Putem denunța teorii?

 Am fost intrigat de o construcție descoperită într-un articol: cineva denunța o... teorie!

În limba română a denunța are două sensuri, ambele legate de drept: primul care se referă la persoane – semnalarea unei infracțiuni către o autoritate (de obicei denunțăm persoana, dar uneori se denunță fapta), al doilea care se referă la contracte sau tratate, mai exact declararea încetării valabilității unui act. În trecut s-a mai folosit a denunța pentru „a declara”.

Oare cum s-o putea denunța o teorie? Numai jurnalistul poate ști asta! Probabil că sensul „a declara” a fost cumva pervertit sau scurtat: e corect să spunem a denunțat falsitatea teoriei scăpării, dar probabil prea lung, astfel ca a fost omis termenul care clarifică verbul!

În același paragraf s-a strecurat o altă mostră de română incorectă: „o colegă”! În primul rînd folosirea articolului nehotărît este incompatibilă cu folosirea articolului hotărît în prima parte a apoziției, iar în al doilea rînd creează confuzie: prima oară ai senzația că este vorba de o persoană diferită!

descoperit sau dezvoltat (sau inventat)

Contrar a ce crede autorul articolului, a descoperi (cînd vorbim de ceva științific) înseamnă exact ce spune, etimologic, termenul: un lucru care exista dinainte, dar nu era știut (descoperim o folilă, descoperim o lege a fizicii șamd)!

Dar cînd realizarea este un lucru nou (creat de oameni) se spune a inventa sau eventual, dacă se face gradual, a dezvolta.

Bonus: autorul se dă un pic în stambă și cu folosirea greșită a verbului a pilota, confuzia venind probabil de la testul-pilot despre care se vorbește în articol!

Ciclonul de la Marea Neagră

Să fie nume de manelist sau de luptător MMA?

pietrele de grea încercare...

Piatra de încercare era o rocă foarte dură folosită în trecut la verificarea purității aurului și a argintului. În lumea modernă există modalități mai sigure de verificare a metalelor prețioase, dar sigur găsiți la bijutierii mici. Totuși, sintagma rămas în limbă sub formă de expresie ca simbol al certificării valorii cuiva (sau a capacității, a sentimentelor etc.)

De aceea este imposibil să nu rămîi surprins cînd auzi bazaconia asta: „una din pietrele de grea încercare” cînd e vorba de trafic aglomerat. 

Pe lîngă faptul că se amestecă două sintagme diferite („piatră de încercare” și „o grea încercare”), prima nici nu este folosită corect: Șoseaua Mangaliei nu reprezintă un test/o certificare a valorii

furcile caudine sus ridicate...

Se pare că expresiile clasice suferă un proces de transformare în epoca modernă. Despre furcile caudine am mai vorbit cînd Gabriela Firea a confundat furcile caudine cu bețele în roate, însă nu a fost o exhibare izolată a habarnamismului. Nici ministrul Ghinea nu e mai breaz, ba este vorba de mai multe hibe cînd spune:

 „să avem trecut acest proiect de furcile caudine care sînt extraordinar de sus ridicate”

Astfel:

• expresia este folosită greșit căci nu este vorba de vreo condiție umilitoare impusă de Comisia Europeană – probabil se confundă cu ideea de test dificil;
• verbul nu folosește prepoziția corectă: trecerea ar fi pe sub (eventual prin, vezi explicația în articolul menționat mai sus) furcile caudine;
• nici cu logica nu stă foarte bine, căci furcile caudine sînt asociate cu trecerea pe sub un jug, deci ridicarea furcilor ar ajuta să treci mai ușor... deci completarea este lipsită de sens (aș zice că aici se amestecă forma și fondul expresiei cu altă expresie: „ștacheta este (extraordinar sus) ridicată”)

Și cum a dat-o-n bară o dată, de ce să se oprească aici? Imediat după, ministrul încearcă să ne explice cum Comisia ar fi... chichircioasă! Termenul nu apare în dicționare, găsim doar cîteva explicații (nu știu cît de credibile) pe internet că ar fi vorba de un regionalism oltenesc care ar înseamna „supărăcios”, eventual „pretențios”. A doua variantă s-ar potrivi cît de cît, însă chiar în aceste condiții, tot este măcar o inadecvare!

*striptis

Cuvîntul englezesc striptease a fost adoptat în România mult înainte de căderea comunismului, însă, evident, nu a fost introdus în dicționare decît ani buni după! 

Limba română, prin dicționarele sale normative DOOM și DEX, are două modalități de ortografiere a cuvintelor împrumutate: folosind scrierea din limba de unde a fost împrumutat – mai ales pentru cuvintele încă neadaptate – și conform pronunțării din limba română. Pe vremuri, nivelul educației era unul deficitar și de aceea există cuvinte precum bișniță (din business) sau a sesiza (din fr. saisir), dar în ultimul timp limba engleză este folosită pe scară largă, așadar e de ales doar între scrierea și pronunția din limba sursă. De aceea mi se pare ciudat să fie subtitrată o formă care nu respectă nici scrierea originală (care întîmplător este exact recomandarea DOOM2), nici pronunția (se pronunță cu z final).

la sau în?

În mai toate limbile există reguli nescrise pe care le aplică instinctiv (aproape) toți vorbitorii, deși nu apar în gramaticile oficiale! Un exemplu este regula care spune că pentru a indica locul în care se întâmplă o acțiune se întrebuințează prepozițiile la și în: pentru țări sau regiuni (în general, suprafețe mari) se folosește exclusiv în, iar pentru localități (în general, locuri clar determinate) se folosește la, dar se poate folosi și în dacă nu apare după verbe de mișcare care indică direcția sau locul de destinație. 

Să analizăm și un caz concret (vezi imaginea): că nu este vorba de orașul Brăila cred că este clar pentru toată lumea (și din imagine, și din celelalte știri pe aceeași temă)! Sigur, deoarece există incertitudinea oraș - județ, pentru exactitate se putea adăuga și informația aceasta (mai ales că încăpea în spațiul liber de pe burtieră), iar în acel moment era evidentă și prepoziția corectă, căci nimănui nu cred că i s-ar putea părea corectă propoziția Cisterna răsturnată la județul Brăila a explodat! După cum nimănui nu i s-ar putea părea corectă atunci cînd folosim județe care nu sînt și orașe, de exemplu: Cisterna răsturnată la Maramureș a explodat...

Dacă găsește cineva regula asta (sau una similară) în vreo gramatică, m-aș bucura să îmi zică și mie! Eu am descoperit doar o parte a ei în Gramatica Academiei, 1965 (vol. I, pagina 368):