Limbi române sărbătorite...

În fiecare an de 31 august găsim în presă articole dedicate limbii (de Ziua Limbii Române) și, inevitabil, trebuie să fie măcar unul care să conțină greșeli de scriere!

Anul acesta cei de la Libertatea au fost mai îndrăzneți și au vrut să clarifice și cum e cu greșelile des întîlnite în limba română. Nu numai că au dat-o-n bară (au preluat cu copy-paste prostii de pe internet de genul pleonasmul greșeală gramaticală și forma populară vroiam greșeală inacceptabilă), dar au și dat un exemplu de cel mai des întîlnită greșeală: folosirea unui număr greșit de i-uri! Dacă aveau și o cratimă pusă aiurea, tacîmul era complet! 

Deltă sau mlaștină?

Nu mi-e clar ce e în mintea celor care din prostie sau din încercarea de a edulcora realitatea folosesc cuvinte evident greșite! Căci pur și simplu nu pot crede că există persoane care nu cunosc semnificația cuvîntului deltă! Se face la geografie, ba chiar se exagerează cu însemnătatea Deltei Dunării... cert e că toată lumea știe că este un tip de formă de relief formată din sedimentele pe care le lasă un fluviu (mai rar un rîu) la vărsarea în mare sau ocean.

Minciuna redenumirii unei mlaștini în deltă a fost promovată de unii „experți” (mai curînd agitatori) de mediu) referindu-se la mlaștina Văcărești, dar se pare că s-a extins! Totuși „delta” (de fapt lac sau mlaștină) Văcărești este formată natural, cea a Siretului este un lac amenajat pentru agrement! Cum ar putea cineva gîndi să numească deltă o zonă amenajată de om?! 

Criptic, străzile din Berceni...

 

Pentru cei care nu cunosc sensul cuvîntui criptic, ca primarul comunei Berceni, afișăm definiția:

CRÍPTIC, -Ă, criptici, -ce, adj. Ascuns, secret. ◊ Limbaj criptic = limbaj obscur, sibilinic, greu accesibil. ♦ Care prezintă ascunzători, focare de microbi. – Din fr. cryptique.

sursa: DEX '09 (2009)

De fapt cuvîntul pe care primarul nu-l cunoaște, dar îl aproximează, este scriptic „înregistrat în scripte, în documente oficiale”...

Numele Marius și Maria au vreo legătură?

Răspunsul este nu! Deși din ce în ce mai multe persoane par a considera Marius ca pornind de la (sau avînd legătură cu) numele biblic Maria, Marius este un vechi nume roman* folosit mult timp înaintea apariției creștinismului! Se pare că orele de istorie antică unde apărea la loc de cinste și Marius, adversarul lui Sulla, nu au folosit!

Cum ne-am obișnuit, MAI dă cu bîta-n baltă cu comunicatele „onomastice”, unde le lipsește bunul-simț de a-și verifica informațiile:

Este posibil ca confuzia să fie susținută de numărul mare de compatrioți care au schimburi cu Italia, deoarece Mario reprezintă și „italianizarea” lui Marius, dar și corespondentul masculin al numelui Maria!

Iată ce găsim în MEO despre Marius:

---

* Trebuie spus că ginta corespunzătoare se chema... Maria! Dar tot fără legătură cu numele biblic (care provine din ebraicul Miriam/Mariam „amărăciune”. Vezi mai multe nume ebraice aici.

ultimul cîntec de lebădă...

Expresia metaforică cîntecul lebedei desemnează ultima manifestare remarcabilă a unei personalități chiar înainte de moarte (sau de pensionare/retragere). În spatele acestei expresii a stat credința (vezi Platon, dialogul Phedon) că lebăda, o pasăre altfel asociată cu tăcerea, ar cînta minunat chiar înainte să moară. Din motive evidente, expresia este paneuropeană.

Pentru că e o chestiune legată de cultură, jurnaliștii noștri sportivi (chiar exportați la un mare concern internațional) nu prea înțeleg la ce se referă, astfel că am auzit de două ori în ultimele zile ale Olimpiadei de la Tokyo formularea „ultimul cîntec de lebădă al lui X”!

