articole traduse

    Jurnalismul românesc se transformă ușor-ușor într-unul „de fotoliu”, în care articolele sînt pur și simplu preluate și traduse din presa străină (evident, tabloidele fiind sursa preferată); în cazurile fericite, traducătorul oferindu-ne chiar și sursa...
    Astfel, un articol apărut azi ne oferă o lecție de filologie, și anume etimologia cuvîntului bordel:

[...] bordel provine din vechiul cuvînt englezesc ”breothan” care înseamnă ”decădere”.

    Pentru orice om care știe ceva despre limba română (și se presupune că un jurnalist se pricepe la cuvinte) propoziția este de-a dreptul aberantă, relațiile dintre română și engleza veche lipsind cu desăvîrșire. Evident, nu trebuie sa fii expert (și nici nu trebuie să știi etimologia reală) ca să îți dai seama de asta.
    Căutînd în Daily Mail, sursa articolului, am găsit propoziția originală:

The roots of the word brothel can be traced back to the old English word breothan which means 'to decay' or 'to go to ruin'.

    Așadar, pare evident că așa-zisul jurnalist s-a gîndit (sau mai exact nu a gîndit :D) că orice propoziție se traduce fără să ne folosim un pic celulele cenușii din dotare (pentru adaptarea textului la realitățile locale). Mă întreb cum ar fi sunat articolul dacă cel original ar fi fost scris în chineză (am fi avut, oare, etimologii din chineza veche?!)...:D
    Sigur, eroarea poate fi considerată minoră, însă există o mulțime de moduri în care s-ar putea isca probleme: mi-amintesc că am întîlnit și o traducere (făcută de un prolific și cunoscut traducător de limba engleză) în care ni se explica cum atunci cînd traversăm strada mai întîi ne uităm în dreapta și abia apoi în stînga (evident, textul original era scris în Marea Britanie, unde circulația auto se face pe partea stîngă).

a încarcera...

    Dacă tot a venit Moșu' cu cadourile, o televiziune s-a gîndit să ofere perle telespectatorilor:

Două persoane au fost rănite şi încarcerate, după ce un TIR a lovit un autoturism.

    Trist e să te lovească tirul și apoi să te mai și bage la închisoare! Sigur, inferența redactorului e transparentă: dacă SMURD-ul te descarcerează (discutabil și acest sens), atunci clar, cînd te lovește tirul, ești încarcerat... Așteptăm cu nerăbdare să fie folosite și verbele *a înfăta (de la a desfăta), *a înfigura (de la a desfigura), *a înzice (de la a dezice)!

prudențialitate

    În revista Dilema Veche descoperim o ironie la adresa limbajului economiștilor (în rubrica care face trimitere la π):

La ce te poţi gîndi cînd îl auzi pe ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, vorbind astfel româneşte: „Bugetul este într-o oarecare prudenţialitate“? La nimic, poţi cel mult cădea într-o oarecare stupefacţionalitate… (S. S.)

    Necunoscînd jargonul financiar-bancar, nu pot emite o părere pertinentă despre corectitudinea folosirii cuvîntului prudențialitate, însă cert este că acesta este folosit (într-un număr mai mare decît alte cuvinte din DEX, deși este clar un cuvînt cu un domeniu foarte limitat de folosire). Singura țintă a ironiilor ar trebui să fie Academia și incapacitatea ei de a țin pasul cu evoluția limbii (în acest caz rezolvarea simplă ar fi fost angajarea unui consultant economist care chiar să își facă treaba).

    N.B. Partea mai distractivă este faptul că la numai o săptămînă diferență, „dilematicul” redactor șef publica un articol prin care îi „înfiera” pe cei care socotesc că dacă un cuvînt nu apare în dexonline nu există...

androgin

    Printre păcatele de care suferă ziariștii din ziua de azi se numără traducerea unor articole din alte limbii fără a mai trece anumite cuvinte sau expresii și prin filtrul gîndirii... Unul dintre aceste cuvinte este androgin, care apare – de exemplu, în acest articol – cu sensul de „bărbat care prezintă caracteristici (naturale sau artificiale) ale sexului opus”. Este evident că sensul a fost preluat automat din limba engleză, probabil pe „principiul” dacă e la ei atunci e și la noi (deși în limba română (vezi definiția) nu există un sens apropiat). Sau, probabil, pentru că androgin sună mai „cool” decît efeminat.
    Este demn de remarcat sensul acesta impune o asimetrie a cuvîntului, deoarece nu se folosește și în cazul „femeilor cu caracteristici masculine” (am pierdut ceva timp căutînd un asemenea sens, dar degeaba).
    În cazul în care acest sens se va impune, mă întreb oare ce vor înțelege în viitor oamenii cînd se va discuta despre mitul androginului...

*mai briliant...

    O binecunoscută analistă (nu politică, căci doamna analizează tot ce prinde...) ne delectează cu un articol despre cîteva din idiosincrasiile ei. Totuși, în ciuda stilului îngrijit, descoperim în acest articol următorul început de frază:

Nu mă pot hotărî cine a fost mai briliant săptămîna asta

    Chiar dacă briliant este împrumutat din franceză (find forma de participiu prezent a lui briller „a străluci”), posibil prin filieră rusă, iar participiile prezente preluate din franceză au ajuns în limba română, cu mici excepții, adjective, în română, briliant este doar substantiv, asa că orice încercare de a-l folosi cu superlativul (caracteristic doar adjectivelor și adverbelor) este măcar forțată, dacă nu greșită. Totuși, explicația cea mai simplă este că o reproducere neatentă din franceză sau engleză.
    Sigur, ne-am putea gîndi că prin activarea funcției de adjectiv a lui briliant am avea de-a face cu progresul limbii, însă realitatea din teren ne-ar contrazice: există deja briant (provenit tot din brillant) avînd această funcție. Astfel, prin impunerea lui briliant ca adjectiv, briant mai curînd ar dispărea, ducînd astfel la sărăcirea limbii, nu la îmbogățirea ei.
   

*posedez sau posed?

   Un amic mi-a indicat un articol în care autorul, încercînd să facă un joc de cuvinte pe baza sensurilor verbului „a poseda”, inventează o nouă conjugare pentru acest verb („să posedeze”). Nici măcar internetul (unde-i vorba mai slobodă) nu-i vine în ajutor, raportul ocurențelor fiind net în favoarea forme corecte (forma greșită apărînd în mai puțin de 0,5% din cazuri).
    Faptul că domnia sa are sentimente confuze față de această conjugare o demonstrează și inconsistența (ah! era să zic „incontinența”...) de care dă dovadă în același paragraf, folosind varianta corectă („să posed”). Aici, trebuie să recunosc, am pornit de la premisa că nimeni nu poate amesteca conjugarea slabă cu cea tare (cum ar fi eu posed, tu posezi, el... *posedează).
    Observăm (nici  noutate!) aceeași ignorare mioritică a bunelor practici jurnalistice, cum ar fi în acest caz folosirea unui corector: dacă nu unul în carne și oase, măcar unul instalat pe computer (mai ales că există și unele gratuite!).
   

Virgula, încă o dată

    Poate părea greu să reușești performanța să greșești două virgule într-un text de 30 de cuvinte (singurele virgule de altfel), însă „specialiștii” de la BRAT au reușit să facă acest lucru!
    Dacă pentru a doua virgulă e nevoie să știi că există și alte semne de punctuație în afară de virgulă (potrivindu-se aici fie două puncte, fie linia de pauză), pentru prima virgulă greșită nu există nici un fel de scuză: atributiva determinativă nu se desparte prin virgulă de cuvîntul determinat (greșeala e similară punerii virgulă între subiect și predicat).
    Cum s-a ajuns aici? Prin împănarea textului cu informații inutile: dacă studiul se face pe Internet, numai utilizatorii de Internet vor ajunge să citească mesajul; de asemenea, dacă studiul este dedicat utilizatorilor din România, se poate face ușor ca mesajul să apară numai acestor utilizatori, așa că textul care l-a încurcat pe autor ar fi fost simplificat la „[...] singurul studiu care analizează [...]”, caz în care nimeni (cred și sper!) nu ar mai fi pus virgula înainte de „care”...

harakiri

    „Un prost aruncă o piatră-n apă, o sută de-nțelepți nu pot să o scoată” spune înțelepciunea populară și se pare că că textul rămîne la fel de adevărat dacă înlocuim „prost” cu „Prostănac”...
    Astfel, cert este că într-un ziar descoperim declarația:

Nu-mi fac harakiri cu mîna mea. PSD să aibă curajul să o facă.

iar în altul descoperim că replica ar fi fost de fapt:

Nu vreau să fac harakiri partidului pe mîna mea.

    În orice caz, ambele variante sînt greșite: harachiri (scris și harakiri sau hara-kiri), fiind o formă de sinucidere, este evident că trebuie executat de persoana în cauză (așadar am avea de-a face cu un pleonasm sau cu o inconsistență semantică și logică). Se pare că autorii articolelor au fost amețiți și ei de declarația respectivă dacă au preluat-o fără să îi cerceteze consistența internă...

    Ar mai fi de menționat că forma folosită diferă de cea „oficială” – harachiri – din motive neștiute s-a preferat înregistrarea unei forme oarecum românizate, deși cuvîntul nu este des folosit, chiar în contradicție cu principiilor pe care le clamează DOOM-ul (de folosire a standardelor internaționale cînd este vorba de transliterări).

Ce cuvinte se mai caută pe dexonline? (octombrie 2011)

    După o pauză de trei luni, revin cu statistici, și anume cele corespunzătoare lunii octombrie. De departe conduce sinonim (de aproape 5 ori mai multe căutări decît cuvîntul de pe locul al doilea)! Cum sinonim este o prezență constantă în top (precum empatie și exhaustiv), surprinde numai numărul mare de căutări făcute. Singura explicație este începerea școlii, deoarece aruncînd-ne o privire pe clasament, observăm că majoritatea o reprezintă termenii aparținînd lingvisticii și perechile paronimice.

    Dar iată clasamentul:

1. sinonim
2. neologism/neologic
3. arbitrar/arbitral
4. temporal/temporar
5. empatie
6. virtuos/virtuoz
7. cap
8. inexactitudine
9. exhaustiv
10. lacună

Noutatea ar fi adusă de inexactitudine (care e probabil mediatizări excesive a stilului oarecum prețios al ministerului educației pe post de greșeală) și de lacună (căruia nu i-am descoperit nici o explicație deocamdată, dar aștept să comentați în această privință!).

S-a schimbat moneda Chinei?!

    Citind un articol despre economia Chinei, am rămas surprins cînd am descoperit o referire la moneda acestei țări:

Peste 1.100 de miliarde de renminbi au părăsit sistemul bancar chinezesc în luna iulie.

    Primul gînd care mi-a trecut prin cap a fost că în China s-a schimbat moneda (yuanul), însă imediat am realizat că o atare mișcare nu și-ar fi avut rostul... După două minute de căutări am descoperit că reminbi înseamnă „moneda poporului”, iar unitatea primară a acestuia e... yuanul. În plus, niciodată nu se folosește o valoare numerică împreună cu denumirea generică a monedei, reminbi, ci numai cu unitățile acestuia (yuanul și subunitățile acestuia). Oare cine l-a împiedicat pe autor să piardă aceeași cantitate de timp?
    Așadar limba română nu se mai îmbogăți cu acest cuvînt, dar în mod cert ziarul Adevărul are nevoie să își angajeze un corector-editor. Mai ales că în aceeași zi am descoperit în articolul acesta că un bulevard poate avea *scoar sau chiar că o autostradă are o bandă de decelare (vezi aici)...

manageriat...

    Citim într-un articol faptul că:

Teatrul [...] a intrat într-un con de umbră de cînd este manageriat de Mircea Diaconu

    Din păcate, de prea multe ori citim asemenea „perle” (și dacă în vorbire există circumstanțe atenuante, în scris nu există nici o scuză!). Evident, ar fi fost mult mai ușor (și corect) să se folosească verbul „a conduce”, însă probabil că tentația de a folosi cuvinte bombastice a învins. Din păcate pentru autor, cu această perlă, își dovedește limitele în ceea ce privește înțelegerea limbii române. Pe lîngă faptul că manageriat există în română doar sub formă de substantiv, din punctul de vedere al dezvoltării vocabularului „manager” are deja formă de agent (precum „șofer”, „boxer”), așadar ideea creării acțiunii prin adăugarea sufixului „-ia” este deja stupidă (cum sună oare „*a șoferia”?!) și, oricum, acest sufix este practic inexistent.
    Totuși, după spuneam de mai multe ori, pînă la urmă autorul articolului este uitat, dar greșeala rămîne asociată cu numele ziarului. Dacă un corector în schemă costă prea mult, problema e rezolvabilă cu ajutorul corectoarelor din editoarele de text sau cu bunăvoința unui coleg de redacție...

41000 de bilete epuizate...

    Toată lumea știe de gafele făcute de comentatorii sportivi pentru că dacă vrei să privești un eveniment sportiv este destul de greu să dai sonorul la minim. Totuși, trebuie spus că ziarele specializate în sport conțin o cantitate apreciabilă de perle dar, evident, mai puțină lume este dispusă să se supună din proprie inițiativă unei asemenea torturi.
    Astfel, în avancronica meciului Oțelului Galați cu Manchester United jurnalista ne spune că:

pînă ieri fiind epuizate nu mai puțin de 41.000 de tichete

    Că a epuiza are și sensul (pentru bunuri materiale) „a termina întreaga cantitate” este clar, însă pare că (cel puțin pentru autoarea articolului) nu e clar că folosirea verbul subînțelege cantitatea totală, așadar, alăturarea unei cantități este greșită.
    Iar cînd aflăm (mai departe în articol) că avem în total 55.000 de bilete, primul lucru care îți trece prin cap este: dacă 41.000 de bilete sînt epuizate, celelalte 14.000 cum sînt oare? Odihnite?!

expertiză

    Citind un articol despre gîlceava judecătorilor cu DNA în care un comunicat al Înaltei Curți de Casație și Justiție încearcă să demonteze afirmația privind:

lipsa expertizei judecătorilor în instrumentarea dosarelor [...]

mi-am adus aminte că auzim din ce în ce mai des cuvîntul expertiză cu sensul greșit „cunoștințe (avansate/de expert) într-un domeniu”.
    Ce este, poate, scuzabil la nespecialistul care aude la televizor (unde se perindă o sumedenie de „cunoscători”) și încearcă să copieze exprimarea care pare elaborată (mde, mulți preferă forma în locul fondului), este impardonabil la cei care își exercită profesia în domeniul judiciar și care ar trebui să știe ce înseamnă „expertiza judiciară”.
    Sigur, persoanele care obișnuiesc să românizeze cuvintele englezești (căci probabil de acolo) din cauză că nu cunosc echivalentul românesc pot întreba indignați ce e greșit în a „îmbogăți” limba română cu noi sensuri. Problema este că nu este un nou sens, ci doar încă o modalitate mai „cu moț” de a exprima același lucru (ba mai mult: din aceeași familie de cuvinte): nu există diferențe între „are *expertiză în domeniul X” „este expert în domeniul X”, ba mai rău: se face un efort mai mare, deoarece cuvîntul folosit greșit este mai lung.
    În orice caz, uzul va hotărî acceptarea sau nu a barbarismului, însă pînă atunci mi se pare normală sancționarea folosirii acestuia.

marotă

    Cum deosebim incultul de semidoct? Cred că un bun test este vocabularul folosit: dacă incultul nu poate folosi corect nici cuvintele pe care le cunoaște, semidoctul trece la nivelul următor și adaugă în „compoziție” cuvinte mai rare care impresionează auditoriul, dar cărora nu le știe sensul. Un exemplu în acest sens este interviul dat de un scriitor-istoric-politolog-scenarist-regizor-analist politic în care acesta declară:

Mișcarea asta se vrea un nou CDR. O marotă a CDR

    În franceza clasică, marota era figurina din vîrful unui băț (se folosea la teatrul de păpuși), prin restrîngere de sens este figurina din vîrful sceptrului bufonului (simbolizînd „nebunia” sa), iar la figurat însemna idee fixă. Acest ultim sens este cel care se folosește preponderent în ziua de azi. În limba română s-a preluat numai sensul figurat – idee fixă.

    Și cu sensul inițial din franceză și cu cel din română (sau franceză), exprimarea „o marotă a CDR” e prost folosită, existînd explicația precedentă în context care ne lămurește că nici una dintre alternative nu este corectă:

• cu sensul de „figurină”, marotă a CDR înseamnă că de fapt CDR ar fi păpușarul care și-a creat o copie palidă a sa – Mișcarea populară – pe care o mînuiește întru manipularea electoratului;
• cu sensul de „idee fixă” ar însemna că CDR-ul are o idee fixă: să formeze Mișcarea Populară...

    Evident, dl. Stelian Tănase, potrivind după ureche sensurile, a avut impresia că marotă înseamnă „copie (nereușită) a cuiva” sau „mască”, ceea ce este, evident, nesusținut de realitatea din teren :D.

    De remarcat și „profesionalismul” celor de la inpolitics care au întins pelteaua și mai tare, adăugînd un epitet (marotă vicleană) care nu se potrivește nici pseudosensului folosit în interviu, nici celui real!

Reclamă nemascată la agramatism...

    Dacă nu prea mă uit la TV am pierdut reclama asta, însă am descoperit-o într-una din hoinărelile mele pe internet (aici)!
    Mai interesant decît reclama în sine (care azi a fost corectată: m-am uitat special la TV pentru asta) este faptul că mai multe persoane s-au gîndit că agramatismul este intenționat. Fără să vreau să fiu rău, mă întreb ce poate fi în capul unora pentru a mai gîndi încă: „e la televizor, deci e adevărat”, „e pe bani mulți, deci e produs de calitate” sau „au departament de creație acolo, sigur s-au gîndit la toate” (după cum se poate citi numai pe acest blog, nu e tocmai adevărat...). I-adevărat că pentru a atrage atenția asupra lor unii copii și adolescenți fac multe (în special prostii), însă am speranța că o companie cu pretenții are ștacheta ceva mai ridicată...
    În orice caz, dacă cei de la firma „creatoare” (Cohn&Jensen) și de la Mega Image vor să se asocieze deliberat cu incultura și prostia, atunci chiar merită să li se promoveze această asociere!

comentariu sportiv

    Văzînd (de fapt auzind) aseară meciurile din Europa League, mi-am reamintit de ce mă bucur că meciurile din Champions League s-au mutat pe TVR1: prestația comentatorilor de la ProTV. Din multele prostii spuse, am ales cîțeva legate de exprimare.
    Încă de la prezentarea echipelor și pînă la sfîrșitul meciului, bietul Božović a fost numit cum numai comentatorii nepregătiți știu să îi zică: /bozovit͡ʃʲ/ (adică mai pe românește „bozovici”) în loc de /boʒovit͡ʃʲ/ („bojovici”). Deh, așa-i trebuie dacă nu a făcut cerere să îi fie scris numele în „standardul internațional” menționat de DOOM2 (dar inexistent...). S-ar fi scris ceva de genul Bozhovich și tot românul ar fi reușit să îl pronunțe corect (:D)...

Arena Națională

    La fel, pe tot parcursul meciului, echipa PSV (care și în olandeză și în română s-ar spune „pe es ve”) a fost botezată „pe es vau”. Care să fie oare motivele? Probabil că sună mai nemțește (deși în nemțește „V” s-ar spune „fau”) și astfel comentatorul pare poliglot (proastă explicație, dar alta mai bună n-am...).
    Bomboana de pe colivă este struțo-cămila „Național Arena” repetată cu obstinație de cei doi comentatori, în ciuda faptului că numele mare scris pe stadion este un pic mai neaoșul „Arena Națională”.
    Cum respectivii nu excelează în cunoștințe sportive, iar capacitatea de a te documenta în prealabil nu este importantă, care or fi oare criteriile de angajare pe postul de comentator sportiv la acest canal TV? Lipsa simțului limbii pare a fi unul dintre ele...

încă o reclamă agasantă...

    O reclamă repetată cu obstinație la radio mi-a consumat mulți neuroni zilele astea (probabil a fost promoție la reclame, că o dădeau de 4-5 ori în aceeași oră, pe posturi diferite):

doar Dolce îți aduce cea mai mare varietate de programe

     Nu știu cum li s-o părea altora, dar mie îmi cam zgîrie urechile superlativul absolut alăturat unui adverb restrictiv. Oare nu o fi clar că dacă este „cea mai mare” atunci este probabil și singura, că d-aia e superlativ (deci „doar”-ul este implicit)? Sau poate că autorul textului a vrut să ne anuleze mica probabilitate ca această culme a varietății să fie adusă simultan de doi operatori de cablu? Sau o fi un nou concept: cel de „superlativ absolut relativ” (sau „relativ absolut” :D)?!
    Oricum, cert este că reclama mi-a adus aminte de șlagărul Mirabelei Dauer cu țigara de pe etajeră (dar vina este a textierei, Andreea Andrei pare-mi-se): „[...] numai aici ne va fi cel mai bine [...]”!

Primiți cu dezacordul?

     Acum ceva timp, o organizație non-guvernamentală a trimis Academiei Române o scrisoare de protest cu privire la definirea unui anume cuvînt din ultimul DEX. Nu doresc să discut despre conținutul acesteia (care, supervizat de un specialist în limbă, poate că ar fi scăpat de o mare doză de penibil), ci la modul de prezentare al organizației, anume antetul și subsolul paginii de corespondență.   
    Astfel, mi se pare jenant dezacordul care tronează scris cu litere de șchioapă la subsolul paginii:

Tot ce este necesar pentru ca raul sa triumfe sunt oameni buni care nu fac nimic

Aș fi vrut să analizez un pic cauza erorii, însă propoziția este atît de prost construită încît încercarea-mi ar fi lipsită de succes (sigur, pare plauzibil că „sunt”-ul cel greșit este influențat de pluralul „oameni”).
    Lăsînd la o parte lipsa diacriticelor (care denotă lipsa de profesionalism a managerilor organizației), traducerea (căci de traducere este vorba, găsim în antet fraza originală: „All that is necessary for the triumph of evil is that good men do nothing”) denotă necunoașterea atît a limbii engleze, cît și a limbii române (încercînd Google Translate am obținut un rezultat mai bun).
    Per total pare oximoronic (mai mult moronic :D) să ceri Academiei să corecteze un dicționar cînd faci dezacorduri, însă o vorbă populară spune că „prostul nu e prost destul pînă nu e și fudul”...

sporadic și frugal

    Întotdeauna am fost fascinat de capacitatea jurnalistului sportiv de a abera cu grație, de a-și folosi caiețelul cu expresii frumoase pe care doamnele învățătoare fără imaginație încearcă să le impună copiilor. Comentatorul meciului Augsburg-Leverkusen pare a fi plămădit din aceeași aluat, la un moment dat spunînd fără o legătură clară cu ce se întîmpla pe teren:

acest fotbalist [Augusto] e sporadic... e frugal...

Dacă la sporadic mai putem să ne gîndim că e vorba de o „licență poetică” (poate omul a vrut să spună că „jucătorul s-a văzut sporadic în meci” și a prescurtat excesiv), frugal nu poate avea nici o legătură cu un fotbalist, fiind folosit exclusiv pentru luatul mesei, prînzului etc.
    Dacă mai adaug că mai ieri am auzit reactivată (tot de un comentator sportiv) folosirea greșită (de la Cornel Dinu cetire) a lui fortuit în loc de forțat, putem conchide că fie CNA nu prea își face treaba, fie amenzile CNA nu sînt suficiente pentru stîrpirea fenomenului acestuia. Cert e că în lista deciziilor de sancționare nu am întîlnit nici o televiziune cu profil sportiv...

record

    Una dintre portițele prin care intră cuvintele noi (sau sensuri noi) în limbă este limbajul sportiv, în special în momentul în care un nou sport devine popular (de exemplu, numai din rugby avem: but, drop(gol), eseu, esaveraj, marc, meleu, mol, placaj, pilier, tackle, taloner etc.). Totuși, anumite cuvinte de acest gen au intrat cu un set restrîns de sensuri, iar
    Unul dintre acestea este record care în limba română, înseamnă o „performanță fără egal (eventual atestată juridic)”, dar care în limba engleză are un spectru larg de înțelesuri, „înregistrare (în scris), registru” fiind sensurile primare. Din păcate, se pare că unii traducători articolelor sportive din limba engleză nu au habar de asta și traduc întotdeauna pe record din limba engleză cu record din limba română, ajungîndu-se uneori la formulări hilare:

Cinci victorii în primele cinci meciuri e un record bun

unde se poate întrezări exact textul original din limba engleză (good record) care ar fi fost demn de o traducere mai bună.
    Nu pot încheia fără a remarca lipsa din dicționarele românești a nuanței adjectivale a cuvîntului record (foarte vizibil în sintagme gen: timp record, nivel record, cifră record, preț record). Singurul dicționar care face un prim pas către această recunoaștere e Dicționarul de cuvinte recente care atestă o listă de exprimări ce conțin record cu sens adjectival ca atare (cu cratimă, gen timp-record).

„Un tăntălău în jurul lumii”

    Pe Discovery se promovează destul de mult emisiunea „Un *tăntălău în jurul lumii”. Deși este larg răspîndită forma tăntălău, puțină lume – inclusiv redactorul/traducătorul emisiunii – știe că forma corectă este tontălău (chestie pe care cam toate corectoarele ortografice o semnalizează).
    Sigur, se poate intra ușor într-o polemică dacă onor Academia, prin intermediul DOOM sau DEX, ar trebui să consemneze și forma folosită pe scară largă (chiar nu am întîlnit pe nimeni să spună „tontălău”) sau nu. Singurul argument pentru păstrarea stării de fapt ar fi legătura cu cuvîntul de bază („tont”), dar cum știm că în precedentele modificări (de exemplu formele greșite pricomigdală și magazioner fiind acceptate pe baza uzului ca fiind cele „corecte” în defavoarea formelor corecte – acum greșite – picromigdală și magaziner, care păstrau legătura cu cuvintele de bază) nu s-a prea ținut cont de asta, rămîne să mai adăugăm încă o măsură discreționară (unele da, altele ba, fără nici o regulă precisă) luată de acest for.
    Totuși, avînd în vedere că politica postului este să urmeze recomandările Academiei, atunci, pentru consecvență, ar trebui să se respecte și formele corecte conform recomandărilor. Și apropo de asta, chiar mă întreb dacă pentru greșeli de acest gen (adică bazate pe o corectitudine dubioasă), CNA-ul poate da amenzi...

capacitate deplină sau maximă?

    La TV se prezintă „simularea de catastrofă” (?!) de pe nou construita Arenă Națională. La un moment dat (minutul 2:31), reportera ne explică că:

[...] vor fi probleme cînd stadionul ajunge la capacitate deplină...

    Probabil așa se întîmplă cînd transferi reporterul de la subiecte juridice (eventual medicale) la sport, însă nu este nici o scuză să confunzi capacitatea maximă (numărul maxim de persoane care ar putea folosi stadionul) cu capacitatea deplină (însușirea de a face acte juridice valabile).
    Da, știu, domnișoara mai comite cîteva greșeli (de exemplu la 1:21 auzim că „autoritățile au încercat să arăte”), însă nu sînt relevante pentru discuția aceasta.

