Nu credeam că presa poate ajunge la nivelul în care sa nu poată adăuga un sufix...
Pare destul de simplu, mai ales că prima parte este o siglă: IT + -ist = IT-ist! La plural, evident, IT-iști.
Gramatica numelor proprii nu este studiată în școală, din păcate! Cu toate astea, simțul limbii ar trebui să îi atenționeze pe „jurnaliștii” că este obligatorie folosirea determinantului (aici articolul hotărît) în cazul din imagine!
Nu mi-e clar totuși care este motivul propagării:
Dacă vă uitați la știri, cu siguranță ați văzut mitingul lui Erdoğan în care se vedea mare cuvîntul Filistin, care în turcă înseamnă Palestina!
Dacă v-ați întrebat dacă are vreo legătură cu termenul filistin din limba română, da, are!
Filistin a intrat în română din franceză (philistine), care a preluat termenul din latina creștină (philistini), care a preluat sintagma din Septuaginta (în limba greacă) Γῆ τῶν Φυλιστιείμ „țara filistinilor”* (în ebraica biblică fiind פלשת, Plasheth).
Tot din greacă l-au luat și turcii, astfel că, adaptat în alfabetul turc, Φυλιστιείμ a devenit Φυλιστιείμ!
Acum mai bine de zece ani a apărut în limba română o sintagmă stupidă de-a dreptul: bandă unică (am mai scris aici despre ea). Spun stupidă pentru că nu are nici un fel de sens, fiind vorba de o bandă exclusivă pentru mijloacele de transport în comun! Iată definiția din DEX pentru unic:
UNIC, -Ă, unici, -ce, adj. 1. Care este unul singur, numai unul în genul, de felul său. 2. Care nu poate fi asemănat cu nimic (datorită însușirilor sale excepționale); excepțional, incomparabil. [Acc. și: unic] – Din lat. unicus, fr. unique.
Am încercat să descopăr sursa într-o limbă străină, însă în engleză se zice bus-only lane, în franceză voie bus sau voie réservée iar în italiană corsio preferenziale. Nimic unic!
M-am bucurat că ușor-ușor sintagma a dispărut, de aceea am fost surprins cînd am citit zilele astea o știre prin care se resuscita sintagma (e drept, toate ziarele diseminau știrea bazîndu-se pe o postare făcută de STB pe facebook):
Situația este cu atît mai ciudată cu cît în legislație avem de peste 50 de ani sintagma bandă rezervată (vezi OUG 195/2002, anexa 2)
Mi s-a mai întîmplat să descopăr că anumite cuvinte pe care le foloseam nu apar în DEX sau chiar nici în alte dicționare, dar la fitilangiu am avut o premieră: nici măcar Google nu avea în baza de date termenul:
 |
| Stan Laurel și Oliver Hardy |
Printre explicațiile abracadabrante pe care le găsim despre situația aceasta, două au prins „tracțiune” la public: prima vorbește de obiceiul autohton și nu numai de a se schimba numele filmelor (inclusiv cu tente de teoria conspirației: „ca oamenii să meargă să vadă același film cu alt titlu”) și respectiv ipoteza că Stan și Bran ar fi fost nume des întîlnite în țările române (?!) și că de aceea au fost folosite!
Pentru a dezcîlci misterul trebuie numai să studiem limba română din secolul XIX. Primul indiciu poate fi găsit în literatură, chiar Caragiale a scris în 1911– deci mult înainte ca actorii despre care vorbim să apuce să facă pereche – Între Stan și Bran (o puteți citi aici):
La o judecătorie se 'nfățișează un Stan și un Bran, în pricină de ceartă cu bătaie
De asemenea, Dicționarul Etimologic Român, spune că:
Stan s. m. – Stanislav. Sl. Stanislavŭ. Se folosește pentru a exprima ideea de „un oarecare, unul în plus”; Stan și Bran; Stan Pățitul.
Dacă Stan exprima ideea de un om oarecare (acum se spune Xulescu sau cutare), Stan și Bran era folosit ca un fel de plural, adică mai mulți oameni oarecare! Avem suficiente exemple în presa din secolul XIX:
 |
| Curierul 1877 |
 |
| Lupta, 1886 |
 |
| Tribuna, 1907 |
Ba chiar sintagma era folosită și în poezii, de exemplu Iosif Vulcan:
 |
| Familia, 1891, o parte dintr-o poezie de Iosif Vulcan |
De altfel, folosirea pe scară largă a sintagmei „Stan și Bran” pentru a desemna oamenii de rînd l-a pus pe gînduri pe George Coșbuc, astfel că a scris un articol prin care încerca (în 1900, deci cu aproape 30 de ani înainte de apariția filmelor cu Stan și Bran) de ce se folosește așa de des sintagma!
Cum spuneam și în articolul despre Principiul cooperării, nu toate greșelile de comunicare sînt de natură gramaticală. De exemplu, greșeala din imaginea de mai jos nu este ortografică sau gramaticală (morfologică, sintactică sau semantică)! Dar cred că orice vorbitor de limbă română (nu neapărat nativ) „simte” că este o problemă!
Cred că toată lumea își amintește de „explicația” ministrului (la acea vreme) Oprea cînd vorbea cu ziariștii despre inundații (în 2014): „Avem aproximativ două victimei!”! Dacă nu, vedeți în clipul de mai jos!
