Redefinirea familiei...

O sintagmă nefericită folosită mult în ultimul timp este „redefinirea familiei”, în special în legătură cu referendumul pentru schimbarea Constituției!

Înainte de toate, hai să clarificăm despre ce este vorba: nu e o „redefinire” – este imposibil acest lucru: nu poți schimba sensul unui concept printr-o lege, fie ea Constituția – ci maxim am putea să îi spunem clarificare (deși nu este vorba de așa ceva, că nici de clarificat nu se clarifică nimic). Chiar dacă presupunem că se va stipulat prin Constituție că familia este obligatoriu formată dintr-un cuplu mixt, căsătorit, este absurd să crezi că în dicționar se poate schimba ceva, căci definiția trebuie să fie generală, trebuind să acopere și familia din vechime sau din alte țări (chiar în Biblie avem modelul familiei poligame), dar și modul de realizare practic (multe familii, chiar din zonele pe care oamenii le cred tradiționale, s-au format din cupluri care nu s-au căsătorit oficial), inclusiv cele curente (bunica și nepoții reprezintă o familie chiar dacă părinții lipsesc pentru că, de exemplu, au plecat la muncă în alte state)!

Despre ce este vorba mai exact? Articolul 48 din Constituție se dorește a fi schimbat (termenul soți sa fie înlocuit cu femeie și bărbat):

Articolul 48 (1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți un bărbat și 
o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.

Într-adevăr, formularea de acum pare că sugerează că există posibilitatea căsătoriei între mai mult de două persoane sau între persoane de același sex, însă articolul 48 se referă la familie. Nu știu ce sens ar avea o asemenea schimbare pentru cei care se împotrivesc căsătoriei dintre persoane de același sex, căci chiar cu schimbarea făcută, tot nu s-ar interzice căsătoria între persoane de același sex (ar trebui făcută o contorsiune logică de tipul: nu poți întemeia o familie, deci nu te poți căsători). Trebuie să îți lipsească și simțul limbii și logica ca să crezi că o asemenea schimbare ar impune o interdicție în ceea ce privește căsătoria! Un specialist în Drept probabil le-ar fi sugerat activiștilor să adauge un alineat nou în Articolul 48 care să spună explicit despre căsătorie (dacă ăsta era scopul)...

Familie este definit de dicționare încă de acum aproape 100 de ani sub forma actuală, de exemplu precursorul DEX-ului:

Definiția familiei în DLRLC (1953)

În dicționarul lui Candrea avem o altă idee: în afară de sensul „totalitatea rudelor”, familia este dată de caracteristica „care locuiesc împreună”. De remarcat că se amestecă conceptele soț – soție cu mamă – tată (știm de pe vremea romanilor că Pater semper incertus)!

Definiția familiei, Candrea, 1932

Un lucru pe care puțină lume îl știe este că familie este un neologism în limba română, căci familia din latină (care a fost moștenit direct) a suferit o serie de transformări și astăzi îl regăsim în forma femeie!

Definiția femeii, DLRLV

Practic, am putea spune că femeia este familia tradițională! 😃

Perle din Constituția României - episodul al II-lea

    Acum ceva timp am început să iau la puricat Constituției României și am început cu articolul 68. Nu  departe găsim următorul articol:

ARTICOLUL 69: Mandatul reprezentativ

      (1) În exercitarea mandatului, deputații și senatorii sunt în serviciul poporului.
      (2) Orice mandat imperativ este nul.

unde descoperim o altă minune!
    Titlul articolului incriminat sună promițător! Ne uităm repede în dicționar și, cum nu găsim expresia cu pricina descoperim că mandat nu poate fi decît: Împuternicire (contractuală) de a reprezenta o persoană fizică sau juridică și de a acționa în numele ei; iar reprezentativ nu poate fi decît varianta: Care reprezintă o colectivitate și acționează în numele ei, fiind constituit prin alegeri. Putem conchide astfel că mandatul reprezentativ este probabil mandatul pe care îl primește alesul prin vot pentru a acționa în numele acesteia în Parlament!
    Cum al doilea alineat aduce vorba de mandat imperativ căutăm și această expresie în dicționar. NU o găsim, deci vedem ce înseamnă imperativ. Ca adjectiv, înseamnă fie: 1. care exprimă un ordin; poruncitor fie 2. care se impune ca o necesitate absolută. Ca să am conștiința împăcată, am aruncat o privire și în Dicționarul Tezaur al Limbii Române (da, ăla mare, în 17 volume) și rezultatul nu a fost mult diferit.
    Menționez că toate inferențele făcute sînt din prisma unui om care vrea să respecte legea ca la carte (ba chiar ca la dicționar).  Mai mult, după cum zice principiul de drept nemo censetur ignorare legem care mai pre dulcea limbă românească înseamnă ceva de genul ultimului alineat din articolul 51 Cod Penal:

Necunoașterea sau cunoașterea greșită a legii penale nu înlătură caracterul penal al faptei.

    Nu în ultimul rînd, există o lege privind normele de tehnică legislativă (24/2000) care la articolul 36, alineatul (3) zice:

(3) Termenii de specialitate pot fi utilizați numai dacă sînt consacrați în domeniul de activitate la care se referă reglementarea.

Cum în Constituție nu e vorba de vreun domeniu particular, atunci bănuiesc că nu poate fi vorba de termeni de specialitate (ca să fiu sincer și legea 24/2000 își dă singură cu tesla-n alineate pentru că nici ea nu respectă ce propovăduiește. Dar asta într-un episod viitor).
   Descoperim, astfel, în acest mic, dar zburdalnic articol al Constituției:

• [lipsă de consistență] deși amintit în titlu, în cele două alineate nu se specifică nimic de mandatul reprezentativ (iar oricît am fi de lacși în aprecierea limbii române, non-imperativ nu înseamnă automat reprezentativ);
• [lipsă de logică] se folosesc sintagme nedefinite în dicționarele de uz curent. Avînd în vedere că cel puțin Constituția ar trebui să fie clară inclusiv pentru cei fără pregătire în domeniu, în cel mai rău caz ar trebui definiți termenii neclari la începutul Constituției (în cel mai bun caz ar trebui să se folosească numai sintagme cu acoperire în DEX);
• [lipsă de claritate] se poate presupune că mandatul în cauză este cel de deputat sau senator, sigur, însă legea trebuie să fie clară și să nu lase loc de interpretări;
• [lipsă de claritate] pentru mandat imperativ, sintagmă neexistentă în dicționar, nici măcar nu se poate deduce înțelesul (nu am găsit nici măcar un dicționar de drept să o explice);
• [lipsă de consistență] mai mult, nu este clar cine este imperativ. În principiu, pornind de la presupunerea că alegătorul oferă mandatul deputatului sau senatorului, ar trebui ca acesta să aibă posibilitatea să își poată impune cumva „imperativitatea” (chestie imposibilă, deci și alineatul cu pricina e cam în plus). Ar fi fost mult mai simplu să se explice clar că dacă votezi cu cineva, atunci ăla poa' să facă ce vrea în Parlament, inclusiv să se supună „imperativității” șefului de partid;
• [lipsă de coerență] în alineatul al doilea entitatea mandat plutește în neant; cu puțină „bunăvoință” putînd fi invocat în orice circumstanță în care este implicat un mandat (inclusiv cel poștal :D);

    Ar mai trebui adăugat și faptul că primul alineat este lipsit de sens atît timp cît nu se poate verifica modul în care deputații și senatorii sînt în serviciul poporului (și ce se întîmplă dacă se dovedește că nu sînt).

Ce ați zice ca primele articole din Constituție să fie ca mai jos?

1. Legile din România se supun legilor logicii tradiționale;
2. Legile din România vor folosi cuvintele limbii române cu sensurile în vigoare la data apariției legii;
3. Orice lege care se dovedește ambiguă sau incoerentă devine nulă pînă la fixarea problemelor;

Și mai bine ar fi ca textele legislative să fie adnotate (inclusiv sensurile cuvintelor să fie fixate pentru a nu lăsa loc interpretărilor răuvoitoare). Da, știu, se vor invoca o groază de blablablauri și imposibilitatea implementării unei asemenea grozăvii, dar la cîtă birocrație există în procesul legislativ, aceasta activitate ar trece aproape neobservată.

Perlele din Constituția României - episodul I

    Una dintre „capodoperele” lipsei de logică, inconsistență, ambiguitate șamd în materie de legislație este Constituția României. Nu că ar fi multe legi care sînt scrise bine, deși, pe vremuri, la examenul la drept se dădea gramatică și vocabular, iar în timpul facultății se făcea și logică. 
    Se pare că timpurile alea sînt departe rău. E adevărat, Constituția a fost redactată de oameni care ar fi trebuit să treacă prin respectivele filtre, însă nu putem exclude nici reaua intenție.

    Prima absurditate de care am decis să mă „ocup” este Articolul 68 :

(1) Ședințele celor două Camere sunt publice.
(2) Camerele pot hotărî ca anumite ședințe să fie secrete.

    Primul alineat este destul de clar, oricine înțelege despre ce este vorba. În schimb, cînd este în conjuncție cu cel de-al doilea, lucrurile devin de-a dreptul hilare. Astfel, există cel puțin două probleme majore:

1. [Lipsa de consistență] În condițiile celui de-al doilea alineat, primul devine inutil: avînd în vedere că nu se specifică condițiile în care se poate lua hotărîrea de a „secretiza” ședințele, practic, camere pot hotărî ca toate ședințele să fie secrete.
2. [Lipsă de logică] Din punctul de vedere al valorii de adevăr, unul dintre cele două alineate este fie nefolositor, fie fals. Astfel, dacă se va hotărî (conform alineatului (2)) ca o ședință să fie secretă, alineatul (1) va fi încălcat (deoarece ședințele nu mai sînt publice). Evident, dacă niciodată nu se va lua decizia ca o ședință să fie secretă, alineatul (2) devine inutil.

    Un amic cu studii juridice mi-a atras atenția că nu trebuie să ne împiedicăm în detalii d-astea minore, că este clar ce zice legea și că există un principiu de drept (în limbaj cotidian = o inginerie juridică), ceva cu ordinea în text, care ar face ca articolul al doilea să restrîngă aplicarea primului. Am uitat atunci sa verific dacă există, iar acum i-am uitat numele, dar îmi doresc din inimă să nu existe pentru că practic ar da dreptul la contraziceri în cadrul legii, exact opusul a ceea ce dorim de la o lege...
    În fine, nu pot încheia fără să mă întreb: ce sens ar avea o dezbatere secretă pentru adoptarea unei legi care va fi publică?