Mediocris însemna „mijlociu, obișnuit” uneori se folosea și pe post de „neînsemnat”. Substantivul corespunzător, mediocritas însemna „moderație, temperanță”, dar și „lipsă de însemnătate”. Interesant e că desemna exclusiv o calitate – calea de mijloc – de exemplu, vezi binecunoscutul dicton Aurea mediocritas „calea de mijloc e aurită”.
Modestus – adjectivul provenit din modus „măsură” – însemna, în mod similar, „moderat, calm, discret”, dar rar se folosea și „lipsit de însemnătate”. La fel ca la mediocritas, și modestia desemna o calitate!
Evoluția celor două cuvinte (și a celor înrudite) este interesantă și ne arată că pot apărea schimbări semnificative de-a lungul timpului! În drumul lor către limba română, cele două substantive au trecut prin limba franceză (mediocre și modeste), unde și-au modificat un pic sensurile. Astfel, „lipsa de însemnătate” a extins sensurile negative la ambele substantive:
- modest s-a îmbogățit cu sensurile „simplu”, „fără calități speciale” sau „lipsit de strălucire”;
- mediocru și-a exacerbat sensurile „de nivel mediu” și „lipsit de importanță” și și-a adăugat sensurile „banal” și „cu nivel scăzut inteligență/cultură”. Din cauza ultimului sens, probabil, sensurile pozitive ale substantivului nu s-au mai folosit în limba franceză, astfel că în limba română mediocritate are numai sensuri negative (sau cel mult neutre).
Astfel, dacă modestia este în română o calitate, ca în latină, mediocritatea este exact pe dos față de latină, e ceva negativ! Iar dacă în limba română să fii mediocru are conotații negative, să fii modest are și conotații pozitive, și negative, în funcție de sensul folosit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu