănușă, iar Șăineanu mînușă), ea este propagată de toate dicționarele editate de Academie începînd cu DLRM-ul din 1958 și terminînd cu DEX-ul din 2009, cu excepția notabilă a Îndreptarelor și a DOOM-ului. Chiar dacă apare doar ca variantă (care sînt în mod tacit considerate forme greșite), fără a explicita natura greșelii aceasta va fi propagată, probabil, încă o sută de ani de acum încolo (evident, considerînd că onor Academia nu va accepta varianta mînușă în detrimentul formei corecte) .