rapandulă

Prima atestare în limba română a termenului rapandulă este mult înaintea lui Rebreanu (așa cum figurează în DLR) în revista Foaie pentru minte, inimă și literatură, 1858.

Este evident din context sensul de „haină ponosită; vechitură”, ceea ce se potrivește cu echivalența haină ponosită = femeie de moravuri ușoare (vezi aici mai mulți termeni).

Sarea și salamul

Sare are mai multe cuvinte cu care se înrudește: de exemplu salariu provine (prin intermediul limbii franceze) din latinescul salarium, care reprezenta cota de sare pe care o primeau soldații (la... soldă) și care, mai tîrziu, s-a transformat într-o sumă de bani pentru cumpărarea sării. Saramură provine din neogreacă, din σαλαμουρα (salamura) „murătură, dar s-a format tot de la sarea latinească (sal + muria)!

Dar e mai puțin știut faptul că salam și sare sunt și ele cuvinte înrudite: salam a ajuns în română din italiană, dar printr-o limbă intermediară (turcă sau bulgară). În italiană salame desemna carnea sărată în general (acum se folosește salume, salame specializându-se ca... „salam”) și provine de la sale „sare” (de fapt de la salare „a săra”)! Evident, românescul sare a fost moștenit din latină (sal „sare”).

salame în Vocabolario Etimologico della Lingua Italiana (Ottorino Pianigiani, 1907)

La fel de interesant este și cum a intrat în limba română scrisă: la început exclusiv prin reclame!

 

aragaz

Cuvîntul aragaz încă are în DEX ca prim sens „gaz lichefiat conținând 90% butan [...]”, deși probabil nimeni nu mai folosește acest sens de zeci de ani! Nici sensul al doilea nu este exact bine definit, mașinile de gătit funcționând în zilele noastre mai ales cu metan (numit și gaz natural):

ARAGÁZ s. n. 1. Gaz lichefiat conținând 90% butan, păstrat sub presiune în butelii speciale și folosit drept combustibil pentru uz casnic. 2. Mașină de gătit sau reșou care folosește acest combustibil. ♦ P. ext. Mașină de gătit sau reșou care folosește curent electric.

Acum aproape 100 de ani, însă, situația era exact cum o prezintă DEX-ul acum, ceea ce ne spune ceva despre relevanța dicționarului!

Multă lume se întreabă care este originea cuvîntului, iar, cum ne-am obișnuit deja (vezi PECO sau spa), lumea inventează fără jenă istorioare pentru a explica apariția cuvîntului:

• cea mai întîlnită presupune existența unei Asociații Româno-Americane de Gaz – evident, absurd, căci, în afară că această companie nu se regăsește nicăieri în arhive, gazul din butelii se obține din hidrocarburi precum propan și butan (obținute din gaz de sondă, specific extracției petrolului, nu a gazelor naturale cum sugerează numele);
• Mioara Avram pomenește în Ortografia pentru toți tot de o Asociație Româno-Americană, dar consideră că numele ar proveni de la inițiale asociației la care s-a adăugat produsul: ARA+gaz. O Româno-Americană a existat, dar era societate, nu asociație, deci această explicație scîrțîie și ea;
• varianta expusă în DEX este preluată din DLRM informația cum că aragaz ar proveni de la Astra Română (A.R.) + gaz. Este curios că DLRLC (din care s-a inspirat DLRM) nu are o atare explicație, așa că există dubii că explicația nu este inventată și ea. Sigur, este mai aproape de adevăr, dar ar explica doar forma argaz (care sună foarte similar cu „ard gaz”);

Realitatea este mult mai simplă: chiar a existat o companie numită Aragaz, înființată în 1937, care furniza populației butelii conținînd... aragaz, ca în definiția cu care am început articolul! De ce ziceam că explicația din DEX este mai apropiată de adevăr? Din motivul că societatea Aragaz are drept acționar majoritar rafinăria Astra Română (deținută pe atunci de Shell).

prenadez

Pentru cine nu știe, se spune prenadez, nu *prenandez, *prelandez etc., căci vine de la neopren + adeziv (este un adeziv pe bază de neopren).

Termenul a apărut în 1960, cînd a apărut pe piață acest adeziv, vezi anunțul din Romînia Liberă:

Romînia Liberă, 23 decembrie 1960

 

Tot ce ați vrut să știți despre femei, dar v-a fost teamă să întrebați

Evident, din punct de vedere lingvistic! (iar pentru cei care nu-l știu pe Woody Allen, titlul parafrazează acest film)

Cele mai interesante informații despre cuvîntul femeie:

• femeie provine din latinescul... familia (da, cel care ni l-a dat pe familie);
• de altfel pînă în secolul XVII, făme(a)ie înseamna familie (vezi mai jos cîteva exemple de folosire);
• asta înseamnă că nu se înrudește cu franțuzescul femme, care provine din latinescul femina „femelă, femeie”;
• termenul românesc provenit din femina ar trebui să fie *famănă, despre care nu avem informații că ar fi circulat în limba română, dar varianta masculină famen/famăn „bărbat castrat, eunuc; bărbat decăzut moral” ne facem să credem că ar fi putut circula în vechime;
• pînă în secolul XVII, în loc de femeie se folosea (exclusiv) muiere;
• la începutul secolului XX muiere încă era varianta majoritară în Transilvania și Banat (vezi harta de mai jos);
• muiere provine din latinescul mulier „femeie (măritată)” de unde provin mujer (spaniolă), mulher (portugheză);

Mai multe exemple de folosire în trecut puteți găsi în DLR:

Cupidon și amorașii, Eros și... eroții

Dragostea a fost dintotdeauna misterioasă, așa că încă din cele mai vechi timpuri a fost nevoie de zeități ale dragostei pentru a explica misterul. La vechii greci Afrodita era zeița frumuseții, dragostei, dorinței, pasiunii și a procreării dar pare că nu era suficientă: a intervenit Ares, zeul războiului, și l-au conceput pe Eros, zeul iubirii și sexului (adicătelea sexul = dragoste + război). Desigur cuvintele nu s-au lăsat așteptate: avem afrodiziac și erotic, erotism. 

La romani echivalentul lui Eros este Cupidon (născut din zeii romani echivalenți: Venus și Marte). Și etimologiile le sînt similare: în greaca veche ἔρως, éros înseamnă „dorință” și vine din verbul ἔραμαι, éramai „a dori”, iar în latină, Cupīdō („dorință pasională”) este derivat al verbului cupiō, cupĕre „a dori”. Nu l-am moștenit direct pe Cupīdō, dar vărul lui, cupidus „lacom, avid (de bani), hrăpăreț”, ni l-a dat pe cupid (prin intermediar francez), cu sens identic.

Dacă la greci Eros este reprezentat ca tînăr frumos, varianta romană, Cupidon (sau Amor), este reprezentat mai totdeauna ca un băiețel rotofei. Ambii sînt înaripați și cu tolba plină de săgeți... letale! Ambii umblă în grup: Eroții și Amorașii (și ei înaripați și cu tolbele pline) petrec și se distrează pe seama oamenilor, nu rareori trăgînd săgeți la întîmplare! Iar grupul ăsta vesel are și conotații etimologice, căci din grupul Eroților, în afară de Eros îi mai avem pe: Anteros („Dragostea reciprocă”), Hedylogos („Vorba meșteșugită”), Hermaphroditus („Androginitatea”), Himeros („Dorința arzătoare”), Hymenaios („Imnul nunții”) și Pothos („Dorul, iubirea nostalgică”), iar uneori și pe Hedone („Desfătarea senzuală”). Ați recunoscut, desigur originea cuvintelor hermafrodit, himen și hedonism! 

A, și o informație tangențială: nu-i așa că atunci cînd vă gîndiți la cum arată îngerii automat prima imagine ce vă apare este cea a amorașilor (desigur, fără tolba cu săgeți)? Nu întîmplător: în Vechiul Testament heruvimii erau reprezentați ca ființe cu patru fețe (om, vultur, bou, leu), cu patru aripi și cu corpul plin de ochi (Ezechiel 1:10)... iar în Renaștere pictorii, iubitori de frumos, au înlocuit hidoșeniile biblice cu imaginea mitologică a dragostei și a bunătății... cine se poate gîndi la ceva rău cînd vede un copilaș dolofan (deși știm că amorașii erau cam puși pe șotii)?!

Ce înseamnă dascăl?

Contrar părerii generale (includ aici și profesorii), dascăl nu are sensul „profesor” (evident, cu excepția figurilor de stil), ci „învățător (de țară)”! 

De Ziua Educației am avut parte de o coliziune între noua limbă de lemn – care a inundat rețelele de socializare cu termenul dascăl (folosit în loc de profesor) – și cei care au hotărât că trebuie să ia măsuri împotriva acestora! Din păcate, majoritatea au făcut-o într-un mod greșit (vezi, de exemplu aici sau aici)

Dacă nici un absolvent de Litere (ba zice că ar fi fost profesor acolo) nu înțelege chestiuni minimale de lingvistică, atunci situația e gravă la Universitate! Și mai penibil este autoaprecierea „riguros vorbind” cînd tocmai rigurozitate nu descoperim în explicație! 

Chiar dacă poate fi supărător să auzi o zi întreagă „dascăl” folosit în mod eronat în loc de „profesor” – el însemnând de fapt „învățător (la țară)” – este și mai enervant să auzi explicații sfătoase pe ton superior cum că de fapt dascăl ar însemna la origine „șef al corului bisericii” sau alte bazaconii similare!

Nu trebuie neapărat să cunoască sensul termenului de origine δασκαλος, nu trebuie să știe sensul intermediarului slavon даскал (în ambele cazuri „învățător, instructor”) și nici nota sensului II al lui dascăl din Dicționarul Tezaur („cântăreț de biserică”): „la sate învățătorul făcând și pe cântărețul în strană”, ci este suficient un minim de bun-simț lingvistic să realizeze că familia de cuvinte formată de la dascăl este legată de procesul de învățare, nu de corul de la biserică. Concluzia asupra sensului de bază sper că este evidentă pentru toată lumea!

Dascălul de la bun început a fost cel care se ocupa cu învățatul altor persoane! Trebuie știut că cele mai multe atestări ale termenului sunt cu acest sens, iar diferența dintre primele atestări ale sensului de bază („învățător”) și al celui secundar („cântăreț”) este de circa 50 de ani, așadar ordinea în care au fost folosite nu poate intra în discuție!

Ce este o hermă?

hermă a lui Herakle-Hercule

hermă arhaică

Cum sigur nu ați aflat nimic despre herme din manualele de istorie (din motive de pudibonderie pseudoacademică: vezi imaginile), ne-am gândit să vă împărtășim câteva detalii despre ele! Numele din greaca veche provine din herma (ἕρμα) „bloc/grămadă de piatră” și a fost legat de cultul zeului Hermes (de altfel, o mare parte a specialiștilor consideră că însăși numele zeului Hermes (Έρμῆς) provine din ἕρμα).

Deși inițial stâlpii aveau doar o justificare funcțională – borne și pietre de hotar – odată cu dezvoltarea spiritului artistic încep să fie decorate (de obicei capul lui Hermes deasupra și un penis sculptat la înălțimea corespunzătoare, inițial în formă erectă, conform celor de la Britannica) și folosite ca obiecte de cult sau omagiu. Cu timpul, hermele au fost împodobite și cu capetele altor zei sau personalități, iar penisul a fost „cumințit”!

Hermele apar și în sculptura romană (sub numele de mercuriae), de obicei cu capul zeului pădurii, Silvanus, sau al căpeteniei zeilor, Jupiter Terminus.

Ce înseamnă numele deserturilor?

Unele prăjituri sînt botezate după nume de oameni, altele au nume fără o etimologie clară, dar multe dintre prăjiturile preluate au un nume care are sens în limba de origine!

Copil fiind, în majoritatea timpului mă gîndeam la prăjituri doar ca să le mănînc și nu să le înțeleg numele. Și, deși numele prăjiturii melanj (nu mai țin minte dacă era scris franțuzește Melange) mi-a cam atras atenția încă de pe la 6 ani (chiar atunci am aflat ce înseamnă în română), abia pe la 14 ani am aflat că pandișpan este de fapt versiunea românizată a lui pain d'Espagne „pîine spaniolă” (dacă nu mă înșel, din revista Rebus). De atunci, aproape tot timpul am încercat să deduc sau să aflu ce înseamnă fiecare!

chou à la créme – literal „vază cu frișcă/cremă”

Cîteva exemple:

• amandina – în franceză ar fi „care conține migdale”. Dar pentru că prăjitura românească nu conține migdale, am putea să ne gîndim că este un diminutiv al numelui Amanda (care înseamnă „ce merită să fie iubită”);
• bezeaua – cine s-a uitat vreodată în dicționar știe deja că provine de la sărut (în franceză baiser);
• chou à la créme („șoalacrem” cum se zice pe la noi) – în franceză chou este „varză”, deci am avea o varză cu cremă/frișcă;
• checul – din englezescul cake;
• eclerul – eclaire „fulgerat, luminat”, se zice că numele provine de la faptul că prăjitura dispare ca un fulger în gura gurmandului;
• forêt-noire – „pădurea neagră” prăjitură „importată” din Germania unde se  numea Schwarzwälder Kirschtorte;
• fursecul – din franceză: four sec „uscat la cuptor”;
• a glasa și glazura vin de la... gheață – în franceză glacer, în germană Glasur (în engleză se spune... icing!);
• pișcotul și biscuitul au aceeași origine „dublu copt”, doar că vin pe filiere diferite: din italiană (bis cotto) sau franceză (bis cuit);
• pricomigdala (picromigdală a fost corect pînă în 2004) – din grecește „migdală amară” (πικρος - picros înseamnă „amar”);
• profiterolul – din franceză, este diminutivul lui profit, deci „mic profit, gratificație” (chiar se găsește cu acest sens în Pantagruel al lui Rablais;
• rahatul – toată lumea știe că vine din turcește, dar în turcă se spune lokum, rahat însemnînd „plăcere, încîntare”. De fapt desertului i se mai spunea și rahat lokum, combinație preluată din arabă, care în forma originală  (rahat-ul hulküm) înseamna „încîntarea gîtului”;
• rulada și ștrudelul sînt echivalentele învîrtitelor noastre (roulade înseamnă „rulat ca un sul”, iar Strudel „vîrtej”);
• deși nu știm clar de unde vine baclava, știm că sarailie înseamnă „(aparține de) palatul sultanului”;
• tiramisu – în italiană „trage-mă sus” (trezește-mă);

În plus, există multe nume de prăjituri care provin de la numele unor persoane (fie autorii, fie celebrități care le-au făcut cunoscute): savarina (scriitorul Brillat-Savarin), pavlova (balerina Ana Pavlova), jofra (generalul Joffre), doboșul (bucătarul maghiar József Dobos), prăjitura-înghețată melba (soprana Melba), șarlota (regina consoartă Charlotte de Mecklenburg-Strelitz) șamd. De asemenea, mai sînt cîteva prăjituri care încă scriu numele purtătorului cu literă mare: Napoleon, un fel de cremșnit, Sacher, un fel de negresă cu cremă de ciocolată etc.

Trebuie amintit că și termenii (mai mult sau mai puțin) autohtoni au uneori etimologia uitată:

• chiar termenul prăjitură provine de la verbul a prăji (deși a prăji e sinonim aproximativ cu a frige, prăjitură și friptură sînt total diferite!);
• colac din bulgara medie колач „pîine (dulce) rotundă”, înrudit cu коло „roată”;
• cozonac vine din grecescul ϰοσωνάϰι „păpușică”, probabil prin intermediar bulgar козунак „pîine de Paște”;
• plăcinta însemna asta încă din latină (placenta), dar e demn de menționat că asemănarea cu placenta nu este întîmplătoare!
• scovearga (scovarda) înseamnă „tigaie” în bulgara medie (seamănă cu pan cake „clătită”, nu?);
• turta provine cel mai probabil din latinescul *torta (panromanic, dar neatestat decât în latina medievală, care sigur nu a influențat româna);
• tortul (torta) vine din... germană. Da, e vorba de același cuvânt ca mai sus, dar cu noua accepțiune, l-am preluat de la ei;
• tarta vine din franceză, dar originea e probabil același cuvânt de mai sus!

Trebuie spus și că denumirea generică desert vine din francezul desserte „ultimul fel al mesei” și este deverbativ de la desservir „a deservi” (iar la francezi nu reprezintă neapărat ceva dulce, poate fi și brînză cu nuci, de exemplu). 

De remarcat că și la noi termenul desert a intrat în limbă cu sensul de mai sus, de exemplu:

Adevărul literar și artistic, 1933

meteor - meteorologie

Limba îți poate oferi întotdeauna surprize, însă unele pot fi de-a dreptul ciudate prin inconsistența care ar trebui să existe la nivelul gîndirii! Să luăm de pildă cuvîntul meteor, care înseamnă la origine „fenomen atmosferic”, și, care, la începutul secolului trecut, a început să fie folosit impropriu cu sensul de „meteorit” (și azi se întîmplă ceva similar). Trebuie menționat aici că primul sens adițional al lui meteor a fost „persoană cu renume strălucit, dar trecător”, dar azi nu mai apare acest sens în dicționare! Din 1955 sensul impropriu „meteorit, stea căzătoare” a fost adăugat în dicționare (DLRLC, 1955) și semnalat ca atare, iar din 1975 (prima ediție a DEX) nu mai e considerat impropriu (dar rămîne tot al doilea sens).  

meteor în DEX 2016

meteor în Dicționarul universal, ed. VI (Șăineanu, 1929)

De aceea e curios că există un mare procent al populației care nu face legătura aceasta între cuvinte:

Cuvîntul a fost folosit prima oară în limba franceză pe la 1200 și e format din radicalii de origine greacă μετα (deasupra) și εωρα, -ος (aer). Sigur, poate e greu de detectat radicalul „aer”, însă este evidentă legătura cu meteorologia! Dacă știm ce înseamnă -logie, ar trebui să ne treacă prin cap că meteor(o)- trebuie să aibă legătură cu fenomenele atmosferice! Culmea e că același sens primar îl avem și în engleză, și în franceză!

La fel de neînțeles, cel puțin pentru mine, este faptul că se pare că lumea preferă construcții din două cuvinte, ambele mult mai lungi decît meteor – fenomen meteorologic sau fenomen atmosferic – deși în ziua de azi există o constantă presiune în favoarea importului cuvintelor din engleză care descriu un concept într-o formă mai scurtă.

Fără legătură cu subiectul, ci doar cu etimonul, sînt interesante sensurile celorlalți membri din familia sa de cuvinte:

• meteoric: care (pe lîngă sensul de bază) a păstrat sensul de „efemer, trecător”;
• meteorism/meteorizație: acumulare de gaze în intestin;

Dacă acum 100 de ani se foloseau ambele sensuri, vezi imaginile de mai jos, în ultimul timp meteor a devenit un cuvînt uitat: sensul primar nu mai este folosit, sensurile secundare au cam dispărut din uz, iar singurul sens pe care îl mai găsim în limbă („meteorit, stea căzătoare”), repet, sens impropriu inițial, este mai degrabă perceput ca o variantă poetică pentru meteorit decît ca un termen de sine stătător!

