luni, 10 noiembrie 2008

Sunt vs. sînt şi â vs. î

Un mai vechi articol al lui Alf Lombard despre ortografia lui sunt (sau sînt) și a lui â (sau î). De foarte bun simț, însă, din păcate, vocea lui (și a altor lingviști eminenți) nu a fost auzită. Dar plăcerea citirii articolului cred că e mare și acum, la mulți ani după apariția lui.

sâmbătă, 1 noiembrie 2008

*gîndește mare

    În ultimele zile a apărut o reclamă la o revistă de afaceri care are sloganul: *gîndește mare. Am mai făcut această observație într-un articol anterior: este greșită alăturarea unui verb de un adjectiv (lăsînd la o parte faptul că exprimarea gîdilă într-un mod neplăcut urechile ascultătorilor ca să-l parafrazez pe Mariu Chicoş Rostogan).

    Evident, sloganul este calchiat din limba engleză: think big, care ar putea fi tradus în limba română prin gîndește în stil mare sau gîndește la scară mare, fără a face harcea-parcea exprimarea în limba română (ca să fie mai clar, big în limba engleză are şi valoarea de adverb). După părerea mea, acest slogan este total sortit eșecului, ceea ce nu cred că a dorit revista în cauză. Dar așa se întîmplă cînd cei care lucrează în domenii care necesită lucrul cu limba română (cum ar fi publicitatea - căci a fost probabil angajată o firmă din domeniul acesta) nu au simțul limbii.

vineri, 17 octombrie 2008

Argumentul ontologic

Întotdeauna am fost fascinat de argumentul ontologic al lui Anselm:
Căci poate fi conceput că există ceva ce nu poate fi gîndit ca neexistent, care este mai mare decît ceea ce poate fi gîndit ca neexistent. De aceea, dacă acest lucru mai mare decît care nu poate fi conceput nici un altul, poate fi gîndit ca neexistent, atunci însuși acest lucru, față de care unul mai mare nu poate fi conceput, nu este cel mai mare lucru care poate fi conceput, ceea ce nu poate fi acceptat. Așadar, în adevăr există ceva față de care nu poate fi conceput ceva mai mare, astfel ca nici să nu poată fi gîndit ca neexistent.
Cred că ar merge dat la școală pentru analiză gramaticală!

luni, 22 septembrie 2008

Despre tráfic şi trafíc și altele asemenea

Trafic (foto: Wikipedia)
În ediţia a II-a a DOOM-ului, se (re)introduce / se legitimizează varianta tráfic (cu accent pe a). Lăsînd la o parte faptul că nu mi se pare o idee bună existența „legalizată” a dubletelor (DOOM2-ul abundînd de ele, nu numai relativ la accent, dar și la forma cuvîntului), în special fără o explicație consistentă, este interesantă povestea cuvîntului acestuia.

Cu origine necunoscută în limba italiană, sînt disputate două posibile proveniențe: dintr-un latinesc reconstituit *transfricare „ a freca dincolo/peste” și respectiv din arabul tafriq „distribuție”.
Oricare ar fi originea cuvîntului, din italiană s-a răspîndit în franceză, de unde apoi în engleză și germană.

Nu este clar de unde a fost importat, iar cum la noi cînd nimeni nu știe, zice că e din franceză, așa că în Dicționarul Ortografic (DOOM1) s-a recomandat folosirea formei trafíc deși în perioada aceea mai toată lumea spunea tráfic. Există totuși o certitudine: sensul de „comerț (ilicit)” provine din italianul tràffico (accentul pe prima silabă)! Iar sensul de „circulație (intensă)” din francezul trafic (cu accentul, într-adevăr, pe ultima silabă), din englezul traffic (cu accentul pe prima silabă) sau din ambele.

Acum cîțiva ani am observat o încercare a unor posturi de televiziune (probabil cele care aveau consultanți pe teme de vocabular) să reîncetățenească pronunția care era specificată în DO (cu accent pe ultima silabă), dar în aceeași perioadă a apărut noua ediție a DOOM de care vorbeam, care a încurcat din nou lucrurile.

Personal prefer varianta tráfic pentru că este (obiectiv) mai aproape de limba română (voi încerca să revin cît mai curînd cu o statistică a modului de accentuare a cuvintelor) și (subiectiv) pentru că pare mai puțin pedantă.

joi, 14 august 2008

Genitivul enumerărilor...


Oricît ar părea de simplă problema din titlu - genitivul unei enumerări este enumerarea genitivelor - somnul rațiunii (cunoașterea limbii române în cazul de față) naște monștri. Precum cel care tronează în centrul Brașovului (vezi imaginea alăturată):

Asociația luptatorilor, raniților și urmașii eroilor Brașov Decembrie 1989

Probabil că prea mulți de -lor a plictisit pe autorul firmei (chiar mă întreb dacă în scriptele oficiale denumirea este exact ca în figură), şi a tăiat unul dintre ei. Corect ar fi fost așa:

Asociația luptătorilor, răniților și urmașilor eroilor Brașov Decembrie 1989

Evident, o parte din vină o poartă și faptul că ultimul termen al enumerării: luptătorii, răniții și urmașii eroilor conține un genitiv, însă dacă comparăm enumerarea cu genitivul  din imagine observăm că tocmai acest ultim termen a rămas la forma inițială.

vineri, 4 iulie 2008

*aleargă imens

Campionatul european de fotbal a adus, prin Comentatorul Naţional, o nouă minunăţie în limba română: expresia *aleargă imens. E drept că şi înainte am mai auzit-o la acelaşi comentator sportiv, însă repetarea cu obstinaţie în cele trei săptămîni de meciuri te poate exaspera! Acum nu mult timp televiziunea naţională (unde s-a întîmplat tărăşenia) primea o amendă din partea CNA (în sfîrşit o iniţiativă de bun simţ din partea acestui for) pentru greşelile de limbă, ceea ce ar fi trebuit să conducă la o mai mare grijă pentru exprimări (eventual un consultant pe teme de exprimare care să ajute televiziunea naţională).

Pentru clarificarea celor care simt greşeala, dar nu o pot explica: imens este adjectiv, deci nu poate determina un verb (aleargă). Adică e ca şi cum ai spune *aleargă bun în loc de aleargă bine.

joi, 12 iunie 2008

marea majoritate a timpului

    Pe dexonline s-a primit întrebarea dacă expresia din titlu este un pleonasm sau nu. Am căutat pe net și am descoperit cîteva discuții aprinse despre acest lucru, argumente mai mult sau mai puțin convingătoare existînd de ambele părți. Părerea mea ar putea nemulțumi ambele tabere: nu este pleonasm, neverificîndu-se exact definiția pleonasmului, dar nici exprimarea nu este taman corectă!

    Sigur că, (vezi definiția) poți spune că majoritatea = „partea mai mare”, dar se poate folosi și altă definiție unde „mare” nu este folosit. Totuși, după cum spuneam, expresia nu este chiar fără hibă, ba dimpotrivă, dar din cauze semantice. Dacă „marea majoritate” ne sună normal, folosind topica normală (adjectivul/determinantul postpus determinatului) - „majoritatea mare” va pune ascultătorul să gîndească ceva mai mult timp pentru a înțelege despre ce este vorba. Personal, prefer „majoritate largă”, eventual „majoritate covîrșitoare”, în locul „marii majorității mari” (sic!).

    Pe de altă parte, trebuie să înțelegem că pleonasmul nu este o greșeală gramaticală, ci cel mult una de stil; în plus, redundanța este o parte a limbii care ajută la comunicare. Dacă vorbitorul mediu înțelege ca există o diferență între majoritate și marea majoritate, atunci comunicarea, fie ea pleonastică, și-a dovedit utilitatea, indiferent ce spun puriștii!

