De bună seamă, bacalaureatul...

Astăzi am ajuns oarecum întîmplător să verific topul cuvintelor cele mai căutate. Nu mai dau topul (e deja postat pe fb), dar se detașa sintagma „de bună seamă”. Experiența anilor trecuți (2016 și 2017, la simulare, e adevărat) m-a făcut să verific logurile, iar bănuielile s-au confirmat: căutările au început înainte de începerea examenului și au continuat în timpul examenului, deși, cel puțin teoretic, cei care aveau acces la subiecte, nu aveau acces la telefon și computer!

Un utilizator de pe facebook ne-a sugerat verificarea Google Trends (care pentru ultimele 24 de ore oferă date neagregate):

Această verificare ne-a oferit o informație nouă: căutarea sintagmei a început în preziua examenului! Adică dacă ar fi fraudă, ar fi la un alt nivel (din poziția

Ce-i drept, am descoperit că Google îi ajută pe cei care știu ce să caute: practic le oferea exact fragmentul din definiție de care aveau nevoie!

Toată lumea a început să caute soluții împotriva fraudei (în afară de Minister, unde, evident, totul e bine!), dar în realitate este imposibil de rezolvat problema dacă menținem coordonatele existente ale subiectelor de examen:

• preparate din timp;
• un număr mic de variante;
• cerințe care se pot copia de pe net;
• „protejate” (de cine?!) pe lungul lanț de la propunere la examen; 

În loc să pierdem energie să căutăm cazurile de fraudă ar mult mai simplu să:

• generăm mii de subiecte,
• pe care să le compună și să le aleagă computerul
• aleator, în dimineața examenului,
• iar subiectele să nu poată fi rezolvat prin simple căutări!

știri despre Bac...

În mai toate emisiunile despre bacalaureatul de anul acesta (în special la televiziunile de știri), moderatorii sau invitații (jurnaliști și politicieni) s-au întrecut în a face greșeli „tematice”, de parcă ar dori să demonstreze practic nivelul acestui examen din anii trecuți! Cele mai întîlnite greșeli au fost:

douăsprezece ani – folosit cu obstinație la o anume televiziune de știri (probabil plictisiți să repete „douăsprezece clase” s-a trecut la „ani”, care are genul un pic diferit), este o hipercorectitudine care este întîlnită la cei marcați de fantoma lui „douăsprezece”. Aici trebuie să povestesc „aventura” unui amic de-al meu (asistent universitar, acum ditamai profesorul la filologie) care a comandat cu emfază unui gratargiu „douăsprezece mici”. Evident, gratargiul l-a luat peste picior (deh, nu știa că vorbește cu un asistent universitar :D), cum probabil toți cei cu simțul limbii au mustăcit cînd au auzit perla...


*bacaloreat – cred că orice persoană care a reușit să treacă acest examen ar trebui să știe că bacalaureat se pronunță ba-ca-la-u-re-at (șase silabe). Pronunțiile à la Coana Chirița sau Caliopi Georgescu nu pot face cinste nimănui. Iar cînd ești un moderator bărbos cu voce gravă care citești de pe hîrtie (unde scrie probabil bacalaureat) și pronunți tot greșit „*bacaloreat”, deja spectacolul e garantat... Mai jenant pentru aceștia e că elevii (promovați au ba) au găsit scăparea elegantă folosind varianta prescurtată – bac!

generație – aici scuza moderatoarelor care repetă fără discernămînt orice prostie auzită la politicieni e că dl. Funeriu (cu ale sale „douăzeci de generații” care au copiat după '89) și dl. Ponta (cu „jumatea de generație ratată”) își revendică întîietatea. Totuși, oamenii normali ar zice fie promoție (mai ales că avem „șef de promoție”), fie contingent. Sigur, am putea suspecta un joc de cuvinte gen degenerație pentru a sublinia nivelul „ridicat” al cunoștințelor participanților la bac, dar mă îndoiesc că putem acuza politicul românesc de simțul umorului și al limbii.

procentul de promovabilitate – este una dintre cele mai mari stupidități „promovate” în această perioadă (aici remarcăm că Ministerul și Inspectoratul vorbesc – corect – de „rata promovării”): promovabil însemnă pur și simplu „care poate fi promovat”, deci procentul de promovabilitate ar trebui să fie „procentul însușirii de a putea fi promovat” (total absurd) sau dacă relaxăm un pic sensurile, ar putea fi „procentul celor care au însușirea de a putea fi promovați”. Cum după notarea lucrărilor „abil”-itatea s-a materializat într-un rezultat concret – promovat sau respins – folosirea sintagmei discutate poate fi doar apanajul celor care preferă forma (cuvintele lungi impresionează fraierii, nu-i așa?) fondului (adică corectitudinii)!

Autor canonic...

    De ani buni am auzit sintagma din titlu în jargonul profesorilor de română, însă anul acesta (se prea poate să fi fost și în anii trecuți) am descoperit uimit că face parte din enunțul unui subiect la bacalaureat:

Redactează un eseu de două-trei pagini, despre particularitățile de construcție a personajului dintr-un text dramatic studiat, aparținînd unuia dintre autorii canonici: I.L.Caragiale, Camil Petrescu sau Marin Sorescu.[...]

    Dacă aruncăm o privire asupra definiției cuvîntului canonic observăm că singurul sens posibil este „în conformitate cu canoanele”, iar aici canon nu poate avea alt înțeles decît „normă, regulă de conduită”. Sigur, alternativa ar fi ca DEX-ului, cum ne-a obișnuit deja pînă acum, să-i scape anumite sensuri (iar în cazul lui canonic, în mod cert lipsește varianta formă canonică și respectiv sensul „standardizat, conform unei norme” folosit cel puțin în matematică de multișor). Chiar adăugînd aceste sensuri, sintagma autor canonic nu este clară pentru un vorbitor nativ de română care nu are legătură cu vocabularul programelor de limba și literatura română (iar rezonanțele bisericești ale construcției sînt inevitabile).
    Totuși, grav este că sub patronajul Ministerului Educației se alcătuiesc subiecte conținînd sensuri inexistente în DEX (care abia a fost reeditat în 2009). Dacă există cumva un alt dicționar care să fie obligatoriu pentru elevi (deși în acest caz ar trebui să fie distribuit gratuit sau măcar să fie disponibil online) îmi fac de pe acum mea culpa!