meteor - meteorologie

Limba îți poate oferi întotdeauna surprize, însă unele pot fi de-a dreptul ciudate prin inconsistența care ar trebui să existe la nivelul gîndirii! Să luăm de pildă cuvîntul meteor, care înseamnă la origine „fenomen atmosferic”, și, care, la începutul secolului trecut, a început să fie folosit impropriu cu sensul de „meteorit” (și azi se întîmplă ceva similar). Trebuie menționat aici că primul sens adițional al lui meteor a fost „persoană cu renume strălucit, dar trecător”, dar azi nu mai apare acest sens în dicționare! Din 1955 sensul impropriu „meteorit, stea căzătoare” a fost adăugat în dicționare (DLRLC, 1955) și semnalat ca atare, iar din 1975 (prima ediție a DEX) nu mai e considerat impropriu (dar rămîne tot al doilea sens).  

meteor în DEX 2016

meteor în Dicționarul universal, ed. VI (Șăineanu, 1929)

De aceea e curios că există un mare procent al populației care nu face legătura aceasta între cuvinte:

Cuvîntul a fost folosit prima oară în limba franceză pe la 1200 și e format din radicalii de origine greacă μετα (deasupra) și εωρα, -ος (aer). Sigur, poate e greu de detectat radicalul „aer”, însă este evidentă legătura cu meteorologia! Dacă știm ce înseamnă -logie, ar trebui să ne treacă prin cap că meteor(o)- trebuie să aibă legătură cu fenomenele atmosferice! Culmea e că același sens primar îl avem și în engleză, și în franceză!

La fel de neînțeles, cel puțin pentru mine, este faptul că se pare că lumea preferă construcții din două cuvinte, ambele mult mai lungi decît meteor – fenomen meteorologic sau fenomen atmosferic – deși în ziua de azi există o constantă presiune în favoarea importului cuvintelor din engleză care descriu un concept într-o formă mai scurtă.

Fără legătură cu subiectul, ci doar cu etimonul, sînt interesante sensurile celorlalți membri din familia sa de cuvinte:

• meteoric: care (pe lîngă sensul de bază) a păstrat sensul de „efemer, trecător”;
• meteorism/meteorizație: acumulare de gaze în intestin;

Dacă acum 100 de ani se foloseau ambele sensuri, vezi imaginile de mai jos, în ultimul timp meteor a devenit un cuvînt uitat: sensul primar nu mai este folosit, sensurile secundare au cam dispărut din uz, iar singurul sens pe care îl mai găsim în limbă („meteorit, stea căzătoare”), repet, sens impropriu inițial, este mai degrabă perceput ca o variantă poetică pentru meteorit decît ca un termen de sine stătător!

Buletin agricol, 1924

Catalogul manuscriptelor grecești, 1909

mediocru și modest

În limba latină mediocris („mediocru”) și modestus („modest”) aveau ambele conotații pozitive și ocupau aceeași zonă de cîmp lexical; practic erau sinonime parțiale pe mai multe paliere (sensuri).

Mediocris însemna „mijlociu, obișnuit” uneori se folosea și pe post de „neînsemnat”. Substantivul corespunzător, mediocritas  însemna „moderație, temperanță”, dar și „lipsă de însemnătate”. Interesant e că desemna exclusiv o calitate – calea de mijloc – de exemplu, vezi binecunoscutul dicton Aurea mediocritas „calea de mijloc e aurită”.

Modestus – adjectivul provenit din modus „măsură” – însemna, în mod similar, „moderat, calm, discret”, dar rar se folosea și „lipsit de însemnătate”. La fel ca la mediocritas, și modestia desemna o calitate!

Evoluția celor două cuvinte (și a celor înrudite) este interesantă și ne arată că pot apărea schimbări semnificative de-a lungul timpului! În drumul lor către limba română, cele două substantive au trecut prin limba franceză (mediocre și modeste), unde și-au modificat un pic sensurile. Astfel, „lipsa de însemnătate” a extins sensurile negative la ambele substantive:

• modest s-a îmbogățit cu sensurile „simplu”, „fără calități speciale” sau „lipsit de strălucire”;
• mediocru și-a exacerbat sensurile „de nivel mediu” și „lipsit de importanță” și și-a adăugat sensurile „banal” și „cu nivel scăzut inteligență/cultură”. Din cauza ultimului sens, probabil, sensurile pozitive ale substantivului nu s-au mai folosit în limba franceză, astfel că în limba română mediocritate are numai sensuri negative (sau cel mult neutre). 

Spuneam mai sus că în latină cele două erau sinonime parțiale, dar și în limba română sînt sinonime parțiale, însă numai la un sens conotat negativ, fără legătură cu sensurile din latină (sensul pentru care există sinonimie nu există în latină):

Astfel, dacă modestia este în română o calitate, ca în latină, mediocritatea este exact pe dos față de latină, e ceva negativ! Iar dacă în limba română să fii mediocru are conotații negative, să fii modest are și conotații pozitive, și negative, în funcție de sensul folosit!

vespasiană

Toalete publice romane în Ostia Antica

    Cei mai bătrîni își amintesc cu siguranță sinonimul pentru pisoar*: vespasiană. Legătura cu împăratul Vespasian este evidentă, însă motivul legăturii rămîne obscur pentru mulți. Dacă vă gîndiți că Vespasian a inventat pisoarul (WC-ul sau WC-ul public), greșiți: acestea existau de multă vreme în Roma (inclusiv cu apă)! 

    Vespasian de fapt a fost doar cel care, din cauza faptului că războiul civil golise visteria imperiului, a impus pentru prima oară o taxă pentru colectarea urinei și pentru folosirea pisoarelor - vectigal urinae. Răspunsul lui Vespasian la întrebarea de ce impune o atare taxă a devenit legendar: „Banii n-au miros!”...

După Revoluția Franceză, Parisul a început să se modernizeze, iar igiena a impus crearea WC-urilor publice. De aceea s-au creat coloanele cu pisoare la interior (și afișe la exterior), care au fost botezate ironic imediat coloane Rambuteau, după numele prefectului care le-a instalat. Se zice că prefectul, căruia nu-i plăcea să fie asociat cu pisoarele, a lansat expresia coloane vespasiene, de unde și numele de azi.

---

* Editare ulterioară: ca să răspund unor „critici”: pisoar cu s este forma corectă, nu cea cu ș.