Buletin agricol, 1924

Catalogul manuscriptelor grecești, 1909

potpuriu

potpuriu la IKEA

Un termen mai rar folosit în limba română este potpuriu, împrumutat din franceză. Cel mai apropiat sinonim ar fi „amestecătură”, căci include toate conotațiile posibile, inclusiv nuanța potențial peiorativă. Trebuie să remarcăm expresivitatea termenului în franceză, unde înseamnă literalmente „oală stricată/putrezită” – Scriban spune că termenul e prelat în franceză din spaniolă, olla podrida – iar inițial desemna un fel de mîncare similar ghiveciului de la noi (acest sens îl găsim și în dicționarele vechi). Al doilea sens este cel de amestec de ierburi și flori uscate (sens preluat în engleză, dar folosit și la noi, e drept, mai rar, poate de aceea nu apare în DEX), al treilea desemnează compilația muzicală (sensul principal din DEX), iar al patrulea o culegere de texte (sens existent, de asemenea în dicționarele mai vechi). Ultimul înțeles ar fi sensul figurat „amestecătură (bizară/ciudată), fără legătură”!

Din păcate, deseori termenii afișați în magazine nu sînt în limba română, uneori preferîndu-se termenii din limba de origine sau, mai rău, o variantă adaptată în limba română. Ceea ce nu e tocmai bine, căci legile protecției consumatorului (în cazul nostru, OG 21/1992, articolul 20) impun folosirea limbii române! În cazul în care trebuie să gestionezi o listă enormă de produse, iar originalele sînt denumite într-o limbă străină, devine imperativ să reușești o traducere decentă (majoritatea responsabililor nu au cunoștințe temeinice de limbă română, ceea ce ar impune angajarea unui colaborator).

Din informațiile pe care le putem extrage din eticheta din imagine putem infera nu numai faptul că responsabilul cu stocurile probabil nu știe că există cuvîntul potpuriu în limba română, dar și că a făcut traducerea din limba engleză: în originalul francez se scrie pot-pourri, în suedeză potpurri, iar în altă limbă nu cred că ar fi necesar să căutăm! Sigur, în cazul de față nu este o mare problemă, cuvîntul englezesc avînd forma și înțelesul foarte similar cu cel românesc, însă nu întotdeauna se întîmplă așa!

Etimologia lui Crăciun propusă de Al. Rosetti

 

mediocru și modest

În limba latină mediocris („mediocru”) și modestus („modest”) aveau ambele conotații pozitive și ocupau aceeași zonă de cîmp lexical; practic erau sinonime parțiale pe mai multe paliere (sensuri).

Mediocris însemna „mijlociu, obișnuit” uneori se folosea și pe post de „neînsemnat”. Substantivul corespunzător, mediocritas  însemna „moderație, temperanță”, dar și „lipsă de însemnătate”. Interesant e că desemna exclusiv o calitate – calea de mijloc – de exemplu, vezi binecunoscutul dicton Aurea mediocritas „calea de mijloc e aurită”.

Modestus – adjectivul provenit din modus „măsură” – însemna, în mod similar, „moderat, calm, discret”, dar rar se folosea și „lipsit de însemnătate”. La fel ca la mediocritas, și modestia desemna o calitate!

Evoluția celor două cuvinte (și a celor înrudite) este interesantă și ne arată că pot apărea schimbări semnificative de-a lungul timpului! În drumul lor către limba română, cele două substantive au trecut prin limba franceză (mediocre și modeste), unde și-au modificat un pic sensurile. Astfel, „lipsa de însemnătate” a extins sensurile negative la ambele substantive:

• modest s-a îmbogățit cu sensurile „simplu”, „fără calități speciale” sau „lipsit de strălucire”;
• mediocru și-a exacerbat sensurile „de nivel mediu” și „lipsit de importanță” și și-a adăugat sensurile „banal” și „cu nivel scăzut inteligență/cultură”. Din cauza ultimului sens, probabil, sensurile pozitive ale substantivului nu s-au mai folosit în limba franceză, astfel că în limba română mediocritate are numai sensuri negative (sau cel mult neutre). 

Spuneam mai sus că în latină cele două erau sinonime parțiale, dar și în limba română sînt sinonime parțiale, însă numai la un sens conotat negativ, fără legătură cu sensurile din latină (sensul pentru care există sinonimie nu există în latină):

Astfel, dacă modestia este în română o calitate, ca în latină, mediocritatea este exact pe dos față de latină, e ceva negativ! Iar dacă în limba română să fii mediocru are conotații negative, să fii modest are și conotații pozitive, și negative, în funcție de sensul folosit!

Etimologia cuvîntului pix

Se poate crede că etimologia cuvintelor recent „achiziționate” de limbă este o treabă simplă, însă nu întotdeauna se întîmplă asta (vezi, de exemplu, branulă). Este și cazul lui pix, care nu are cum să fie prea vechi (măcar pentru că pixul a fost inventat abia în 1938). 

Sare în ochi faptul că nu există un termen specific pentru pix în limbile mai importante: ball pen sau ballpoint pen în engleză, stylo à bille în franceză, penna a sfera în italiană și Kugelschreiber în germană! Informal, în franceză se mai spune bic (de la compania BIC), iar în engleză și italiană biro (de la produsul Biro, numele inițial al instrumentului, creat după numele inventatorului, maghiarul László Bíró)! 

Este evident că etimologiile prezentate în dicționarele mai importante sînt eronate, căci apar prea multe variante posibile. Sigur, tehnic vorbind, una dintre variante ar putea fi cea corectă, însă nu pare cazul aici:

• pick (din engleză) în DEX;
• byk (din franceză, dar cu mențiunea confer) în MDA – preluare din DLR;
• pix (din engleză) în MDN;
• nume comercial (fără alte referințe).

Nu numai etimologia, ci și informația temporală din MDA/DLR pare dubioasă, așa că primul lucru întreprins a fost căutarea pe Google. Evident, este imposibil de aflat ceva, termenul e prea comun și ca atare există extrem de multe informații (inutile), astfel că și dacă ar exista ceva, este aproape imposibil de găsit acul în carul cu fîn!

Al doilea pas a fost căutarea șirului de litere pix prin colecția de ziare vechi, acțiune care a dat rapid rezultate (înaintea anului 1965 oferit de MDA/DLR):

Am găsit în Informația Bucureștiului din 7 ianuarie 1954 - nr. 139:

Steagul Roșu din 7 august 1954 - nr. 115:

în Universul din 29 martie 1951 - nr. 73:

și cel mai vechi text cu pix ca substantiv comun în Adevĕrul din 28 februarie 1949 - nr. 17401:

E interesant că din context reiese (cel puțin în unele articole) că e vorba de fapt de un fel de creion (sau pix-creion/creion-pix, cum preferați). Am descoperit cîteva ocurențe foarte vechi, care sugerează o denumire comercială (în două locuri s-a folosit clarificarea tip „Pix”), așa că am trecut la verificarea reclamelor. „Succesul” nu s-a lăsat așteptat și am găsit cîteva reclame la un produs Montblanc... Pix, care este exact produsul pe care îl căutam! Iată cîteva exemple:

• Curentul din  7 decembrie1942 - nr. 5321;
• Universul din 29 octombrie 1941 - nr. 294;
• Romania din 14 decembrie 1939 - nr. 555;

Cu informațiile găsite pînă acum putem descoperi rapid pe Google ce nu am putut la început, și anume colecția Montblanc PIX care există și acum! Avînd în vedere că firma Montblanc este germană, cred că putem spune fără probleme că pix vine din germană! Mai rămîne să descoperim dacă are vreo însemnătate sau e doar un simplu nume ales de marketing! 

De remarcat două lucruri: primul ar fi că firma Montblanc este o firmă scumpă, ceea ce înseamnă că numele nu s-a răspîndit odată cu produsele vîndute, ci mai curînd datorită faimei companiei și succesului produsului în rîndul celor care-și permiteau  – exprimarea „tip Pix” devine mai de înțeles acum: probabil instrumentul de scris a fost copiat și vîndut în variante mai ieftine. Al doilea lucru demn de menționat: linia Pix a apărut în 1934, deci înaintea inventării pixului (cum spuneam, în 1938), iar descrierea produsului îl face mai curînd mai apropiat de creion; de altfel mină desemna în anii aceia exclusiv mina de creion (altă curiozitate din DEX ar fi inexistența sensului corespunzător minei de pix)!

Totuși, din combinarea acestor informații rezultă evoluția sensurilor termenului: Pix (nume propriu) ➡ pix (creion mecanic, generic) ➡ pix (creion mecanic, dar și cel cu pastă)  ➡ pix (doar cel cu pastă, pentru creionul mecanic preferîndu-se calificarea pix-creion). 

Adăugare ulterioară: colegul Tavi Mocanu de la dexonline a trimis o întrebare direct la sursă și avem confirmarea că numele ales pentru linia Pix este pur și simplu o alegere de marketing, fără vreo semnificație specială: PIX, hat keine tiefgründige Bedeutung. Es sollte etwas Kurzes und einprägendes sein. 

Revelion...

În zilele noastre Revelionul desemnează exclusiv noaptea în care se schimbă anul și petrecerea asociată acestui eveniment, însă mai demult lucrurile nu erau chiar așa de simple, căci desemna orice fel de cină (sau petrecere) care se întindea după miezul nopții, de obicei după un bal sau o sărbătoare!

 

revelion în DLR

Exemple de folosire:

Adevărul, 24 decembrie 1894

Foaia populară, 1898, nr. 43 (27 decembrie) 

De altfel Bolintineanu a simțit nevoia în romanul Elena (1870) să clarifice tipul revelionului:

Editare ulterioară: am descoperit la ceva timp după publicare și acest articol interesant al Rodicăi Zafiu 

cabanos

Destul de puțini cunosc etimologia lui cabanos și de obicei se face etimologia populară cabanos - caballos („cal” în spaniolă), deși este vorba de cîrnați de porc.

Nici reputatul lingvist Al. Graur nu are o explicație clară (Etimologii romînești, 1963):

Este puțin probabil ca două limbi să fi format un cuvînt cu același înțeles și aceeași formă, așa că pare logic să presupunem că a fost împrumutat dintr-o limbă în alta (sau provine în ambele dintr-o a treia limbă, dar nu pare să fie cazul), iar cum în poloneză kaban- creează multe cuvinte (cum spune și Al. Graur, ar putea proveni din rusă), iar în română nu are sens, ajungem la concluzia că, într-adevăr, cabanos provine din poloneză!

În poloneză, kabanos „cîrnat subțire, uscat și ușor afumat” provine de la kabanina, care însemna fie „carne de porc mai slabă (sau de proastă calitate)”, fie „porc hrănit cu cartofi”. În orice caz, este pus în legătură cu termenul colocvial chabanina, care înseamnă „carne de proastă calitate și konina „carne de cal” (iată că etimologia populară o poate nimeni uneori!).

Etimologia pulii...

Dacă nu ați descoperit încă etimologiile unor cuvinte considerate tabu de către pudibonzi, am căutat eu pentru voi. Iată ce spun dicționarele etimologice care nu au fost afectate de falsa pudoare:

Candrea, Densușianu

Ciorănescu

Vinereanu

Cuvinte de origine maghiară

Articolul profesorului Emil Ionescu despre cuvintele provenite din limba maghiară vorbește de circa 200 de cuvinte care ar proveni din limba maghiară. Fără a avea pretenții de etimologist, aș vrea să-l „contrazic” cu privire la cifra vehiculată: conform DEX avem aproape 500 de cuvinte cu proveniență probabilă din limba maghiară. Mai exact 494: 449 figurează doar cu limba maghiară, 45 cu multiple etimologii!

Pentru cei interesați ofer lista completă:

• acaț
• ademeni
• agriș
• alac
• alcătui
• alcătui
• aldămaș
• alean
• almar
• altoi
• altoi
• aprod
• arpacaș
• arțag
• bacăul
• bai
• baie
• balmoș
• ban
• baraboi (bulgară, maghiară)
• bardă
• barșon
• batâr
• bădăran
• bănat
• bănui
• bărat
• bărbânță
• bărnaci
• bâigui
• bâlci
• bântui
• belșug
• berc
• beteag
• beteșug
• bibic
• bir
• birău
• birui
• bitang
• bizui
• boaită
• bocanc
• bocșă
• boglar
• boitar
• bolând
• boltă
• borviz
• botă
• botoși
• boz (bulgară, maghiară, ucraineană)
• brighidău
• brișcă
• budăi
• bujdi
• bulfeu
• bulicher
• bumb
• bundă
• burzului
• butac
• butaș
• buzna
• canaf
• cancioc
• captalan
• carmajin
• catrință
• căpău
• căpeneag
• căpitan (italiană, maghiară, rusă)
• căprar (bulgară, maghiară, rusă)
• căpui
• cătană
• ceacău
• ceaglă
• ceahlău
• ceangău
• ceapsă
• ceardaș
• ceatlău
• cebare
• celui
• cepăi
• cergă (bulgară, maghiară)
• cetlui
• cheltui
• chezaș
• chibzui
• chiclaz
• chin
• chinez
• chip
• chipeș
• cigă
• cihăi
• cimotie
• cinătui
• cioaclă
• ciocălău
• ciochie
• ciopată
• ciopor
• ciormoiag
• ciotcă
• ciuciuli
• ciumăfaie
• ciurdă
• cizmă
• cleștar
• clop
• coardă
• cocie
• cohalm
• conci
• conț
• copârșeu
• copoi
• coporâie
• corchezi
• corci
• corinteu
• corlată
• cormană
• coroi
• cortel
• cosoroabă
• cotângan
• cotlon
• cotreanță
• cotruță
• creițar
• cucăi
• cucură
• cupă (franceză, latină, maghiară)
• curut
• cuțu (bulgară, maghiară)
• dărab
• dâmb
• dereș
• dichici
• dobzăla
• dorobanț
• dric
• drot
• dudău
• dugliș
• erhă
• făcăleț
• făgaș
• făgădău
• făgădui
• fârtai
• fedeleș
• fel
• felcer (germană, maghiară, rusă)
• fele
• feleșag
• feredeu
• feredui
• feșteli
• fierăstrui
• filer
• firiz
• flintă (germană, maghiară)
• foișor
• forint
• frișcă
• fuituială
• fuituitor
• furtișag
• fușalău
• gat
• gazdă
• gămălie
• gând
• gealău
• gelui
• ghimber
• ghiob
• gingaș
• giulgiu
• glod (maghiară, rusă)
• goz
• grof
• gubă
• gulaș
• guler
• guz
• haidău
• haită
• haitic
• haitiș
• halău
• halcă
• ham
• hambar (bulgară, maghiară)
• hamiș
• hang
• hapsân
• hartoi
• harță
• hașmă
• haznă
• hăbăuc
• hădărag
• hădărău
• hăitaș
• hăitui
• hălădui
• hăndrălău
• hâi
• hârciog
• hârdău
• hârjoni
• hârșie
• hecelă
• hei
• heleșteu
• helge
• hermelină
• hibă
• hinteu
• hition
• hoher
• hoit
• holdă
• hondrăni
• honved
• hotar
• hotnog
• husar
• husăș
• ic
• ilău
• iliș
• imaș
• iobag
• ir
• iz
• îngădui
• întâlni
• înverșuna
• jacă
• jale
• jeb
• jecmăni
• jeler
• jigăraie (bulgară, maghiară)
• jigărit
• jigodie
• jilip
• jimblă
• jip
• jirebie
• joardă (maghiară, slavonă)
• julfă
• jumuli (bulgară, maghiară)
• jurui
• labă
• lacăt
• larmă
• lăcătuș
• lăfăi
• leaț
• lepedeu
• lictar
• lobonț
• locaș
• locui
• maghiar
• mai
• majă
• mangaliță
• marfă
• mariaș
• măngălău
• măngălui
• măslag
• mătăhuie
• mătcălău
• mâglă
• mântui
• megieș
• meleag
• melegar
• melestui
• mereu
• mertic
• meșter
• meștergrindă
• meșteșug
• mierță
• minten
• mirui
• mistui
• modru
• mohor
• moimă
• mojar
• morocăni
• mozoli
• mundir (maghiară, rusă)
• musai
• mustră
• mușcată (bulgară, maghiară)
• muștar
• na (albaneză, bulgară, maghiară, neogreacă)
• nădrag (maghiară, slavonă)
• năzui (maghiară, etimologie necunoscută)
• neam
• nemeș
• nesăbuit
• ni
• no
• nonius
• odos
• ogar
• ojog
• oloi
• oraș
• orbalț
• otfel
• otrățel
• pa (germană, maghiară)
• pahar
• palancă (maghiară, turcă)
• palincă
• paloș
• pandur
• panglică
• papir (germană, maghiară)
• papistaș
• papricaș
• paprică
• papuc (maghiară, turcă)
• parcan (maghiară, ucraineană)
• parip
• pașuș
• păstârnac (germană, maghiară)
• pârcălab
• pârgar
• pârjoli
• pecetlui (maghiară, slavonă)
• pecie
• pejmă
• pelincă (maghiară, ucraineană)
• picioică
• pildă
• pipă
• pișcot
• pițulă
• pleu
• podmol (bulgară, maghiară)
• poduț
• pogace (germană, maghiară)
• pogan (maghiară, slavonă)
• ponciș
• pont
• posconiță
• poșidic
• poștie
• potâng
• potică
• potroacă (maghiară, rusă)
• prim
• probălui
• procator
• puradel
• pustă
• pușcă (maghiară, rusă)
• rabarbură (germană, maghiară)
• raf (maghiară, ucraineană)
• raită
• rațcă
• răcădui
• rătez (maghiară, ucraineană)
• răvaș
• răzălău
• răzeș
• rântaș
• rât
• rebegi
• reumă (germană, latină, maghiară)
• roștei
• rudă
• sas
• saschiu
• săcăluș
• sălaș
• sălășlui
• sămădău
• sâmbră
• sârg
• sâsâiac (maghiară, rusă, ucraineană)
• seamă
• secui
• semălui
• sichiraș
• sicriu
• sinălău
• sinelui
• slană
• sobă
• sudalmă
• sudui
• surchidi
• șalău
• șalgău
• șan
• șarampoi
• șarg
• șatră (bulgară, maghiară)
• șic
• șindrilă (germană, maghiară)
• șinor
• șip
• șirag
• șireglă
• șod
• șogor
• șoim
• șoldan
• șomoiog
• șont
• șontâc
• șontorog
• șoș
• șpan
• șubă
• șucheat
• șuncă (germană, maghiară)
• șuvoi
• taier
• talpă
• tamâș
• tar
• tașcă (maghiară, ucraineană)
• tăgădui
• tălpaș
• tălpălui
• tămădui
• tămbălău
• tăpălagă
• tărăboanță
• tărâm (maghiară, turcă)
• tărcat
• tărhat
• tău
• tâmp (maghiară, slavonă)
• târnaț
• tehui
• teleleu
• temeteu
• terchea-berchea
• timar
• tist
• tobă
• toboșar
• toc
• tocană
• tontoroiul
• tulai
• țandără (germană, maghiară)
• țarcă
• țarțam
• țărcălam
• țânc
• țel (germană, maghiară, rusă)
• țiclău
• țigher
• țimir
• țintirim
• țundră
• uliu
• uriaș
• uric
• urlui
• vamă
• vameș
• vânzoli
• viclean
• vicleșug
• vig
• vileag
• vindereu
• virnanț
• vizitiu
• zar
• zăbală
• zăblău
• zurgălău