*cît de omniprezent

    Într-una din zilele trecute, la sfîrșitul unui meci de fotbal, comentatorul (nu am reținut cum îl cheamă) a exclamat:

Cît de omniprezent a fost jucătorul X!

Chiar dacă nu se folosește explicit un grad de comparație pentru adjectivul omniprezent, folosirea lui „cît de” impune ca adjectivul de după el să se poată compara. Ceea ce, evident, nu este cazul lui omniprezent.

femeie publică...

    Navigînd hai-hui pe internet, am ajuns la un moment dat pe o pagină care nu promitea prea mare lucru (e și destul de veche). Asta pînă cînd am descoperit semnătura:

Dacă zice ea...

Pentru cei care au deschis mai tîrziu (în viață) dicționarele, sintagma (e adevărat, învechită) poate fi descoperită în dicționarul de sinonime:

FEMEIE PÚBLICĂ s. v. cocotă, curvă, femeie de stradă, prostituată, tîrfă.

Știm că „personalitățile” create artificial la TV doresc neapărat să pară altfel, inclusiv construind expresii noi sau forțînd sensuri noi ale cuvintelor, cu care să fie asociați (în cazul ăsta, femeie publică ar vrea să fie, probabil, o variantă feministă pentru persoană publică după modelul femeie de afaceri). Dar oare sigur ar vrea cineva să creeze un nou sens expresiei acesteia și să se mai și asocieze cu ea?

oferta de hemoroizi...

    Întîmplător, am auzit o reclamă la radio care spunea ceva de genul:

Statul jos îți oferă hemoroizi [...]

Nu știu cum o fi la alții, însă prin a oferi eu înțeleg fie „a dărui”, fie „a da ceva spre vînzare” (văd că DEX-ul are un sens în plus: „a etala”, dar nu cred că nici el nu schimba situația)...
    Evident, în locul generoasei oferte ar fi trebuit folosit „a produce” sau „a cauza”, dar mă întreb (pentru a cîta oară): oare cineva chiar ia bani pentru a produce asemenea tîmpenii?

*crevasă puternică

    Într-o emisiune e-Forum despre burqa (văzută în reluare), dl. Voinescu s-a apucat să peroreze despre prăpastia dintre mase și politicieni (repet, tema era burqa, adică un fel de iașmac...):

se află o crevasă puternică între lideri și popor

    E clar că nu a găsit epitetul potrivit, deoarece o crevasă (ca și prăpastia de altfel) poate fi uriașă sau adîncă, dar în nici un caz puternică. Să fie politica de vină?

substantivul comun al politicii...

    Citim în mass-media despre declarația unui șef de partid:

Se va numi legea anti-Udrea pentru că Udrea e substantiv comun pentru șpaga bugetară

    În mod cert, dacă politicianul cu pricina nu s-a atașat de valorile suprarealismului (că doar românul s-a născut poet), cuvîntul potrivit ar fi sinonim... Comentariile sînt de prisos, mai ales că discursul părea să fie pregătit!

Prețuri de producător

    Trecînd cu mașina prin Rîșnov, m-a frapat o firmă așezată deasupra unui magazin (din păcate nu am putut face și o poză, însă am descoperit ceva similar pe internet):

Păstrăvi vii. Magazin de desfacere la preț de producător.

    De multă vreme am impresia că sintagma „preț de producător” este un pic supralicitată cînd se dorește un alt mod de a spune „prețuri mici” (se pornește de la premisa că producătorul are automat prețuri de producție mici, ceea ce este fals atît timp cît nu vorbim de un producător competitiv), însă niciodată nu mi-a trecut prin cap că expresia ar putea forma un tot unitar în care sensul inițial s-ar putea dilua atît de mult încît oamenii să nu mai înțeleagă cuvintele componente. Evident, nu este corect să spui producem păstrăvi ci creștem păstrăvi; producătorul produce (sic!) bunuri materiale, valori științifice sau artistice (vezi definiția), în nici un caz ființe.

bold...

    De multișor, în jargonul informaticienilor (legat de editarea de text) se folosea bold (cu varianta bolduit, eventual folosindu-se verbul a boldui) pentru a desemna literele aldine. Evident, lucrul se datorează programelor de editare computerizată care mult timp nu au fost traduse (deși în prezent cam toate folosesc „aldine” drept traducere pentru boldface). Iată că cuvîntul transcende acest circuit închis și apare într-un articol sportiv (e drept că nu avem o ediție tipărită), e drept, tot cu referire la editarea articolului. Problema lui bold este că are deja destule sensuri asociate (4 conform DEX '98), iar echivalentul în limba română se poate exprima prin caractere aldine, compacte, grase („litere grase” e oarecum discutabil, pare să fie înlocuit de „litere groase”).
    Pînă aici totul e frumos, nu ar fi prima oară cînd se întîmplă ca un ziarist să uite să își calibreze „romgleza” înainte de a trimite articolul la publicare. Interesant este, însă, faptul că onor DEX '09 (da, da, cel editat de institutul care se bazează pe intelectualul mediu din București) a găsit de cuviință să introducă un nou sens:

bold adj. invar. Aldin. Literă bold – din engl. bold

Aici discuția se pune cam în felul următor:

• aduce ceva nou în limba română acest cuvînt? clar nu, există deja 3 variante, vezi mai sus;
• deranjează? nici prea-prea, nici foarte-foarte: totuși există forma aceasta (chiar un cuvînt polisemantic) care s-ar încărca cu un nou înțeles, ceea ce nu este tocmai în măsură să ajute limba;
• uzul îl recomadă? din cele observate, există o ofensivă a lui bold, iar celelalte forme pierd usor, ușor terenul. Mai mult, există suficiente ocurențe pentru a-i oferi un „pașaport” spre dicționar.

    Pînă la urmă uzul și numai uzul va decide între bold și aldine (eventual intrînd în competiție varianta neaoșă caractere/litere îngroșate). Mai complicat este, din păcate, cu ce se întîmplă în DEX '09. Pornind de la premisa că cercetările lexicografice au condus la concluzia că bold trebuie adăugat în dicționar (ceea ce este foarte posibil, avînd în vedere scara la care a ajuns să fie folosit), se poate observa că există cîteva mici probleme de coerență și/sau corectitudine:

1. bold este folosit în cele mai multe cazuri ca substantiv (vezi inclusiv imaginea) ;
2. ca adjectiv este mult mai rar folosit, iar exemplul oferit nu este de natură să clarifice ceva (o căutare simplă relevă faptul că „litere bold” – 600 de ocurențe – este surclasat de „litere aldine” – 7700 de ocurențe și „litere îngroșate” – 6300 de ocurențe). Mai curînd ar fi mers „caractere bold”;
3. mai mult, „litere bold” poate sugera folosirea acestuia ca substantiv. O parte semnificativă dintre cei care au folosit expresia, au folosit majusculă („litere Bold”) resimțindu-l ca pe un nume propriu;
4. dacă tot admitem cuvîntul, nu ar fi rău să aruncăm o privire și în familia de cuvinte: a boldui este folosit la fel de des, în special prin bolduit – peste 40.000 de ocurențe, deci ar merita și el o intrare în DEX;
5. în fine, o chestie de finețe care nu este marcată ca atare în DEX '09: uzul este exclusiv în domeniul editării de text (inclusiv tipografic, deoarece tipografia modernă e practic o extensie a editării de text), ba mai mult: aproape în exclusivitate alăturat lui literă/caracter; iar cînd apare singur, acestea se subînțeleg.

Nota bene: Ca bază de studii am folosit internetul din motive evidente. Oricum concluziile nu pot fi departe de adevăr, deoarece bold în limba scrisă are o ocurență infinit mai mică.

simpatie umană

    Chiar dacă mi-e simpatic Andrei Pleșu, declarația-i care se găsește cam prin toate ziarele are o mică problemă (de fapt două):

 „nici un fel de respect și simpatie umană pentru oamenii de carte”

    În primul rînd, simpatie conține în el atributul semantic +uman, deci sintagma folosită este, dacă nu pleonasm, măcar redundanță supărătoare. În ceea ce privește oamenii de carte, din context este clar că de fapt discuția se învîrte în jurul oamenilor cu carte, dar dacă folosim prepoziția de atunci sintagma ar însemna mai curînd „editor, redactor”, ceea ce clar nu a fost în intenția autorului.

    Asta probabil pentru a ne dovedi că oricît ai fi de cult și oricît de bine stăpînești limba, tot îți mai poate scăpa porumbelul.

datorie suverană...

    În ultimul timp, (criza mondială ajutînd la asta) am tot auzit/citit sintagma „datorie suverană”. Se poate înțelege dacă o mai citești pe un blog sau rostită la TV de un economist care este prea preocupat să facă bani ca să aibă timp să vorbească corect, însă cînd o auzi la știrile postului național de radio e un cam pic trist.
    Toată lumea știe de datorie publică sau eventual de datoria națională. Ce sens ar avea să folosim o sintagmă preluată fără nici un fel activitate neuronală direct din engleză (probabil jargonul financiar, deoarece nici un dicționar major nu consemnează expresia) cînd deja mai avem două care exprimă același lucru? Mai ales că definiția lui suveran aduce clarificarea: „datorie supremă”, „datorie absolută” sau „datorie independentă” stîrnind măcar zîmbete, dacă nu ilaritate...

whisky și weekend

    Căutînd un cuvînt în DOOM², am dat întîmplător peste o chestiune interesantă: onor Institutul de Lingvistică din București (sau, mă rog, factorii de decizie de acolo), cunoscut pentru conservatorismul său exacerbat (încît dorește să conducă ortografia românească înapoi în 1932) a dovedit că poate avea și idei extrem de novatoare.
    Astfel, dacă ne uităm la definiția cuvîntului weekend din DOOM2 observăm că odată cu suprimarea (binevenită) a cratimei a apărut (aberant zic eu) o indicație de pronunțare nouă, în care diftongul inițial ui este pronunțat ca în „uite” sau „uimit”:

    Prima oară am crezut că este o greșeală de tipar, însă coordonatoarea lucrării dă și o explicație în ceea ce privește problema aceasta într-un articol de popularizare a modificărilor din DOOM2, deci posibilitatea greșelii este exclusă...

Pronunțăm [uĭ] deoarece diftongul [ŭi] nu există în limba română.

Mă întreb dacă specialistul care recomandă gogomănia asta chiar așa pronunță: gîndiți-vă cum ar fi să pronunțați pui (fără „p”) și apoi -chend...

În orice caz, lipsa altor sunete din limba română nu a împiedicat DOOM să le adopte (ö în bleu de exemplu), astfel că soluția pare cu atît mai ciudată!

    Trebuie adăugat faptul că DOOM² nu e foarte sigur de forma weekend, deoarece în partea introductivă acesta e scris altfel:

Consultanță lingvistică...

Consultații lingvistice gratuite

    S-a deschis serviciul de consultanță „academică” pe probleme lingvistice (vezi imaginea din stînga)!
    Încercați să folosiți adresa http://consultanta.lingv.ro/ . Totuși avînd în vedere că la și de la primărie am primit răspuns mai rapid, mi-e teamă că e doar o metodă de a mai primi niște bani de la buget. Revin cu informații peste o săptămînă...

ACTUALIZARE: Într-adevăr, nu am primit răspuns nici după o lună.

arestat în lipsă

    Amicul klewos mi-a trimis o știre interesantă:

„Scooby” arestat în lipsă

    Știam că există condamnări în contumacie, însă arestarea în lipsă este ultimul răcnet în materie de procedură penală! Oare arestatul-lipsă (sic!) i s-or fi pus fi citit drepturile? Că mi-e teamă să nu fie eliberat din motive de eroare de procedură...
   

extravagant...

     Zilele trecute vorbeam de orgoliul exacerbat a miniștrilor educației care i-a făcut să spună prostii și să afișeze o agresivitate stupidă. Se pare că boala asta se ia: chiar ieri dl. Hurezeanu apucîndu-se să îl corecteze pe un invitat la o emisiune în direct, lăsîndu-l pe acesta perplex preț de cîteva momente. În timp ce invitatul vorbea despre un anumit „comunicat extravagant”, dl. Hurezeanu l-a întrerupt: „folosiți greșit termenul «extravagant»”.

EXTRAVAGÁNT, -Ă, extravaganți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care caută cu orice preț să iasă din comun; excentric. ♦ Neobișnuit, ciudat, bizar. – Din fr. extravagant. 

    Sigur, nu mă interesează bădărănia în sine, ci faptul că dacă ne așteptăm la un om politic să nu-și controleze impulsurile vindicative și să mai spună și prostii, la un ziarist (cu pretenții) ne așteptăm la cu totul altceva. În orice caz, ne-am aștepta să cunoască limba română. Sau măcar, dacă nu este sigur că ceea ce afirmă este corect (confruntîndu-ne cu definiția, se observă că formarea invitatului era cît se poate de corectă), mai bine să-și țină opinia pentru el.
   

știri despre Bac...

În mai toate emisiunile despre bacalaureatul de anul acesta (în special la televiziunile de știri), moderatorii sau invitații (jurnaliști și politicieni) s-au întrecut în a face greșeli „tematice”, de parcă ar dori să demonstreze practic nivelul acestui examen din anii trecuți! Cele mai întîlnite greșeli au fost:

douăsprezece ani – folosit cu obstinație la o anume televiziune de știri (probabil plictisiți să repete „douăsprezece clase” s-a trecut la „ani”, care are genul un pic diferit), este o hipercorectitudine care este întîlnită la cei marcați de fantoma lui „douăsprezece”. Aici trebuie să povestesc „aventura” unui amic de-al meu (asistent universitar, acum ditamai profesorul la filologie) care a comandat cu emfază unui gratargiu „douăsprezece mici”. Evident, gratargiul l-a luat peste picior (deh, nu știa că vorbește cu un asistent universitar :D), cum probabil toți cei cu simțul limbii au mustăcit cînd au auzit perla...


*bacaloreat – cred că orice persoană care a reușit să treacă acest examen ar trebui să știe că bacalaureat se pronunță ba-ca-la-u-re-at (șase silabe). Pronunțiile à la Coana Chirița sau Caliopi Georgescu nu pot face cinste nimănui. Iar cînd ești un moderator bărbos cu voce gravă care citești de pe hîrtie (unde scrie probabil bacalaureat) și pronunți tot greșit „*bacaloreat”, deja spectacolul e garantat... Mai jenant pentru aceștia e că elevii (promovați au ba) au găsit scăparea elegantă folosind varianta prescurtată – bac!

generație – aici scuza moderatoarelor care repetă fără discernămînt orice prostie auzită la politicieni e că dl. Funeriu (cu ale sale „douăzeci de generații” care au copiat după '89) și dl. Ponta (cu „jumatea de generație ratată”) își revendică întîietatea. Totuși, oamenii normali ar zice fie promoție (mai ales că avem „șef de promoție”), fie contingent. Sigur, am putea suspecta un joc de cuvinte gen degenerație pentru a sublinia nivelul „ridicat” al cunoștințelor participanților la bac, dar mă îndoiesc că putem acuza politicul românesc de simțul umorului și al limbii.

procentul de promovabilitate – este una dintre cele mai mari stupidități „promovate” în această perioadă (aici remarcăm că Ministerul și Inspectoratul vorbesc – corect – de „rata promovării”): promovabil însemnă pur și simplu „care poate fi promovat”, deci procentul de promovabilitate ar trebui să fie „procentul însușirii de a putea fi promovat” (total absurd) sau dacă relaxăm un pic sensurile, ar putea fi „procentul celor care au însușirea de a putea fi promovați”. Cum după notarea lucrărilor „abil”-itatea s-a materializat într-un rezultat concret – promovat sau respins – folosirea sintagmei discutate poate fi doar apanajul celor care preferă forma (cuvintele lungi impresionează fraierii, nu-i așa?) fondului (adică corectitudinii)!

aterizarea pe mare...

    În ultimul timp, presiunile îl fac pe ziarist să nu mai aibă timp să aloce timp pentru o a doua citire. Cel mai bun exemplu este acest articol (altfel promovînd o informație utilă și interesantă) în care autorul se pare că a uitat că aterizarea se face întotdeauna pe sol:

[...] întîiul zbor supersonic [...], cu decolare și aterizare pe suprafața Mării Negre.

     Sigur, nu este cea mai mare greșeală posibilă, însă, dacă ai pretenția că oferi știri de calitate, trebuie să cunoști diferența dintre aterizare și amerizare...

Ce cuvinte mai caută românii? Iunie 2011

    Am decis ca, pînă la implementarea unei funcționalități automate, să prezint periodic cuvintele cele mai căutate pe dexonline:

1. empatie
2. competență
3. irefutabil
4. sinonim
5. crea
6. nivel
7. paradigmă
8. exhaustiv
9. disertație
10. dizertație

După acestea, abia așteptînd să (re)intre în top 10: misogin, pragmatic, patimă, empiric, ipocrit, obstinație. Este important de spus că dacă am adăuga formele cu și fără diacritice, „competență” ar fi trecut pe primul loc. Însă cum nu este posibil să decelăm cîte din căutări se referă la „competentă” și cîte la „competență”, am preferat să păstrăm acest clasament. Avem cîteva chestiuni interesante de observat aici:

• apariția termenilor specifici examenelor (disertație, competență);
• apariția în top a formei greșite dizertație (care apare în dicționare cu referință la disertație) ;
• scăderea căutărilor cuvintelor „neacademice” (știți voi, cele scrise pe ziduri) – prima apariție e în jurul locului al 20-lea;
• menținerea în top a jumătate dintre cuvintele ultimului clasament (aprilie);

    Referitor la dualitatea disertație/dizertație: cele două cuvinte luate împreună ar ajunge pe primul loc al clasamentului, însă, avînd în vedere că este de presupus că cei care au vizitat forma dizertație au dorit să vadă și definiția formei corecte disertație, am preferat să nu le combin.

Miniștrii educației și educația miniștrilor...

   Acum vreo două zile, ministrul educației a făcut o gafă spunînd că cuvîntul coleg ar fi neutru. Mai penibilă decît greșeala a fost explicația confuziei dintre coleg și cadru. Sigur, la un moment dat a fost vorba și de cadru dar între timp se ajunsese cu discuția la coleg. Mai posibil ar fi că ministrul a făcut într-adevăr o confuzie, dar între neutru și neutral din pricina asemănării dintre cele două cuvinte.
    Partea distractivă este că a doua zi, un „sobor” de așa-ziși ziariști au luat la bani mărunți această problemă de importanță globală, invitîndu-l pe fostul ministru de resort, Andrei Marga, să analizeze respectiva eroare. Acesta ne-a explicat plin de emfază cum ministrul în exercițiu are impresia că „reforma nu este *propietatea lui”.
    Probabil că la Ministerul Educatiei nu s-a auzit de vorba românească „rîde ciob de oală spartă”, deoarece ambii au comis erori tocmai încercînd să sublinieze erorile altora. Sigur, s-ar potrivi și „dacă tăceai filozof rămîneai”, mai ales în cazul fostului rector din Cluj :).

Autor canonic...

    De ani buni am auzit sintagma din titlu în jargonul profesorilor de română, însă anul acesta (se prea poate să fi fost și în anii trecuți) am descoperit uimit că face parte din enunțul unui subiect la bacalaureat:

Redactează un eseu de două-trei pagini, despre particularitățile de construcție a personajului dintr-un text dramatic studiat, aparținînd unuia dintre autorii canonici: I.L.Caragiale, Camil Petrescu sau Marin Sorescu.[...]

    Dacă aruncăm o privire asupra definiției cuvîntului canonic observăm că singurul sens posibil este „în conformitate cu canoanele”, iar aici canon nu poate avea alt înțeles decît „normă, regulă de conduită”. Sigur, alternativa ar fi ca DEX-ului, cum ne-a obișnuit deja pînă acum, să-i scape anumite sensuri (iar în cazul lui canonic, în mod cert lipsește varianta formă canonică și respectiv sensul „standardizat, conform unei norme” folosit cel puțin în matematică de multișor). Chiar adăugînd aceste sensuri, sintagma autor canonic nu este clară pentru un vorbitor nativ de română care nu are legătură cu vocabularul programelor de limba și literatura română (iar rezonanțele bisericești ale construcției sînt inevitabile).
    Totuși, grav este că sub patronajul Ministerului Educației se alcătuiesc subiecte conținînd sensuri inexistente în DEX (care abia a fost reeditat în 2009). Dacă există cumva un alt dicționar care să fie obligatoriu pentru elevi (deși în acest caz ar trebui să fie distribuit gratuit sau măcar să fie disponibil online) îmi fac de pe acum mea culpa!

Ce înseamnă „barbarism”?

    Într-o emisiune (interesantă) transmisă pe TVR Cultural, Controversele istoriei, realizatorul emisiunii, altminteri cu un discurs coerent, a dat cu bîta-n baltă. Citez:

[...] în perioada aceea, să-mi scuzați barbarismul, a început *țărănizarea orașelor

    Era vorba, în mod evident, de migrarea populației rurale către orașe. Aici problema nu e numai încercarea de a crea un cuvînt nou (încercare nereușită de altfel, deoarece prin țărănizare probabil că orice vorbitor nativ înțelege „transformarea locuitorilor în țărani”), ci și folosirea greșită a cuvîntului barbarism (vezi definiția).
    Din contextul folosit se înțelege că sensul dorit era „cuvînt neplăcut” (probabil adjectivul rebarbativ ar fi fost o mai bună alegere în acest caz, care e oarecum asemănător) sau eventual că folosește un sens depreciativ. Cert e că nu e prea clar de unde și pînă unde „barbarism”: chiar dacă nu știi definiția cuvîntului, nu poți ajunge de la barbar la țăran sau la formarea cuvîntului *țărănizare altfel decît trecînd printr-o serie interminabilă de cuvinte conectate (de exemplu barbar - grosolan - necizelat - vulgar - vulg - plebe - țărani), ceea ce pare improbabil.
    În cazul de față, se ilustrează perfect proverbul „Dacă tăceai, filozof rămîneai”, chiar dacă este vorba de un doctor în istorie!

*„între 10-12”

    Una din greșelile care persistă trecerii vremii este folosirea lui între cu cu un interval (marcat prin cratimă). De fapt, este vorba de o prepoziție compusă între ... și ... care delimitează locul sau intervalul de timp (eventual indică aproximarea acestora). Cratima (-) înlocuiește exact prepoziția compusă între ... și ... așa că folosirea lui între împreună cu „liniuța” este incorectă.
    Am descoperit că greșeala este consemnată încă din perioada interbelică (grație articolelor lui Al. Graur din ziarul Tempo), dar m-am întîlnit cu ea de nenumărate ori pe ușile magazinelor (în special comuniste): „Deschis între 10-18”. Aici trebuie să recunosc că motivarea greșelii este greu de făcut: dacă dorim să prescurtăm „deschis între 10 și 18” o facem corect (și, evident, mai scurt): „deschis 10-18”. 
    Multă vreme am crezut că este o greșeală pe care o poți comite numai în scris (inclusiv Al. Graur în articolul mai sus menționat susținea imposibilitatea comiterii acestei greșeli în vorbire), însă zilele trecute am auzit un coleg spunînd: „Ședința durează între 2 - 4 ore” (sigur, liniuța e de la mine, a fost o mică pauză în vorbire și nu am știut cum să o notez altfel). Interesant e cum un biet și este omis cînd este cazul, dar este adăugat cînd nu trebuie (și-ul rezidual)! Dar despre asta într-o postare viitoare.

Statisticile dexonline pentru orașe (mai 2011) - partea a II-a

La cererea publicului adaug mai multe informații (în special normarea la numărul de locuitori) despre căutările lunii mai. Pare foarte interesant că pe locul I este Suceava (și de menționat poziția fruntașă a Pașcaniului)!

De asemenea, trebuie să adaug că nu toate orașele sînt introduse în baza de date GeoIP, așa că orașele care nu se regăsesc în tabel pot lipsi din această cauză. Pentru a putea ordona coloane tabelului, dați un click pe tabel (click-ul pe capul de coloană va ordona tabelul conform acelei coloane).

Oraș	Populație	Vizite	Pagini vizitate	Pagini/Loc.	Vizite/Loc.
București	1921751	1029874	3048810	1.5865	0.5359
Chișinău	647513	240004	809109	1.2496	0.3707
Cluj-Napoca	318027	170973	513932	1.6160	0.5376
Iași	321580	165497	509259	1.5836	0.5146
Timișoara	317651	115772	347608	1.0943	0.3645
Brașov	283901	93992	281726	0.9923	0.3311
Constanța	310526	85259	258559	0.8326	0.2746
Ploiești	232452	69892	222349	0.9565	0.3007
Craiova	302622	69041	231311	0.7644	0.2281
Suceava	106138	57873	192004	1.8090	0.5453
Galați	298584	55373	174496	0.5844	0.1855
Pitești	168756	53861	177497	1.0518	0.3192
Sibiu	155045	51997	162494	1.0480	0.3354
Oradea	206527	51474	165637	0.8020	0.2492
Baia Mare	137976	47238	156614	1.1351	0.3424
Brăila	216929	45583	150793	0.6951	0.2101
Arad	172827	44695	138438	0.8010	0.2586
Bacău	183484	40434	131055	0.7143	0.2204
Târgu Mureș	149577	35340	115506	0.7722	0.2363
Buzău	133116	28346	93246	0.7005	0.2129
Piatra Neamț	105499	25175	83958	0.7958	0.2386
Botoșani	115344	22491	75045	0.6506	0.1950
Târgu Jiu	96562	21149	67283	0.6968	0.2190
Focșani	103219	18847	60634	0.5874	0.1826
Râmnicu Vâlcea	107656	17649	58027	0.5390	0.1639
Târgoviște	89429	16676	54376	0.6080	0.1865
Alba Iulia	66369	16159	51241	0.7721	0.2435
Bistrița	81467	14471	48814	0.5992	0.1776
Pașcani	42172	14444	47616	1.1291	0.3425
Slatina	79171	14036	46608	0.5887	0.1773
Vaslui	70267	13867	45112	0.6420	0.1973
Drobeta-Turnu Severin	104035	12912	47814	0.4596	0.1241
Satu Mare	115630	11845	38305	0.3313	0.1024
Reșița	83985	11225	35177	0.4188	0.1337
Tulcea	92762	10899	34315	0.3699	0.1175
Zalău	63305	10570	34982	0.5526	0.1670
Sighișoara	32287	10250	32497	1.0065	0.3175
Deva	69390	9351	27855	0.4014	0.1348
Alexandria	50591	9033	28758	0.5684	0.1785
Slobozia	55410	8863	33098	0.5973	0.1600
Bârlad	69183	8776	30872	0.4462	0.1269
Giurgiu	69587	6487	23059	0.3314	0.0932
Hunedoara	71380	6479	20378	0.2855	0.0908
Călărași	71046	6317	20945	0.2948	0.0889
Cernavodă	20514	4533	15279	0.7448	0.2210
Turda	55770	4529	14062	0.2521	0.0812
Lugoj	44571	3458	10698	0.2400	0.0776
Aiud	28909	3296	10944	0.3786	0.1140
Sfântu Gheorghe	61512	3079	10005	0.1627	0.0501
Gherla	24232	2729	9109	0.3759	0.1126
Curtea de Argeș	32626	2472	8727	0.2675	0.0758
Carei	25590	2375	6868	0.2684	0.0928
Miercurea Ciuc	41852	2211	7656	0.1829	0.0528
Otopeni	10515	1872	6683	0.6356	0.1780
Tiraspol	155000	1840	6710	0.0433	0.0119
Toplița	16839	1644	5193	0.3084	0.0976
Cristuru Secuiesc	11291	1545	4734	0.4193	0.1368
Corabia	21932	1498	5273	0.2404	0.0683
Fălticeni	33867	1452	5813	0.1716	0.0429
Cugir	30244	716	2293	0.0758	0.0237
Câmpulung	38285	648	2219	0.0580	0.0169
Vișeu de Sus	18444	443	1612	0.0874	0.0240
Orăștie	24354	361	950	0.0390	0.0148
Băile Herculane	6051	349	1039	0.1717	0.0577
Victoria	10896	71	189	0.0173	0.0065

„a câștiga” locul 4

    Aseară, pe burtiera unui post de televiziune se anunța:

ROMÂNUL [...] A CÂŞTIGAT LOCUL PATRU ÎN FINALA CONCURSULUI [...]

    Dacă putem scuza cît de cît exprimarea defectuoasă „locul patru” în loc de „locul al patrulea”  (pe burtieră exprimarea trebuie să fie concisă și din această cauză e posibil ca politica redacțională să specifice ceva de genul ăsta), nu se poate, însă, trece cu vederea „a cîștigat locul patru”. Dacă putem cîștiga locul al patrulea, de ce să nu cîștigăm și ultimul loc?! Numai că limba nu e Olimpiadă (unde, se știe, cîștigi dacă participi) și, cum iarna nu-i ca vara, nici locul al patrulea nu poate fi victorios, chiar dacă am încerca să fim „politically correct”...
   
    Din păcate, respectivul post recidivează, anul trecut scriind ceva similar despre această problemă.

„epidemia” de E. coli

    Escherichia coli, în forma abreviată E. coli (cum o cunoaște cam toată lumea, de altfel) este o bacterie care se trăiește și se dezvoltă în special în intestinele animalelor cu sînge cald. Pînă aici nimic în neregulă: ce ar putea avea o biată bacterie cu vorbirea corectă?! Ea nu, însă mass media (in corpore) a promovat inepția: „epidemia de E. coli” (vezi, printre altele, aici, aici sau aici).
 
    Avem cîteva probleme cu această exprimare apropos de epidemie:

1. În sintagma „epidemia de ....” întotdeauna urmează numele unei boli. Adică e corect: epidemie de holeră, dar nu e corect: *epidemie de trenuri; Sigur, se poate folosi la figurat („epidemie de prostie”), însă niciodată la propriu;
2. Mai mult, boala respectivă trebuie să fie contagioasă. Adică nu e corect *epidemie de oboseală sau *epidemie de răceală, chiar dacă este un unic factor declanșator (cum ar fi bacteria E. coli în acest caz);
3. În ultimul rînd, dar nu mai puțin important: o epidemie este definită de un număr mare de îmbolnăviri într-un timp scurt. La momentul scrierii acestei note nu este cazul, deci chiar dacă nu am lua în considerare precizările de mai sus, nu se întrunesc condițiile alertei de „epidemie”. 

    Sigur, în lipsă de știri, putem fabrica cîteva... :D

    Dar cînd vedem că într-unul din aceste articole că se vorbește de Robert Koch ca director OMS (cînd acesta a murit acum mai bine de 100 de ani) și de „sursa originală a bacteriei”, este clar că nu trebuie să punem prea mult preț pe calitatea informației!

dexonline.ro - topul orașelor în luna mai

    Cineva spunea că gradul de civilizație al unei țări se poate estima prin măsurarea cantității de săpun folosite într-o perioadă fixată. Nu cred că greșesc prea mult cînd spun că nivelul nevoii de cultură se poate măsura prin numărul de căutări în dicționare. Fiind cel mai mare dicționar românesc online, dexonline.ro poate estima suficient de bine această nevoie de cunoaștere. Iată topul primelor 10 orașe la numărul de căutări în luna mai (rotunjind cifrele):

1. București – 1 milion de vizite
2. Chișinău – 250 mii de vizite
3. Cluj-Napoca – 170 mii de vizite
4. Iași – 165 mii de vizite
5. Timișoara – 115 mii de vizite
6. Brașov – 95 mii de vizite
7. Constanța – 85 mii de vizite
8. Ploiești – 70 mii de vizite
9. Craiova – 70 mii de vizite
10. Suceava – 60 mii de vizite

    Toate se învîrt în jurul a trei căutări per vizită, deci clasamentul nu ar suferi modificări dacă luăm în calcul paginile vizitate. Dacă luăm doar orașele din afara României, topul ar arăta astfel:

1. Chișinău –  250.000 de vizite (locul 2 la general)
2. Bruxelles – 6.200 de vizite (combinat din Bruxelles și Ixelles, locurile 53 și 61)
3. Roma – 6.000 de vizite (locul 47 la general)
4. Viena –  5.500 de vizite (locul 48 la general)
5. Madrid –  4.800 de vizite (locul 49 la general)
6. Paris –  4.000 de vizite (locul 52 la general)
7. Londra –  3.700 de vizite (locul 54 la general)
8. Torino –  3.100 de vizite (locul 2 la general)
9. Milano –  3.100 de vizite (locul 58 la general)
10. Valladolid - 2.100 de vize (locul 66 la general)

bujavercă

    O utilizatoare a dexonline este surprinsă de explicația dată de Dicționarul Etimologic al lui Ciorănescu termenului bujavercă. Îmi permit să spicuiesc din mesajul primit:

[...] bujaverca ar însemna vagin. Sunt cel puțin surprinsă și mi se pare imposibil. [...] Bunica mea îl folosea pentru a se referi la o haină care se pune pe exteriorul îmbrăcăminții pentru a o proteja, haina respectivă fiind mai uzată. [...] Sau poate fi o haină mai veche - pardesiu, ilic, sacou - aflată, cum spuneam, într-o stare de uzură avansată.

    Din capul locului trebuie să recunosc că nu am mai auzit cuvîntul și nici nu am găsit referințe la el (poate doar Tezaurul Limbii Române¹ sau vreo culegere de regionalisme să îl conțină). Totuși nu am putut să trec cu vedere un șablon de „evoluție” a unei clase de cuvinte din limba română.
    Astfel, se observă că există un curent în limba română care asociază hainele nefolosibile (murdare sau rupte) cu termeni peiorativi. Avem, așadar:

• boarfă, ștoarfă, tîrfă (tearfă), buleandră, fleandură, cotreanță, țoloabă, rapandulă – prostituată, curvă, femeie imorală;
• zdreanță, otreapă, cîrpă, șulfă – om fără caracter (și chiar prostituată);
• hoandră, leancă – femeie neîngrijită, neglijentă, îmbrăcată mizerabil;
• dănănaie – pacoste.

    Din acest motiv este credibilă o transformare din bujavercă (haină ponosită) în bujavercă (prostituată) și prin metonimie să desemneze organul „cel mai folosit” al acesteia (după cum se spune și „creier” oamenilor foarte inteligenți). Din păcate internetul nu ne poate ajuta prea mult: singurele intrări ar fi numele proprii și definițiile din dexonline (și din site-urile care au preluat definițiile). Nici măcar în cărțile în format electronic pe care le am nu am găsit o formă asemănătoare, așa că orice ajutor va fi binevenit!
________________
¹ Am verificat: nu apare nici în Dicționarul Tezaur!

tratament total necabalin descoperit într-un TIR...

    Că tot vorbeam zilele trecute de Legea Protecției Animalelor – tocmai ce-a apărut problema cailor din Delta Dunării. Și fără a avea ceva cu bietele dobitoace (de cai vorbesc!), nu mă pot abține să nu gîndesc că persoanele care vor să susțină cauza ilustrează proverbul „tăcerea e de aur”... Astfel, e imposibil să nu zîmbești cînd vezi o domnișoară (politician oare?) spunînd, ițindu-se dintre jandarmii, ce încercau să „facă ordine” într-o manifestație spontană:

„Tratamentul aplicat acestor bieți cai este inuman!”

Fiind vorba de cîteva propoziții extrase din context nu e sigur că este o greșeală de exprimare, însă asocierea cal - inuman este sigur nefericită.

    Dar cînd știrea principală a jurnalului zice:

„În TIR-ul oprit (n.r. special pentru că transporta acei cai) au fost descoperiți 75 de cai”

începi să te gîndești la descoperiri științifice sau arheologice, la haine date jos, la descoperirea cailor în ascunzișurile TIR-ului, ... în fine la orice altceva numai la cruzime nu. Ceea ce înseamnă că din cauza carențelor de limbă română, mesajul transmis este cu totul altul decît cel dorit...

infertilitate

    O utilizatoare a dexonline ne dojenește plină de convingere că definiția pentru infertilitate este greșită, că este înșelătoare șamd (și duce considerațiile pînă la a blama definiția pentru concepțiile masculino-mioritice asupra sterilității). Sensul contestat este cel de-al doilea:

 2. (Med.) Imposibilitate a femeii de a concepe un făt viu sau viabil; (impr.) sterilitate.

    Ce nu știe utilizatoarea (dar știu lexicografii) este faptul că originea cuvîntului este latinească – fertilis – și provine din verbul ferre „a naște, a purta” (pentru cei interesați, radicalul indo-european este bher-, cel care a condus la to bear „a naște” în limba engleză). Cum nașterea este o trăsătură exclusiv feminină, înțelesul se impune de la sine.
    Mai interesant este faptul că, verificînd pe internet frecvența alăturării dintre bărbat și (in)fertil, am descoperit că majoritatea site-urilor care oferă această alăturare nefericită sînt tocmai cele medicale, adică exact cele care ar trebui să perpetueze înțelesul corect al cuvîntului.

Protecția animalelor...

    Aflăm dintr-un ziar central (de fapt din două) că un medic din Botoșani este urmărit penal pentru cruzime față de animale din cauza eutanasierii a 200 de cîini. Lăsînd la o parte oximoronul „eutanasiere crudă” pe care îl lansează ambele ziare (preluat poate de la viziunea diferită a veterinarului față de cea a procuraturii), interesant este și pasajul extras din Legea protecției animalelor.
    Astfel, ne spune ziaristul, legea pedepsește (vezi legea 205/2004 completată de legea 9/2008) „omorîrea animalelor, cu intenție” (vezi articolul 6, alineatul 2, punctul a) – vezi aici varianta completă (compilată)). Ceea ce, în mod foarte ciudat, este adevărat. Studiind un pic legea, observăm că într-o mare măsură legea este ilogică, se contrazice și nu specifică aria clară de aplicare:

• Deși nicăieri nu se specifică despre ce animale este vorba, articolul 6, alineatul 2, punctul a) spune că este cruzime față de animale (care este infracțiune, evident, vezi articolul 23, și se pedepsește cu amendă de la 1.000 lei la 1.500 lei) omorîrea animalelor, cu intenție. Că e vorba de țînțari, șobolani sau găini, toate intră aici (fiind animale), adică practic fiecare dintre noi poate fi făcut răspunzător penal;
• Totuși, puțin mai încolo apare o contradicție: Art. 20. - Sacrificarea și uciderea animalelor se vor efectua cu respectarea prevederilor legale specifice în vigoare. Deci dacă sacrificăm sau ucidem cu intenție dar cu respectarea „prevederilor specifice în vigoare” (care or fi alea?, că nu am descoperit nimic în acest sens...), vom comite o infracțiune, dar o vom face conform legii, nu? Sau poate că de fapt trebuie să le sacrificăm fără intenție, ceva gen: „scuză-mă, dar nu am vrut să fac ciorbă din tine!”...
•  Frumusețea legii emerge în articolul 5 alineatul (2): Deținătorilor de animale le este interzis să aplice rele tratamente și cruzimi. Cui? Nu se specifică (putem presupune că e vorba de animale, dar legea ar trebui să se aplice nu să se discute). Pacea și armonia vor domni în jurul deținătorilor de animale!
• În articolul 6, alineatul (2) punctul i) se specifică: ce mai intră la capitolul cruzime față de animale: intervențiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codomia, cuparea urechilor, secționarea corzilor vocale, ablația ghearelor, coltilotul ciocului și dinților; Aici recunosc că am avut de învățat cuvinte noi, deși nu apar în nici un dicționar. Prima oară m-am speriat cînd am citit codomie, crezînd că este vorba de o greșeală de tipar (c-ul fiind destul de aproape de s pe tastatură), dar m-am liniștit spunîndu-mi că inițiatorul legii o fi fost doar neatent (sau semidoct?), codotomie sunînd, totuși, mai aproape de spiritul legii. Cu coltilotul am rămas neexplicat, poate ma ajută cineva... (înțeleg că  în anumite legi pot exista termeni specifici care să nu apară în dicționare, dar ar fi cazul ca aceștia să fie explicați);
•  În articolul 6, alineatul (2) punctul m) avem alt exemplu de cruzime față de animale: folosirea armelor cu tranchilizant, în alte situații decît pentru imobilizarea animalelor. Pe același calapod ar trebui definită drept cruzime fată de animale și „folosirea mîncării în alt scop decît hrănirea animalelor” sau „folosirea asistentei medicale în alt scop decît îngrijirea animalelor”...
• În articolul 6¹ se definește abandonul animalelor: Abandonul constă în lăsarea unui animal aflat în proprietatea şi îngrijirea omului, pe domeniul public, fără hrană, adăpost şi tratament medical adică dacă cineva lasă animalul pe proprietatea cuiva (inclusiv a statului), ieși basma curată. Îl atunci în curtea vecinului și scapi!
• Ca într-un roman polițist, articolul 7¹ aduce cu sine întorsături de situație: Este interzisă eutanasierea cîinilor, a pisicilor și a altor animale, cu excepția animalelor cu boli incurabile, constatate de medicul veterinar. Probabil că pentru domnii parlamentari care au lucrat legea asta „uciderea cu intenție” (vezi mai sus) nu include și eutanasierea. Și dacă s-ar putea găsi „experți” în drept care să aducă scuze acestei neclarități, nu vom găsi nici unul care să fie de acord cu enumerarea „cîini, pisici și alte animale”. Ce se întîmplă dacă eutanasiezi o maimuță? Se aplică legea au ba?!
• Tot articolul mai sus amintit aduce clarificarea nivelului cunoștințelor gramaticale ale parlamentarilor: se începe cu un genitiv fără articol (corect, deoarece substantivul este cel articulat): eutanasierea cîinilor, după care se umple enumerarea de genitive articulate (greșit): a pisicilor, a altor animale. Evident, corect gramatical este: „eutanasierea cîinilor, pisicilor și altor animale”;

    Aici m-am oprit că risc să scriu un text mai mare decît legea! Sigur, se poate constata și că procurorul care instrumentează cazul (plătit din bani publici) habar nu are de prevederile legii (dar poate omul vrea să se facă cunoscut pe banii noștri, cine știe):

• Articolul 1, alineatul (2) specifică clar: (2) Gestionarea populației canine fără stăpîn de pe teritoriul României se reglementează prin lege specială... Deci aia trebuia invocată...
• Chiar în lipsa acestuia, există articolele 20 (vezi mai sus textul) și 21 spune: Prevederile art. 20 nu se aplică animalelor care, datorită unor accidente sau boli, trebuie sacrificate ori ucise imediat;
• Și chiar de nu s-ar aplica nici unul dintre cele de mai sus, pentru cazul eutanasierii (Art.7¹) nu se prevede în mod explicit nici un fel de amendă/pedeapsă iar implicit doar cruzimea și relele tratamente (contravenții!) ar putea fi invocate, însă prin simplul fapt al menționării separate a eutanasierii în lege se face distincția de acestea două (chestie care va fi invocată de orice avocat).

În concluzie, Legea protecției animalelor este de fapt un articol din Legea protecției avocaților șmecheri, iar animalele, veterinarii și deținătorii de animale ar trebui să se ferească ca dracu' de tămîie de legea asta...

Din nou despre virgulă

    La cîte probleme cauzează în ultimul timp virgula unor ziariști, ar trebui ca dl. Socaciu să pregătească legea pentru înlocuirea ei cu blancul sau viceversa. Din pricina asta nu am mai
    Totuși, acest articol reușește să adune într-un subtitlu scurt 3 greșeli mărișoare și una de stil. Iată perla (nu am mai colorat în roșu greșelile din motive de lipsă de spațiu :) ):

„1 din 5 copii, trăiesc în sărăcie” 

•  Cea mai mare (și nescuzabilă) greșeală este plasarea virgulei între subiect și predicat. Dacă în anumite contexte există o mică pauză de respirație care se poate face între subiect și predicat (și pe care unii o confundă cu o virgulă), aici nu este cazul;
•  A doua greșeală este dezacordul (în număr) între subiect și predicat. Sigur, „*E multe”-urile nu sînt defel scuzabile, însă „somnul rațiunii naște monștri” inclusiv în lingvistică. În mod evident, nu copii este aici subiectul, însă prin complicarea inutilă a enunțului apar premisele erorii...
• A treia eroare o reprezintă formularea (greșită în limba română) 1 din 5 copii. Aici se întrezărește formularea din limba engleză (probabil 1 of 5 children), însă în orice traducere trebuie avută în vedere adaptarea la limba țintă, iar partitivul din limba română anunță cît mai devreme determinatul (corect deci un copil din cinci, caz în care probabil și acordul s-ar fi făcut corect);
• ultima greșeală pe care am descoperit-o este una de stil (minoră): în scris se recomandă ca numerele sub zece să fie scrise cu litere;

    Sigur, toată lumea a înțeles despre ce este vorba, însă o atare măcelărire a limbii române nu face cinste nimănui, cu atît mai puțin unuia care își cîștigă traiul din utilizarea condeiului.