scalp

De mai mult timp am observat că în lumea reclamelor se folosește scalp cu sensul aproximativ din limba engleză „zona de piele de pe cap acoperită în mod normal de păr”. 

Mai mult decît atît: dacă ne uităm pe rezultatele căutării pe Google, vom descoperi că avem mai multe ocurențe cu sensul nou decît cu cel vechi (nu prea se mai citesc romane cu amerindieni!)...

Chiar dacă în limba română există numai sensul moștenit din franceză (vezi DEX mai jos):

probabil noul sens este unul legitim (nu avem un termen cu sens asemănător), alternativa fiind folosirea unei sintagme („pielea capului”). Totuși, nu putem să nu observăm că în definiția verbului corespunzător s-a strecurat scalp cu sensul pe care nu-l explică definiția de mai sus!

Avem două probleme totuși: prima, mai mare, ar fi că acest cuvânt nu prea este folosit în limba curentă (doar prin reclame și, eventual, de către medici). A doua, mai mică, este intrarea în dicționar: sensul curent provine din franceză, cel nou din engleză, deci ar trebui o nouă intrare (cum ar fi trebuit să avem și pentru locație)!

procrastinare

Ce o înțelege autorul acestui articol prin procrastinare habar nu am! O fi vreo licență poetică, habar nu am, însă sensul din context se potrivește ca nuca-n perete cu sensul lui din dicționar („a tergiversa, a amîna”)!

izoletă...

Foto: Libertatea

Odată cu coronavirusul, a apărut în România și un „nou” termen: izoletă! Este vorba de o targă etanșă (de obicei hipobarică), care previne răspîndirea agenților patogeni de către bolnav.
Am pus ghilimele la nou deoarece este folosit de ceva timp (prima atestare am descoperit-o într-un articol despre Ebola).

În engleză se spune isolation stretcher („targă de izolare”), eventual cu numele produsului (EpiShuttle „EpiNavetă” într-o traducere aproximativă), în franceză brancard étanche, în italiană barella di isolamento, deci nu s-a simtit nevoia unui termen special.

Are o etimologie neclară – după cum am văzut mai sus nu pare să provină din limbile de circulație –, dar este destul de evident punctul de plecare: verbul a izola! Totuși, în limba română nu există sufixul -etă, așadar construcția pare artificială (nu pare românesc, ci împrumutat).

bullying..

O noțiune nouă a apărut în legislație înaintea dicționarelor: bullyingul! Spre deosebire de violența fizică (pedepsită și pînă acum), bullyingul este o forma de hărțuire psihologică (vezi definiția termenului aici)

Din păcate, este folosit fără discernămînt în media, ceea ce va avea drept rezultat răspîndirea unor sensuri inexistente (și astfel termenul va deveni inutilizabil).

Cel mai bun exemplu este o știre Mediafax de azi:

Ne putem gîndi că autorul nu cunoaște termenul și de aceea în folosește greșit. Dar nu, explicația vine în articol ceva mai jos:

Culmea că prin această știre se poate da clarifica conceptul de analfabetism funcțional: citești ceva și nu înțelegi despre ce este vorba! În aceste condiții, nici nu mai sens să vorbesc despre folosirea greșită a cratimei (vezi aici un articol despre asta).

a valoriza

Nu știu cum sînt altii, dar eu mă aștept ca un cuvînt să fie împrumutat din altă limbă pentru acoperirea unui deficit semantic, dar ce ne facem cînd folosim un neologism fără a-i înțelege sensul (vezi aici)?

A valoriza înseamnă „a crea, a oferi valoare”, eventual (ca în DEX) „a valorifica”, ceea ce nu se potrivește cu sensul folosit în context, care este mai degrabă „a aprecia” (sens care se regăsește și în alte articole, vezi google).

Cum se schimbă limba...

Foarte des auzim la apărătorii exaltați ai tracomanilor au argument care lor li se pare „solid” invocînd existența anterioară a respectivului concept: „adică, ce? românii nu au avut xxx înainte să vină yyy”, unde puteți înlocui xxx-ul cu cămăși, cojoace, opinci, orașe, ciobani șamd și yyy-ul cu romanii, slavii, bulgarii, ungurii, turcii șamd.

Aș vrea să dau un exemplu simplu în care limba se schimbă sub ochii noștri! Mulțumită minunatului Atlas lingvistic român, avem ocazia să vedem cum se spunea transpirației acum mai puțin de 100 de ani. Ne putem întreba și noi, ca tracomanii: oare românii nu transpirau și înainte? 😃

Cum pronunțăm cuvintele străine? Cazul „chia”

La modul general, cuvintele împrumutate din alte limbi care folosesc alfabetul latin pot fi adaptate în mai multe feluri, dar procesul de adaptare va avea o evoluție similară:

• inițial termenul este neadaptat (grafia și pronunția se păstrează ca în limba de origine, dar nu are flexiune);
• în cazul fericit, dar foarte rar, în care grafia și pronunția ar fi similare cu cele din limba română, adaptarea se realizează ușor prin apariția flexiunii;
• în celelalte cazuri vom avea o „luptă” între forma scrisă și cea citită. Poate ieși învingătoare:
• grafia din limba de origine (eventual cu mici adaptări): fotbal (football în engleză) a cîștigat lupta cu futbol (scris fie cum se aude, fie ca în limba de origine);
• pronunțarea din limba de origine: ofsaid (offside în engleză) sau lider (leader în engleză);
• o variantă pocită: de exemplu blugi (blue jeans [blugins] în engleză) sau șofer (chauffeur [șoför] „fochist” în limba franceză);

Trebuie menționat că norma curentă (DOOM²) nu are o viziune unitară: a început să recomande în anumite cazuri forma din limba de origine (vezi rugbi → rugby, penalti → penalty), însă, pe de altă parte, a început și o campanie de românizare forțată (de exemplu, conform DOOM², whisky nu se pronunță ca în engleză, ci cu prima silabă modificată, oferindu-se stupidul argument că diftongul ŭí nu există, deci trebuie pronunțat úĭ). 

Acestea fiind spuse, ajung la exemplul pe care doream să îl discut: chia! Popularitatea semințelor de chia (aliment relativ nou în România) este în creștere! Termenul fiind nou, încă nu a fost adoptat de dicționare, astfel că existe șanse mari să fie adaptat incorect, căci fiecare îl pronunță cum îi trece prin minte!

Termenul chia a fost împrumutat din engleză, unde se pronunță [tʃia], iar în engleză a fost preluat din spaniolă (scris chía), unde are o pronunție similară. Nu ar trebui să fim surprinși de abaterea aceasta de la „fonetismul” scrierii, căci există destule cuvinte împrumutate la care avem aceeași excepție: macho, cha-cha-cha, chilian, scorching etc.

Totuși, majoritatea românilor pronunță chia exact cum se scrie: chi-a ([kia] în alfabetul fonetic), ceea ce, chiar dacă nu este tehnic o greșeală (în sensul că nu există o prevedere explicită despre cum se pronunță cuvintele străine: ar fi și ciudat să existe norme pentru limba română care să se ocupe de alte limbi), este măcar o dovadă de lipsă de informare.

Dacă nu pare ciudat faptul că acum 100 de ani oamenii citeau cuvintele străine așa cum se scriau (rata analfabetismului era de peste 50%), în ziua de azi este un semn de ignoranță. Dar nu trebuie să uităm că limba nu evoluează în funcție de cum vorbesc elitele („limba nu știe carte” ca să parafrazez o binecunoscută zicală), ci de cum vorbește majoritatea (vox populi...)!

Hipermarketul ca sursă de neologisme

Destocaj

    Dacă acum ceva vreme, tot ca rezultat al unei vizite în hipermaket, descoperism termenul mulci – cuvînt fără un corespondent acceptabil în limba română – acum trebuie să vorbesc despre unul care nu are nici o rațiune de a exista în limba română: destocaj (vezi imaginea).
    Și fără să avem acces la sursă putem deduce înțelesul: acțiunea de a micșora stocurile (barbarismul antonim e deja în dicționare). Ba mai mult, terminația trădează și originea: franceză (dar noi știam asta încă din momentul în care am văzut numele hipermarketului).

    Interesant este că și în franceză este un neologism, dar și că definiția pe care am găsit-o în Larousse (singurul dicționar canonic care definește cuvîntul) pare să aibă alt înțeles decît cel sugerat de raftul cu pricina: „acțiunea de a repune în utilizare ceva ce a fost în prealabil stocat”. În dicționarele online destockage-ul e definit mai plat: „reducere de stocuri”.
    Realitatea din teren ne arată că este vorba de niște simple reduceri de preț pentru alimente perisabile ca să se vîndă mai ușor (și mai ales înainte de expirarea termenului de garanție). 

Despre drone

    Nici nu a intrat bine în limbă cuvîntul dronă (prima ocurență a acestui cuvînt am descoperit-o ca fiind din 2008) și deja a început să fie folosit și cu alte sensuri (asta ca să nu spun greșit, că nu poate fi vorba de așa ceva la un neologism)! Sensul inițial, preluat din engleză, era cel de „aparat de zbor fără pilot uman”, subînțelegîndu-se faptul că aparatul era suficient de mare ca să depășească sfera aeromodelismului și să intre sub incidența autorităților aviatice.
    În ultimul timp, elicopterele multirotor telecomandate de jucărie (cum ar fi așa numitele tri-, quad- sau hexacoptere) capabile să transporte un minim de încărcătură (o cameră video, marfă de contrabandă sau chiar un pistol), au început să fie numite și ele „drone”.
    Colac peste pupăză, adaptarea după forma scrisă o dronă - două drone a început să fie concurată de adaptarea după pronunție un dron - două dronuri sau chiar un drone (pronunțat ca în engleză) - două drone-uri. Probabil că presiunea majorității se va impune: avem exemplul recent al lui clonă care, în ciuda recomandărilor din dicționare pentru clon, s-a impus.