În dicționarul de cuvinte, citate și expresii celebre (I. Berg, 1967) chestiunea este explicată în detaliu:

orhidee

Cred că nu este foarte cunoscut faptul că numele acestei flori provine din cuvîntul grecesc ὄρχιδις (orchidis) care înseamnă „(mic) testicul” (ὄρχις / orchis, „testicul”)! Și istoria numelui e lungă: provine din limba greacă, dar vechii greci numeau așa nu numai o specie de orhidee, ci și un soi de măslin. Primul care a atestat termenul a fost Theophrastus, „părintele botanicii”, urmașul lui Aristotel la conducerea școlii peripatetice, dintr-un motiv destul de prozaic*: soiul pe care l-a descoperit avea lîngă rădăcini doi tuberculi care seamănă cu două testicule (vezi imaginea de mai jos)! 

În Europa termenul a fost preluat (și refolosit) de botaniști prin secolul XVIII, dar interesant se dovedește faptul că, deși familia orhideelor (Orchidaceae) este printre cele mai populate din regnul Plantae – circa 30.000 de specii –, foarte puține specii din familie au tipul acesta de rădăcină! Și mai interesant este că din această numeroasă familie de plante, singura specie folositoare omului (altfel decît pe post de ornament) este... vanilia!

floare de vanilie (tot o orhidee și ea)

Da, vanilia este o orhidee! Evident, nu am adus degeaba în discuție vanilia, căci blogul acesta nu este unul pe teme botanice, ci pe teme lingvistice! Etimologia vaniliei este și ea neașteptată: vine din spaniolul vainilla, care e diminutivul lui vaina „teacă, toc”, iar acesta provenind din latinescul vagina (poate că nu este nevoie de explicații privind înțelesul, dar în latină vagina însemna „teacă”)!

Că tot am vorbit de testicul, este surprinzătoare și etimologia lui, căci provine din diminutivul latinescului testis „martor”... oarecum similar cu sensul din expresia politica coiului „participă, dar nu se bagă”!

Notă

---

* Dacă am contemporaneiza și autohtoniza întîmplarea, ar fi ca și cum Liiceanu ar ieși pe cîmp să filozofeze cu confrații, ar descoperi o plantă, iar singurul nume care i-ar veni-n cap ar fi ceva de genul „coițe”!

Ciudățenii în basmul românesc...

Basmele și poveștile românești au fost întotdeauna un izvor de informații despre obiceiurile și tradițiile românești, dar și despre modul cum gîndeau românii pe vremuri. 

Dar cînd am ajuns la povestea asta (Găinăreasa, culeasă de Petre Ispirescu), am rămas un pic bulversat! M-am gîndit că poate nu am înțeles eu bine ce vrea să spună cu „în căsătoria lor ei au trăit ca frații” (mă rog, cine știe, poate dragostea platonică s-a născut la țară), dar completarea „și numai o fată au făcut” m-a dat peste cap! Adică spre deosebire de căsătoriții obișnuiți care fac mulți copii, frații fac doar unul!

Ce concluzii putem trage aici despre cum își petreceau timpul frații (sau cel puțin fratele și sora) în vremuri îndepărtate?

Dacă credeați că asta-i tot, ați greșit:

Dacă credeați că referința căsătorie – frați era bizară, de ce să nu existe și una căsătorie – tată+fiică?! 😀

Țara elenă...

În căutarea de sinonime sau perifraze care să evite repetiția se poate ajunge la o situație rizibilă (și mult mai jenantă decît eventuala repetiție înlocuită).

În cazul de față, probabil că s-a dorit folosită sintagma „statul elen” în loc de Grecia, însă ceva nu a funcționat: fie că știrista a considerat că termenul stat este prea formal, fie că a uitat sintagma și a potrivit-o după ureche, rezultatul – „țara elenă” – este amuzant pentru cei care ascultă!