*garantor

Nu știu dacă de vină este dl Geoană sau postul TV, dar sînt destul de convins că oricărui vorbitor nativ de limbă română îi va suna ciudat cuvîntul garantor...

Dacă am ține neapărat să formăm cuvîntul cu acest înțeles de la verbul a garanta, cum agentul se formează cu sufixul -tor, ar trebui ca în română să avem garantator. Dar nu se întîmplă asta pentru că îl avem deja în limbă pe garant! 

breaking news...

Pentru cei care lucrează în televiziune conceptul de „breaking news” ar trebui să fie ceva ușor de înțeles: este vorba de o știre care întrerupe (de aici vine „breaking”-ul) programul obișnuit, inclusiv pe cel al știrilor dacă e cazul. Dar în nici un caz nu putem avea toată ziua „breaking news”, căci nu ar mai fi nimic de întrerupt... La fel de greșit, unele televiziuni de știri oferă „breaking news” pe burtieră: nici aici nu avem întrerupere de emisiune!

Probabil că concepte ca ultimele știri, știre de ultim moment, știre importantă nu sînt suficient de bombastice ca să atragă atenția!

Bomboana de pe colivă într-o asemenea situație este o declarație hilară, precum cea a ministrului, care dorește să „populeze DSP-urile cu specialiști”...

extravagant...

     Zilele trecute vorbeam de orgoliul exacerbat a miniștrilor educației care i-a făcut să spună prostii și să afișeze o agresivitate stupidă. Se pare că boala asta se ia: chiar ieri dl. Hurezeanu apucîndu-se să îl corecteze pe un invitat la o emisiune în direct, lăsîndu-l pe acesta perplex preț de cîteva momente. În timp ce invitatul vorbea despre un anumit „comunicat extravagant”, dl. Hurezeanu l-a întrerupt: „folosiți greșit termenul «extravagant»”.

EXTRAVAGÁNT, -Ă, extravaganți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care caută cu orice preț să iasă din comun; excentric. ♦ Neobișnuit, ciudat, bizar. – Din fr. extravagant. 

    Sigur, nu mă interesează bădărănia în sine, ci faptul că dacă ne așteptăm la un om politic să nu-și controleze impulsurile vindicative și să mai spună și prostii, la un ziarist (cu pretenții) ne așteptăm la cu totul altceva. În orice caz, ne-am aștepta să cunoască limba română. Sau măcar, dacă nu este sigur că ceea ce afirmă este corect (confruntîndu-ne cu definiția, se observă că formarea invitatului era cît se poate de corectă), mai bine să-și țină opinia pentru el.
   

știri despre Bac...

În mai toate emisiunile despre bacalaureatul de anul acesta (în special la televiziunile de știri), moderatorii sau invitații (jurnaliști și politicieni) s-au întrecut în a face greșeli „tematice”, de parcă ar dori să demonstreze practic nivelul acestui examen din anii trecuți! Cele mai întîlnite greșeli au fost:

douăsprezece ani – folosit cu obstinație la o anume televiziune de știri (probabil plictisiți să repete „douăsprezece clase” s-a trecut la „ani”, care are genul un pic diferit), este o hipercorectitudine care este întîlnită la cei marcați de fantoma lui „douăsprezece”. Aici trebuie să povestesc „aventura” unui amic de-al meu (asistent universitar, acum ditamai profesorul la filologie) care a comandat cu emfază unui gratargiu „douăsprezece mici”. Evident, gratargiul l-a luat peste picior (deh, nu știa că vorbește cu un asistent universitar :D), cum probabil toți cei cu simțul limbii au mustăcit cînd au auzit perla...


*bacaloreat – cred că orice persoană care a reușit să treacă acest examen ar trebui să știe că bacalaureat se pronunță ba-ca-la-u-re-at (șase silabe). Pronunțiile à la Coana Chirița sau Caliopi Georgescu nu pot face cinste nimănui. Iar cînd ești un moderator bărbos cu voce gravă care citești de pe hîrtie (unde scrie probabil bacalaureat) și pronunți tot greșit „*bacaloreat”, deja spectacolul e garantat... Mai jenant pentru aceștia e că elevii (promovați au ba) au găsit scăparea elegantă folosind varianta prescurtată – bac!

generație – aici scuza moderatoarelor care repetă fără discernămînt orice prostie auzită la politicieni e că dl. Funeriu (cu ale sale „douăzeci de generații” care au copiat după '89) și dl. Ponta (cu „jumatea de generație ratată”) își revendică întîietatea. Totuși, oamenii normali ar zice fie promoție (mai ales că avem „șef de promoție”), fie contingent. Sigur, am putea suspecta un joc de cuvinte gen degenerație pentru a sublinia nivelul „ridicat” al cunoștințelor participanților la bac, dar mă îndoiesc că putem acuza politicul românesc de simțul umorului și al limbii.

procentul de promovabilitate – este una dintre cele mai mari stupidități „promovate” în această perioadă (aici remarcăm că Ministerul și Inspectoratul vorbesc – corect – de „rata promovării”): promovabil însemnă pur și simplu „care poate fi promovat”, deci procentul de promovabilitate ar trebui să fie „procentul însușirii de a putea fi promovat” (total absurd) sau dacă relaxăm un pic sensurile, ar putea fi „procentul celor care au însușirea de a putea fi promovați”. Cum după notarea lucrărilor „abil”-itatea s-a materializat într-un rezultat concret – promovat sau respins – folosirea sintagmei discutate poate fi doar apanajul celor care preferă forma (cuvintele lungi impresionează fraierii, nu-i așa?) fondului (adică corectitudinii)!

Miniștrii educației și educația miniștrilor...

   Acum vreo două zile, ministrul educației a făcut o gafă spunînd că cuvîntul coleg ar fi neutru. Mai penibilă decît greșeala a fost explicația confuziei dintre coleg și cadru. Sigur, la un moment dat a fost vorba și de cadru dar între timp se ajunsese cu discuția la coleg. Mai posibil ar fi că ministrul a făcut într-adevăr o confuzie, dar între neutru și neutral din pricina asemănării dintre cele două cuvinte.
    Partea distractivă este că a doua zi, un „sobor” de așa-ziși ziariști au luat la bani mărunți această problemă de importanță globală, invitîndu-l pe fostul ministru de resort, Andrei Marga, să analizeze respectiva eroare. Acesta ne-a explicat plin de emfază cum ministrul în exercițiu are impresia că „reforma nu este *propietatea lui”.
    Probabil că la Ministerul Educatiei nu s-a auzit de vorba românească „rîde ciob de oală spartă”, deoarece ambii au comis erori tocmai încercînd să sublinieze erorile altora. Sigur, s-ar potrivi și „dacă tăceai filozof rămîneai”, mai ales în cazul fostului rector din Cluj :).

„a câștiga” locul 4

    Aseară, pe burtiera unui post de televiziune se anunța:

ROMÂNUL [...] A CÂŞTIGAT LOCUL PATRU ÎN FINALA CONCURSULUI [...]

    Dacă putem scuza cît de cît exprimarea defectuoasă „locul patru” în loc de „locul al patrulea”  (pe burtieră exprimarea trebuie să fie concisă și din această cauză e posibil ca politica redacțională să specifice ceva de genul ăsta), nu se poate, însă, trece cu vederea „a cîștigat locul patru”. Dacă putem cîștiga locul al patrulea, de ce să nu cîștigăm și ultimul loc?! Numai că limba nu e Olimpiadă (unde, se știe, cîștigi dacă participi) și, cum iarna nu-i ca vara, nici locul al patrulea nu poate fi victorios, chiar dacă am încerca să fim „politically correct”...
   
    Din păcate, respectivul post recidivează, anul trecut scriind ceva similar despre această problemă.

tratament total necabalin descoperit într-un TIR...

    Că tot vorbeam zilele trecute de Legea Protecției Animalelor – tocmai ce-a apărut problema cailor din Delta Dunării. Și fără a avea ceva cu bietele dobitoace (de cai vorbesc!), nu mă pot abține să nu gîndesc că persoanele care vor să susțină cauza ilustrează proverbul „tăcerea e de aur”... Astfel, e imposibil să nu zîmbești cînd vezi o domnișoară (politician oare?) spunînd, ițindu-se dintre jandarmii, ce încercau să „facă ordine” într-o manifestație spontană:

„Tratamentul aplicat acestor bieți cai este inuman!”

Fiind vorba de cîteva propoziții extrase din context nu e sigur că este o greșeală de exprimare, însă asocierea cal - inuman este sigur nefericită.

    Dar cînd știrea principală a jurnalului zice:

„În TIR-ul oprit (n.r. special pentru că transporta acei cai) au fost descoperiți 75 de cai”

începi să te gîndești la descoperiri științifice sau arheologice, la haine date jos, la descoperirea cailor în ascunzișurile TIR-ului, ... în fine la orice altceva numai la cruzime nu. Ceea ce înseamnă că din cauza carențelor de limbă română, mesajul transmis este cu totul altul decît cel dorit...

pacienți ... transplantați

    Ultima modă la români e, pare-se, ținerea televizorului deschis (chiar dacă la volum minim) inclusiv în momentele cînd vin musafirii. Într-o asemenea ocazie, într-o vizită (deși televizorul era la minim, ecranul îți atrage privirea) am observat la un moment pe un canal de știri, lăfăindu-se pe burtieră un text ce ne împărtășea isprăvile unor pacienți... transplantați (în mod evident, era vorba despre pacienți care au beneficiat de un transplant).
    Se știe că unii ziariști au obiceiul să se joace cu cuvinte pe care nu le stăpînesc, însă transplantat are puține șanse de a fi folosit anapoda, fiind îndeobște cunoscut. Negăsind știrea pe site-ul canalului de știri, am trebuit să fac un pic de cercetare, ceea ce m-a condus la (cred eu) sursa greșelii: într-un articol de ziar era publicat un interviu cu un cunoscut medic care vorbește de „transplantați”. Curioasă este rapiditatea cu care mai multe canale media au preluat eroarea (dacă medicului i se poate ierta, meseria lui fiind să opereze bine, nu să vorbească 100% corect, în schimb jurnaliștilor li se poate imputa greșeala).
    Sigur, dacă apelezi la sofisme poți deduce că dacă faultat este cel care a suferit un fault atunci, atunci clar transplantat este cel care a suferit un transplant, însă participiul denumește acțiunea suferită de obiect (gramatical vorbind), deci (în contextul discutat) transplantat poate fi numai organul (obiectul acțiunii de a transplanta), nu și pacientul care suferă operația (și care este, așadar, operat).

hybris...

    Mai ieri am urmărit la TV  (mai de voie, mai de nevoie) o emisiune despre salariile profesorilor. Sigur, invitați numai obraze subțiri, formatori de opinie, ce mai, crème de la crème!

    Discuțiile curgeau normal (pentru o emisiune TV la postul respectiv TV, adică harababură și un moderator încercînd să îi convingă pe toți că e deținătorul adevărului suprem), cînd brusc mi s-au ascuțit simțurile! Cînd se discuta despre guvernul plătește sau nu, un invitat (care se laudă în biografie că se pricepe la literatură și că scrie articole politice ca să mai cîștige un ban în plus) afirmă „Acest fapt este un hybris – o ruptură politică”. Și nu așa orișicum, ci pronunțat frumos, ca la carte: hübris

    Recunosc că am început să îmi încălzesc procesorul încercînd să fac legătură dintre sulă și prefectură: ce o avea provocarea zeilor la competiție sau mîndria nemăsurată cu decizia politică și incapacitatea guvernului de a plăti niște drepturi bănești? Recunosc că nu am reușit să găsesc o altă explicație decît folosirea cuvîntului fără a-i cunoaște sensul. Dacă s-o pricepe cineva la o explicație mai bună, aș fi tare curios să o aflu.

lingual

    Au trecut sărbătorile și au reînceput „dezbaterile” televizate, astăzi fiind la modă discuțiile inutile despre noua lege a învățămîntului. Cea la care m-am uitat eu a oferit un spectacol grotesc de autolingușire al unui fost ministru al învățămîntului, rector actualmente.

