Deseori limba uzuală împrumută cuvinte sau sintagme din jargonul științific. Din păcate, nu întotdeauna vorbitorii preiau sensul corect. Este și cazul sintagmei disonanță cognitivă, preluată din zona psihologiei! Deși este o expresie specializată (deci sensul nu este evident), cine înțelege cei doi termeni constituenți poate interpola aproximativ sensul.
Din păcate, după cum se vede în captura de mai sus (unde pare că sintagma este folosită cu sensul de „contrazicere”), nici jurnaliștii nu au căpătat exercițiul verificării cuvintelor pe care nu le cunosc înainte de a le folosi, ceea ce poate conduce la situații jenante!
Disonanță cognitivă = stare tensionată a subiectului (individului) generată de coexistența unor elemente de cunoaștere contradictorii privitoare la același subiect sau de dezacordul între atitudine și realitate. Disonanța cognitivă presupune un efort din partea individului pentru realizarea echilibrului cognitiv necesar.
În Dicționarul de psihologie Larousse avem :
DISONANȚĂ COGNITIVĂ, concept propus de L. Festinger pentru a desemna indispoziția psihică datorată faptului partajării între două sau mai multe idei contradictorii.
Omul are nevoie de coerență logică și de armonie afectivă. Se întâmplă, însă, ca această armonie să fie perturbată de evenimente neașteptate. Unul dintre prietenii mei, de exemplu, mărturisește deodată în public opinii politice contrare acelora pe care le profesez eu. Pentru a reduce această „disonanță”, va trebui să recurg la un alt element care mă va ajuta să depășesc contradicția și să-mi regăsesc echilibrul interior. Aș putea, de pildă, să resping informația primită („nu cred că și-ar putea trăda ideile”) sau să-i minimalizez importanța („își va da repede seama de greșeala făcută”). Aș putea, de asemenea, să o rup cu prietenul meu, ceea ce înseamnă o transformare în anturajul meu, sau să-mi modific eu însumi poziția, adoptând o altă opinie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu