Fiind în plin sezon hibernal, cuvîntul mănușă este mai des folosit, așa că am avut prilejul să remarc că destul de multă lume pronunță cu „î” (mînușă). Raționamentul pare evident: dacă avem mînă, atunci avem mînușă, însă problema e că acest cuvînt a intrat în limbă de mult, muuult timp, cînd „î”-ul din mînă era ceva mai deschis (adică era „ă” sau poate chiar „a”, că doar provine din latinul manus). Dacă ne-am apuca să „actualizăm” în acest mod toate cuvintele, am spune a reci în loc de a răci (derivat de la rece) și a joca în loc de a juca (derivat de la joc)...
Totuși, problema mai mare mi se pare alta: deși greșeala este una veche, apărînd încă din secolul XIX (de altfel Scriban preferă mănușă, iar Șăineanu mînușă), ea este propagată de toate dicționarele editate de Academie începînd cu DLRM-ul din 1958 și terminînd cu DEX-ul din 2009, cu excepția notabilă a Îndreptarelor și a DOOM-ului. Chiar dacă apare doar ca variantă (care sînt în mod tacit considerate forme greșite), fără a explicita natura greșelii aceasta va fi propagată, probabil, încă o sută de ani de acum încolo (evident, considerînd că onor Academia nu va accepta varianta mînușă în detrimentul formei corecte) .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu