Definiții circulare... (episodul 2)

Dacă ai doar DEX-ul acasă și vrei să afli ce înseamnă anumite cuvinte trebuie să te înarmezi cu răbdare multă.

cobză modernă

CÓBZĂ, cobze, s. f. Instrument muzical cu coarde, asemănător lăutei, având cutia de rezonanță foarte bombată, folosit mai ales la acompaniament (prin ciupirea coardelor). – Din ucr., rus., pol. kobza.
LĂÚTĂ, lăute, s. f. Instrument muzical cu coarde asemănător cu cobza; p. gener. instrument muzical cu coarde. [Var.: alăútă s. f.] – Din tc. lâuta, ngr. laúto.

Practic aflăm că lăuta e un fel de cobză și cobza e un fel de lăută. Nu mai spun că ambele pornesc de la un concept nedefinit: „Instrument muzical cu coarde”.

Dacă ne uităm și în alte dicționare, confuzia începe să crească! În DLRLC avem:

CÓBZĂ, cobze, s. f. Instrument muzical cu coarde, asemănător cu chitara, întrebuințat spre a acompania alte instrumente, de obicei vioara.
LĂÚTĂ, lăute, s. f. Instrument muzical cu coarde, cu cutia de rezonanță bombată și cu gîtul îndoit; p. ext. nume generic pentru instrumentele cu coarde.

lăută modernă

Confuzia se poate exacerba cînd descoperim și definiția luthului:

LUTH, luthuri, s. n. Vechi instrument muzical cu coarde, asemănător cu lăuta. [Pr.: lut] – Din fr. luth. Cf. it. liuto.

sau dacă citim explicațiile lui Scriban:

lăútă f., pl. e [...] Vechĭ. Un fel de vioară cu doŭă saŭ treĭ coarde (Stam. 187) pe care, în loc de arcuș, le atingea o rotiță pe care o învîrteaĭ cu mîna dreaptă, ĭar cu stînga călcaĭ pe coarde (fr. vielle). Maĭ pe urmă, vioară obișnuită.

Din acest moment am hotărît să este mai sigur pentru neuronii mei să caut și restul instrumentelor cu coarde: țiteră, scripcă, ceteră, diblă șamd!

promiscuitatea și DEX-ul

Cine a ajuns să citească definiția acestui cuvînt, fie din curiozitate, fie chiar din întîmplare (ca mine), nu are cum să nu rămînă un pic pe gînduri și să încerce să înțeleagă ce vrea să zică!

Iată definiția din DEX 2009: 

PROMISCUITÁTE s. f. Amestec de indivizi foarte diferiți pe care îi reunește un mod de viață dubios și contradictoriu și un comportament necuviincios. ♦ Conviețuire în condiții de mizerie sau de imoralitate a mai multor persoane de sex diferit. [Pr.: -cu-i-] – Din fr. promiscuité.

Nu este suficient că în definiție apar sintagme foarte vagi ca „foarte diferiți”, „mod de viață dubios” și „contradictoriu” (?!), dar avem și „comportamentul necuviincios”, care este bomboana de pe colivă (nu te poți opri să nu te gîndești că nu zis săru'mîna doamnelor și nu cedează locul în autobuz). De asemenea, în partea a doua aflăm că grupul trebuie să conțină musai persoane de sex diferit (așadar, conform DEX, un grup format exclusiv din băieți nu ar putea fi promiscuu!)

Noi am preluat termenul din franceză, unde a fost creat pornind de la latinescul promiscuus „de-a valma”, în latină formîndu-se din pro- „înainte” și miscere „a amesteca”. Componenta „imoralitate” nu exista în latină, ea a fost adăugată în limba franceză!

Interesant că imoralitatea se referea la contactul șocant, contrar bunelor moravuri (de atunci), dintre tradiții, categorii sociale, rase și sexe diferite.

Curios este că inițial s-a folosit doar sensul existent și în latină, mărturie stînd definiția din Dicționarul lui Candrea (1926-1931):

Definiții circulare... (episodul 1)

Am explicat mai demult cum trebuie construită o definiție ca să fie corectă, însă dicționarele tipărite se luptă cu problemă majoră: spațiul. Din acest motiv au fost inventate tot felul de strategii care să  ajute editorul să tipărească mai puțin (nu neapărat din cauza costurilor, cît din cauza confortului utilizatorului): nu se oferă definiții pentru negațiile cuvintelor sau pentru cele formate cu prefixe evidente (de genul re-) decît dacă cuvîntul format a căpătat sensuri noi, diferite de cele evidente.

Cel mai rău lucru care i se poate întîmpla unui dicționar este să aibă definiții... să nu le zicem proaste, dar care să nu reușească să transmită cititorului sensurile termenului explicat. Iar în momentul în care grija pentru spațiu devine exacerbată, apar ușor greșelile, căci se poate uita care este scopul principal al dicționarului.

Să luăm exemplul conceptului de concatenare. Deși există în limba română de multișor (în chimie de cel puțin 100 de ani, iar în informatică de la apariția ei), abia în ediția din 2009 a apărut în DEX (într-a treia retipărire a ediției a doua!)

După cum se vede concatenare trimite la a concatena, iar a concatena trimite la concatenare. Ceea ce se cheamă în literatura de specialitate „definiție circulară” sau chiar cerc vicios (dacă ne legăm și de logică). Evident, o asemenea definiție este inutilă, însă, cu siguranță, cel puțin în cazul acesta există o explicație simplă (fără a scuza în vreun fel eroarea!)...

Fără a cunoște dedesubturile creării DEX, putem presupune că un colaborator nou (ediția precedentă din 1998 nu conținea termenii, deci ei au fost adăugați în ediția curentă) a definit varianta mai des folosită – concatenare – iar apoi verbul a fost definit în funcție de acesta. Dar acest lucru contravenea convenției deja stabilite pentru DEX, și anume că substantivul provenit din infinitivul lung se definește întotdeauna pe baza verbului. Probabil că la corectură s-a observat acest lucru și s-a folosit convenția, însă nu s-a refăcut și definiția verbului!

DOOM2 și Olanda

    Pentru cine nu a aflat încă, limba oficială a Olandei se numește neerlandeză. Și de fapt Olanda nu este numele țării, ci doar al unei provincii a țării al cărei nume este Țările de Jos/Regatul Țărilor de Jos (culmea! două entități distincte și acestea). Sătul fiind de informațiile aproximative, am hotărît să mă informez cît mai atent pe această temă. Primul pas: ce scrie în DOOM² despre numele proprii străine? Cam asta (mai multe informații aici):

Numele statelor (și cuvintele din aceeași familie — !belarus, !belarusă) trebuie folosite în forma oficială recomandată de acestea^[49]: !Belarus, !Cambodgia, !Cóte d'Ivoire, !Myanmar.

    Interesant e faptul că pe site-ul Academiei este publicat un articol (am scris despre el aici) despre noutățile din DOOM². De aici citez:

Numele statelor trebuie utilizate în forma oficială recomandată de acestea Belarus (la cuvintele din aceeași familie se pot folosi ambele variante: belarus/bielorus, belarusă/bielorusă), Cambodgia, Côte d’Ivoire, Myanmar.

   Trebuie să mărturisesc că m-am repezit la DOOM² și am căutat etnonimul corespunzător lui Myanmar (pe cel vechi îl știu: birmanez). Evident, nu l-am descoperit!

    De asemenea, cele două informații îmi par oarecum contradictorii (una fiind norma, cealaltă fiind publicată pe site-ul Academiei și părînd a fi scrisă chiar de colectivul care s-a ocupat și de DOOM²), mai haioasă fiind nota din DOOM² care referă ca sursă Lista corpului diplomatic (varianta actualizată o puteți citi aici), exprimarea fiind suficient de ambiguă încît să nu fie clar dacă lista aceasta a fost o simplă sursă pentru noile intrări în DOOM sau însăși regula de folosire a fost preluată de acolo (puțin credibil: am căutat ceva de genul ăsta în listă și nu am găsit).

    Mai ciudat mi se pare modul discreționar în care a fost interpretată această listă, exemplificativ fiind:

    Dacă pot înțelege necesitatea folosirii formelor oficiale în diplomație, recunosc că mă depășește impunerea acestora în vreun fel în vocabularul de zi cu zi, mai ales că sîntem obișnuiți să folosim formele încetățenite (nici măcar cel mai înrăit adept al regulilor nu va spune Regatul Țărilor de Jos în loc de Olanda. Dar dacă tot se dorește o atare impunere, măcar să se facă cum trebuie: toate numele țărilor să fie în formula diplomatică și etnonimele să fie corespunzătoare!

vacă, vițea, vițică, juncă, juncană, junincă

Vacă din rasa muntenească scoțiană

    O utilizatoare a dexonline ne-a atenționat (pe bună dreptate) că există anumite incoerențe între dicționare (lucru pe care îl observaserăm deja), dîndu-ne drept exemplu cuvîntul junincă. DEX-ul spune una, NODEX-ul spune alta. Din păcate, chestiunea nu depinde de noi, fiecare dicționar avînd în spate o „armată” de lingviști, filologi, lexicografi...
    Pornind de la acest fapt, m-a pus Aghiuță să caut prin întreaga arie semantică a vacii. Am zis să încep cu DEX-ul (cel din 1996/1998; definiții aproape identice fiind și în DEX 2009), pornind de la presupunerea că ar trebui sa existe coerență. Iată rezultatele:

VIȚEÁ = Vacă până la vârsta de un an; vițică.
JUNÍNCĂ = Vițea tânără (între un an și doi ani).
JÚNCĂ = Vacă tânără (între doi și trei ani) care nu a avut încă vițel.
JUNCÁNĂ = Vacă tânără (între trei și patru ani).

    Cînd mă bucuram că există o coerență la nivelul vîrstelor (măcar în cadrul aceluiași dicționar), am dat de definiția junincii... Mai exact, juninca (care are între un an și doi) este o vițea (adică are mai puțin de un an) care este pe deasupra și tînără (oare or exista și vițele bătrîne? Sau măcar mature?)!
    Sigur, nu mai are sens să mă întreb cum ar trebui să numesc vaca între doi și trei ani care are vițel...