    În cazul nostru particular (marea majoritate a timpului), expresia are încă un motiv să nu fie cea mai fericită alegere, deoarece conceptul de „majoritate” se aplică colectivităților, eventual mulțimilor discrete, nu unui întreg – timpului. Nimeni nu va spune „*majoritatea apei e sărată” sau „*majoritatea biroului e din lemn” și cu atît mai puțin marea majoritate...

P.S. Argumentele pe care le-am descoperit în favoarea „marii majorități” se bazează de obicei pe faptul că una ar fi o majoritate de peste 90% (așadar „mare majoritate”) și alta este 51% (cum ar veni, „mică majoritate”) dar fără a evidenția ce ar fi între: oare o „mijlocie majoritate”?! Oricum, nu am descoperit pînă acum nici un text care să vorbească despre „majoritatea mică” sau „mica majoritate”.

vineri, 6 iunie 2008

Cu diacritice sau fără?

Aţi încercat oare vreodată să vorbiţi fără diacritice?

Dacă nu reuşiţi, măcar încercaţi să o faceţi pe Carmen să vorbească aşa.

*cea mai bine clasată

Cînd un adjectiv nu are grade de comparație, atunci se folosește o construcție folosind un adverb calitativ (mult, bine, puțin etc.). Deoarece adverbul este invariabil atunci, în mod evident, trebuie să construim expresia fără a încerca să facem acordul cu adjectivul. Adică corect este cel mai bine clasată (şi la plural cel mai bine clasate).

Căutînd în Gramatica Academiei, am descoperit că acest caz este tratat la secțiunea Adverbul 5.3. (din păcate nu și la adjectiv, dar este foarte bine că măcar există) - volumul I, Cuvîntul - pagina 603. Lectură plăcută!


Mai mult ca perfectul

Secțiunea dedicată mai mult ca perfectului
în Gramatica Academiei
Cine vizitează zona de sud a României poate fi surprins de particularitățile limbii vorbite în zonă. O anumită particularitate atrage atenția (cel puțin mi-a atras-o mie...) și anume forma de mai mult ca perfect* persoana a II-a singular: deși în Gramatica Academiei (și nu numai) se specifică terminația -seși1, asta nu împiedică oameni de toate soiurile – inclusiv cei de cultură – să folosească o variantă greșită, fără ș. Drept exemplu: tu *plecasei în loc de tu plecaseși...

Curios este că noul DOOM2 așază vorbitorul obișnuit – generația medie de intelectuali din București3 – în poziția de exponent al limbii române, deci ar fi trebuit ca acestă variantă să fie măcar discutată de o normă atît de laxă precum DOOM-ul. Interesant e faptul că Gramatica Academiei, altfel foarte amănunțită, nu spune nimic despre această varietate regională.

Esențial este ca oamenii să se înțeleagă: dacă oamenii se înțeleg și atunci cînd se vorbește cu „am decît ceva” și cînd cu „e multe”, în mod cert se vor înțelege cînd se folosește forma regională (greșită conform normei) a mai mult ca perfectului. Totuși, chiar dacă cineva preferă forma regională, tot ar trebui să cunoască norma (mai ales că aceasta se predă în școală)!

Note:

* În DOOM2 avem mai-mult-ca-perfect, cu cratime.

1. De fapt e un pic mai complicat decît o simplă terminație, însă pentru discuția de față putem face această simplificare.

2. De fapt litera M din titlul DOOM (Dicționar Ortografic, Ortoepic și Morfologic) este o exagerare. DOOM2 neconținînd decît informații morfologice minimale.

3. Vezi articolul Unele inovații ale limbii române contemporane și ediția a II-a a DOOM-ului, de Ioana Vintilă-Rădulescu (redactor responsabil al DOOM)

luni, 26 mai 2008

decît

În limba română excepţia, restricţia, exclusivitatea se pot exprima în mai multe feluri: doar, numai, decît. La prima vedere acestea ar fi sinonime, însă există o mică nuanţă: decît se foloseşte numai în propoziţii negative.

