marotă

    Cum deosebim incultul de semidoct? Cred că un bun test este vocabularul folosit: dacă incultul nu poate folosi corect nici cuvintele pe care le cunoaște, semidoctul trece la nivelul următor și adaugă în „compoziție” cuvinte mai rare care impresionează auditoriul, dar cărora nu le știe sensul. Un exemplu în acest sens este interviul dat de un scriitor-istoric-politolog-scenarist-regizor-analist politic în care acesta declară:

Mișcarea asta se vrea un nou CDR. O marotă a CDR

    În franceza clasică, marota era figurina din vîrful unui băț (se folosea la teatrul de păpuși), prin restrîngere de sens este figurina din vîrful sceptrului bufonului (simbolizînd „nebunia” sa), iar la figurat însemna idee fixă. Acest ultim sens este cel care se folosește preponderent în ziua de azi. În limba română s-a preluat numai sensul figurat – idee fixă.

    Și cu sensul inițial din franceză și cu cel din română (sau franceză), exprimarea „o marotă a CDR” e prost folosită, existînd explicația precedentă în context care ne lămurește că nici una dintre alternative nu este corectă:

• cu sensul de „figurină”, marotă a CDR înseamnă că de fapt CDR ar fi păpușarul care și-a creat o copie palidă a sa – Mișcarea populară – pe care o mînuiește întru manipularea electoratului;
• cu sensul de „idee fixă” ar însemna că CDR-ul are o idee fixă: să formeze Mișcarea Populară...

    Evident, dl. Stelian Tănase, potrivind după ureche sensurile, a avut impresia că marotă înseamnă „copie (nereușită) a cuiva” sau „mască”, ceea ce este, evident, nesusținut de realitatea din teren :D.

    De remarcat și „profesionalismul” celor de la inpolitics care au întins pelteaua și mai tare, adăugînd un epitet (marotă vicleană) care nu se potrivește nici pseudosensului folosit în interviu, nici celui real!