Din nou despre Peru

Scriam mai demult despre pronunțarea greșită a unor nume străine, iar unul dintre exemple era Peru, în conformitate cu norma (și identic/similar cu pronunția din țara de origine): Perú, cu accentul pe ultima silabă, nu pe prima! 

Ei bine, argumentul cu norma nu mai este valabil pentru că, în înțeleciunea sa, Institutul de lingvistică s-a gîndit că ar fi mai bine să schimbe norma după cum pronunță majoritatea populației. Lucru care nu ar fi neapărat greșit, dar, dacă ne uităm la intrarea corespunzatoare din dicționar, observăm următoarele:

1. Intrarea figurează cu + (adică cuvînt nou), ceea ce reprezintă o inducere în eroare, căci intrarea există în DOOM, iar în DOOM2 nu apare pentru că acolo s-a luat hotărîrea să se pună doar intrările cu probleme!

2. Schimbarea vine în contradicție cu politica dicționarului de a promova numele oficiale (vezi și articolul despre Belarus, Myanmar, Țările de Jos). Vezi secțiunea 2.4.1:

și 2.5:

La Peru nu putem vorbi de o tradiție, iar dacă vrem musai să ne referim la așa ceva, trebuie să o considerăm pe cea din DOOM (1982)!

Lvov, Lviv sau Liov?

În contextul agresiunii Rusiei asupra Ucrainei, au apărut mai des în presă numele unor orașe din Ucraina, iar orașul galițian, fiind refugiul ambasadelor, apare mai des! Conform DOOM, numele orașelor trebuie ortografiate (și pronunțate) ca în limba de origine, cu excepția numelor tradiționale. Ce ne facem cînd „tradiția” nu mai există și DOOM nu ajută cu ortografierea? 

În plus, fiind vorba de un oraș cu istorie lungă și complicată, avem parte de o mulțime de nume alternative! Fondat de cnejii ruteni, a purtat numele de Lvihorod (Orașul lui Lev), cucerit de polonezi s-a numit Lwow, sub stăpînire austriacă Lemberg, sub sovietici L'vov, iar în cele din urmă, în Ucraina este numit L'viv. La noi, s-a folosit Liov pînă cînd a început să fie înlocuit (nu total) cu Lvov (cam iar în ultima sută de ani). În ultimii ani a început să fie folosită și forma ucrainiană, Lviv (atenție, se pronunța Liviu, în două silabe, dar nu ca numele, ci cu -viu pronunțat exact cum e cuvîntul „viu” din română)!

Care variantă să fie corectă, atunci? Avînd în vedere că orașul a scăzut mult în importanță (pentru români, cel puțin) în ultimele sute de ani, varianta neaoșă Liov a dispărut, astfel că dacă vrem să scriem în spiritul DOOM ar trebui să folosim Lviv. Dacă mergem pe mîna lui Google, avem 292.000 de rezultate la Lvov (12.800 în știri), 224.000 la Lviv (9300 în știri) și respectiv 113.000 la Liov (12.400 în știri). Remarcăm o „forțare” a numelui uitat, dar nu aș recomanda acest nume decît celor care preiau numele vechi în totalitate (și scriu Lipsca în loc de Leipzig sau Tiflis în loc de Tbilisi, de exemplu).

Neavînd o listă oficială, fiecare scrie cum îl taie capul, ajungîndu-se astfel la situația hilară cu trei variante într-un articol de pe digi24.ro:

sau, la fel de jenant, în wikipedia în limba română, unde numele sînt amestecate chiar una lîngă altul:

 

ruandez sau rwandez? (Ruanda sau Rwanda)

Întrebarea din titlu ne-a fost pusă de un utilizator, iar răspunsul ar trebui să fie ușor de dat! Însă, ca de multe ori, DOOM2 se împiedică singur: dacă aplicăm strict tendința normată de DOOM2 (vezi §2.5 punctul 2, mai exact ultima frază), ne-am gîndi la rwandez:

Numele statelor (și cuvintele din aceeași familie — !belarus, !belarusă) trebuie folosite în forma oficială recomandată de acestea⁸: !Belarus, !Cambodgia, !Côte d'Ivoire, !Myanmar.

---

⁸ Cf. Ministerul Afacerilor Externe, Direcția Protocol, Lista corpului diplomatic, București, 2001

Cu toate astea, DOOM2 își încalcă norma proprie și recomandă ruandez, desi numele oficial este Rwanda (nu este singura bubă de acest fel de acolo).

Mai mult decît atît, DOOM2 face pe niznaiul și nu pune semnul ! (normă modificată) înaintea cuvîntului, deși în DOOM 1982 erau permise ambele variante ruandez și rwandez (consecvent cu denumirea țării: Ruanda/Rwanda):

Cum scriem cuvintele străine în limba română?

    La școală nimeni nu îți spune ce să faci dacă vrei să te bagi în seamă și să folosești cuvinte străine în texte scrise în limba română, ci mai curînd ești învățat că cacofoniile (sic!) sînt greșeli impardonabile și că pleonasmele în exces s-ar putea să te orbească.
    În mod curios, nici DOOM2 nu se ocupă special de scrierea cuvintelor importate recent, totuși există informația, bine ascunsă, astfel că o putem descoperi dacă căutăm cu grijă descoperim sfaturile Institutului de Lingvistică din cadrul Academiei.

Cratima
[...]
8. leagă articolul hotărât enclitic sau desinența de cuvintele greu flexionabile, în cazul:
[...]

• împrumuturilor și numelor de locuri a căror finală prezintă deosebiri între scriere și pronunțare: acquis-ul; !bleu-ul; Bruxelles-ul; !dandy-ul, pl. art. !dandy-i (nu dandi, pl. art. dandii); show-ul, show-uri; 

!Se recomandă atașarea fără cratimă a articolului sau a desinenței la împrumuturile — chiar neadaptate sub alte aspecte — terminate în litere din alfabetul limbii române pronunțate ca în limba română: boardul, boarduri; clickul, clickuri; trendul, trenduri.

Sursa: DOOM 1.2.4

Cine-i Hadrian, mînca-ți-aș?

Coperta primei ediții (1983)

    De mai mult timp plănuiam un mic text legat de popularizarea unei enormități culturale (vezi titlul). Un articol de pe net mi-a dat impulsul necesar, prin titlul său un pic exaltat:

De la Valul lui Hadrian la Zidul din Milano. Cum au redevenit românii barbari

    Lăsînd la o parte stranietatea primului nume – prima oară am crezut că e vorba de un mixaj voit între Valul lui Traian (în principiu din România) și Zidul lui Adrian (din Marea Britanie), însă textul nu mi-a permis să îmi mențin presupunerea – și inexactitatea informațiilor, m-a surprins folosirea struțo-cămilei Hadrian pentru numele împăratului Hadrianus (adică Adrian mai pre românește).
    Cum ziceam mai sus, struțo-cămila a fost creată (cel puțin din cunoștințele mele) prin anii '70 de partea francofonă a umanioarelor (fiind clară omisiunea că „h”-ul nu se pronunță în limba franceză) și desăvîrșită prin anii '90 în laboratoarele secrete ale editurii Humanitas, la publicarea Memoriilor lui Hadrian de Marguerite de Yourcenar. În original este Mémoires d'Hadrien, deci cu numele „franțuzit”, ceea ce ar conduce la varianta echivalentă din română, Adrian. Probabil că titlul Memoriile lui Adrian i-a părut nevandabil editorului și a folosit ciudățenia existentă deja într-un anume grad.

    Conform DOOM (deoarece DOOM2-ul nu se obosește prea tare și, oricum, la data primei ediții, DOOM era în plină vigoare) și regulilor de bun simț ale adaptării numelor împăraților romani, Hadrianus va fi lăsat ca atare sau va fi folosită adaptarea tradițională – Adrian. 

Hadrianus în DOOM

    Pe lîngă argumentele de tip DOOM, argumentul suprem ține de fonetica limbii române, Hadrian nesunînd deloc românește, sau, în cazul cel mai bun, avînd un accent foarte colorat...

chermesă/chermeză

Chiar dacă e unul dintre cuvintele pe care DOOM2 le face cam harcea-parcea (chermesă de pînă acum s-a modificat brusc în chermeză din motive de nimeni bănuite), mi se pare interesantă originea cuvîntului: olandeză (de fapt, mai corect ar fi spus „neerlandeză”)!

Sigur, la noi a ajuns prin intermediul limbii franceze (kermesse), dar originea sa cea
Cuvîntul este format din kerk- „biserică” și misse - „liturghie (cîntată), mesă”.

Explicațiile din Le petit Robert:

1. Aux Pays-Bas, en Belgique, dans le nord de la France, Fête patronale villageoise, foire annuelle célébrée avec de grandes réjouissances en plein air. ➙ ducasse. « La Kermesse héroïque », film de J. Feyder. « la frénésie des bacchanales et des kermesses » (S. Lilar).
2. (1832) Cour. Fête de bienfaisance, souvent en plein air (cf. Vente* de charité). La kermesse de l'école. ➙ région. fancy-fair.

Explicațiile din DEX încă consideră că termenul definește o petrecere în aer liber (eventual legată de o sărbătoare religioasă), însă vine tare din urmă sensul de „petrecere cu excese”, așa că o dată cu schimbarea pronunției „oficiale” probabil se va trece și la ajustarea definiției în viitorul apropiat.