Despre desert

Întotdeauna mi s-a părut interesant să aflu evoluția cuvintelor, dar este fascinantă schimbarea sensului unor cuvinte des folosite, cum este cazul lui desert! Acesta a fost împrumutat din limba franceză la finele secolului XIX cu sensul din limba franceză „fel de mîncare servit la sfîrșitul unei mese”, dessert provenind din verbul desservir „a strînge masa”. Găsim în presa de acum 100 de ani exemple cu duiumul:

Adevărul literar și artistic, iunie 1933

Oglinda lumii, iunie 1927

Lupta, decembrie 1936

Care este pluralul lui sînge?

Răspunsul pe scurt la întrebarea din titlu este: nu are plural! Dar, evident, răspunsul complet este nuanțat!

De ceva timp s-a răspândit o memă, anume că pluralul lui sînge ar fi... sîngiuri! Sînt date și cîteva poze, inclusiv de pe dexonline, dar concluziile sînt clare: 

• oamenii nu știu în ce dicționare să caute;
• oamenii nu știu că citească un dicționar!

Ca să clarific: dacă te interesează un plural, în primul rînd îl cauți în DOOM (aceasta fiind, cel puțin oficial, norma), nu în DEX. Căutînd în DOOM, obținem rezultatul evident: nu are plural!

Chiar dacă căutăm în dicționarul greșit, tot mai există o șansă dacă citim informațiile corect:

În cazul DEX, acesta are mai multe indicii: în primul rînd indicația (5) de lîngă plural înseamnă că numai sensul respectiv are acel plural. Iar dacă mergem chiar la sensul respectiv, vedem că, în afară de eticheta „învechit”, apare și indicația că se folosește numai la plural.

mamaie și tataie

Acum 100 de ani existau o mulțime de cuvinte cu care se apelau bunicii, dar mamaie și tataie nu erau printre ele! Pentru că mamaie și tataie erau folosite regional (Moldova în principal) și erau hipocoristicele pentru... mamă și tată! De altfel și acum, în DEX (mai jos ediția 2016), primele sensuri sînt mamă și tată!

Primele atestări le-am descoperit în presă, dar e vorba de foiletoane, ceea ce este de înțeles, căci registrul (aproape) oficial al stilului jurnalistic este incompatibil cu apelativele familiare. 

De exemplu, vom găsi în Constantin Mille, Dinu Milian (foileton publicat în ziarul Lupta, 29 ianuarie 1887):

 Sau în Veselia, nr. 8, 1907:

Abia în 1899 (Opinia, 20 februarie) un reportaj folosește termenul mamaie, tot cu sensul „mamă”:

Prima atestare descoperită de mine a lui mamaie cu sensul „bunică” este în București, în 1924 (în Rampa):

Ceea ce dovedește și că atestarea din DLR (volumul M este publicat în 1965) este incorectă:

Dar cum se spunea înainte bunicilor? Iată ce ne învață Atlasul lingvistic român:

și

flegmă - flegmatic

Pe 19 octombrie am avut parte și de o surpriză în logurile de căutare! După ziua precedentă, cînd a fost căutat foarte mult meltean, părea că vom avea încă o zi cu acest cuvînt în frunte! Dar brusc, în jurul orei 17.00, au fost într-o oră peste 8000 de căutări ale lui flegmatic! Pînă la finalul zilei am ajuns la aproape 10.000 de căutări!

Pe măsură ce se timpul trece, lumea începe să piardă legătura dintre cuvinte cînd sensul de la care a pornit e dat uitării. Astfel puțină lume știe că flegmă are și un alt sens (unele dicționare spun de un sens figurat):

FLÉGMĂ², flegme, s. f. Fire a omului nepăsător, impasibil, cu sînge rece; nepăsare, indiferență. Ce este? l-am întrebat. – Nimic, îmi răspunse cu o barbară flegmă, o femeie s-a otrăvit. NEGRUZZI, S. I 53.

sursa: DLRLC (1955-1957)

Mi se pare hazliu de remarcat faptul că și azi flegmaticul e la conducere, ceea ce face citirea definiției din DLRLC (al doilea exemplu) să pară o ironie la adresa unei personalități din România! 😀

FLEGMÁTIC, -Ă, flegmatici, -e, adj. Cu caracter nepăsător, cu sînge rece, imperturbabil, calm. Negustorul își reluă figura flegmatică și anunță că acceptă și această condiție. C. PETRESCU, A. 326. În locul moșneagului... atît de roș și de vesel, mă întîmpină un neamț sarbăd și flegmatic. NEGRUZZI, S. I 67.

sursa: DLRLC (1955-1957)

Revelion...

În zilele noastre Revelionul desemnează exclusiv noaptea în care se schimbă anul și petrecerea asociată acestui eveniment, însă mai demult lucrurile nu erau chiar așa de simple, căci desemna orice fel de cină (sau petrecere) care se întindea după miezul nopții, de obicei după un bal sau o sărbătoare!

 

revelion în DLR

Exemple de folosire:

Adevărul, 24 decembrie 1894

Foaia populară, 1898, nr. 43 (27 decembrie) 

De altfel Bolintineanu a simțit nevoia în romanul Elena (1870) să clarifice tipul revelionului:

Editare ulterioară: am descoperit la ceva timp după publicare și acest articol interesant al Rodicăi Zafiu