Cupidon și amorașii, Eros și... eroții

Dragostea a fost dintotdeauna misterioasă, așa că încă din cele mai vechi timpuri a fost nevoie de zeități ale dragostei pentru a explica misterul. La vechii greci Afrodita era zeița frumuseții, dragostei, dorinței, pasiunii și a procreării dar pare că nu era suficientă: a intervenit Ares, zeul războiului, și l-au conceput pe Eros, zeul iubirii și sexului (adicătelea sexul = dragoste + război). Desigur cuvintele nu s-au lăsat așteptate: avem afrodiziac și erotic, erotism. 

La romani echivalentul lui Eros este Cupidon (născut din zeii romani echivalenți: Venus și Marte). Și etimologiile le sînt similare: în greaca veche ἔρως, éros înseamnă „dorință” și vine din verbul ἔραμαι, éramai „a dori”, iar în latină, Cupīdō („dorință pasională”) este derivat al verbului cupiō, cupĕre „a dori”. Nu l-am moștenit direct pe Cupīdō, dar vărul lui, cupidus „lacom, avid (de bani), hrăpăreț”, ni l-a dat pe cupid (prin intermediar francez), cu sens identic.

Dacă la greci Eros este reprezentat ca tînăr frumos, varianta romană, Cupidon (sau Amor), este reprezentat mai totdeauna ca un băiețel rotofei. Ambii sînt înaripați și cu tolba plină de săgeți... letale! Ambii umblă în grup: Eroții și Amorașii (și ei înaripați și cu tolbele pline) petrec și se distrează pe seama oamenilor, nu rareori trăgînd săgeți la întîmplare! Iar grupul ăsta vesel are și conotații etimologice, căci din grupul Eroților, în afară de Eros îi mai avem pe: Anteros („Dragostea reciprocă”), Hedylogos („Vorba meșteșugită”), Hermaphroditus („Androginitatea”), Himeros („Dorința arzătoare”), Hymenaios („Imnul nunții”) și Pothos („Dorul, iubirea nostalgică”), iar uneori și pe Hedone („Desfătarea senzuală”). Ați recunoscut, desigur originea cuvintelor hermafrodit, himen și hedonism! 

A, și o informație tangențială: nu-i așa că atunci cînd vă gîndiți la cum arată îngerii automat prima imagine ce vă apare este cea a amorașilor (desigur, fără tolba cu săgeți)? Nu întîmplător: în Vechiul Testament heruvimii erau reprezentați ca ființe cu patru fețe (om, vultur, bou, leu), cu patru aripi și cu corpul plin de ochi (Ezechiel 1:10)... iar în Renaștere pictorii, iubitori de frumos, au înlocuit hidoșeniile biblice cu imaginea mitologică a dragostei și a bunătății... cine se poate gîndi la ceva rău cînd vede un copilaș dolofan (deși știm că amorașii erau cam puși pe șotii)?!

sapiosexual...

            sapio - Dicționar latin-român (Gh. Guțu)

Nu trebuie să fim lingviști ca să observăm că tendința de a importa cuvinte inutile, în special din limba engleză americană, a crescut în ultimii ani. Și cum se poate vedea că, cel puțin în mediile online, există o adevărată emulație dacă e vorba de inventarea de cuvinte noi (pentru chestiuni oricît de minore), nu ne mirăm că aceste cuvinte ajung să fie importate și în limba română!

Utilizatorii termenului sapiosexual pretind că ar avea legătură cu sapiens „înțelept, inteligent” (același din Homo sapiens sapiens), ba chiar au apărut și în unele dicționare (de limbă engleză, firește)! Doar că există o mică problemă (sigur, în afara nevoii de a exista un cuvînt pentru acest concept): din sapiens și sexual(is) ar trebui să obținem sapiensexual. De ce avem, totuși, sapio- ?

Ei, bine, nu mai este așa de clar: în primul rînd sapio este verb (iar de obicei se folosesc substantive sau adjective pentru formarea cuvintelor), apoi, în al doilea rînd sensul principal este „a mirosi, a gusta” astfel că, în ciuda faptului că verbul sapio înseamnă și „a pricepe, a înțelege”, există posibilitatea unei confuzii. La fel, folosindu-se verbul, nu substantivul (sau adjectivul) asociat, dacă nu cunoști sensul termenului și încerci sa îl ghicești din limba latină, te poți gîndi la ceva legat de miros sau gust, nu la atracția („sexuală sau romantică” cum zice definiția din Webster) pentru o persoană inteligentă.

Dar probabil că nu trebuie să ne facem griji, căci lumea nu mai are cunoștințe de bază în limbile clasice și nici dorința de a le folosi corect, așa că înțelesul se va învăța din context sau după ureche!