Coafor...

DEX 2016

În mod ciudat, DEX nu atestă încă sensul „salon de coafură”, deși acesta este folosit de mai bine de 50 de ani!

Nu cunosc nici un alt termen la care să existe această „coliziune” de sensuri (numele meseriei și numele magazinului). Dacă adăugăm și statisticile de uz – doar 6 din prima sută de documente livrate de Google (toate folosind denumirea din nomenclatorul de meserii) și doar 12% dintre cei care au răspuns la sondajul dexonline pe această temă folosesc sensul din DEX – singura concluzie posibilă ar fi că în limba actuală sensul a migrat către „salon de coafură” (cum de altfel a fost și atestat în MDA și DEXI, dar nu și în alte dicționare). În ciuda faptului că termenul coafor a intrat în limbă de peste 100 de ani cu sensul „bărbat care face coafuri”, se pare că sensul a migrat la „salon de coafură”, iar sensul vechi a fost părăsit (astfel că nu putem vorbi nici aici de o coliziune propiu-zisă), fiind înlocuit de variante împrumutate din engleză, cum ar fi barbarismul hairstylist (și spun barbarism deoarece nici măcar DEXI, dicționar foarte permisiv, nu îl consemnează).

DEXI, 2007

E interesat că limba română avea un sufix specializat (-ie) care se atașează numelui lucrătorului pentru a obține numele atelierului/magazinului corespunzător (de exemplu: frizer + -ie ⇨ frizerie, măcelar + -ie ⇨ măcelărie șamd), dar se pare că nu mai este folosit în ziua de azi!

Accesul la etaj interzis

Care e cea mai ambiguă variantă?

1. Interzis accesul la etaj
2. Accesul interzis la etaj
3. Accesul la etaj interzis

Da, topica este liberă în limba română, însă nici chiar așa. De fapt aici mesajul se voia probabil: Accesul la etaj este interzis, însă după suprimarea verbului mesajul devine ambiguu

Poate trebuie adăugat și faptul că într-un mesaj contează foarte mult ordinea (primele cuvinte fiind mai importante: se pune accent pe acces, nu pe interzis) și, de asemenea, elementele non-verbale: negru pe fond auriu nu sugerează interdicția (un semn ca acesta ⛔ ar fi ajutat mai mult). Nu mai spunem că mesajul în română nu este deloc prietenos cu turiștii străini care vin la un spectacol la Sala Palatului...

Despre abrevieri

    Ca multe aspecte din ortografia românească, problematica abrevierii este tratată superficial în DOOM, nefiind considerată, probabil, importantă! În primul rînd, trebuie să ai abilități paranormale ca sa descoperi secțiunea în care este tratată: secțiunea Punctul tratează exclusiv abrevierea! În al doilea rînd, lipsește coerența și, nu în ultimul rînd, lipsește exhaustivitatea, dar aici trebuie să ne întoarcem la primul punct: nu putem pretinde unei pagini care tratează punctul să trateze abrevierile complet și corect!

    Problema se adîncește dacă sărim de principiile expuse în introducere și ne uităm la abrevierile incluse în definiții: cam ne dăm seama că nu au fost introduse conform principiilor expuse, ci după cheful autoarelor!

• doctor e prescurtat exclusiv dr. (cu punct), deși în introducere era ceva mai nuanțată poziția;
• knock-out ar fi k. o., nu KO cum știe toată lumea (nu numai pe la noi);
• ante meridiem este limitată la învechita a.m., deși moderne (și conforme cu principiile) ar fi cea folosită pe scară largă: AM (și eventual am);
• și la bulevard e bd. (cu punct). Iar aici nu e vorba de „tradiție”...
• punctele cardinale combinate au probleme: nord-est e abreviat... N-E (deși nimeni nu pune cratima);
• oferă abrevieri din limba engleză pentru cuvinte care nu există în română (Mistress e abreviat Mrs., cu punct, deși englezii nu pun punct, ci doar americanii);
• funcțiile matematice sin, cos nu sînt abrevieri, dar DOOM2 le consideră așa;
• cologaritmului i se asociază o „abreviere” (colog), dar logaritmului nu;
• aflăm că volumul are un simbol în matematică, V. De ce ar fi simbol la volum, dar abrevieri la funcțiile mai sus amintite, habar nu am!

    În Gramaticile Academiei nu există nici un fel informații despre abrevieri, deși domeniul este vast, iar integrarea abrevierilor în texte necesită reguli gramaticale și de redactare foarte clare! Probabil că ar fi necesară o structurare a informațiilor într-o lucrare de doctorat.
    Interesant este faptul că Ghidul de redactare instituțional (Comisia Europeană) preia masiv informații din DOOM2, dar, avînd nevoie de mai multă rigoare, adaugă informații în diverse secțiuni, astfel că avem 4-5 locuri în care aflăm reguli legate de abrevieri!
    Despre diferențele dintre abrevieri, sigle și acronime vezi și aici.
 
    Ce-am dori să știm despre abrevieri? Cred că am putea face o listă interminabilă, dar dacă ne rezumăm la cele mai importante lucruri am vrea să știm:

1. care este rolul abrevierilor?
2. cînd putem folosi abrevieri și în ce context?
3. cînd punem punct și cînd nu?
4. ce litere alegem cînd abreviem cuvintele?
5. ce facem cu acronimele (abrevierile care funcționează precum cuvintele: SIDA, NATO, aprozar)?
6. cum funcționează abrevierile complexe?
7. cum declinăm abrevierile?
8. ce categorii consacrate de abrevieri cunoaștem.

Voi trata pe viitor fiecare punct (probabil că fiecare dintre aceste puncte merită un articol dedicat), pînă atunci rămînem cu întrebările! ☺️

Premiera se luptă cu limba română

Și pare că a răpus-o! Dacă cumva credeți că două minute de vorbit cu reporterii nu ar fi suficiente să te faci iremediabil de rușine, ei, bine, aflați că vă înșelați! Sigur, trebuie să fii cocoțat într-un post cu vizibilitate (înțelepciunea populară ne spune că „parcă nu ești prost destul dacă nu ești și fudul”) pentru a-ți putea disemina „perlele” cu o eficacitate mai mare! Cel de prim-ministru este perfect!

«Deci, un guvern, un guvern, într-un guvern, ca să chemi un ministru, trebuie să vorbești cu primul ministru! Aceasta este regula și acestă regulă trebuie respectată de toată lumea, cum și eu respect toate regulile pe care țin de președinte.» (0:19 – 0:34)

• începe discursul cu „deci” (conjuncție conclusivă, care arată o consecință);
• anacolut: apare o ruptură logică în frază din cauza faptului că nu poate să construiască o frază inteligibilă (deși e vorba de președinte, subiectul folosit e Guvernul);
• spune primul ministru în loc de prim-ministru;
• prepoziție folosită greșit: spune pe care în loc de care;

«Domnu' Meleșcanul, domnul Meleșcanu a vorbit cu mine, a vorbit cu primul ministru și bineînțeles, dacă își va da acordul primul ministru, va merge. Eu nu pot să dau acordul pentru ceva în care nu am fost întrebată!» (1:08 – 1:20)

• spune primul ministru în loc de prim-ministru (de mai multe ori);
• vorbește de prim-ministru la persoana a treia;
• din frază se înțelege că altcineva ar fi prim-ministrul, nu ea;
• folosește greșit prepozițiile;

«Orice om îi este teamă de o plîngere penală, dar eu sper să nu se ajungă la astfel de lucruri. Pentru că eu cred în justiție și cred că toată lumea trebuie să credem în justiție!» (2:20 – 2:32)

• nu există o curgere logică a frazei, ceea ce creează anacoluturi: „orice om îi este teamă”;
• dezacorduri: „cred că toată lumea trebuie să credem în justiție”;
• anacolut: ruptură logică între cele două fraze alăturate;

Sursa: Digi 24

Genitivul numelor: Oradea

Autorii dicționarelor (în special cel ortografic) au obiceiul supărător de a neglija numele proprii. Astfel că, deși știm numele unui oraș, nu știm care este forma sa articulată (vezi și discuția despre Iași) sau cea de genitiv.

Deoarece lipsa de informație permite celor plini de imaginație și lipsiți de scrupule să inventeze (inclusiv reguli gramaticale), pe Internet circulă o poveste cum că întrebat fiind de acest aspect, George Pruteanu ar fi declarat că genitivul este Oradiei, așa cum și Alexandru Graur ar fi explicat în Puțină Gramatică. Doar că povestea nu prea se verifică: în cartea citată singurul articol dedicat problemei este cel reprodus mai jos!

Morfologia română are reguli clare, astfel că fiecăreia din cele trei variante de genitiv pe care le-am descoperit prin diverse documente: Oradei, Oradiei, Orăzii îi corespunde o singură variantă posibilă de nominativ:

• Oradei → Oradea ✔️;
• Oradiei → Oradia ❌;
• Orăzii → Oradea ✔️;

De altfel acum circa 100 de ani se folosea în special genitivul (în conformitate cu rostirea din zonă) Orăzii, varianta Oradiei fiind folosită în fostul regat, iar după reformele ortografice s-a impus varianta Oradei: vezi mai sus și nota lui Alexandru Graur la articol (spre deosebire de articol, care este scris în 1939, nota este adăugată de autor la realizarea compilației, în 1988).

Forma Oradiei implică nominativul Oradia, care a circulat și el în paralel o vreme după Marea Unire, în special în fostul regat, de unde probabil a fost adoptat și de localnici (nu trebuie să ne mire prea tare faptul că ortografia numelui orașului varia, căci în 1918 orașul avea circa 10% populație românească)! Numele Oradea este pronunțat de mulți localnici Oradia, astfel că pare normală pronunțarea Oradiei pentru forma de genitiv. În scris, în schimb variantele regionale se folosesc doar în cazuri speciale, pentru reliefarea unor trăsături regionale (scriem corect Timișoara, nu Cimișoara; Botoșani, nu Botșani; Beiuș, nu Binș)!

Demn de menționat este și faptul că același termen maghiar (várad) din Nagyvárad a fost „tradus” Oradea (Mare) în acest caz, dar Vărădia (de Mureș) în cazul comunei Tótvárad!

Din păcate, din motive necunoscute, nici DOOM, nici DOOM² nu indică forma „oficială”, astfel că se folosesc ambele variante de genitiv, inclusiv în acte oficiale! În orice caz, fiecare poate folosi varianta pe care o crede corectă, însă respectarea regulilor morfologice ne obligă la consecvență: dacă scriem Oradea, atunci trebuie să scriem și Oradei (și asta e recomandarea mea), iar dacă scriem Oradiei, atunci trebuie să scriem Oradia!

Revista Luceafărul, 1910

Din nou despre ad hoc

AD-HÓC adv. Anume pentru acest scop, de circumstanță. [...] (sursa: DEX, ultima ediție)

Scriam acum 8 ani despre cum folosește lumea expresia latinească ad hoc și lucrurile nu par a se fi schimbat... Nu am multe de adăugat față de ce am spus atunci, dar aș dori să subliniez aspectele care-mi par importante:

• ad hoc este o locuțiune latinească și se folosește ca atare; schimbarea sensului unei expresii dintr-o limbă moartă 
• din motive neclare, DOOM (și celelalte dicționare) recomandă folosirea cratimei: 
• practic româna este singura limbă care a oficializat o altă formă;
• ad-hoc este singura expresie latinească care începe cu ad și apare în DOOM2 la care se acceptă doar varianta cu cratimă (ar mai fi ad-interim, dar apare și ad interim)

Omagiu cu greșeli

Metroul din București omagiază 100 de ani de la Marea Unire cu postere pline de greșeli. La Piața Universității găsim ditamai afișul (foto: Mădălin Deaconescu):

Ce greșeli mi-au sărit în ochi:

1. Clasica virgulă între subiect și predicat: „Monumentul, este”;
2. Un dezacord de gen: „Spațiul [...] este acoperită”;
3. Paranteze care dublează virgulele (deși ele au același rol de separare);
4. Un plural greșit: *diametri (corect diametre);
5. O exprimare deficitară: „ardea o flacără veșnică” (ardea presupune că acum nu mai arde, veșnic implică... veșnicia);

Aș fi curios să aflu cine este autorul: Primăria Bucureștiului sau Ministerul Culturii? Pare că cel din urmă este cel răspunzător cu Centenarul, dar cum știm că metroul aparține de primărie...

*repercursiune

Chiar dacă lumea revistelor și blogurilor culturale online este mai puțin formală (facem comparația cu revistele tipărite), ar trebui să existe un nivel minim de atenție la textele scrise, iar asta implică obligatoriu corectură. Există anumite greșeli se asociază inerent cu incultura (de exemplu *repercursiune în loc de repercusiune sau *oprobiu în loc de oprobriu), astfel că orice blog care se respectă ar trebui să le evite! Culmea e că orice editor de text, inclusiv cele din browsere, îți subliniază aceste greșeli, astfel că nu prea există scuze!

Exemplu de articol necorectat...

Greșeala este veche și a fost semnalată de Al. Graur încă din 1939 (vezi Puțină Gramatică, vol. II):

Nici site-urile de știri nu prea au obiceiul să corecteze. De exemplu (căutarea este arătată în timp real, astfel că valorile pot diferi la momentul citirii articolului):

• Adevărul: 18 articole;
• Antena 3: 75 de articole (2 despre scrierea corectă);
• Digi: 36 de articole (4 despre scrierea corectă);
• Gazeta sporturilor: 6 articole;
• Realitatea TV: 48 de articole (4 despre scrierea corectă);
• România TV: 10 articole;

Muzeul regulilor inventate - episodul al V-lea - din cauza/datorită

O emisiune care promovează această „regulă”

În articolele de ziare care propovăduiesc regulile prin care vom vorbi o limbă română perfectă (aici, aici sau aici) apare invariabil regula cum că prepoziția datorită poate fi folosită numai dacă efectele ar fi pozitive, iar din cauza doar dacă efectele ar fi negative. Dacă prima parte este destul de clară (prepoziția datorită putînd fi, la limită, semantic asociată cu un context pozitiv, deși provine de la datorie care numai pozitiv nu e), reciproca nu poate fi adevărată, căci substantivul cauză (și implicit locuțiunea care provine din el din cauza) nu are nimic negativ în el...

Hai să presupunem că am folosi limba conform acestei „reguli”:

• unele propoziții nu au neapărat efecte pozitive sau negative (sau pentru unii reprezintă ceva pozitiv, pentru alții ceva negativ) sau le pot avea ambele - ce variantă am folosi în acest caz?
• dacă dorim să ironizăm o situație ce variantă din cele două avem voie să folosim?
• de ce ne-am rezuma doar la cele două? datorită vine la pachet cu grație, mulțumită (indicînd mult mai clar efectul pozitiv față de datorită), iar din cauza are și ea o „soră”, din pricina!

Ce spun dicționarele? Cam nimic în privința asta (vezi excepția)! Nici la datorită, nici la din cauza! Mai mult, cele două sînt prezentate ca fiind sinonime. Opinia separată o constituie DEX, care refuză să mai considere datorită drept o intrare cu drepturi depline, astfel că o declasează la valoarea de variantă a lui datorată. Ciudat (ca să nu spun cuvinte mai grele!), pentru că nimeni nu va folosi datorată pentru a exprima cauzalitatea sau instrumentalul, propozițiile construite astfel nefiind corecte: *Am ajuns doctor datorată părinților mei (una este adjectivul, alta este prepoziția).

Ce spune gramatica? Gramatica Academiei nu aderă la „finețuri” de colțu' străzii și spune doar că datorită este folosit doar în context pozitiv (atenție, nu vorbește de efecte!) și pune accent pe diferențierea circumstanțialelor instrumental și cauzal:

Dar chiar și așa, nu înseamnă că se aplică și relația inversă, și din cauza ar fi obligatoriu de folosit dacă efectele ar fi negative! Doar prin contorsionarea logicii s-ar putea ajunge la ideea asta!

Originea regulii pare a fi încercarea de a face o legătură cu efectele cauzei, așa cum face, de pildă,  Narcisa Forăscu, care spune că: „în cazul în care efectul este negativ, este nerecomandată utilizarea lui datorită, forma corectă fiind din cauza”, în loc să facă diferențierea circumstanțial instrumental - circumstanțial de cauză.

Dacă ținem neapărat să existe o regulă, atunci aceasta ar trebui să spună să nu mai amestecăm conectorii:

• dacă avem o instrumentală (putem introduce propoziția prin cu ajutorul, prin intermediul), atunci putem folosi datorită, dar nu și din cauza;
• dacă avem o cauzală, atunci e de preferat să folosim din cauza (folosirea lui datorită nu este tocmai recomandată, dar, dacă îl folosim, atunci contextul trebuie să fie pozitiv);

În realitate din cauza și datorită au fost folosite dintotdeauna în variație liberă, regula aceasta cu contextul pozitiv fiind o inovație recentă și folosită doar într-o nișă lingvistică.

pastă de dinți... radioactivă!

De obicei când vorbim de evoluția cuvintelor ne gîndim la sensuri: apariția unora noi, schimbarea unora existente sau la intrarea în desuetitudine a altora. Dar cam tot timpul uităm un lucru elementar: uneori există diferențe între sensul obiectiv al unui cuvînt și modul în care acesta este înțeles de masele largi, practic există un soi de meta- sau episemantică. Evident, în cazul cuvintelor din vocabularul obișnuit această diferență nu există , dar cum ne îndepărtăm de cuvintele comune și ajungem în zona științifică, dificultățile apar!

Unele se manifestă într-un mod trivial, de exemplu confuzia dintre prefixele (h)omo- și (h)etero-: multă lume confundă omogen cu eterogen sau chiar homosexual cu heterosexual (aici inclusiv DEX 2016 a comis-o!). Însă există un nivel superior: cînd cunoștințele despre un anume fenomen se schimbă, deși fenomenul în sine rămîne același. În acest caz, chiar dacă cunoașterea științifică se actualizează rapid în rîndul cercetătorilor, în rîndul maselor rămîne în urmă. De exemplu radioactivitatea! Iată ce reclame găsim în ziarele de acum o sută de ani:

Moda pare să fi fost lansată de stațiunea Lacu Sărat:

Imediat după asta, majoritatea stațiunilor își declară apele ca fiind radioactive: Băile Olănești, Căciulata, Techirghiol și o sumedenie de stațiuni de importanță locală își fac reclame folosind același tertip!

La începutul anilor '30 pasta Email d'Argy brusc devine radioactivă:

După ceva timp, reclamele devin mai agresive, cel puțin ca frecvență (și ca spațiu publicitar):

Dacă credeați că „radioactivitatea” e numai un termen de marketing, ei bine, se pare că nu: au existat produse care își bazau numele și reputația pe substanțele radioactive, de exemplu pudra Tho-Radia (1936-1937)!

În cazul nostru, radioactivitatea, comunitatea medicală a avut certitudinea efectelor distructive (genetice și oncologice) ale radioactivității încă din 1927 (prin Hermann Joseph Meller). Spun certitudine, căci încă din 1896 se știa că expunerea prelungită la raze X lasă urme vizibile pe corp (similare arsurilor). Cu toate astea, existau o sumedenie de „evangheliști” ai folosirii radiaților în orice cantități, în ciuda efectelor negative demonstrate de oamenii de știință! Dacă pînă prin 1930 am putea să scuzăm lipsa de informații, după asta e greu de scuzat!

Muzeul regulilor inventate - episodul al IV-lea - prieten de-al meu / prieteni de-ai mei

Se pare că gramatica pare mai prietenoasă dacă este discutată la o șuetă, altfel nu îmi pot închipui cum reguli foarte șubrede (demontarea lor fiind extrem de ușor de realizat: practic deschizi Gramatica limbii române și găsești explicația care contrazice „regula”) se răspîndesc printre oamenii cu pretenții. Una dintre regulile care există doar în folclor este cea care spune că ar fi incorect să spui un prieten de-al meu pentru că, chipurile, de este de fapt dintre și nu poți spune prieten dintre al meu.

Explicația din GLR 2008, vol. I, pagina 622

Culmea e că nici măcar nu este o noutate, cum sugerează DOOM2 (semnul exclamării  figurează în DOOM2 ca indicator de schimbare a normei):

căci apare încă de la Eminescu și Alecsandri...

Nici în DOOM (1982), nici în Gramatica Academiei (ediția din 1965) nu se discută subiectul. Ar mai fi de verificat ultimul Îndreptar ortografic (ediția a V-a), însă mă îndoiesc că ar exista acolo ceva...

Una sută lei...

Oare mai folosește cineva exprimarea una sută lei?

Din punct de vedere normativ „una sută lei” e greșit de două ori:

• numeralul 100 este întotdeauna o sută (singura variantă admisă);
• cu excepția numeralelor între 1 și 19 (și a celor construite cu ajutorul acestora) particula de este obligatorie!

Doi mai sau două mai?

De la început trebuie spus că singura formă acceptată explicit în secolul trecut era cea de feminin (în ciuda faptului că încă de la mijlocul secolului varianta de masculin era dominantă în vorbirea curentă). Vezi de exemplu în Dicționarul greșelilor de limbă (1982, Al. Graur):

Al. Graur - Dicționarul greșelilor de limbă (1982)

Revenind la ziua de azi, în DOOM2 se specifică drept corectă folosirea formei de feminin (două mai), cu forma de masculin (doi mai) ca variantă acceptată:

DOOM2, pagina XCII

De remarcat și faptul că DOOM2 are grijă să trateze separat cazului 12, cunoscut în special pentru „ora douăsprezece”! Vezi și aici.

Totul devine mai interesant la deschiderea Gramaticii Academiei (ultima ediție, cea din 2008):

Numeralul - Gramatica Academiei, 2008, pagina 297

Aici regula este exact invers față de DOOM2 și se explică că forma de masculin e cea care primează (e adevărat, se folosește de obicei pentru a se nuanța poziția)! De remarcat că și aici autorii au ținut să excepția cu ora douăsprezece, dar, de asemenea, se remarcă absența vreunei excepții în ceea ce privește zilele lunii (ceea ce ne face să credem că în acest caz s-ar folosi masculinul).

Cum de la 1 se sare la 3 și 5 putem presupune că omisiunea este deliberată:

Numeralul - Gramatica Academiei, 2008, pagina 309

Cine dorește să fie conform cu norma are probleme deoarece normele se contrazic. Cine preferă DOOM2 e un pic mai liniștit: în mod explicit se spune că și doi mai și două mai ar fi corecte, cine preferă GLR ar trebui să folosească doar masculinul (deși nuanțarea de obicei permite o portiță de scăpare)!