fetus, făt, fată...

Un lucru curios (și ca atare puțin știut) este faptul că nu se discută de legătura dintre făt și fată. Dacă faptul că latinescul f(o)etus este întotdeauna oferit ca etimon al lui făt și se explică și faptul că fetusul românesc este un neologism, rareori se explică de ce făt este virtual dispărut din limbă (a mai rămas doar diminutivul, fecior, dar și el pe ducă, spre deosebire de echivalentul fecioară, care s-a resemantizat întru supraviețuire) și niciodată de legătura (evidentă în opinia mea, chiar nu știu de ce nu sare în ochi mai multora) dintre făt și fată (căci nimeni nu ratează legătura fecior – fecioară). 

Nici evoluția semantică nu prea se discută... În latină fetus e un adjectiv ce înseamnă „care poartă fructul fecundației” (gravid adicătelea dacă vorbim concret, dar era folosit mult și la figurat, deci funcționează masculinul), iar femininul este fĕta, care s-a substantivizat ca să însemne: „femeie sau animal femelă ce tocmai abia a născut” sau, mai specializat, chiar... „oaie (care abia a născut)”.  Nu tocmai măgulitor, dar măcar se poate face o legătură clară între gestanță și tinerețe  (mai ales la animale)... Spre deosebire de făt care nu prea poate fi explicat din sensul inițial latinesc (vezi mai sus), ceea ce face unii etimologi să considere că făt nu provine din latină, ci a fost refăcut în limba română de la verbul a făta. Ceea ce nu ar știrbi prea mult legătura cu fetus, ci doar ar mai pune un intermediar (căci a făta vine de la latinescu feto  „a da naștere” care s-a format de la fetus)...

S-ar potrivi de minune exercițiul de pronunție: fata-i fată pînă fată, iar cînd fată, fată fată.

Și o informație drăguță, fără legătură: fata este forma fără diacritice care poate proveni de la cele mai multe cuvinte, opt: fata, fată, făta, fătă, fața, față, fâță, fâța.

Al doilea cel mai...

Tot în reportajul menționat în postarea anterioară am descoperit o altă problemă „spinoasă” care chinuie internetul în Epoca Digitală: este corect să spunem „al doilea cel mai mare” cînd vorbim despre cel de pe locul al doilea? Cum ar veni, un fel de superlativ al locului al doilea...

Sper că e clar pentru toată lumea că e o construcție gramatical corectă, problema fiind numai una de semantică, eventual de pragmatică! Întrebarea care se pune de fapt este dacă spunînd că „al doilea cel mai mare proiect” trebuie să înțelegem (criteriul de clasificare pentru proiecte presupunîndu-se cunoscut) dacă vorbim despre un proiect care:

1. nu este cel mai mare, ci pe locul al doilea, după cel mai mare proiect (cu variantele în prezent și de-a lungul timpului) sau
2. este cel mai mare proiect (din prezent), dar temporal este al doilea proiect pentru care s-a dat titlul „cel mai mare”;

Este interesat că, deși interpretarea de la punctul 1. este, dacă nu greșită – trebuie să luăm în considerare că, oricum am analiza, superlativul este acolo! –, măcar ambiguă, ea pe primul loc în opțiunile celor chestionați. Dar se pare că transmite informația corectă, chiar dacă sub o formă dubioasă! 

De remarcat, de asemenea, că construcția există și în alte limbi! De asemenea, este o sintagmă destul de întîlnită și în presă: putem suspecta că a fost preluată din engleză sau/și franceză sau că adoptarea ei a fost facilitată de acest paralelism. 

Notă: am descoperit în Google Books că și înainte de 1989 era folosită (am găsit chiar o referință din 1967), de exemplu în Analele Academiei Române (1978-79):

O formă alternativă pe care am descoperit-o, în special în revistele economice încă din anii '50, este cea fără superlativ – „al doilea ...” – cu un nivel similar de ambiguitate, dar cu mai puține cuvinte! Vezi aici un exemplu din Revista de Statistică, 1971:

Mamiferele cresc blană?

Dintr-un articol de pe un site dedicat vieții animalelor aflăm că animalele nu pot crește... blană verde!

Greșeala e foarte simpatică, ține probabil de o combinație de factori începînd de la necunoașterea în detaliu a limbii sursă și terminînd cu neînțelegerea subtilităților limbii țintă. Cel puțin în limba română, mamiferele nu cresc blană, ci mamiferelor le crește blană. Sau, și mai simplu, mamiferele nu pot avea blană verde!

industria ospitalității...

De ceva timp, sintagma din titlu a început să fie folosită pe scară din ce în ce mai largă, în special în știri (găsim peste 13.000 de știri pe internet):

• în 2017 găsim circa 500 de știri care conțin sintagma;
• în 2018 circa 1000;
• în 2019 circa 2200;
• în 2020, în primele 8 luni avem deja peste 2700!

Totul ar fi frumos dacă expresia nu ar fi construită precum în bancurile cu Radio Erevan! Adică „industria ospitalității” nu este nici industrie (este vorba de prestare de servicii) și nici nu are legătură cu ospitalitatea, căci ospitalitatea se referă la comportamentul dezinteresat al cuiva, nu la o afacere!

Totuși, chiar dacă sensurile folosite nu apar în dicționare, există încercări consistente de a le atribui aceste sensuri. Astfel, pentru industrie (cum avem și în „industria sexului” sau „industria financiară”) se presupune un sens mai general, de „activitate”, ceea ce nu e tocmai absurd, căci și în limba latină avea acest sens (industria însemna „activitate, diligență, asiduitate”). Pentru ospitalitate lucrurile sînt un pic mai complicate, căci în ciuda eforturilor celor din domeniul hotelier de a-i numi pe chiriași oaspeți, noțiunile sînt total diferite, banii plătiți creînd o diferență majoră între concepte!

topica matematică...

