Dragostea a fost dintotdeauna misterioasă, așa că încă din cele mai vechi timpuri a fost nevoie de zeități ale dragostei pentru a explica misterul. La vechii greci Afrodita era zeița frumuseții, dragostei, dorinței, pasiunii și a procreării dar pare că nu era suficientă: a intervenit Ares, zeul războiului, și l-au conceput pe Eros, zeul iubirii și sexului (adicătelea sexul = dragoste + război). Desigur cuvintele nu s-au lăsat așteptate: avem
afrodiziac și
erotic,
erotism.
La romani echivalentul lui Eros este Cupidon (născut din zeii romani echivalenți: Venus și Marte). Și etimologiile le sînt similare: în greaca veche ἔρως, éros înseamnă „dorință” și vine din verbul ἔραμαι, éramai „a dori”, iar în latină, Cupīdō („dorință pasională”) este derivat al verbului cupiō, cupĕre „a dori”. Nu l-am moștenit direct pe Cupīdō, dar vărul lui, cupidus „lacom, avid (de bani), hrăpăreț”, ni l-a dat pe cupid (prin intermediar francez), cu sens identic.
Dacă la greci Eros este reprezentat ca tînăr frumos, varianta romană, Cupidon (sau Amor), este reprezentat mai totdeauna ca un băiețel rotofei. Ambii sînt înaripați și cu tolba plină de săgeți... letale! Ambii umblă în grup: Eroții și Amorașii (și ei înaripați și cu tolbele pline) petrec și se distrează pe seama oamenilor, nu rareori trăgînd săgeți la întîmplare! Iar grupul ăsta vesel are și conotații etimologice, căci din grupul Eroților, în afară de Eros îi mai avem pe:
Anteros („Dragostea reciprocă”),
Hedylogos („Vorba meșteșugită”),
Hermaphroditus („Androginitatea”),
Himeros („Dorința arzătoare”),
Hymenaios („Imnul nunții”) și
Pothos („Dorul, iubirea nostalgică”), iar uneori și pe
Hedone („Desfătarea senzuală”). Ați recunoscut, desigur originea cuvintelor
hermafrodit,
himen și
hedonism!
A, și o informație tangențială: nu-i așa că atunci cînd vă gîndiți la cum arată îngerii automat prima imagine ce vă apare este cea a amorașilor (desigur, fără tolba cu săgeți)? Nu întîmplător: în Vechiul Testament heruvimii erau reprezentați ca ființe cu patru fețe (om, vultur, bou, leu), cu patru aripi și cu corpul plin de ochi (Ezechiel 1:10)... iar în Renaștere pictorii, iubitori de frumos, au înlocuit hidoșeniile biblice cu imaginea mitologică a dragostei și a bunătății... cine se poate gîndi la ceva rău cînd vede un copilaș dolofan (deși știm că amorașii erau cam puși pe șotii)?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu