referendum *pe justiție

 Încetul cu încetul, pe va deveni singura prepoziție din limba română...

*eu și alți colegi

Tocmai am auzit un europarlamentar (care, pare-se, a fost și jurnalist înainte) explicînd că nu știu ce ar fi făcut „eu și alți colegi”! Nu-mi este clar ce este în mintea cuiva care formulează o asemenea sintagmă, singura explicație ar fi că folosește un șablon (pe care, evident, nu îl înțelege).

Prin construcția „eu și alți...” se face o asociere în aceeași clasă, deci prin folosirea șablonului „eu și alți colegi” vorbitorul se consideră și el un coleg, lucru evident contradictoriu cu înțelesul lui „coleg”, care se referă la alte persoane decît cea de referință.

Căutînd pe internet, am descoperit că șablonul este destul de folosit:

De menționat că șablonul verbal se poate se regăsește în asociere și cu alte substantive cu același tip de semantism: vecin, prieten, coechipier șamd! 

a se face scrum...

Incapacitatea unor jurnaliști de a ocoli șabloanele de exprimare poate conduce la combinații rizibile.

Deși se înțelege ideea textului (distrugere totală), nu cred că poate cineva să nu se gîndească la faptul că metalul din care sînt făcute mașinile nu se pot transforma în scrum!

Mai grav pe termen lung e faptul că, repetate (în special în media), aceste mici erori ajung să nu mai fie sesizate sau ca sensul să migreze încet-încet către ceva care nu mai are vreo legătură logică cu sensul inițial! (Mai știți că vă mirați că anumite expresii nu au nici un fel de logică în limbă? asta se întîmplă!)

*Urmare a adresei...

Nu știu despre ce este vorba în cererea Serviciului de Telecomunicații Speciale (o să mă documentez), dar este înduioșătoare smetia gramaticală pe care o dă departamentul de comunicare al Biroului Electoral Central celor de la STS fără să își dea seama că și ei o comit la fel de grav încă de la începutul mesajului cu „Urmare a adresei dvs”! Probabil după principiul „prostul nu e prost destul dacă nu e și fudul”...

Decizia discutată (nu știu ) poate fi găsită aici, textul împricinat fiind „Art. 4. - (1) În cazul încărcării în SIMPV a fotografiei unui proces-verbal care conține neconcordanțe, corecturile datelor înscrise în acesta vor fi realizate de către președintele biroului electoral al secției de votare, numai în baza
deciziei BEJ sau a BESMB, la sediul acestora.”.

Interesant este de observat că șablonul instituțional a evoluat un pic (acum ceva timp se obișnuia formularea cu dativul, vezi articolul despre urmare adresei dvs), dar tot greșit a rămas!

Lăsînd exprimarea șablonardă deoparte, chiar dacă din text se înțelege că e vorba de BEJ sau BESMB (mă rog, tehnic vorbind corect ar fi fost să se folosească pluralul „sediile” sau, și mai bine, să se exprime clar că se merge la sediul autorității care decide, că e un text cu valoare juridică și trebuie să fie exact), totuși concluzia „nu se impune din realizarea acordului”...

moment de respiro

Dintre șabloanele folosite de comentatorii Campionatului Mondial din Rusia mi-a atras atenția moment de respiro, folosit într-un moment de acalmie în joc. Prima impresie ar fi că avem de-a face cu o expresie sudată, însă DEX-ul are altă părere:
expresia

RESPÍRO s. n. Moment de relaxare, de repaus între două perioade tensionate, agitate. – Din it. respiro.
sursa: DEX '16 (2016)

Cuvîntul respiro este împrumutat din italiană, unde se folosește ca variantă prescurtată a expresiei momento di respiro. Ca și la noi, termenul este folosit cu precădere în jargonul sportiv. Nu e clar dacă a fost împrumutat doar respiro (cum sugerează dicționarul) sau întreaga expresie (care a fost și tradusă). Echivalentul românesc ar fi expresia „a-și trage sufletul”.

O mică problemă ar putea fi că, în conformitate cu definiția din dicționar, respiro conține ideea de moment, astfel că exprimarea ar putea fi considerată pleonastică. Cred, totuși, că nici cel mai înverșunat luptător împotriva pleonasmelor nu poate condamna folosirea expresiei pentru că, cu excepția lui respiro folosit ca nume propriu, nu-l putem descoperi separat în limba română, cel puțin printre documentele care se pot consulta pe Internet (în DCR2 avem două exemple care îl folosesc pe respiro singur, dar de acum 40-50 de ani).

Din punct de vedere semantic, DEX-ul impune în definiție ca momentul de relaxare să apară între două momente tensionate, chestiune nu se potrivește întotdeauna uzului (în transmisiunile sportive): de cele mai multe ori este vorba de o perioadă în care nu se întîmplă nimic interesant. În plus, pare evident că un comentator nu poate ști în direct dacă va mai veni o perioadă tensionată/agitată în joc! Din acest motiv aș spune că definiția corectă este cea din dicționarul de neologisme:

RESPÍRO s. n. moment de relaxare, de repaus; răgaz, odihnă. (< it. respiro)

sau cea din Dicționarul de cuvinte recente (edițîa a II-a):

respíro s. sg. tant. (livr.) ♦ 1. Relaxare, repaus ◊ „În genere, ziua de odihnă este un eficient «respiro» pentru toți membrii caravanei despresurați de grijile presante ale programului zilnic.” R.l. 17 VI 74 p. 5; v. și Sc. 19 XII 79 p. 1. ♦ 2. (impropriu) (Ultima) oră ◊ „Știrile de ultim respiro referitoare la mode.” Săpt. 23 I 76 p. 8 (din it. respiro; DEX-S; cuv. este mai vechi în română)