Sună ca o problemă de clasa a II-a: Bucureștiul a depășit Suceava cu 4260 de cazuri.
Dacă știm că Suceava are 4251 cazuri, cîte cazuri sînt în București?

De fapt, redactorul dorea să transmită că Bucureștiul, cu 4260 de cazuri, a depășit județul Suceava...

pastă de dinți... radioactivă!

De obicei când vorbim de evoluția cuvintelor ne gîndim la sensuri: apariția unora noi, schimbarea unora existente sau la intrarea în desuetitudine a altora. Dar cam tot timpul uităm un lucru elementar: uneori există diferențe între sensul obiectiv al unui cuvînt și modul în care acesta este înțeles de masele largi, practic există un soi de meta- sau episemantică. Evident, în cazul cuvintelor din vocabularul obișnuit această diferență nu există , dar cum ne îndepărtăm de cuvintele comune și ajungem în zona științifică, dificultățile apar!

Unele se manifestă într-un mod trivial, de exemplu confuzia dintre prefixele (h)omo- și (h)etero-: multă lume confundă omogen cu eterogen sau chiar homosexual cu heterosexual (aici inclusiv DEX 2016 a comis-o!). Însă există un nivel superior: cînd cunoștințele despre un anume fenomen se schimbă, deși fenomenul în sine rămîne același. În acest caz, chiar dacă cunoașterea științifică se actualizează rapid în rîndul cercetătorilor, în rîndul maselor rămîne în urmă. De exemplu radioactivitatea! Iată ce reclame găsim în ziarele de acum o sută de ani:

Moda pare să fi fost lansată de stațiunea Lacu Sărat:

Imediat după asta, majoritatea stațiunilor își declară apele ca fiind radioactive: Băile Olănești, Căciulata, Techirghiol și o sumedenie de stațiuni de importanță locală își fac reclame folosind același tertip!

La începutul anilor '30 pasta Email d'Argy brusc devine radioactivă:

După ceva timp, reclamele devin mai agresive, cel puțin ca frecvență (și ca spațiu publicitar):

Dacă credeați că „radioactivitatea” e numai un termen de marketing, ei bine, se pare că nu: au existat produse care își bazau numele și reputația pe substanțele radioactive, de exemplu pudra Tho-Radia (1936-1937)!

În cazul nostru, radioactivitatea, comunitatea medicală a avut certitudinea efectelor distructive (genetice și oncologice) ale radioactivității încă din 1927 (prin Hermann Joseph Meller). Spun certitudine, căci încă din 1896 se știa că expunerea prelungită la raze X lasă urme vizibile pe corp (similare arsurilor). Cu toate astea, existau o sumedenie de „evangheliști” ai folosirii radiaților în orice cantități, în ciuda efectelor negative demonstrate de oamenii de știință! Dacă pînă prin 1930 am putea să scuzăm lipsa de informații, după asta e greu de scuzat!

guy - cuvîntul născut dintr-un complot

Dacă nu știați, cuvîntul englezesc guy („individ, persoană”) provine de la numele de bărbat Guy. Mai exact de la Guy Fawkes (da, da, ăla cu masca... Remember, remember the Fifth of November), cel cu complotul din 5 noiembrie 1605. 

În acea zi, Guy Fawkes și ceilalți conspiratori catolici au încercat să îl asasineze pe regele Iacob I (protestant) și să arunce în aer clădirea Parlamentului britanic. Complotiștii reușiseră să strecoare 20 de butoaie de praf de pușcă într-o pivniță aflată chiar sub Camera Lorzilor cu luni în urmă și așteptau deschiderea oficială a noii sesiuni parlamentare, cînd ar fi trebuit să fie prezenți regele, prințul moștenitor și întreaga conducere protestantă a Angliei! După amînări repetate datorate epidemiei de ciumă, ziua de 5 noiembrie a fost aleasă pentru deschidere, dar, chiar cu o seară înainte, complotul a fost descoperit. Practic putem spune că ciuma l-a salvat pe rege! 😀

imagine din filmul „V for Vendetta”

Complotiștii au fost arestați și executați, parlamentul a declarat ziua de 5 noiembrie sărbătoare (thanksgiving), iar eșecul conjurației a început să fie sărbătorit anual prin arderea reprezentărilor lui Guy Fawkes (păpuși, efigii sau măști, de obicei făcute din paie și cîrpe), ca simbol al trădării și batjocură. Copiii care defilau cu aceste obiecte ca apoi să le ardă cerșeau a penny for the Guy „un bănuț pentru Guy”, astfel că numele Guy a început să fie asociat cu măștile pocite.

După ceva timp guy a început să desemneze orice persoană cu înfățișare ciudată, iar în engleza americană s-a generalizat cu sensul de „bărbat” sau „persoană” („you guys”). De aici derivă și verbul to guy – „a ridiculiza” sau „a ironiza”.

Simbolul trădării și a suferit o transformare amplă după banda desenată „V for Vendeta”, apărută în între anii 1982 și 1989, în care personajul „V”, un justițiar care poartă o mască stilizată după Guy Fawkes, luptă împotriva unui regim totalitar instalat în Marea Britanie, transformînd masca într-un simbol pentru opoziția față de cenzură și abuzul guvernamental de putere. Adaptarea cinematografică  din 2005 a popularizat masca (și simbolul aferent) la nivel global. Realizăm astfel că nu numai cuvintele pot suferi schimbări de sens, ci orice simbol care poate transmite un mesaj.