colac peste pupăză

Poate v-ați întrebat de unde a apărut expresia „colac peste pupăză”, colacul și pupăza părînd a fi ireconciliabil diferite. Totuși, dacă aruncăm o privire în DEX descoperim un sens uitat al lui pupăză:

PÚPĂZĂ, pupeze, s. f. [...] 3. (Reg.) Colac (în formă de pasăre sau de cuib de pasăre). [...] – Cf. alb. pupëzë.

Mai multe informații ne dă I. Zane în Proverbe românești:

Argou...

pîrnaie...

Argoul este definit (în cam toate dicționarele) cam așa: „limbaj social convențional, folosit mai ales de vagabonzi, cerșetori și delincvenți pentru a nu fi înțeleși de restul societății (în special de autorități)”.

Ce ne facem, totuși, dacă sensul argotic a devenit mai cunoscut decît cel original, cum este cazul lui pîrnaie? Îi mai putem pune eticheta argou, așa cum face DEX sau mai curînd l-am putea numi „antiargou”?

PÎRNÁIE, pîrnăi, s. f. (Regional) 1. Oală mare de pămînt, pentru gătit sau pentru păstrat alimente. Așa e omul: un ciocan, încă unul și-al treilea, pînă ajungi la tinichea torni, parcă torni într-o pîrnaie. DELAVRANCEA, S, 6. Că-i bună Carnea de oaie, Mămăliga Din pîrnaie. TEODORESCU, P. P. 510. ♦ Conținutul unei asemenea oale. Midas-împărat bău o pîrnaie de sînge de taur și atît îi fu de ajuns ca să nu mai fie între cei vii. ISPIRESCU, U. 113. 2. închisoare, temniță. – Pl. și: pîrnaie (I. BOTEZ, ȘC. 7).
sursa: DLRLC (1955-1957)

casoletă și caserolă...

Reclamă la caserole

Există foarte mari șanse ca cei pe care-i întrebați să nu fie în stare să vă clarifice diferența dintre caserolă și casoletă, dar mai toți vor spune că este vorba de un recipient de plastic în care se poate păstra/transporta mîncarea. Motivul confuziei între cei doi termeni nu e foarte clar, dar presupun că aici a funcționat din plin ceea ce se cheamă atracție paronimică.

Ce este mai curios (dar nu neobișnuit, am mai scris despre ceva similar aici) este faptul că înțelesul folosit de majoritate este în totală contradicție cu dicționarul: onor DEX preia (practic copy-paste) definiții neactualizate de cel puțin 50 de ani!

Cine are curiozitatea să caute în DEX va avea surpriza să afle că toată viața a folosit aiurea cuvintele acestea:

CASOLÉTĂ, casolete, s. f. 1. Vas metalic inoxidabil care servește la sterilizarea și la păstrarea sterilă a pansamentelor și a unor instrumente medicale. 2. (Franțuzism) Vas în care se ard mirodenii. – Din fr. cassolette. 

CASERÓLĂ, caserole, s. f. 1. Capsulă de porțelan, cu coadă, folosită în laborator pentru topirea substanțelor vâscoase și puțin volatile. 2. Cratiță adâncă cu coadă și cu fundul plat, folosită în bucătărie. – Din fr. casserole.

Deși pare de bun simț că soluția cea mai bună ar fi adăugarea sensului folosit de majoritate în dicționar (eventual pe prima poziție, pentru a corespunde cu uzul), distractiv este că în situații de acest gen mai totdeauna vor prevala reacțiile extreme:

• ce nu apare în dicționar nu există, astfel că folosirea sensului curent este greșită; 
• ce e în dicționar este greșit (eventual cu „argumentul”: n-am auzit de sensurile din dicționar, așa că nu există);

Cunoașterea, zice proverbul, este putere, așa că, în opinia mea cel puțin, este bine să știm sensul cuvîntului din dicționar (măcar pentru că ar trebui să fie numitorul comun la care se raportează toți vorbitorii) și apoi să îl folosim cum dorim!

Physalis sau păpălău?

Cine merge prin supermarketuri nu se poate să nu fi întîlnit cutiile de physalis la raionul de fructe exotice. De ce preferă maketingul denumirea pompoasă, latinească, este destul de clar, din păcate, însă, denumirea nu este tocmai corectă pentru că physalis reprezintă numele întregii familii de plante, cea din magazine fiind doar o specie sudamericană (physalis peruviana).

Interesant este că de fapt planta are o rudă foarte apropiată autohtonă, numită păpălău (psysalis alkekengi), care este o plantă medicinală folosită de sute de ani în România! Sigur, nici folosirea denumirii neaoșe nu ar fi tocmai corectă (denumirea referind altă plantă, chiar dacă asemănătoare), însă folosirea denumirii latinești generază probleme cînd trebuie declinată, ceea ce mă face să cred că nu va fi niciodată adaptată.

Mă întreb ce s-ar întîmpla cu denumirea latinească dacă păpălăul ar fi și el comercializat (cu acest nume); probabil că asemănarea izbitoare dintre cele două ar conduce la folosirea aceluiași nume pentru ambele plante, însă nu știu pe cine ar trebui să pariez: pe physalis sau pe păpălău!

physalis în supermarket

cultură de păpălău (physalis alkekengi)

„cătina incașă” (physalis peruviana)

ștrudel

Foto: ichkoche.at

Mai mult ca sigur toată lumea știe celebrul desert vienez ștrudel de mere (Apfelstrudel pre limba lui de baștină), însă destul de puțini cunosc faptul că la origine cuvîntul strudel însemna „vîrtej (de apă), bulboană”. Cum ar veni, un fel de învîrtită de la noi!

inedit sau insolit?

    Se știe că vocabularul se construiește în mare măsură prin extrapolarea sensului cuvintelor necunoscute din context. Cum multă vreme contextul a fost limitat la școală și la cărți, efectele folosirii incorecte a cuvintelor au fost puternic limitate, însă din momentul în care rolul educativ al lecturii a fost preluat de către audiovizual propagarea greșelilor s-a făcut fără nici o opreliște. Ca urmare majoritatea (lipsită de interes față de calitatea transmiterii informației verbale) a început procesul de simplificare a limbii.
    Un caz tipic al acestui asalt este „lupta” dintre inedit și insolit:

INEDÍT, -Ă, inediți, -te, adj. Care nu a mai fost publicat, care se publică pentru prima oară. ♦ Fig. Necunoscut mai înainte; nou, neobișnuit. – Din fr. inédit, lat. ineditus. 

INSOLÍT, -Ă, insoliți, -te, adj. Care surprinde prin caracterul său neobișnuit; neuzitat. – Din fr. insolite, lat. insolitus.

      Pe scurt, inedit este un lucru nou, necunoscut înainte (fie că este un manuscris, la sensul propriu, fie altceva, la figurat), insolit este un lucru care surprinde. Faptul că și la inedit și la insolit avem în dicționare sinonimul neobișnuit nu înseamnă că cele două reprezintă același lucru, ci pur și simplu că aria semantică a lui neobișnuit cuprinde aria semantică a ambelor cuvinte.

     Deși cele două au arii semantice total diferite, în ultimii 20-30 de ani, inedit a acoperit încet-încet teritoriul lui insolit. Drept rezultat insolit a devenit din ce în ce mai puțin folosit: conform Google raportul ocurențelor celor două cuvinte în știrile recente este de 100:1 în favoarea lui inedit, iar raportul căutărilor 10:1.

    În ziua de azi majoritatea ocurențelor lui inedit folosesc sensul care ar fi mai curînd al lui insolit: avem astfel hotel inedit, mijloc de transport inedit sau parteneriat inedit, ba avem un Inedit TV și rubrica Inedit la știri, iar cazurile cînd e folosit corect par a fi mai curînd rodul întîmplării: jurnal inedit. Întrebarea care se pune e ce facem noi: păstrăm o limbă română bogată și expresivă sau îl părăsim pe insolit și îl folosim numai pe inedit pînă se va norma folosirea sa greșită?
 

vomitoriu

Vomitoriu

    Contrar a ceea ce crede lumea, vomitoriul nu este încăperea unde romanii mergeau să vomite în timpul orgiilor bahice (sau gastronomice)!

VOMITÓRIU, vomitorii, s. n. (în Antichitatea romană) Loc pe unde ieșea lumea din circ după terminarea spectacolului. – Din lat. vomitorium. 
Sursa: DEX '09 (2009)

Sigur, cele două cuvinte au origine comună, însă semidoctismul și etimologia populară și-au făcut treaba!

Editare ulterioară:

Trebuie să adaug aici și mostra de „cultură” pe care o au și oamenii cu pretenții! (Am zis că se potrivește pentru că, în opinia mea, emoțiile nu îi fac pe actori să se ducă pe coridorul de ieșire din teatru... 😀)

Defrișarea... copacilor

    Întîmplător ajuns pe site-ul unui ziar online, am fost atras de un titlu „promițător”:

Reținuți de inspectori [...] în timp ce defrișau copaci

Nu cred că este o noutate pentru nimeni că a defrișa este o formă mai pompoasă* a lui „a despăduri”, „a curăța un teren”:

DEFRIȘÁ, defrișez, vb. I. Tranz. A înlătura (prin tăiere sau prin ardere) arborii și alte plante lemnoase spre a face un teren propriu pentru agricultură, pășunat, construcții etc. sau pentru a-l împăduri din nou; a despăduri. – Din fr. défricher. 

Sursa: DEX '09 (2009) 

astfel că am fost surprins de combinația celor două cuvinte!

    Cum mintea mea nu este într-atît de flexibilă încît să mă fi gîndit că cineva ar vrea să despădurească copacii, însă o căutare pe google relevă faptul că tot mai multe persoane încep să creadă că a defrișa este de fapt un sinonim pentru „a tăia” (există chiar și o declarație a cuiva care vrea să defrișeze... un copac!). Mai mult, se observă că verbul începe să fie folosit și intranzitiv: „nu se poate defrișa în Parcul Tineretului” (b365)!

LE: Zilele astea am aflat că inclusiv furtunile defrișează pădurile (someșanul.ro)!

__________________
* De fapt povestea este un pic mai complicată: friche înseamnă în franceză „teren nelucrat, țelină”, iar defricher ar fi trebuit să fie a desțeleni. Dar căile complicate ale evoluției limbii au făcut ca sensul inițial, de „creare/curățare a unui teren pentru a fi folosit în agricultură”, încă atestat de DLRLC, să migreze către sensul de azi, de „a tăia copacii de pe un teren”, care la rîndu-i pare în schimbare!

emerit

Dacă nu știați ce înseamnă emerit, aflați explicația de la Alexandru Graur („Puțină gramatică”, volumul I).

Trebuie adăugat faptul că emerit și merit au totuși legătură, ambele avînd originea în latinescul ēmereō „a cîștiga”, dar asta nu înseamnă că emerit ar proveni de la merit! Vezi Dicționarul latin-român (Gh. Guțu):

vespasiană

Toalete publice romane în Ostia Antica

    Cei mai bătrîni își amintesc cu siguranță sinonimul pentru pisoar*: vespasiană. Legătura cu împăratul Vespasian este evidentă, însă motivul legăturii rămîne obscur pentru mulți. Dacă vă gîndiți că Vespasian a inventat pisoarul (WC-ul sau WC-ul public), greșiți: acestea existau de multă vreme în Roma (inclusiv cu apă)! 

    Vespasian de fapt a fost doar cel care, din cauza faptului că războiul civil golise visteria imperiului, a impus pentru prima oară o taxă pentru colectarea urinei și pentru folosirea pisoarelor - vectigal urinae. Răspunsul lui Vespasian la întrebarea de ce impune o atare taxă a devenit legendar: „Banii n-au miros!”...

După Revoluția Franceză, Parisul a început să se modernizeze, iar igiena a impus crearea WC-urilor publice. De aceea s-au creat coloanele cu pisoare la interior (și afișe la exterior), care au fost botezate ironic imediat coloane Rambuteau, după numele prefectului care le-a instalat. Se zice că prefectul, căruia nu-i plăcea să fie asociat cu pisoarele, a lansat expresia coloane vespasiene, de unde și numele de azi.

---

* Editare ulterioară: ca să răspund unor „critici”: pisoar cu s este forma corectă, nu cea cu ș.

pațachină

Rhamnus cathartica - pațachina

    Nu-i așa că nu știați care este sensul propriu/primul sens al lui pațachină? Acesta se referă la arborii din familia Rhamnaceae: crușînul (Rhamnus frangula) și respectiv verigarul  (Rhamnus cathartica)!
    Sensul familiar („femeie vulgară”) nu a putut fi explicat încă: Șăineanu susține că planta s-ar fi folosit în trecut în boiangerie, însă afirmația nu se verifică (probabil e vorba de Rubia tinctorum, roiba), A. Scriban consideră că sensul ar putea proveni de la mirosul puternic al plantei (cf. putoare), iar Ciorănescu consideră că sensul ar putea fi o contaminare de la moțochină / mațaghină.
     Știm, în schimb, de la Scriban și Ciorănescu, că numele plantei provine din limba sîrbă: pasjakovina (pas - „cîine”, pasjak - „scîrnă de cîine”).

canicula

    Că tot e de sezon, foarte interesantă etimologia cuvîntului caniculă: combină un pic de istorie cu un pic de astronomie! Canicula în latină (însemnînd literalmente „cățelușă”) reprezintă numele alternativ al lui Sirius – Steaua... Cîinelui în limba poporului –, cea mai mare stea din constelația Canis Majoris (Cîinele Mare pre limba românească).
    Prin metonimie, canicula a început să desemneze perioada cînd steaua Sirius răsare și apune în același timp cu Soarele. Cum perioada asta se suprapune cu cele mai călduroase zile ale anului, iulie și august, încă o metonimie a făcut ca termenul să desemneze căldura dogoritoare specifică lunilor iulie și mai ales august.
    La fel de interesant (dar deloc întîmplător) este că și în engleză lui Sirius i se mai zice Steaua Cîinelui (Dog Star), iar canicula are numele alternativ de Zilele Cîinelui (Dog Days) probabil prin același proces metonimic!

    Pentru cei mai suspicioși am și un extras din dicționarul latin-român al lui Gh. Guțu:

Merită menționat aici și că:

• în limba română veche se spunea arșită cîinească (vezi explicația din DLR - imaginea din stînga jos);
• inițial a intrat în limbă expresia călduri caniculare (preluată ca atare din franceză), deci vînătorii de pleonasme trebuie să ia în calcul și acest aspect.