Ca întotdeauna cînd învățarea se face după ureche, nesiguranța stăpînirii domeniului permite insinuarea unor informații false în portofoliul de reguli. Nu mi-este clar de ce ar putea crede cineva că o regulă care ar inventa reguli de folosire pentru din și dintre și-ar avea sensul într-o gramatică, dar regula se menține (și se înmulțește) cel puțin prin redacțiile editurilor (uneori și a ziarelor). Interesant că există și redacții unde se folosește o regulă oarecum contrară care spune simplu: întotdeauna punem
din (și dacă la subtitrări putem înțelege, căci spațiul este limitat, nu se explică în cazul cărților), ceea ce ar corespunde cu observația de acum 100 de ani a lui A. Candrea (limba română folosește mai mult forma
din).
Mit: legea lui „dintre” – se folosește
din doar dacă mulțimea de referință este desemnată de un singular cu sens colectiv („unul din grup”) și
dintre dacă e vorba de un substantiv la plural („unul dintre tineri”).
Categoria: regulă falsă de validare a ortografiei.
Explicație: nu e clar de unde provine regula inventată. Rodica Zafiu în articolul său,
Din și dintre, a întreprins cercetări în acestă privință (citiți articolul, merită!) și nu am prea multe de spus. Aș vrea doar să îmi exprim opinia că e vorba, cel mai probabil, de o recomandare internă la o editură care s-a răspîndit printre cei care lucrează cu cuvinte, dar au oroare de citit gramatici (e mai ușor de asimilat gramatica la terasă, nu?).
Dacă încercăm să căutăm în norme,
Gramatica limbii române nu ne spune explicit nimic despre o atare regulă. Da, ar putea fi voci care să pună la îndoială acest demers (cum ai putut căuta în toată GLR?), însă în favoarea mea am cel puțin două argumente:
- am căutat folosind indexul GLR (deci puțin probabil să le fi scăpat exact zona în care s-ar da „regula”);
- exemplele date în GLR (unele create de autori) nu folosesc „regula”, ci dimpotrivă;
Iată cîteva exemple culese care
Trebuie menționat și faptul că în anumite capitole (în GLR fiecare capitol are autorul său) putem observa încercarea folosirii consecvente a „regulii”, însă aceasta nu este enunțată vreodată ca atare, nici măcar în secțiunea dedicată partitivului!
Închei cu o idee preluată de la Rodica Zafiu: atît timp cît se permite (
explicit) partitivul cu
de în variație liberă este absurdă pretenția de a regulariza în vreun fel folosirea cu prepozițiile
din și
dintre!
