minciuni... sistematizate?!

Plastica vorbă populară care ne spune „s-a suit scroafa-n copac” se potrivește perfect domnului tocmai cocoțat în vîrful unei instituții culturale care s-a apucat să se răfuiască cu vechii inamici cu ajutor acestei instituții. Iar în ultima boroboață de acest fel, domnul s-a apucat să vitupereze la adresa unui contestatar (evident, printr-un comunicat de presa al instituției). Singura problemă a reprezentat-o limba română. Cînd spui minciună sistematizată, fie te trădează limba de lemn, fie folosești neologisme lungi ca să epatezi. În nici unul dintre cazuri nu ieși prea bine...

Miniștrii educației și educația miniștrilor...

   Acum vreo două zile, ministrul educației a făcut o gafă spunînd că cuvîntul coleg ar fi neutru. Mai penibilă decît greșeala a fost explicația confuziei dintre coleg și cadru. Sigur, la un moment dat a fost vorba și de cadru dar între timp se ajunsese cu discuția la coleg. Mai posibil ar fi că ministrul a făcut într-adevăr o confuzie, dar între neutru și neutral din pricina asemănării dintre cele două cuvinte.
    Partea distractivă este că a doua zi, un „sobor” de așa-ziși ziariști au luat la bani mărunți această problemă de importanță globală, invitîndu-l pe fostul ministru de resort, Andrei Marga, să analizeze respectiva eroare. Acesta ne-a explicat plin de emfază cum ministrul în exercițiu are impresia că „reforma nu este *propietatea lui”.
    Probabil că la Ministerul Educatiei nu s-a auzit de vorba românească „rîde ciob de oală spartă”, deoarece ambii au comis erori tocmai încercînd să sublinieze erorile altora. Sigur, s-ar potrivi și „dacă tăceai filozof rămîneai”, mai ales în cazul fostului rector din Cluj :).

lingual

    Au trecut sărbătorile și au reînceput „dezbaterile” televizate, astăzi fiind la modă discuțiile inutile despre noua lege a învățămîntului. Cea la care m-am uitat eu a oferit un spectacol grotesc de autolingușire al unui fost ministru al învățămîntului, rector actualmente.

    Sigur, dacă nu te mai poți aștepta în ziua de azi ca proverbul „lauda de sine nu miroase a bine” să apară în bagajul celor 7 ani de acasă, te aștepți ca cei N de ani de școală să ajute la cunoașterea temeinică a limbii române, mai ales că omul se prezintă (și) ca profesor și filozof (deci vorbitul ar trebui să îi fie la îndemînă). Printre porumbeii scoși, unul m-a distrat în mod deosebit prin imaginea comică pe care o creează (involuntar, evident):

  „aceste formule [verbale] fac parte din arsenalul lingual al nazismului”

    Sigur, comentariile sînt de prisos, definiția lămurește pe oricine că organul menționat nu prea se potrivește cu mijloacele de luptă referite anterior. Probabil că în ziua de azi e bine să lupți cu toate mijloacele pe care știi să le „mînuiești” – nu știu care ar fi termenul „lingual” (sic!) echivalent – dar cunoștințele mele (limitate) de istorie îmi spun că naziștii foloseau arme mai dure...

    Cum se știe că în „arsenalul” semidoctului se află cuvinte pe care nu le știe folosi corect, dar care îl impresionează pe habarnamist (sper că nu e cazul și cu generația medie de intelectuali din București™), concluzia vine de la sine.