Se afișează postările cu eticheta consultanță. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta consultanță. Afișați toate postările

miercuri, 12 iulie 2017

Serviciul de consultanță lingvistică al Institutului de Lingvistică București

De ceva timp s-a redeschis serviciul de consultanță al Institutului de Lingvistică București. Site-ul este diferit de varianta anterioară, dar promptitudinea e similară. Ultima actualizare a paginii e de acum aproape 2 ani și, oricum, actualizările au durat mai puțin de 6 luni...

Din fericire de data asta răspunsurile au fost publicate, astfel că găsim și cîteva informații interesante. Cu ocazia asta am descoperit o inconsecvență a DOOM2:
Subiect: doi sau două august
Întrebare: Cum este corect să rostim: „Pe doi (doisprezece / douăzeci și doi) august s-a lansat proiectul” sau „Pe două (douăsprezece / douăzeci și două) august ...”? Dacă spunem „pe data de două” acordul este obligatoriu?
Răspuns: Potrivit DOOM 2005 p. XCII, pentru exprimarea zilelor de 2, 12 sau 22 ale lunilor se pot folosi fie formele de masculin ale numeralelor, fie cele de feminin (ambele fiind corecte): doi / două februarie, doisprezece / douăsprezece mai sau douăzeci şi doi / douăzeci și două august. Exprimarea datei în construcția „data de ...” nu impune folosirea formei de feminin a numeralului, putându-se spune fie data de doi august, fie data de două august.
Pentru prima zi a lunii se folosește întotdeauna numeralul ordinal masculin: întâi august.
De ce e inconsecvență? Pentru că se impune ca în date, ziua 1 să fie citit ca numeral ordinal, iar la restul zilelor ca numerale cardinale. În plus, auzim peste tot Unu mai sau Unu iunie (iar în Transilvania încă se mai spunea acum 20 de ani Prima mai), astfel că nu poate fi luat în calcul uzul (sigur, pe internet găsim un raport de 2:1 în favoarea lui întîi, însă textele în care se scrie 1 cu litere sînt de mii de ori mai puține decît cele în care se folosește cifra).

luni, 25 iulie 2011

Consultanță lingvistică...

Consultații lingvistice gratuite
    S-a deschis serviciul de consultanță „academică” pe probleme lingvistice (vezi imaginea din stînga)!
    Încercați să folosiți adresa http://consultanta.lingv.ro/ . Totuși avînd în vedere că la și de la primărie am primit răspuns mai rapid, mi-e teamă că e doar o metodă de a mai primi niște bani de la buget. Revin cu informații peste o săptămînă...

ACTUALIZARE: Într-adevăr, nu am primit răspuns nici după o lună.

Etichete

Adevărul (10) Agerpres (8) Alexandru Graur (14) Antena 3 (10) Auchan (8) B1 (3) BBC (3) Constituția (3) DEX (17) DOOM (6) DOOM2 (28) Digi (24) Digi 24 (64) Emil Grădinescu (3) Evaluarea Națională (7) Evenimentul zilei (17) Gabriela Vrînceanu Firea Pandele (4) HBO (7) Libertatea (9) Liviu Pop (3) Ministerul Educației (6) Parlament (3) Radu Paraschivescu (2) Realitatea TV (16) România Liberă (16) SRI (2) Stelian Tănase (2) adjectiv (3) articol sportiv (4) barbarism (20) beție de cuvinte (7) clasificat (3) cratimă (10) cum ne exprimăm corect (51) cum pronunțăm corect (19) cum scriem corect (44) cuvinte folosite greșit (257) cuvinte inventate (17) cuvinte pocite (4) cuvinte rar folosite (3) cuvinte redescoperite (12) cuvinte scrise greșit (53) cuvinte străine (7) cuvinte încîlcite (4) decît (4) dexonline (36) diacritice (9) eroare semantică (6) erori DEX (3) erori DOOM (1) etimologie (45) false friends (10) fotbal (10) furculision (6) grad de comparație (3) gramatică (5) greșeli de scriere monumentale (4) hipercorectitudine (5) inconsecvențe DOOM2 (7) jurnaliști (101) lipsă de logică (12) mama ei de topică! (4) marketing (11) monumente (3) muta cum liquida (9) noștrii (6) nume de persoane (7) ortografie (21) oximoron (11) pațachină (1) pleonasm (32) plural (10) politician (7) presă (5) prim-ministru (7) programă (3) prostul nu e prost destul... (3) publicitate (12) reforma ortografică (9) reporter (2) rimel (1) s-a răsturnat căruța cu proști (5) statistici (10) texte juridice (3) top căutări (29) traducere (18) traduceri proaste (26) virgula (9) vroiam (1) î din i (6)