Muzeul regulilor inventate, episodul al IV-lea: prieten de-al meu / prieteni de-ai mei

Se pare că gramatica pare mai prietenoasă dacă este discutată la o șuetă, altfel nu îmi pot închipui cum reguli foarte șubrede (demontarea lor fiind extrem de ușor de realizat: practic deschizi Gramatica limbii române și găsești explicația care contrazice „regula”) se răspîndesc printre oamenii cu pretenții. Una dintre regulile care există doar în folclor este cea care spune că ar fi incorect să spui un prieten de-al meu pentru că, chipurile, de este de fapt dintre și nu poți spune prieten dintre al meu.

Culmea e că nici măcar nu este o noutate, cum sugerează DOOM2 (semnul exclamării  figurează în DOOM2 ca indicator de schimbare a normei):

căci apare încă de la Eminescu și Alecsandri...

Nici în DOOM (1982), nici în Gramatica Academiei (ediția din 1965) nu se discută subiectul. Ar mai fi de verificat ultimul Îndreptar ortografic (ediția a V-a), însă mă îndoiesc că ar exista acolo ceva...