Astfel, vom spune:

Acasă am numai un birou.
Folosind decît vom spune:
Acasă nu am decît un birou.

Absolut analog se foloseşte în cazul frazelor (tehnic vorbind: la introducerea circumstanţialelor de excepţie):
Vreau doar să beau apă cît mai repede.
şi respectiv:
Nu vreau decît să beau apă cît mai repede.

Nuanţa de care vorbeam mai sus este, din păcate, din ce în ce mai puţin sesizată, astfel că se poate auzi:
*Acasă am decît un birou.
*Vreau decît să beau apă cît mai repede.

care este o exprimare defectuoasă. Probabil tot din cauza necunoaşterii modului de folosire al acestor cuvinte vom putea auzi exprimări pleonastice de tipul decît numai:
*Acasă (nu) am decît numai un birou.
De menţionat că, dacă folosirea lui decît (restrictiv) fără construcţia negativă este o greşeală, folosirea lui doar şi numai în construcţii negative este posibilă:
Acasă nu am numai un birou. (pentru că am mai multe).
Nu vreau doar să beau apă cît mai repede (ci şi să îmi treacă setea).
însă sensul este total diferit.

miercuri, 21 mai 2008

a place

Una dintre greșelile cele mai frecvente și destul de deranjante (cel puțin în limbajul vorbit) este folosirea verbului a *place în locul lui a plăcea.
Este interesant de știut că acestă greșeală are state vechi în limba română. Îmi permit să reproduc un articol al regretatului Alexandru Graur de acum mai bine de 75 de ani (sursa fiind volumul I din cartea Puțină gramatică)...
„mi-ar plăcea“
În limba română, se știe, sînt patru conjugări. Dar numai două dintre ele sînt vii, continuă adică să formeze verbe noi. Acestea sînt conjugarea întîi, în -a, -are și a patra, în -i, -ire. [...]
Celelalte două conjugări sînt moarte, adică se mărginesc la verbele care s-au format odată, demult, și care, pe măsură ce trece vremea, cad în desuetudine sau sînt cîștigate de celelalte conjugări. De fapt, încă din limba latină aceste două conjugări încetaseră a fi productive.
Primul semn de slăbiciune pe care-l dau conjugarea a doua și a treia e faptul că se confundă adesea între ele. Încă din limba latină apar exemple de această confuzie: verbele a rîde și a teme, care erau de conjugarea a doua, au trecut la conjugarea a treia și s-au păstrat ca atare în toate limbile romanice; în schimb a cădea și a scădea, care erau de conjugarea a treia, au trecut la conjugarea a doua.
Iată și o explicație a acestei confuzii: la unele moduri și timpuri conjugarea a doua și a treia au aceeași formă, de exemplu participiul de la a bate e bătut, iar cel de la a vedea e văzut; la fel cu perfectul simplu: văzui și bătui, cu imperfectul, cu mai mult ca perfectul etc. De acecea se poate forma din nou și infinitivul la fel pentru amîndouă verbele: după a vedea, se face a bătea, iar după a bate, se face a prevede.
La drept vorbind, verbele de conjugarea a treia nu apar decît rareori trecute la a doua, mai cu seamă în graiul copiilor: a bătea, a făcea, a trimitea etc., sînt forme pe care nu le scrie nimeni dintre adulți pînă acum. Mult mai serioase sînt exemplele de verbe de conjugarea a doua trecute la conjugarea a treia, ceea ce se explică prin faptul că verbele de conjugarea a doua sînt mult mai puține, vreo douăzeci în total.
Putem pleca de la un exemplu ca a rămîne, care se generalizează din ce în ce în locul lui a rămînea, astfel că azi forma a doua poate părea greșită. De aici ajungem la exemple ca a umple în loc de a umplea, la fel de răspîndite amîndouă. [1]
Iată, în sfîrșit, exemple care constituie, în starea de azi a limbii, neîngăduite greșeli: a place în loc de a plăcea - forma lungă a infinitivului este plăcere, nu plácere, deci avem aici un exemplu de verb de conjugarea a doua, și expresia curentă mi-ar place nu ar fi corectă decît dacă s-ar zice mi-ar face plácere.
A apare este astăzi aproape general și nu rareori citim va apare, deși verbul acesta este derivat cu prefixul ad- de la pareo, care a dat în limba română pe a părea; a pare se aude mai rar (mi-ar pare bine), poate din cauză că se simte legătura cu forma infinitivului lung părere. Nimeni n-ar spune a vede, dar mulți spun a prevede și chiar prevédere, accentuat pe ve.
Iată acum și un caz de confuzie între conjugările a treia și a patra: prin analogie cu a ști, s-a ajuns și la a scri (scrim, scriți), căci se zice știu și scriu, dar cine va îndrăzni să zică scrire în loc de scriere?
Am început prin a arăta că încurcături de felul indicat s-au făcut încă din epoca latină și au continuat să se facă de-a lungul istoriei limbii române, astfel încît multe din formele noi sînt singurele acceptate. Atunci ce importanță are că se fac și astăzi confuzii și de ce să ne ridicăm contra lor? Pentru că aceste confuzii duc la conjugări mixte, la excepții de la reguli și complică morfologia noastră, care și așa este destul de complicată. Ar trebui, de exemplu, să stabilim că, în afară de cele patru conjugări cunoscute, mai avem una cu infinitivul scurt terminat în -e, dar cu infinitivul lung în -ére (a pare, dar părere), sau infinitivul scurt în -i, dar cu cel lung în -ere (a scri, dar scriere).
Complicațiile acestea nu pot decît confuzii într-o limbă, ceea ce nu e deloc de dorit. De altfel, dispariția parțială a conjugărilor a doua și a treia e datorată tocmai complicației lor. Cum vreți ca o conjugare care are prezentul sug, perfectul supsei și participiul supt să facă prozeliți? În cazul cel mai bun, admițînd că analogia ar unifica din nou conjugarea verbelor de felul acesta, tot am putea reproșa erorilor de care m-am ocupat aici că produc nestabilitate, deci nesiguranță.

Alexandru Graur - Adevĕrul, 16.IV.1930

Note
  1. S-au impus între timp formele a rămîne și a umple, recomandate de norme.

locație

În ultimii ani, un cuvînt a făcut carieră: locație în sus, locație în jos, în orice caz cîteva milioane de locații existente pe net conform prietenului Google... Culmea, cu un cu totul alt sens decît cel din dicționare. În prima sută de rezultate, în afară de definițiile dexonline şi încă vreo două-trei site-uri - practic avem de-a face cu o majoritate zdrobitoare - toate folosesc acest cuvînt cu presupusul sens: loc, poziție, amplasament. Dacă ne uităm în mai sus amintitul dexonline, la definiția cuvîntului locație (DEX '98) găsim:

LOCÁȚIE, locații, s. f. 1. Închiriere. ♦ Chirie plătită pentru anumite lucruri luate în folosință temporară. ◊ Taxă de locație = taxă care se plătește drept sancțiune în caz de depășire a termenului de încărcare sau de descărcare a vagoanelor de cale ferată sau a autovehiculelor. 2. (Jur.) Contract prin care una dintre părți se obligă să procure și să asigure celeilalte părți folosința unui lucru pentru un timp determinat în schimbul unei sume de bani. [Var.: locațiúne s. f.] – Din fr. location, lat. locatio, -onis.

Nici urmă de loc, poziție, amplasament... Doar al treilea sens din Dicționarul de Neologisme se apropie un pic de cel folosit în mod curent:
LOCÁŢIE s.f. [...] 3. (Mar.) Determinare a poziției unei nave în larg.
În mod evident, cuvîntul este preluat cu sensul din limba engleză - vezi location - care are aceeași origine cu cuvîntul din limba română, și anume locatio. De ce oare s-a încetățenit acest barbarism? Cel mai probabil, această contaminare se datorează utilizării din ce în ce mai extensive a limbii engleze împreună cu anumite carențe în cunoașterea limbii române (din păcate nu se poate vorbi aici de o legătură cu elementul de compunere -locație din radiolocație su geolocație). De același soi, dar mai puțin întâlnite ar fi: a completa folosit cu sensul de a termina (contaminare de la englezescul to complete), compas cu sensul de busolă (e adevărat că exista acest sens învechit al cuvîntului, însă el a fost resuscitat de compass= busolă din engleză).

La bulivar, birjar!

Editare ulterioară: ediția din 2009 adaugă și un sens apropiat de sensul incriminat aici, deși ca nuca-n perete: etimologia fiind total diferită, ar fi trebuit în cel mai bun caz să fie LOCAȚIE2...
LOCÁȚIE, locații, s. f. 1. Închiriere. ♦ Chirie plătită pentru anumite lucruri luate în folosință temporară. ◊ Taxă de locație = taxă care se plătește drept sancțiune în caz de depășire a termenului de încărcare sau de descărcare a vagoanelor de cale ferată sau a autovehiculelor. 2. (Jur.; în sintagma) Contract de locațiune = Contract prin care una dintre părți se obligă să procure și să asigure celeilalte părți folosința unui lucru pentru un timp determinat în schimbul unei sume de bani. 3. Un loc anume, precis determinat. [Var.: locațiúne s. f.] – Din fr. location, lat. locatio, -onis, engl. location.



Etichete

Adevărul (10) adjectiv (3) Agerpres (8) Alexandru Graur (14) Antena 3 (10) articol sportiv (4) Auchan (8) B1 (3) barbarism (20) BBC (3) beție de cuvinte (7) clasificat (3) Constituția (3) cratimă (10) cum ne exprimăm corect (51) cum pronunțăm corect (18) cum scriem corect (44) cuvinte folosite greșit (256) cuvinte inventate (17) cuvinte încîlcite (4) cuvinte pocite (4) cuvinte rar folosite (3) cuvinte redescoperite (12) cuvinte scrise greșit (53) cuvinte străine (7) decît (4) DEX (17) dexonline (35) diacritice (8) Digi (23) Digi 24 (63) DOOM (6) DOOM2 (27) Emil Grădinescu (3) eroare semantică (6) erori DEX (3) erori DOOM (1) etimologie (43) Evaluarea Națională (7) Evenimentul zilei (17) false friends (10) fotbal (10) furculision (6) Gabriela Vrînceanu Firea Pandele (4) grad de comparație (3) gramatică (4) greșeli de scriere monumentale (3) HBO (7) hipercorectitudine (5) inconsecvențe DOOM2 (7) î din i (6) jurnaliști (101) Libertatea (9) lipsă de logică (12) Liviu Pop (3) mama ei de topică! (4) marketing (11) Ministerul Educației (6) monumente (3) muta cum liquida (9) noștrii (6) nume de persoane (7) ortografie (21) oximoron (11) Parlament (3) pațachină (1) pleonasm (31) plural (10) politician (7) presă (5) prim-ministru (7) programă (3) prostul nu e prost destul... (3) publicitate (12) Radu Paraschivescu (2) Realitatea TV (16) reforma ortografică (9) reporter (2) rimel (1) România Liberă (16) s-a răsturnat căruța cu proști (5) SRI (2) statistici (10) Stelian Tănase (2) texte juridice (3) top căutări (24) traducere (18) traduceri proaste (26) virgula (9) vroiam (1)