    Sigur, dacă nu te mai poți aștepta în ziua de azi ca proverbul „lauda de sine nu miroase a bine” să apară în bagajul celor 7 ani de acasă, te aștepți ca cei N de ani de școală să ajute la cunoașterea temeinică a limbii române, mai ales că omul se prezintă (și) ca profesor și filozof (deci vorbitul ar trebui să îi fie la îndemînă). Printre porumbeii scoși, unul m-a distrat în mod deosebit prin imaginea comică pe care o creează (involuntar, evident):

  „aceste formule [verbale] fac parte din arsenalul lingual al nazismului”

    Sigur, comentariile sînt de prisos, definiția lămurește pe oricine că organul menționat nu prea se potrivește cu mijloacele de luptă referite anterior. Probabil că în ziua de azi e bine să lupți cu toate mijloacele pe care știi să le „mînuiești” – nu știu care ar fi termenul „lingual” (sic!) echivalent – dar cunoștințele mele (limitate) de istorie îmi spun că naziștii foloseau arme mai dure...

    Cum se știe că în „arsenalul” semidoctului se află cuvinte pe care nu le știe folosi corect, dar care îl impresionează pe habarnamist (sper că nu e cazul și cu generația medie de intelectuali din București™), concluzia vine de la sine.

Dacă tăcea, filosof rămînea...

    ...se afirmă într-o zicală românească care se adeverește, din păcate, mai des decît am crede. Deși planul meu era inițial altul (am vrut să postez ceva despre etimologii), m-a pus naiba să caut ceva care m-a condus la știri. Unde, ca de obicei, prostiile abia așteaptă să îți sară în ochi. O anumită televiziune de știri a găsit de cuviință să aibă un reportaj despre o presupusă eroare gramaticală a ministrului învățămîntului (în ciuda faptului că ea însăși este campioană de agramatism, dar o altă vorbă înțeleaptă – Luca VI.42 – sugerează să ai grijă întîi de bîrna din ochii tăi și apoi de paiele din ochii fraților...)
    Titlul mare spune că:

[...] a început noul an şcolar cu o greşeală gramaticală în discurs

    Recunosc că am fost incitat să găsesc greșeala și am citit articolul. Se menționa existența unei greșeli, însă aceasta nu este explicit indicată. Singura posibilitate de eroare ar fi cea marcată cu majuscule:

Bun venit la şcoală celor din clasa ÎNTÂIA

    Din păcate pentru autorul reportajului, singura problemă este că DOOM²-ul nu consideră sintagma „clasa întîia” ca fiind incorectă, marcînd ca dublet interschimbabil numeralul întîi/întîia (vezi DOOM², imaginea din stînga sus), chiar folosind exemplul clasa. Ajungem, astfel, la veșnica noastră problemă a lucrului făcut după ureche, cu argumente gen: lasă că știu eu mai bine sau mi-a zis mie bunica mea că așa e :), fără a mai considera necesară folosirea a cinci minute pentru verificare...

graba strică treaba...

    Tîrziu în noapte, breaking news la o televiziune de știri. Reporterul precipitat spune: „procesul s-a încheiat în urmă cu aproximativ cîteva minute”... Evident, nuanța de aproximare ar fi fost suficient redată cu ajutorul adjectivului nehotărît cîteva, însă șablonul în urmă cu aproximativ a fost mai rapid decît construcția gîndită a frazei și astfel a apărut pleonasmul...

    O altă problemă, oarecum legată... De ce se chinuie oare mass media (tipărită sau online) să scrie numele lui Vîntu cu â?! Asta în ciuda faptului că numele proprii nu se supun noii ortografii (cea cu â). Mai mult, unele știri au scris Vântu deși dădeau bucăți din documente oficiale care îi scriau numele ca în buletin (cu î)!

a *câştiga locul 3

    Ce facem cînd e o criză de subiecte? Răspunsul, cred, se știe deja: mai citim ziarele sau ne uităm la televizor! Ultima chestiune de care aflăm:

România a *câştigat locul 3 la Eurovision

Sursa: o știre de pe site-ul Realitatea. Culmea e că gogorița apare numai în titlu, în textul știrii spunîndu-se (corect) că s-a clasat pe locul al treilea (sau poate că titlul nu s-o putea edita?).
    Problema ridicată aici este una pur semantică: a cîștiga, cînd este vorba de o competiție, are numai sensul de „a obține victoria”. Cum este evident că nu au obținut victoria ocupînd locul trei (oricît ar fi de umili...), greșeala este clară. Singura explicație pe care am reușit să mi-o dau pentru exprimarea deficitară a fost o contaminare a sensului lui a cîștiga pornind de la o expresie corectă – „a cîștigat o medalie” – prin confuzia între (de exemplu) „medalia de bronz” și „locul al treilea”.

„a apărea la tribunal”

    În fiecare săptămînă îmi fac timp vreo 5 minute să mă uit la știri pe Realitatea (dragostea mea...) pentru a-mi face rost de cîte un subiect. Se pare că nici de data asta nu am dat greș, sincronizîndu-mă perfect cu știrea despre procesul doctorului lui Michael Jackson (știrea era vorbită, nu scrisă, evident, dar așa am și dovada!). Citez:

„Doctorul lui Michael Jackson, acuzat că i-a administrat puternicul anestezic care i-a provocat moartea, a apărut în faţa unui tribunal din Los Angeles.”

    Așa cum este spusă, știrea este destul de hilară (înlocuiți tribunal cu orice alt loc și veți vedea că sensul dorit de restul știrii este cu totul altul).

    Fără doar și poate, este vorba de a compărea în fața unui tribunal, însă, foarte probabil, știrea a fost luată de pe un canal american de știri, unde to appear are și sensul corespunzător lui compărea din limba română: vezi al doilea sens din definiția acestuia din Merriam Webster.

    Diferența dintre a compărea și a apărea (atenție! forma *a apare este greșită!) este evidentă pentru orice vorbitor de limba română care le cunoaște (și, oricum, cei care nu-l cunosc pe compărea nu folosesc apărea în locul acestuia), însă probabil că traducerile la kilogram (sau făcute pe genunchi, după caz) dăunează grav limbii române.

Reporterii Realității...

    Iar am avut un pic de timp liber (fiind totuși duminică) și am făcut greșeala să mă uit la TV. Realitatea TV... Așa am aflat că o oarecare casă de schimb valutar din Alba Iulia „a mai fost jefuită încă o dată”.
    După cum se poate citi în orice dicționar, mai înseamnă (printre altele):

2. (Arată repetarea acțiunii verbului) Din nou, încă o dată, iar.

iar încă (tot printre altele):

1. (Arată repetarea acțiunii) Din nou, iarăși.

    E adevărat că meseria de reporter e destul de dificilă, mai ales dacă transmiți în direct, însă respectiva transmisiune era una pregătită (deci probabil reporterul putea fi corectat din studio înainte de transmisiune), așa că pun pe seama nisipurilor mișcătoare ale limbii române exprimarea aceasta deficitară (a vrut să accentueze repetiția, iar mai nu i s-a părut suficient).

Știrile Realității

    Astă seară, după cîteva săptămîni bune, am încercat să mă uit la știri... Dacă pînă la știrile orei 0 au fost invitații cei care au „comis-o”, începînd cu noua zi au început să își dea în petic angajații (redactoarea și reporterii). Astfel, am aflat de existența *ambulanțierilor – probabil șoferii ambulanțelor (nu știu de ce îmi pare similar lui gondolier... :) ), însă am auzit și o greșeală pe care o credeam de mult uitată, cel puțin la nivelul acesta: *ouălelor pentru G.-D.-ul plural articulat al lui ou.
    Flexiunea lui ou nu are de ce să fie altfel decît a restul cuvintelor din limba română, așa că pentru genitivul plural articulat de care vorbeam se folosește tot terminația -lor – vezi aici declinarea completă (așa fac publicitate și ultimei facilități dexonline) – dar probabil că ouălor pare prea scurt, așa că a fost „ajutat” un pic.

    A, pentru amatorii de curiozități ale limbii: ou este singurul cuvînt din limba română al cărui plural nu se termină în -e  sau -i.