Se afișează postările cu eticheta istoria ortografiei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta istoria ortografiei. Afișați toate postările

marți, 3 iulie 2018

Istoria ortografiei - reforma ratată din 1926

Una din marotele apărătorilor ortografiei cu î din a este pretenția că cea cu î din (în vigoare din 1953, rafinată în 1965 și invalidată în 1993) ar fi opera comuniștilor și că ar fi fost impusă de aceștia, însă realitatea este un pic diferită! Reforma ortografică propusă de Sextil Pușcariu Academiei încă din 1926, care conținea la punctul al cincilea generalizarea scrierii cu î, demonstrează absurditatea acestei pretenții. Nu numai că a fost propusă, dar în ședința din 8 iunie 1926 propunerea aceasta s-a votat cu 19 voturi pentru, 5 contra și o abținere!

Cele 7 propuneri au fost:
  1. Suprimarea accentului grav; 
  2. Suprimarea parțială a u-ului final;
  3. Scrierea cu ș în loc de ci în obișnui, veșnic, pașnic;
  4. Scrierea cu s în loc de ss în rasă, masă, casă;
  5. Generalizarea scrierii cu î (inclusiv în romîn și familia sa de cuvinte);
  6. Formarea genitivului articulat la feminine prin adăugarea unui i la forma de plural (cu excepția femininelor terminate în -ie);
  7. Generalizarea scrierii cu z în loc de s intervocalic (pronunțat tot z);
Cu excepția punctului 7, toate propunerile au fost acceptate pe 8 iunie, însă a doua zi s-a revenit asupra deciziei (vezi Analele Academiei Române, tomul XLVI, paginile 152-155)!



Poate părea curios faptul că Mihail Sadoveanu a declarat că „reforma scrierii pretutindeni a lui î din i se impune s-o facem înainte de a fi forțați s-o acceptăm din afară”, dar prin „din afară” trebuie înțeles doar „din afara Academiei”: la ora aceea o mulțime de personalități scriau cu î practic împotriva normelor Academiei, și, în plus, tocmai apăruse primul volum din monumentalul Dicționar enciclopedic ilustrat al lui Aurel Candrea care folosea deja scrierea cu î!

În ședința din 9 iunie, în ciuda votului din ziua precedentă, s-a propus și acceptat ca deciziile din ziua precedentă să nu mai fie luate în considerare, iar procesul reformării ortografiei să se reia în viitor...


Este imposibil să nu remarcăm că la începutul ședinței din 8 iunie 1926 era clamată urgența nevoii unei ortografii clare și precise, iar la finalul ședinței de a doua zi se găseau motive pentru a se tergiversa reforma!

Abia în 1932 s-a reușit finalizarea reformei, dar într-o formă destul de diferită de propunerile inițiale ale lui Sextil Pușcariu - vezi și aici. Este o tristă ironie a sorții faptul că în 1993 regulile pentru scrierea cu î din a în interiorul cuvintelor au fost numite „regulile Sextil Pușcariu”, deși acesta era adeptul scrierii cu î din i!


miercuri, 14 februarie 2018

Istoria ortografiei - reforma din 1904

Acum mai bine de 100 de ani, profesorii de limba română din țară doreau să se implice în evoluția ortografiei limbii române și acționau constant în această direcție. În mod evident, profesorii erau (ca și acum, probabil) cei care aveau posibilitatea să monitorizeze impactul ortografiei complicate asupra elevilor; și aici trebuie ținut cont de două aspecte:

  • la acea vreme, cam 90% din populația României era analfabetă, deci regulile complicate de scriere afectau destul de grav procesul de alfabetizare;
  • scrierea o lungă perioadă de timp în alfabetul chirilic și apoi în alfabetul de tranziție creaseră obișnuința scrierii „fonetice”.

Astfel, în 1903, la Congresul Didactic, profesorii s-au pus de acord asupra unor chestiuni importante și au adresat o petiție oficială Academiei. Ce cereau? În principiu trecerea la o scriere conformă cu rostirea:
  1. Crearea unui dicționar ortoepic –
  2. Scrierea cu un singur ă (existau ă, ĕ, ĭ, ŏ, ŭ)  – 
  3. Scrierea cu un singur î (existau â, ê, î, ô, û)  –
  4. Scrierea cu un singur ea (se citea [ea] și ea, și é) – 
  5. Scrierea cu un singur oa (se citea [oa] și oa, și ó) – 
  6. Scrierea cu un singur z (se citeau [z] și z, și s intervocalic, și litera ) – 
  7. Scrierea cu un singur șt (se citea [șt] și șt, și  sc urmat de e sau i) – 
  8. Renunțarea la epurarea sistematică a limbii – 
În afară de punctul 3 (care a fost, totuși, în vigoare între 1953 și 1992), toate au fost rezolvate: 2, 4, 5, 6 și 7 în 1904 (ca urmare a reformei ortografice), 1 în 1909 (la apariția Dicționarului Ortografic), iar 8 practic odată cu pregătirea proiectului Dicționarului Limbii Române (din 1906).



Oare pe profesorii de română de azi îi mai interesează aspectul ortografiei? Mie nu-mi pare, cel puțin nu am descoperit pe internet o inițiativă similară; dimpotrivă, pare că profesorii s-au transformat în consumatori obedienți ai normelor, fără vreo dorință de implicare!

Etichete

Adevărul (10) Agerpres (8) Alexandru Graur (14) Antena 3 (10) Auchan (8) B1 (3) BBC (3) Constituția (3) DEX (17) DOOM (6) DOOM2 (28) Digi (24) Digi 24 (64) Emil Grădinescu (3) Evaluarea Națională (7) Evenimentul zilei (17) Gabriela Vrînceanu Firea Pandele (4) HBO (7) Libertatea (9) Liviu Pop (3) Ministerul Educației (6) Parlament (3) Radu Paraschivescu (2) Realitatea TV (16) România Liberă (16) SRI (2) Stelian Tănase (2) adjectiv (3) articol sportiv (4) barbarism (20) beție de cuvinte (7) clasificat (3) cratimă (10) cum ne exprimăm corect (51) cum pronunțăm corect (19) cum scriem corect (44) cuvinte folosite greșit (257) cuvinte inventate (17) cuvinte pocite (4) cuvinte rar folosite (3) cuvinte redescoperite (12) cuvinte scrise greșit (53) cuvinte străine (7) cuvinte încîlcite (4) decît (4) dexonline (36) diacritice (9) eroare semantică (6) erori DEX (3) erori DOOM (1) etimologie (45) false friends (10) fotbal (10) furculision (6) grad de comparație (3) gramatică (5) greșeli de scriere monumentale (4) hipercorectitudine (5) inconsecvențe DOOM2 (7) jurnaliști (101) lipsă de logică (12) mama ei de topică! (4) marketing (11) monumente (3) muta cum liquida (9) noștrii (6) nume de persoane (7) ortografie (21) oximoron (11) pațachină (1) pleonasm (32) plural (10) politician (7) presă (5) prim-ministru (7) programă (3) prostul nu e prost destul... (3) publicitate (12) reforma ortografică (9) reporter (2) rimel (1) s-a răsturnat căruța cu proști (5) statistici (10) texte juridice (3) top căutări (29) traducere (18) traduceri proaste (26) virgula (9) vroiam (1) î din i (6)